Încuviinţare nume minor. Imposibilitatea revenirii asupra numelui minorului pe cale judiciară
| Comentarii |
|
Art. 450 Noul Cod Civil
OG nr.41/2003
Numele copilului din afara căsătoriei se stabileşte în condiţiile art.450 Noul Cod civil, potrivit căruia copilul ia numele de familie al părintelui faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.
Dacă filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, prin acordul acestora, copilul poate lua numele părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia, numele reunite ale părinţilor, iar în lipsa înţelegerii, instanţa de tutelă va hotărî în raport de interesul minorului.
După stabilirea filiaţiei copilului, respectiv a numelui pe care îl va purta, părintele nu mai poate solicita pe cale judiciară modificarea acestuia, singura cale de schimbare a numelui fiind aceea reglementată de OG nr.41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.
(Decizia civilă nr. 2499/16.11.2012)
Prin sentinţa civilă nr.639 din data de 23.01.2012 pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a admis în parte cererea precizată şi completată formulată de reclamanta S. R. A. O., în contradictoriu cu pârâtul M. I. N. şi s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către mama reclamantă în ceea ce priveşte pe minorii M. M. D. şi M. I. D.
S-a stabilit locuinţa minorilor mai sus menţionaţi în reşedinţa mamei din Italia.
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în cotă procentuală lunară de 33% din venitul minim pe economie în favoarea minorilor mai sus menţionaţi, câte 16,5% pentru fiecare minor, începând cu data de 15.07.2011 şi până la majoratul beneficiarilor.
S-a respins cererea privind încuviinţarea ca cei doi copii minori să poarte numele mamei reclamante.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut de prima instanţă că din relaţia de concubinaj a părţilor au rezultat minorii M M D şi M. I. D.
Prin sentinţa civilă nr.368/21.01.2008 a Judecătoriei Piteşti, rămasă definitivă prin neapelare şi irevocabilă, a fost stabilită filiaţia minorului M. M. D. faţă de pârât, iar în ceea ce priveşte pe minorul M. I. D. acesta a fost recunoscut de tatăl-pârât prin declaraţie la starea civilă, astfel cum rezultă din certificatele de naştere ataşate în copie la dosarul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr.8072/08.09.2011 a Judecătoriei Piteşti s-a dispus încredinţarea provizorie a minorilor mai sus menţionaţi, mamei reclamante, spre creştere şi educare, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.
Analizând coroborat probele administrate în cauză, respectiv: ancheta socială efectuată de către Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei M., depoziţia martorului propus de către reclamantă, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, de la naştere şi până în prezent, minorii M. M. D. şi M.I.D. sunt în îngrijirea mamei lor, reclamanta din prezenta cauză, aceasta se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor, de care este foarte ataşată, la fel şi minorii de mamă, este cunoscută ca fiind o persoană caldă şi afectuoasă, fără vicii şi este preocupată permanent de educarea şi îngrijirea fiilor săi. Reclamanta oferă minorilor condiţii materiale şi morale foarte bune în vederea creşterii, dezvoltării şi îngrijirii fiilor săi.
Pârâtul, tatăl minorilor, nu s-a interesat niciodată de aceştia, nu i-a vizitat deloc în ultimii 4 ani şi nu participă din punct de vedere material la creşterea şi îngrijirea copiilor.
În drept, la 01.10.2011 a intrat în vigoare noul cod civil care abrogă Codul familiei, ce conţinea dispoziţii legale aplicabile în speţă. Conform art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din căsătorie, filiaţie, adopţie, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.
În conformitate cu disp. art.448 din noul Cod civil, copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii, are faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie.
Potrivit disp. art.505 alin.1 noul Cod civil, în cazul copilului din afara căsătoriei a cărei filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Conform alin.2, dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a exercitării părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
Având în vedere acţiunea promovată de către reclamantă şi că, prin sentinţa civilă nr.8072/08.09.2011 a Judecătoriei Piteşti, s-a dispus încredinţarea provizorie a minorilor mai sus menţionaţi, mamei reclamante, spre creştere şi educare, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze, instanţa este datoare să se pronunţe cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minori.
Noile dispoziţii legale cuprinse în Codul civil la art.397 stabilesc că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Conform disp. art.398 din Codul civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere şi interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, cu consecinţa dreptului de a veghea asupra modului de creştere şi educare al copilului şi a dreptului de a consimţi la adopţia acestuia, al celuilalt părinte.
Instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art.2 al.3 şi art.31 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform cărora principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile privitoare la copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi in cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Instanţa a reţinut că, în speţă, sunt motive întemeiate ca autoritatea părintească asupra celor doi copii minori să fie exercitată doar de către mamă, având în vedere şi atitudinea de pasivitate a pârâtului, care nu s-a prezentat la judecată, şi, ţinând cont şi de prev. art.400 alin.1 Cod civil, a admis capătul de cerere privind încredinţarea minorilor aşa cum a fost precizat şi completat, în sensul că s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă exclusiv de către mamă în ceea ce priveşte pe minorii M. M. D. şi M.I.D., stabilind locuinţa minorilor mai sus menţionaţi în reşedinţa mamei din Italia.
Referitor la obligaţia de întreţinere, părinţii au dreptul, dar şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia. În conformitate cu dispoziţiile art.499 Cod civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă, pe baza raportului de anchetă psihosocială.
De regulă, potrivit art.524 Cod civil, are dreptul la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale. În ceea ce îl priveşte însă pe creditorul minor al întreţinerii, atunci când acesta solicită întreţinerea de la părinţii săi, potrivit art.525 Cod civil, el are acest drept dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanţa l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreţinere în cotă procentuală lunară de 33% din venitul minim pe economie în favoarea minorilor mai sus menţionaţi, câte 16,5% pentru fiecare minor, începând cu data de 15.07.2011 şi până la majoratul beneficiarilor.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect încuviinţarea ca cei doi minori să poarte numele mamei reclamante, instanţa a reţinut că, potrivit disp. art. 450 noul Cod civil, copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită, iar în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora, lucru care s-a şi întâmplat în speţă.
Faţă de cele expuse, cererea reclamantei sub acest aspect a fost respinsă.
Împotriva sentinţei civile nr.639/2012 a declarat apel reclamanta S.-R. A.-O., solicitând schimbarea în parte a hotărârii, în sensul de a se încuviinţa ca minorii să poarte numele mamei, avut la data naşterii copiilor.
S-au invocate disp. art.450 alin.3 rap. la art.449 alin.2 şi 3 Cod civil, susţinând că în cauză se regăseşte situaţia copiilor cu privire la al căror nume părinţii nu au ajuns la un acord, astfel încât se impune ca instanţa să hotărască.
Ori, în mod greşit instanţa a apreciat că nu există motive temeinice pentru a se încuviinţa ca cei doi copii să poarte numele mamei. Aceasta a fost cea care i-a crescut, tatăl nemaifiind interesat de minori de 4 ani, manifestând un total dezinteres faţă de creşterea şi educarea acestora. Pasivitatea tatălui şi faţă de prezentul proces echivalează cu un acord tacit ca cei doi copii să rămână în grija mamei şi să poarte numele acesteia.
Tribunalul Argeş – Secţia civilă, prin decizia civilă nr.137 din 18 mai 2012 a respins ca nefondat apelul, cu următoarea motivare:
Cei doi minori cu privire la care se solicită încuviinţarea purtării numelui mamei, M. M. D. şi M.I.D., sunt copii născuţi din afara căsătoriei, fiind aplicabile disp. art.64 din fostul Cod al familiei, în vigoare la momentul naşterii copiilor.
În ceea ce îl priveşte pe M. I. D., filiaţia acestuia faţă de ambii părinţi a fost stabilită imediat după naştere, iar în conformitate cu disp. art.64 alin.3 rap. la art.62 alin.2 Codul familiei, părinţii de comun acord au stabilit ca băieţelul să poarte numele de familie al tatălui.
În ceea ce îl priveşte pe M.-D., mai întâi s-a stabilit filiaţia faţă de mamă, minorul preluând numele mamei. În urma stabilirii paternităţii pe cale judecătorească, instanţele au dispus ca minorul să poarte numele tatălui, fiind întocmit un nou act de naştere.
În prezenta cauză reclamanta-mamă a solicitat, alături de exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti, ca minorii să poarte numele său de familie, invocându-se dispoziţiile noului Cod civil.
Din analiza art.450 Cod civil nu rezultă însă o reglementare a problemei numelui copilului din afara căsătoriei diferită de cea prevăzută în Codul familiei, legiuitorul păstrând aceleaşi soluţii, în raport de momentul stabilirii filiaţiei faţă de părinţi. Nu reiese din aceste dispoziţii posibilitatea ca, ulterior stabilirii filiaţiei faţă de ambii părinţi şi a numelui copilului, să se încuviinţeze purtarea de către minor a altui nume, fie el stabilit prin acordul părinţilor sau prin intermediul instanţei de tutelă.
