ACŢIUNE ÎN CONSTATARE. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 756 din data de 25.10.2013
Prin decizia civilă nr. 756/25.10.2013, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. "A"; S.R.L.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin cererea introdusă la Judecătoria Roșiori de Vede și înregistrată sub nr.4327/292/2012 din 07 decembrie 2012, reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâtele CI și SC M SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate: existența dreptului de folosință exclusiv al reclamantei cu privire la terenul agricol în suprafață de 2,0834 ha, situat în localitatea S, județul T, conform contractului de arendare înregistrat la Consiliul local S sub nr.270 din 01.09.2010; nulitatea absolută a contractului de arendare încheiat între CI și SC M SRL, având ca obiect aceeași suprafață de teren.
În motivarea cererii, a arătat că i-a arendat aceeași suprafață de teren, în baza contractului de arendare înregistrat la nr.270 din 01.09.2010 la Consiliul local S.
În prezent acest contract nu este reziliat, își produce efectele juridice în continuare, societatea reclamantă cultivă terenul, iar arendatorul își primește drepturile la termenul și în cuantumul stabilit în contractul de arendă.
În cazul în care se va respinge acest capăt de cerere solicită, în subsidiar, ca instanța să constate existența dreptului de folosință al reclamantei cu privire la suprafața de teren .
În ceea ce privește nulitatea contractului de arendare încheiat între pârâtă - în calitate de arendator și SC M SRL în calitate de arendaș, să se constate că este lovit de nulitate întrucât lipsește obiectul contractului ( arendatorul nu mai putea transmite încă o dată dreptul de folosință asupra terenului, deoarece acesta era deja transmis anterior, pentru o perioadă de 10 ani către SC A SRL).
În momentul încheierii contractului de arendare cu SC M SRL, pârâta CI nu mai avea posesia terenului, deci nu putea transmite dreptul de folosință asupra terenului.
Contractul de arendare încheiat cu SC M SRL nu respectă două condiții esențiale de validitate a contractului, prev. de art.948 Cod civil: nu există un obiect determinat; contractul se întemeiază pe o cauză ilicită.
Obiectul contractului îl reprezintă transmiterea dreptului de folosință, însă în momentul încheierii convenției arendatorul nu mai avea folosința terenului, deoarece fusese deja transmisă către SC A SRL.
Conform art.966 cod civil obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect.
Potrivit art.968 Cod civil - cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Art.1 alin.1 din Legea arendării nr.16/1994 prevede că bunurile agricole pot fi arendate în condițiile legii, prin sintagma "în condițiile legii"; legiuitorul a avut în vedere dispozițiile dreptului comun, deci ale Codului civil în vigoare la momentul respectiv.
Contractul încheiat de SC M SRL încalcă atât dispozițiile Legii nr.16/1994 cât și ale Codului civil, fapt ce atrage nulitatea acestuia.
A mai solicitat ca instanța să aibă în vedere că în anul 2011 a lucrat acest teren pentru prima dată, terenul nefiind cultivat anterior, astfel că au făcut lucrări suplimentare de desțelenire, erbicidare, fertilizare, etc., producția obținută fiind scăzută față de media zonei; în acest an reclamanta a efectuat lucrări agricole, respectiv însămânțarea culturilor pentru anul curent, cu efectuarea lucrărilor de erbicidare, fertilizare, etc., aferente și nu consideră normal să se renunțe la acest contract în condițiile în care nu a beneficiat de rezultatele muncii depuse; a plătit la timp arenda la data de 12.09.2011, ultima zi de recoltare din câmp fiind data de 02.08.2011, astfel cum rezultă din avizul de însoțire a recoltei către silozul reclamantei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.948, art.968, art.966 Cod civil, at.24 alin.1, art.109, art.111 Cod procedură civilă.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri, au fost audiați martori.
La data de 19 februarie 2013 pârâta CI a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și să se constate că a intervenit rezilierea de drept a Contractului de arendă înregistrat la nr.270 din 01.09.2010 încheiat între aceasta și societatea reclamantă, cu obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2,0834 ha situat în extravilanul comunei S, județul T; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a susținut că între aceasta și reclamantă a fost încheiat contractul de arendă mai sus menționat, că a fost înregistrat la Consiliul local al comunei S. Deși se pretinde acest lucru pe contract nu este aplicată ștampila Consiliului local ci ștampila Primăriei S știut fiind că nu poate exista identitate între cele două instituții. În aceste condiții contractul nu respectă prevederile art.6 alin.4 din Legea nr.16/1994 a arendei, act normativ ce a fost aplicabil la momentul încheierii și înregistrării contractului de arendă, nefiind astfel opozabil.
