Art. 282 alin. 1 (1)5 Cod procedură civilă Inadmisibilitatea recursului. Recurs la recurs
Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 5231 din data de 06.11.2013
DREPT PROCESUAL CIVIL
Art. 282 alin. 1 (1)5 Cod procedură civilă
Inadmisibilitatea recursului. Recurs la recurs
Acțiunea prin care se urmărește ocrotirea sau valorificarea unui drept real asupra unui imobil, drept care are o anumită valoare economică, are un caracter patrimonial, fiind supusă dispozițiilor art. 282 alin. 1 (1)5 Cod procedură civilă în ceea ce privește calea de atac
Decizia civilă nr. 5231/2013-Rdin 06.11.2013
(dosar nr. 9935/271/2011)
Prin sentința civilă nr. 7059 din 10 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 9935/271/2011, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta T.S. în contradictoriu cu pârâta B.E. și a fost obligată reclamanta să achite pârâtei cheltuieli de judecată de 1.200 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin schița de dezmembrare nr. 5/6963/07.07.1956, nr. top 6289/2 din CF 401 Oradea în suprafață de 564 stânjeni este dezmembrat în două nr. topografice: 6289/3 în suprafață de 382 stânjeni și 6289/4 în suprafață de 182 stânjeni. Prin încheierea Tribunalului Popular al orașului Oradea din 21.11.1956, terenul cu nr. top 6289/4 în suprafață de 182 stânjeni, însemnând 655 mp se transcrie în CF 1374 nou înființată, în favoarea lui Furtos Nestor și Veturia, ai căror descendenți sunt Furtos Nistor Cornel și reclamanta (B4,5).
Pârâta este proprietară tabulară asupra terenului de 800 mp identificat cu nr. top 6289/5 din CF 16314. Acest nr. topografic împreună cu nr. top 6289/6 provine din dezmembrarea nr. top 6289/3 în suprafață de 382 stânjeni. Din înscrisurile depuse la dosar nu se poate identifica faptul că există o eroare cu ocazia transformării suprafeței din stânjeni în metri pătrați în ce privește nr. topo 6289/5.
În prezentul dosar instanța de fond nu a ținut cont de expertiza topografică efectuată de expert Sim Daniel în dosarul nr. 2110/271/2009 al Judecătoriei Oradea întrucât, în lipsa unei hotărâri judecătorești pronunțate pe baza expertizei, aceasta nu a intrat sub puterea de lucru judecat pentru a putea constitui probă în alt dosar. A folosi o expertiză judiciară dintr-un litigiu nefinalizat presupune încălcarea principiului nemijlocirii în administrarea probelor, cu atât mai mult cu cât partea adversă a contestat proba în acest dosar.
Lecturând expertiza efectuată în dosarul nr. 2110/271/2009 de care a înțeles să se folosească reclamanta în probarea pretențiilor sale, reiese că expertul a ajuns la concluzia diferenței de suprafață cu privire la nr. topografic 6289/5 nu doar din calcule matematice, dar și din modul în care sunt amplasate terenurile.
Instanța de fond a apreciat că probele administrate în cauză nu dovedesc o eroare săvârșită cu ocazia dezmembrării, astfel că a respins cererea ca nefondată și în temeiul art. 274 Cod roc. Civ. a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.200 lei reprezentând onorariu avocat achitat cu chitanța nr. 1.200 lei.
Expertul Sim Daniel a solicitat în ședința publică din 26.04.2012 despăgubiri de 300 lei pentru deplasarea la instanță, dar nu a întocmit un decont justificativ, astfel că cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta T.S..
Prin decizia civilă nr. 526/R din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 9935/271/2011, s-a admis ca fondat recursul civil introdus de recurenta T.S., în contradictoriu cu intimata B.E., împotriva sentinței civile nr. 7059 din 10 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost modificată în totalitate, în sensul că :
S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta T.S. împotriva pârâtei B.E. și în consecință :
S-a dispus corectarea schiței de dezmembrare nr. 1210 din 18.09.1971, în sensul că suprafața nr. top. 6289/3 este de 1374 mp în loc de 1574 mp.
