Aplicarea sancţiuniunii contravenţionale unei persoane de două ori pentru aceeaşi faptă

Judecătoria LIPOVA Sentinţă civilă nr. 59 din data de 22.01.2013

Aplicarea sancțiuniunii contravenționale unei persoane de două ori pentru aceeași faptă

(Judecătoria Lipova, Sentința civilă nr.59/22.01.2013)

Prin sentința civilă nr.59/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosar nr.1625/250/2012 au fost admise în parte plângerile conexate formulate de petentul H.D.

A fost desființat procesul-verbal de contravenție seria CP nr.2848923/24.11.2012 emis de intimatul I.P.J. Arad, sancțiunea amenzii și cea complementară a suspendării dreptului de a conduce emisă în baza acestuia și a fost menținut procesul verbal de contravenție seria CP nr.2848696/24.11.2012 și sancțiunile aplicate în baza acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt că prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 2848696/24.11.2012 emis de intimat, petentul H. D. a fost sancționat contravențional în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 cu suma de 1400 lei, 20 puncte amendă, reținerea permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, pe următoarele considerente: la data de 24.11.2012 ora 15:49, pe DN 7 în localitatea C., petentul a condus autoturismul Peugeot cu nr. de înmatriculare AR- cu viteza de 148 km/h (+ 98 km/h) înregistrat de aparatul radar montat pe autoturismul AR-09-TRN cu caseta A 97.

Prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 2848923/24.11.2012 emis de intimat, petentul H.D. a fost sancționat contravențional în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 cu suma de 1400 lei, 20 puncte amendă, reținerea permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, pe următoarele considerente: la data de 24.11.2012 ora 15:50, pe DN 7 în localitatea B., petentul a condus autoturismul Peugeot cu nr. de înmatriculare AR- cu viteza de 106 km/h (+ 56 km/h), potrivit procesului-verbal și 107 km/h potrivit imaginilor printate, înregistrat de aparatul radar montat pe autoturismul AR-09-TRN cu caseta A 97.

Împotriva proceselor-verbale antemenționate a formulat plângere petentul, în dosar nr.1626/250/2012 și 1625/250/2012, care au fost conexate la data de 22.01.2013.

Instanța a apreciat că procesele-verbale de contravenție conțin condițiile de fond și formă prev. de art. 16 alin. 1, 7 și art. 17 din OG 2/2001, cel de-al doilea proces-verbal cu seria CP nr. 2848923/24.11.2012 fiind însă netemeinic, așa-zisa contravenție constatată la mai puțin de un minut după prima contravenție este de fapt viteza descrescătoare de la 148 km/h când a fost constatată prima contravenție, la 107 km/h când a fost constatată așa-zisa a doua contravenție, la acea oră 15:50 nefiind încheiat de fapt nici primul proces-verbal de stabilire a contravenției, care a fost încheiat în aceeași dată la ora 15:52. Ori nu se poate sancționa contravențional o persoană de două ori pentru aceeași faptă, fiind vorba despre un interval foarte mic de timp, după cum rezultă și din planșele foto, respectiv prima contravenție a fost constatată la ora 15:49:46, iar cea de-a doua contravenție la ora 15:50:12, la mai puțin de 30 secunde după prima contravenție, pe cale de consecință nu poate fi vorba de o altă contravenție.

Notă. Soluția a fost menținută la Tribunalul Arad, fiind respins recursul intimatului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Aplicarea sancţiuniunii contravenţionale unei persoane de două ori pentru aceeaşi faptă