Pe de altă parte, arendașul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, iar neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate conduce la rezilierea de drept a contractului de arendă, fără intervenția instanței, conform art.9 alin.1 din contract. Această clauză prevede posibilitatea denunțării unilaterale a contractului, neexecutarea obligației atrăgând rezilierea de drept, fără intervenția instanței.
În aceste condiții, începând cu data de 10 septembrie.2011 contractul se consideră reziliat de plin drept întrucât reclamanta nu a executat corespunzător obligațiile asumate, conform clauzei contractuale, clauză ce consfințește un pact comisoriu de gradul IV.
În cazul inserării unui asemenea pact comisoriu, creditorul are posibilitatea să aleagă între o acțiune în justiție pentru executarea contractului sau rezoluțiunea unilaterală a contractului. Pârâta a ales rezoluțiunea deoarece reclamanta nu prezintă garanția că pe viitor poate exploata terenul în condițiile în care s-a obligat, neavând spații de depozitare a produselor. Conform acestui pact comisoriu de gradul IV, prevăzut în contract, rezilierea intervine la denunțarea unilaterală a oricăreia dintre părți, fără acțiune în justiție și fără nici o altă formalitate. Cu toate acestea, reclamanta a fost notificată și i s-a solicitat restituirea terenului.
Culpa arendașului constă în aceea că nu a achitat plata arendei în termen de 45 de zile de la terminarea recoltatului, așa cum s-a obligat prin art.6 alin.4 din contract; recoltatul s-a încheiat pe raza comunei S anterior datei de 15 iulie 2011.
Mai mult decât atât, conform art.6 alin. 2 din contract, reclamanta s-a obligat să efectueze plata arendei în maximum 45 de zile de la recoltare, iar produsul livrat, respectiv grâul, trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ. Datorită faptului că reclamanta nu deține spații de depozitare, mai precis a depozitat recolta de grâu sub cerul liber, grâul a fost impropriu consumului alimentar, fapt stabilit prin probele făcute. Nu au fost asigurate condiții minime pentru ridicarea arendei în natură. Deși a intenționat să ridice arenda în natură datorită calității grâului dar și învălmășelii create ca efect al lipsei de organizare la livrarea grâului, nu a reușit acest lucru, astfel încât, după declararea denunțării unilaterale i-a fost trimisă contravaloarea arendei în bani.
A menționat pârâta că a notificat denunțarea unilaterală a contractului atât reclamantei cât și Primăriei comunei S unde se află înregistrat contractul de arendare.
În aceste condiții instanța să constate denunțarea unilaterală a contractului de arendă și să oblige reclamanta să-i predea terenul. Pe cale de consecință, să respingă capătul de cerere privitor la constatarea existenței dreptului de folosință asupra terenului proprietatea sa atâta vreme cât ea a denunțat contractul de arendare.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de arendare încheiat cu SC M SRL Costești pârâta solicită instanței să dispună respingerea; contractul respectiv întrunește toate elementele de legalitate prev. de art.5 din legeanr.16/1994 , act normativ sub imperiul căruia a fost încheiat; obiectul contractului este descris și individualizat de către părți, putând fi oricând identificat.
Prin Sentința civilă nr.1050 din 18.11.2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Consiliul local și Primarul comunei S au fost obligați să înregistreze în registrul special contractul de arendă încheiat cu SC M SRL; sentința a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr.2093 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București; de altfel, în prezent contractul a fost înregistrat la Consiliul local S, devenind astfel opozabil erga omnes.
Până în prezent reclamanta nu i-a lăsat liber terenul, l-a lucrat abuziv și fără acordul său în anul agricol 2011-2012, în timp ce a ridicat arenda de la SC M SRL, această societate aducându-și la îndeplinire obligațiile asumate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.115 și 119 Cod procedură civilă.
În dovedire au fost depuse înscrisuri, au fost audiați martori.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19 februarie 2013, SC M SRL cu sediul în orașul Costești, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt, pârâta a susținut că reclamanta, prin acțiunea formulată, a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de arendare pe care l-a încheiat cu pârâta CI pentru suprafața de 2,0834 ha, situată în extravilanul comunei S.