De asemenea, s-a dispus rectificarea situației CF 16314 Oradea, nr. top. 6289/5 devenit prin conversia de pe hârtie CF 159358 Oradea la foaia A 1, în sensul că suprafața corectă a nr. top. 6289/5 este de 620 mp.
Pentru a pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele aspecte:
Conform registrului parcelar depus la fila 69 dosar fond rezultă că imobilul cu nr. top. 6289/2 înscris în CF 401 Oradea are suprafața de 564 stj., suprafață care a fost avută în vedere și la dezmembrarea acestui nr. top. prin schița de dezmembrare nr. 5/6963/1956 în nr. top. 6289/3 în suprafață de 382 stj. și nr. top. 6289/4 în suprafață de 182 stj. Imobilul cu nr. top. 6289/4 a fost transcris în CF 1374 nou înființată în favoarea lui F. N. și soția, născută L. V. în baza Încheierii CF nr. 2959/1956 a fostului Tribunal Popular al Orașului Oradea.
Din înscrisurile efectuate sub B 18-21 din CF 401 Oradea, rezultă că prin Încheierea CF 1258-9/1972, s-a dispus înscrierea în baza declarației de dezmembrare din 09.02.1972, autentificată sub nr. 952/1972 de notariatul de Stat Județean Bihor și a schiței de dezmembrare, imobilul de sub A II 7, respectiv nr. top. 6289/3 în suprafață de 382 stj. - 1574 mp, se abnotează din această coală și conform schiței se dezmembrează în nr. top. noi 6289/5 cu suprafața de 800 mp și nr. top. 6289/6, în suprafață de 774 mp, după care imobilul cu nr. top. 67289/5 se transcrie în CF 16314 nou înființată în favoarea lui N. A. și soția N. T., iar parcela cu nr. top. 6289/6 a fost reînscrisă sub A II 9 și asupra acestui imobil alături de alte imobile s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea CAP Ogorul Nou sub B 20.
Conform schiței de dezmembrare nr. 1210 din 18.09.1971, imobilul cu nr. top. 6289/5 provine prin alipire/dezlipire dezmembrare din nr. top. 6288, 6289/3, 6290/4 și 62908. În tabelul de dezmembrare ce aparține schiței de mai sus, nr. top. 6289/3 a cărei suprafață, conform situației CF, este de 382 stj. reprezintă 1374 mp, a fost menționată ca fiind de 1574 mp.
Instanța de fond, în opinia instanței de recurs, în mod eronat nu a ținut cont la pronunțarea sentinței recurate de expertiza efectuată de expert Sim Daniel în dosar nr. 2110/271/2009 al Judecătoriei Oradea, dosar care se află în prezent suspendat până la soluționarea acestui dosar și care are ca obiect aceste imobile ca și în prezentul litigiu și aceleași părți și în care s-a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre imobilele în litigiu. Această probă se impune a fi avută în vedere în prezentul dosar, în condițiile în care expertul Sim Daniel, care a întocmit lucrarea de expertiză a fost ascultat de prima instanță în ședința publică din 26 aprilie 2012 pentru lămuriri în legătură tocmai cu raportul de expertiză efectuat în dosarul mai sus arătat. Pe de altă parte, la baza întocmiri acestui raport au stat măsurătorile efectuate asupra imobilelor în litigiu și consultarea datelor existente la OCPI Bihor. Conform acestui raport de expertiză și care se coroborează cu situația CF 401 Oradea, imobilul cu nr. top. 6289/3 a avut suprafața de 382 stj., fiind notat sub A II 7 din CF cu această suprafață. La transformarea suprafeței de 382 stj. s-a produs o eroare, în sensul că s-a trecut suprafața de 1574 mp în loc de 1374 mp(382 stj. x 3,596651), ceea ce înseamnă că suprafețele imobilelor cu nr. top. 6289/5 și 6289/6 nu pot depăși suprafața de 1374 mp a imobilului 6289/3 din care s-au dezmembrat. În raportul de expertiză mai sus arătat expertul a calculat suprafața vectorizată determinată în mp la 620 mp pentru imobilul cu nr. top. 6289/5 și la 651 mp pentru imobilul cu nr. top. 6289/6. În ședința publică din 26.04.2012 expertul Sim Daniel a arătat că amplasamentul nr. top. aparținând pârâtei nu este modificat.
