Arestare preventivă. Aprecierea pericolului social
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 16 din data de 05.04.2013
Prin încheierea nr. 3 din 4 aprilie 2013, Judecătoria Alexandria a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului L.N. pentru 29 de zile, cercetat pentru infr. prev. de art. 239 alin. 1 și 5 Cp, art. 239 alin. 2, 5 Cp cu aplic. art. 33 lit. a Cp.
Instanța de fond a reținut că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 239 alin. 1 și 5 Cod penal, art. 239 alin. 2, 5 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (față de situația de fapt ce reiese din probatoriul administrat, încadrarea juridică realizată de procuror este cel puțin precară, reieșind că, în fapt sunt indicii temeinice cu privire la aplicarea de violențe fizice asupra a trei polițiști - tragerea de cravată, lovire cu compasul agricol și lovire cu pumnul în piept - precum și amenințarea ulterioară a doi agenți de poliție - trei infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal, precum și două infracțiuni prev. de art. 239 alin. 1, 5 Cod penal, reținerea concomitentă a alin. 1 și alin. 2 de la art. 239 Cod penal, fiind în mod evident eronată).
Astfel, în data de 01.04.2013, în jurul orelor 15,00, a lovit și amenințat cu acte de violență pe As. A.A și Ap. F.A.E. în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lovind-l cu un compas de măsurat pământul, pe ag. p. F.A.E. în mâna stângă, cauzându-i-se leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Analizând limitele de pedeapsă ale infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal, instanța de fond a constatat că se încadrează dispozițiilor prevăzute de art. 148 lit. f Cod de procedură penală în sensul că este prevăzută ca infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, potrivit dispozițiilor art. 239 alin. 2 Cod penal, lovirea sau alte acte de violență săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat aflat în exercițiul funcțiunii pedepsindu-se cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar potrivit alin. 5 al aceluiași text de lege, dacă faptele prevăzute în aliniatele 1-4 sunt săvârșite împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, polițist, jandarm ori militar, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
Însă, în ceea ce privește infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 1 și 5 Cod penal, care se pedepsește cu închisoare de la șase luni la doi ani sau cu amendă, instanța de fond a constatat, pe de o parte, că pedeapsa prevăzută de lege este mai mică de 4 ani, chiar în situația majorării limitelor cu jumătate potrivit alin. 5 (9 luni la 3 ani), iar pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. 6 Cod procedură penală, măsura arestării preventive nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii, motiv pentru care instanța nu a luat în considerare această infracțiune la soluționarea propunerii de arestare preventivă.
Instanța de fond a apreciat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală, și anume pericolul concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din modalitatea de săvârșire a faptei, fiind agresate fizic tocmai organele îndreptățite să intervină pentru a îndepărta pericolul creat de inculpat asupra celorlalți membrii ai societății.
Ordinea publică înseamnă ordonarea valorilor sociale protejate de lege, care atunci când nu sunt respectate intervin organele judiciare îndreptățite să realizeze echilibrul social.
Valorile sociale încălcate de inculpat vizează exercițiul autorității de stat și a integrității corporale a polițiștilor care au intervenit pentru restabilirea ordinii și liniștii publice.
Lăsarea în libertate a inculpatului creează dezechilibru social, prin sentimentul de insecuritate socială generat de acesta, ce poate fi înlăturat numai prin rămânerea inculpatului pe o anumită perioadă în stare de arest.
Împotriva acestei sentințe la pronunțare a declarat recurs inculpatul L.N.
Tribunalul Teleorman a reținut că potrivit art. 148 alin.1 Cod procedură penală măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există vreunul din cazurile la lit. a - f, dispozițiile de la litera f prevăzând situația în care inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Art. 681 Cod procedură penală stabilește faptul că sunt indicii temeinice atunci când, din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta ce i se impută.