Societatea pârâtă a solicitat înscrierea acestui contract în registrul special ținut de Consiliul local al comunei S, însă acest lucru a fost refuzat. În atare situație, a solicitat, după o prealabilă notificare, pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, obligarea Consiliului local S și a Primarului comunei S la înregistrarea contractului pentru a fi opozabil terților.
Prin Sentința civilă nr.1050 din 18.11.2012 Tribunalul Teleorman a dispus obligarea celor doi pârâți să înregistreze contractul, sentința devenind irevocabilă și executorie la data de 18.05.2012, prin Decizia civilă nr.2093/2012, dându-se astfel forță juridică contractului încheiat de pârâta CI cu SC M SRL.
Contractul încheiat între pârâtele în cauză respectă condițiile impuse de art.5 din legea arendei, obiectul contractului fiind descris conform art.1 lit. b; obiectul contractului este descris și individualizat de către părți putând fi oricând identificat, fiind astfel determinat. Faptul că nu a fost predat terenul nu constituie un motiv de nulitate absolută deoarece predarea terenului nu constituie o condiție de validitate a încheierii contractului de arendă. Contractul de arendă încheiat sub imperiul Legii nr.16/1994 ca și reglementarea Noului Cod civil este un contract consensual și nu real, nefiind necesară tradițiunea bunului. Singura condiție de valabilitate impusă în plus față de cele prevăzute de art.948 Cod civil este forma scrisă a contractului și înregistrarea acestuia la Consiliul local, conform art.6 alin.4 din legea 16/1994.
Înregistrarea contractelor de arendă la Consiliul local reprezintă doar o condiție de opozabilitate în reglementarea Noului Cod civil și nu una de validitate.
În ceea ce privește obiectul contractului de arendă, art.5 alin.1 lit. b din lege prevede obligativitatea descrierii bunurilor și nu predarea acestora. În contractul a cărui nulitate se solicită a fi constatată, bunurile sânt descrise, fiind precizată atât suprafața arendată cât și individualizarea acesteia prin indicarea solei și parcelei în care se află situată.
Reclamanta este terț față de contractul de arendare încheiat între cele două pârâte în cauza de față, astfel încât nu are calitatea de a solicita anularea contractului, motivul invocat fiind unul de inopozabilitate și nu de nulitate.
În drept, au fost invocate disp. art.115 Cod procedură civilă.
În dovedire, au fost solicitate încuviințarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu.
Prin răspunsul la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta CI, la data de 05 martie 2013 reclamanta SC A SRL cu sediul în Roșiorii de Vede a susținut următoarele: toate contractele de arendare prezentate spre înregistrare sânt ștampilate de Primăria comunei S, fiind în același timp înregistrate în Registrul special al contractelor de arendare ținut de primărie; eliberarea adeverințelor privind suprafețele arendate se face în baza datelor înscrise în registrul Agricol al Primăriei S. Cu înscrisurile de la dosar s-a făcut dovada că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv a respectat termenul de plată arendei de 45 de zile de la recoltare, recoltarea s-a încheiat la data de 02.08.2012, a plătit arenda în bani la data de 12.09.2012, deci în termenul de 45 de zile de la recoltare; pârâta nu poate invoca rezilierea începând cu data de 10.09.2011 întrucât nu se împlinise termenul de 45 de zile de la recoltare; clauza cuprinsă în art.9 al.1 din contract privind rezilierea nu consfințește un pact comisoriu de grad IV ci de grad II; deși pârâta susține că a notificat-o cu privire la "denunțarea unilaterală a contractului"; în realitate nu a primit nicio notificare, confirmarea de primire depusă la dosar nu are aplicată ștampila și semnătura societății reclamante; pârâta susține că a notificat și Primăria S cu privire la denunțarea unilaterală însă aceasta are calitatea unui terț față de contractul de arendare; denunțarea unilaterală este o modalitate de încetare a contractului încheiat pe durată nedeterminată și nu este aplicabilă arendării deoarece acest gen de contract se încheie pe o durată determinată; denunțarea unilaterală fără să existe o culpă dovedită a celeilalte părți nu este prevăzută nici în legea arendării și nici în contract ca modalitate de încetare a acestuia. Referitor la calitatea grâului cu înscrisuri ( buletine de analiză emise de mari procesatori de grâu din România) face dovada că acesta se încadrează în toți parametrii de calitate prevăzuți de lege pentru gradul de panificație.