În continuare s-a reținut că, în conformitate cu art. 33 din Legea 7/196, în cazul în care cuprinsul cărți funciare nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia, text de lege care, în opinia instanței de recurs, este pe deplin aplicabil în cauză raportat la probațiunea administrată. Apărarea intimatei potrivit căreia recurenta nu justifică un interes procesual activ, s-a apreciat ca neîntemeiată având în vedere că între părțile prezentului litigiu se poartă un alt proces înregistrat sub nr. 2110/271/2009 al Judecătoriei Oradea, în prezent suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă care are ca și obiect stabilirea liniei de hotar între imobilul proprietatea intimatei înscris în CF 16314 Oradea, nr. top. 6289/5 și imobilul proprietatea recurentei înscris în CF NDF 3059 Oradea, nr. cad. 4768 constituit din nr. top. 6289/4 și 6290/9 aduse din CF 13743 Oradea, iar prin prezenta acțiune se urmărește rectificarea CF, punerea de acord a situației faptice cu situația juridică.
În contextul considerentelor mai sus expuse, instanța de recurs a apreciat recursul formulat ca fiind fondat, admițându-l în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, împotriva sentinței recurate pe care a fost modifica în totalitate, în sensul că s-a dispus corectarea schiței de dezmembrare nr. 1210 din 18.09.1971, în sensul că suprafața nr. top. 6289/3 este de 1374 mp în loc de 1574 mp, s-a dispus rectificarea situației CF 16314 Oradea, nr. top. 6289/5 devenit prin conversia de pe hârtie CF 159358 Oradea la foaia A 1, în sensul că suprafața corectă a nr. top. 6289/5 este de 620 mp.
Cheltuielile de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, solicitate de recurentă, nu au fost acordate întrucât nu au fost cuantificate și nici justificate cu chitanța de plată depusă la dosar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.E., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Tribunalul Bihor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar și din conținutul hotărârii primei instanțe rezultă că prezentul dosar are ca obiect rectificarea înscrierilor de carte funciară și accesoriu, constatarea ca eronată a suprafeței trecute în Actul de dezmembrare nr. 12010/1971, o astfel de cerere având -în opinia recurentei- un caracter nepatrimonial, hotărârea primei instanțe fiind supusă apelului și recursului.
Judecând recursul, Tribunalul Bihor a încălcat normele de competență, pronunțând a hotărâre nelegală, motiv ce duce la desființarea hotărârii prin casare, și necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ca instanță de apel.
În drept, invocă dispozițiile art. 282, 282 ind. 1, art. 304 alin. 1, art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata T.S. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la dispozițiile Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În dreptul procesual civil român, sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalității, respectiv al unicității, în sensul că acestea sunt prevăzute de lege și pot fi folosite o singură dată și numai în ordinea stabilită de Codul de procedură civilă.
Întrucât în speță hotărârea atacată a fost pronunțată de Tribunalul Bihor, în calea de atac a recursului, rezultă că reiterarea aceleiași căi de atac este inadmisibilă.
Referitor la natura juridică a prezentei acțiuni, este de reținut faptul că acțiunea în rectificare de carte funciară este acea acțiune, prin care se cere radierea sau îndreptarea unei înscrieri făcute în cartea funciară, atunci când aceasta nu corespunde cu situația juridică reală a unui imobil.
Prin urmare o astfel de acțiune este o acțiune reală, prin care se urmărește ocrotirea sau valorificarea unui drept real asupra unui imobil, un astfel de drept având o anumită valoare economică, pe cale de consecință și acțiunea respectivă are un caracter patrimonial, fiind supusă dispozițiilor art. 282 ind. 1 (1) ind. 5 Cod procedură civilă în ceea ce privește căile de atac.
← COPROPRIETATE FORŢATĂ. REGIM JURIDIC. Jurisprudență... | Art.49 din Legea 7/1996.Plângere împotriva încheierii de CF. → |
---|