Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 320/1 alin. 7 Cpp. Pedeapsă nelegală
Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 128 din data de 15.10.2013
Prin sentința penală nr. 118 din 07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Alexandria s-a dispus condamnarea inculpatul M.A.N., în baza art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 74-76 Cod penal la 400 (patru sute) lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 Cod penal și s-a dispus obligarea acestuia la plata către părțile civile Spitalul Județean de Urgență Alexandria a sumei de 360 lei și Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman a sumei de 686 lei, reprezentând despăgubiri civile.
S-a obligat totodată inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ziua de 25.07.2012, în jurul orei 20:30, partea vătămată V.M. se afla într-un local din comuna T., unde consuma bere.
La un moment dat, în local a sosit inculpatul M.A.N, care s-a deplasat la masa părții vătămate și, fără un motiv anume, a lovit-o cu o sticlă în zona frontală, aceasta căzând la pământ, după care a continuat să-i aplice lovituri cu picioarele, conflictul fiind aplanat prin intervenția martorului V.G.A.
Partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, unde a stat internată până în seara zilei de 26.07.2012.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 672/C/1381 din 27.07.2012 eliberat de SML Teleorman, în urma loviturilor aplicate de către inculpat, partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12-14 (doisprezece-paisprezece) zile îngrijiri medicale, leziunile de violență fiind produse prin lovire cu corp dur.
Prin declarația dată la termenul de judecată din 7 mai 2013 inculpatul M.A.N. a recunoscut comiterea faptei și a fost de acord cu despăgubirea părților civile cu sumele de bani cu care acestea s-au constituit părți civile.
Fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal, text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut și regretat fapta comisă, precum și dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, apreciind că, prin aplicarea unei amenzii sub minimul special prevăzut de lege, scopul preventiv și educativ al pedepsei se poate realiza, dispunând în consecință.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 Cod penal.
Cu privire la latura civilă instanța de fond a constatat că Spitalul Județean de Urgență Alexandria s-a constituit parte civilă cu suma de 360 lei, iar Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman cu suma de 686 lei, reprezentând despăgubiri civile, față de care inculpatul a arătat că este de acord cu plata acestora, așa încât, față de dispozițiile art. 14 Cod procedură penală coroborat cu art. 346 Cod procedură inculpatul a fost obligat să plătească părții civile pretențiile solicitate.
În raport de dispozițiile art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr. 118 din 07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Alexandria a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 385/3 C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria , care a apreciat sentința atacată ca fiind nelegală, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.
Astfel, a susținut recurentul că pedeapsa amenzii penale de 400 lei aplicată inculpatului prin hotărârea atacată este nelegală întrucât se situează în afara limitelor înscrise la art. 180 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C. proc. pen. și art. 74-76 C. pen., respectiv instanța de fond nu a procedat la reducerea pedepsei în raport de prevederile legale invocate, care o obligau în acest sens.
Analizând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria tribunalul a apreciat că acesta este întemeiat.
Instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 74-76 Cod penal, la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 400 lei.
Legea( art. 180 alin. 2 C. pen.) sancționează fapta de lovire cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
În cazul în care instanța se orientează, în urma aplicării criteriilor de la art. 72 C. pen. , la pedeapsa amenzii penale, limitele acesteia se situează între 500 lei și 30. 000 lei.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 320/1 alin. 7 C. proc. pen. referitoare la recunoașterea vinovăției, instanța de fond era obligată să reducă pedeapsa aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege cu ¼( adică la 375 lei), urmând apoi, ca efect al reținerii circumstanțelor judiciare atenuante, prevăzute la art. 74 C. pen. , să procedeze la o nouă reducere a pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 76 C. pen( adică sub 375 lei).
Aplicând o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 400 lei, instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 320/1 alin. 7 C. proc. pen. și art. 76 C. pen., pedeapsa aplicată fiind în aceste condiții nelegală, ceea ce face incident cazul de casare prevăzut la art. 385/9 alin. 1 pct. 14 C. proc. pen.
Așa fiind, tribunalul, în baza art. 385/15 pct. 2 litera d C. proc. pen. a admis recursul, a casat hotărârea recurată și rejudecând a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C. proc. pen. și art. 74-76 C. pen. la pedeapsa cu amenda penală în cuantum de 300 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind legale și temeinice.
← ACŢIUNE ÎN CONSTATARE. Jurisprudență | ÎMBOGĂŢIRE FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ. Jurisprudență → |
---|