Mai arată că susținerile pârâtei sânt simple afirmații destinate a denatura adevărul și a denigra imaginea reclamantei în fața instanței de judecată; în cadrul societății există depozite de depozitare a grâului, sânt angajați specialiști în domeniul agricol, dețin utilaje corespunzătoare, profitul societății fiind unul agricol și ar fi imposibil să-și desfășoare activitatea curentă în lipsa unor asemenea cerințe.
Contractul de arendare este un contract cu executare succesivă ce poate înceta prin reziliere și nu prin rezoluțiune, aceasta din urmă fiind aplicabilă contractelor cu executare dintr-o dată. Sancțiunea desființării contractului intervine în momentul neexecutării în mod culpabil a unei obligații nu în cazul în care arendatorul apreciază că pe viitor este posibil ca arendașul să nu își poată îndeplini obligațiile.
În drept au fost invocate disp. art.115 Cod procedură civilă și dispozițiile Legii arendării nr.16/1994.
Față de întâmpinarea formulată de pârâta SC M SRL, reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză la data de 05 martie 2013, a susținut următoarele: referitor la primul capăt de cerere, acțiunea în constatarea și realizarea dreptului de folosință, pârâta a înțeles să nu formuleze nici un fel de aprecieri sau apărări, considerând că acest capăt de cerere nu o privește, pârâta nu contestă existența în favoarea societății reclamante a unui drept de folosință valabil și legal cu privire la terenul agricol în suprafață de 2,0834 ha, atitudinea procesuală a acesteia reprezentând de fapt o recunoaștere a pretențiilor reclamantei; în ceea ce privește al doilea capăt de cerere, constatarea nulității absolute a contractului de arendare încheiat între cele două pârâte, având ca obiect terenul agricol în suprafață de 2,0834 ha, susține că pârâta CI nu putea transmite dreptul de folosință asupra terenului întrucât nu avea posesia acestuia; contractul de arendare cu societatea pârâtă nu respectă cele două condiții esențiale prev. de art.948 Cod civil ( nu existăm un obiect determinat și contractul se întemeiază pe o cauză ilicită, invocă disp. art. 966 Cod civil, art.968 Cod civil, art.1 alin.1 din Legea nr.16/1994, art.24 alin.1 din Legea arendării); contractul de arendare, specie a contractului de locațiune, are ca obiect transmiterea dreptului de folosință, fiind un contract translativ de proprietate, în cazul în care arendatorul nu mai avea posesia terenului în momentul încheierii contractului cu SC M SRL, transferul dreptului de folosință nu mai putea opera, aflându-se în prezența unui contract lipsi de obiect, deci nul, în lumina disp. art.948 Cod civil car prevăd expres condițiile de validitate ale contractului.
În drept, au fost invocate art.948, art.966, art.-968 Cod civil, art.1 al.1, art.24 din legea nr.16/1994.
Prin sentința civilă nr. 2085/16/07/2013 Judecătoria Roșiori de Vede a respins acțiunea având ca obiect anulare act, acțiune în constatare, cerere formulată de reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâtele CI, și SC M SRL ; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta CI și a constatat că a intervenit rezilierea de drept a contractului de arendare nr. 270 din 01 septembrie 2010 încheiat între CI și reclamantă ; a obligat reclamanta să-i lase în deplină posesie pârâtei CI terenul în suprafață de 2,0834 ha situat în comuna S, județul T; a obligat reclamanta la plata către pârâta CI a sumei de 10,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar ; a respins solicitarea pârâtei SC M SRL privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, au fost încălcate astfel disp. art. 6 alin. 2 teza a II- a din contractul de arendă încheiat între CI și societatea reclamantă, și astfel a constatat intervenită rezilierea de drept a contractului în baza unui pact comisoriu de grad IV. Acesta se regăsește în art. 9 alin. 1 din contract care prevede că: "în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către una din părți, contractul se consideră reziliat de drept, fără intervenția instanței";.