Ori, în speţă, pentru ambii copii s-au aplicat la momentul stabilirii filiaţiei faţă de ambii părinţi dispoziţiile fostului art.64 Codul familiei, preluate de art.450 Cod civil, nemaifiind posibilă intervenţia instanţei de tutelă sub acest aspect, conform alin.3, indiferent dacă motivele invocate sunt întemeiate sau nu.
Eventual, apelanta-reclamantă ar putea solicita schimbarea numelui minorilor pe cale judecătorească, în condiţiile O.G. nr.41/2003, situaţie în care trebuie îndeplinite alte cerinţe decât cele ale Codului civil.
Faţă de cele sus arătate, în baza art.296 Cod procedură civilă s-a dispus respingerea apelului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta S. R. A. O., care o critică pentru nelegalitate, invocând disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Dezvoltând recursul, reclamanta arată că instanţa de apel a aplicat greşit disp. art.450 Cod civil, deşi cererea formulată cu privire la încuviinţarea ca cei doi minori rezultaţi din afara căsătoriei cu M. I.-N. să poarte numele mamei este întemeiată, având în vedere că tatăl copiilor nu i-a vizitat de peste 4 ani, nu s-a interesat de creşterea şi educarea acestora şi nu s-a mai interesat de existenţa lor, pe care în fapt i-a abandonat.
Potrivit disp. art.450 alin.2 Cod civil, în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul prin acordul părţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care s-a stabilit filiaţia ulterior. În lipsa acordului părinţilor se aplică disp. art.449 alin.3, care prevăd că instanţa de tutelă hotărăşte asupra numelui copilului din afara căsătoriei.
Aşa fiind, având în vedere şi imposibilitatea obiectivă de a se putea obţine acordul tatălui pârât ca minorii să poarte numele mamei, întrucât acesta se află în Australia, arestat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni şi nu i se cunoaşte domiciliul, se solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea în totalitate a acţiunii.
Examinând actele de la dosar, în raport cu critica invocată, Curtea constată că recursul este nefondat.
Contrar susţinerilor recurentei, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut o interpretare şi o aplicare corectă a disp. art.450 din Codul civil care reglementează, în cadrul Secţiunii a 3aprivind situaţia legală a copilului, numele copilului din afara căsătoriei.
Potrivit art.450 alin.1 Cod civil „copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită”.
Alin.2 al aceluiaşi articol prevede că, „în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară de către părinţi, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată naşterea. În lipsa acordului părinţilor se aplică disp. art.449 alin.3.”
Conform art.449 alin.3 Cod civil „în lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată naşterea”.
În speţă, filiaţia minorului M. I. D. a fost stabilită imediat după naştere, potrivit disp. art.64 alin.3 din Codul familiei, care face trimitere la art.62 alin.2 din acelaşi cod, în sensul că ambii părinţi, prin învoiala lor au stabilit ca minorul să poarte numele de familie al tatălui pârât.
Referitor la minorul M. M. D. iniţial a fost stabilită filiaţia faţă de mamă, preluând astfel numele acesteia, iar ulterior, în cadrul unui proces de stabilire a paternităţii instanţa de judecată a dispus ca acesta să poarte numele tatălui, sens în care s-a întocmit un nou act de naştere.
Dispoziţiile din Codul familiei au fost preluate întocmai de noul Cod civil, prin prevederile art.450 din acesta.
Prin urmare, raportat la această ultimă dispoziţie legală, părinţii s-au învoit şi au fost de acord cu privire la numele copiilor, în cadrul operaţiunii legale de stabilire a filiaţiei, aşa după cum s-a arătat anterior, iar în atare situaţie nu se poate încuviinţa ca minorii să poarte un alt nume, nici prin intermediul instanţei de tutelă şi nici prin acordul părinţilor, nefiind aplicabile în consecinţă disp. art.449 alin.3 Cod civil, la care face trimitere art.450 alin.2 acelaşi cod.
Pentru toate aceste considerente, motivul de modificare invocat de către recurentă, prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu poate fi reţinut, tribunalul făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art.450 Cod civil, astfel că, în baza disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. A. O.împotriva deciziei civile nr.137 din 18 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.14104/280/2011.
OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată a fost pentru admiterea recursului, în sensul modificării deciziei, admiterii apelului şi a schimbării sentinţei instanţei de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, inclusiv a capătului de cerere ce vizează purtarea numelui, pentru următoarele considerente:
În speţa dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art.450 alin.2 Cod civil, potrivit cu care, în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior faţă de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia ulterior şi în lipsa acordului părinţilor sunt aplicabile dispoziţiile art.449 alin.3 Cod civil, care prevăd că, în lipsa acordului părinţilor instanţa de tutelă hotărăşte asupra numelui copilului din afara căsătoriei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată, practic textul de lege face trimitere la dreptul comun în materie.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă în mod clar că există imposibilitatea obiectivă de a putea obţine acordul tatălui pârât ca minorii să poate numele mamei avut la naşterea acestora şi este evident că stabilindu-se filiaţia şi rezultând în mod clar că pârâtul este tatăl minorilor, aceştia, iniţial, au luat numele tatălui.
În prezent, imposibilitatea obiectivă constă în aceea că, pârâtul se află în Australia, fiind arestat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni şi dat în urmărire generală, iar de peste 5 ani, acesta nu a mai avut nicio legătură cu minorii, nu a contribuit material la întreţinerea acestora, fiind complet dezinteresat de creşterea şi educarea lor.
Ceea ce este însă esenţial în speţa dedusă judecăţii este faptul că prin purtarea în continuare a numelui tatălui, faţă de care s-a stabilit iniţial filiaţia, se aduce un imens prejudiciu social de imagine şi psihologică a celor doi minori, raportat la proastă reputaţie a tatălui, cunoscut ca infractor, având interdicţie totală de a intra în Italia, unde trăiesc copiii cu mama lor, situaţie faţă de care instanţa de judecată, raportat la faptul că există motive temeinice şi la interesul superior al copilului, poate să încuviinţeze ca minorii să poate numele mamei.
Interesul superior al minorului se concretizează în ansamblul factorilor, care contribuie la asigurarea unor condiţii optime privind creşterea şi dezvoltarea acestora, atât în mediul familiar, dar şi în mediul social, şi dacă din punct de vedere al relaţiilor de familie numele purtat de minori prezintă importanţă într-o mai mică măsură, din punct de vedere al relaţiilor sociale importanţa devine una majoră, întrucât presupune integrarea minorilor în colectivitatea în care trăiesc şi în care dezvoltă relaţii pornind de la premise egale cu cele ale celorlalţi copii.
Art.2 alin.1 din Legea nr.272/2004 statuează ca orice reglementări adoptate în domeniul promovării şi respectării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau după caz încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. De asemenea, art.2 alin.3 din acelaşi act normativ, prevede că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice, precum şi în cauzele soluţionate de către instanţele judecătoreşti.
Totodată, conform art.8 alin.1 din aceeaşi lege, copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.
Astfel, din interpretarea acestor texte legale, rezultă că la stabilirea dreptului copilului de a purta numele unui dintre părinţi, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere, în principal, interesul superior al copilului, situaţie faţă de care consider că atât prima instanţă cât şi cea de apel au aplicat în mod nelegal normele incidente în speţă.
Dreptul la încuviinţarea purtării noului nume, privind astfel identitatea reală a oricărei persoane fizice, este înscris şi în prevederile art.8 din CEDO, situaţie faţă de care minorii nu pot fi lipsiţi şi nu li se poate îngrădi acest drept şi este evident că, faţă de împrejurările de fapt care au fost descrise în considerentele arătate anterior şi de impactul social, psihologic pe care îl are purtarea în continuare a numelui tatălui asupra minorilor, precum şi pentru faptul că exercitarea autorităţii părinteşti s-a dispus în mod exclusiv către mama reclamantă, în speţă erau îndeplinite condiţiile pentru ca minorii să poarte numele mamei lor, acela de „S.-R.”.
Faţă de cele arătate mai sus, consideră că soluţia legală era aceea de admitere a recursului în sensul modificării deciziei, respectiv a admiterii apelului formulat de către reclamantă şi a schimbării sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii în totalitate, aşa cum a fost formulată, inclusiv a capătului de cerere privind încuviinţarea purtării numelui.
<
| ← Prezumţia legală a comunităţii de bunuri – cazuri în care... | Momentul încetării calităţii de posesor de bună –... → |
|---|