Constată tribunalul , în deplin acord cu instanța fondului , că în cauză există indicii temeinice -în accepțiunea art. 68/1 Cod procedură penală - că inculpatul a săvârșit faptele ce i-au fost reținute în sarcină , astfel că această condiție impusă de art. 148 lit f ) Cod procedură penală este îndeplinită .
Tribunalul apreciază însă că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Un astfel de pericol poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit al faptei, cum este cazul infracțiunilor care prin natura, modul de săvârșire sau prin frecvența lor creează un puternic sentiment de insecuritate opiniei publice, în ansamblu sau unei anumite colectivități în particular, fie din circumstanțele personale ale inculpatului constând în antecedente penale, atitudine negativă față de valorile sociale consacrate, aspecte ce nu pot fi reținute în cauză.
Totodată pericolul concret pentru ordinea publică trebuie constatat în mod concret și dovedit prin probe, neputând fi prezumat pornind numai de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată numai în limitele de pedeapsă prevăzută de lege. S-a reținut sub acest aspect, prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. 3 din Convenția Drepturilor Omului, practica C.E.D.O., cu referire la arestarea preventivă a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, care a statuat că instanța europeană acceptă faptul că datorită gravității deosebite și a reacției societății față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale, ce pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea celui acuzat ar determina o tulburare reală a ordinii publice.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, tribunalul a avut în vedere și evaluarea gravității faptelor presupus comise, modul și circumstanțele de comitere a acestora, așa cum rezultă din materialul administrat în cauză până la acest stadiu procesual.
Totodată, tribunalul a reținut că, în speță, nu există date în sensul că inculpatul ar putea comite în viitor alte fapte penale sau că ar fi întreprins ori ar putea întreprinde acțiuni de zădărnicire a aflării adevărului, prin influențarea probatoriului sau acte de sustragere de la cercetarea ce se desfășoară împotriva lui, dimpotrivă, acesta a manifestat până la acest stadiu procesual o atitudine cooperantă, prezentându-se în fața organelor de cercetare penală la datele pentru care a fost citat, dând declarații, chiar recunoscând în principiu învinuirile ce i se aduc și regretând cele săvârșite.
Drept urmare, scopul legal al oricărei măsuri preventive - asigurarea bunei desfășurări a procesului penal - poate fi realizat și cu cercetarea în continuare a inculpatului în stare de libertate, măsura arestării preventive având un caracter excepțional și trebuie să se întemeieze pe motive concrete și suficient de puternice, care să facă absolut necesară privarea de libertate. Or, în speță, astfel de motive nu se identifică în probatoriul prezentat de parchet, aspectele invocate referindu-se în special la gravitatea generică a faptei, la impactul social. Detenția preventivă nu se justifică decât dacă anumite indicii concrete relevă o veritabilă cerință de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod Procedură Penală , tribunalul a admis recursul declarat de inculpat , a casat încheierea recurată și rejudecând a respins ca nefondată propunerea de arestare preventivă a inculpatului , în temeiul art. 149/1 Cod Procedură Penală și art. 145/1 Cod Procedură Penală , dispunând luarea față de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi țara , pe o perioadă de 30 zile cu impunerea obligațiilor prevăzute de art. 145 alin 1 Cod Procedură Penală, respectiv:
Punerea în libertate de îndată dacă nu este arestat în altă cauză a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 04.04.2013, emis de Judecătoria Alexandria.
În baza art.1491 alin. 12 Cod procedură penală, art. 1451 Cod procedură penală dispune împotriva inculpatului L.N., măsura obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 05.04.2013 până la 04.05.2013.
În baza art. 145 alin.11 Cod procedură penală, pe durata măsurii luate, impune inculpatului următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanță ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organele de poliție din localitatea de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. Pune în vedere inculpatului că în cazul nerespectării cu rea-credință a
măsurii dispuse sau a obligațiilor, se va lua împotriva sa măsura arestării preventive.
| ← PENSIE INTRETINERE. Jurisprudență | Recurs – declinare de competenţă. Jurisprudență → |
|---|