De asemenea a reținut că , urmare cererilor formulate de proprietarii de teren și a acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 4460/87/2011 a Tribunalului Teleorman, contractele încheiate de SC. M cu proprietarii de teren au fost înregistrate la Primăria Comunei S.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului încheiat între pârâte, prima instanță a reținut că acest contract a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 5 din Legea 16/1994, obiectul fiind descris și individualizat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul - reclamant SC "A"; SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul de a se constata existenta unui drept de folosința in favoarea S.C. A S.R.L., izvorât din contractul de arendare înregistrat sub nr 270/2010 ; nulitatea absoluta a contractului de arendare încheiat de S.C. M S.R.L. si CI cu privire la aceeași suprafața de teren agricol și, pe cale de consecință, respingerea ca inadmisibilă si in subsidiar ca neîntemeiata, a cererii reconventionale formulata de parata CI privind denunțare/unilaterala a contractului de arendare si obligarea la predarea terenului ; în subsidiar a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a invocat următoarele motive:
1. Hotărârea nu cuprinde te¬meiurile de fapt si de drept care au format convingerea instanței, fiind astfel, lovită de nuli¬tatea prevăzuta de disp art 261 pe 5, C.p.c. În susținerea acestui motiv a arătat că hotărârea nu este motivata, necuprinzand temeiurile de fapt si de drept care au format convingerea instanței, fiind astfel lovită de nulitatea prevăzuta de disp.art. 261 pc.5 C.p.c.
2. Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii , respectiv a dispozițiilor art. 948 , 996 și 968 CC.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 CPC și . art. 312 alin. 3 C.pr. civ.
În cursul cercetării judecătorești a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri - filele 31- 46 .
Au fost depuse la dosarul cauzei note de concluzii de către recurentul- reclamant.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea și corecta interpretare a dispozițiilor legale.
În ce privește motivul de recurs prin care se critică sentința instanței de fond pe considerentul că, hotărârea nu cuprinde te¬meiurile de fapt si de drept care au format convingerea instanței, fiind astfel, lovită de nuli¬tatea prevăzuta de disp art 261 pe 5, C.p.c. se constată nefondat .
În conformitate cu dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, instanța de judecată este datoare să arate în cadrul hotărârii pe care o pronunță, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, iar nerespectarea acestor dispoziții legale, atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă partea dovedește existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; din acest motiv, normele procesule prevăd un motiv distinct de casare care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au legătură cu pricina.
Recurentul - reclamant consideră că acest motiv de recurs este incident în cauză, întrucât , pe baza probatoriilor administrate , prima instanță nu a argumentat rațiunea avută în vedere la pronunțarea soluției adoptate. În acest context apreciază că , în mod greșit a respins acțiunea având ca obiect anulare act, și a admis cererea reconvențională , constatând că a intervenit rezilierea de drept a contractului de arendare nr. 270 din 01 septembrie 2010
Din perspectiva motivului de recurs invocat de recurentul - reclamant Tribunalul apreciază că în mod corect a procedat prima instanță prin adoptarea soluției pronunțate, explicând raționamentul care a determinat-o să adopte o asemenea soluție, ceea ce, în nici un caz , nu poate echivala cu nulitatea hotărârii.
Este valabil cunoscut că, în practica judiciară, poate fi folosită analogia și există posibilitatea extinderii efectelor actelor juridice, bineînțeles în anumite circumstanțe, care trebuie fie relevate, fie existența lor trebuie să fie invocată și justificată .
Reținând că, în sistemul nostru de drept, judecata acordă prevalență probelor administrate în cauză și, doar în lipsa acestora - ceea ce nu este cazul în speță - sau a temeiului legal, judecata poate apela la principii de drept sau analogii precum și rațiunea că, o motivare succintă dar la obiect nu poate fi asimilată nemotivării, Tribunalul constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 261 CPC.
Cât privește motivul de recurs prin care se critică sentința instanței de fond pe considerentul că, Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 948, 996 și 968 CC se constată de asemenea nefondat.
Tribunalul constată că textele de lege invocate de recurentul reclamant drept temeiuri care ar fi fundamentat soluția instanței de fond privesc cu totul alte instituții juridice foră legătură cu petitul cererii și chiar cu însuși temeiurile invocate de reclamant în petit.
De altfel, nici instanța de fond nu și-a argumentat soluția pe aceste temeiuri, ci dimpotrivă pe dispozițiile art. 6 teza a doua din contractul de arendă, pe dispozițiile art. 5 din legea nr. 16/1994, fără referire la textele invocate de recurentul reclamant.
Cu aceste considerente, tribunalul reținând că, în cauză nu sunt motive de modificare sau casare ale hotărârii atacate potrivit articolului 3041 Cod procedură civilă , a constatat că recursul este nefondat și în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă l-a respins.
| ← Calitate procesuală activă a întreprinderii individuale –... | Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 320/1 alin. 7 Cpp.... → |
|---|
