RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. RIDICARE SUSPENDARE ÎN BAZA ART.39 ALIN.1 PCT.B LIT.A DIN LEGEA NR.85/2006. LIPSA GARANŢIEI REALE ASUPRA BUNURILOR DIN PATRIMONIUL DEBITOAREI. NEINCIDENŢA PREVEDERILOR ART.39 DIN LEGEA NR.85/2006. -art.3 pct.9; art.39 ali
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 572 din data de 07.11.2013
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIȘTI. RIDICARE SUSPENDARE ÎN BAZA ART.39 ALIN.1 PCT.B LIT.A DIN LEGEA NR.85/2006. LIPSA GARANȚIEI REALE ASUPRA BUNURILOR DIN PATRIMONIUL DEBITOAREI. NEINCIDENȚA PREVEDERILOR ART.39 DIN LEGEA NR.85/2006.
-art.3 pct.9; art.39 alin.1 pct.B, lit.a); art.116 - 118 și art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.572/07.11.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr.1966/F din 19 iunie 2013, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea formulată de creditoarea D. G. F. P. Bihor în contradictoriu cu creditorul B. T. S.A. - Sucursala Oradea, debitorul S.C. E. S.R.L. și administratorul judiciar E. S.P.R.L.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut în fapt că , în favoarea creditorului D. G. F. P. Bihor au fost emise de către creditorul B. T. S.A. - Sucursala Oradea două scrisori de garanție. Instituind o excepție de la caracterul concursual și egalitar al procedurii insolvenței, art. 39 din Legea nr. 85/2006 prevede în mod excepțional posibilitatea ridicării pe cale judiciară a suspendării acțiunilor judiciare și extrajudiciare cu consecința valorificării imediate a bunului adus ca și garanție. Admiterea unei asemenea cereri presupune reținerea caracterului de creanță garantată de către titularul cererii și întrunirea uneia dintre ipotezele prevăzute de literele A sau B.
Configurarea de către legiuitor a procedurii insolvenței ca fiind o procedură colectivă instituită în vederea acoperirii pasivului debitorului aflat în insolvență, Legea nr. 85/2006 instituie o serie de dispoziții derogatorii de la dreptul comun. Respectarea principiului specialia generalibus derogant impune ca normele acesteia să se aplice cu prioritate și numai în măsura în care nu este reglementată în mod expres vreo ipoteză să fie incidente prevederile dreptului comun. Astfel, în această materie legiuitorul a înțeles să definească în mod diferit creanța garantată stabilind că au o asemenea caracteristică creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanției reale ( art. 3 pct. 9 ). Trecând peste greșeala de redactare a acestei prevederi ( în mod corect ar fi fost terț garant și nu terț garantat întrucât numai în acest fel dispoziția are un înțeles logic ) esențial este faptul că s-a realizat o restrângere a conceptului de garanție. Ea privește în cadrul acestei proceduri numai garanțiile constituite asupra unor bunuri ce se află în patrimoniul debitorului, restrângându-se atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv sfera acestora. Numai în măsura în care sunt întrunite cele două condiții - bunul și debitor garant - se poate reține caracterul de creanță garantată, legea nefăcând însă nicio distincție în privința bunului adus ca și garanție - mobil sau imobil.
Din această perspectivă s-a reținut că între debitor și creditorul D. G. F. P. Bihor nu s-a stabilit vreun raport juridic care să ducă în mod direct la grevarea cu o sarcină reală a patrimoniului primului. Emiterea unei scrisori de garanție bancară de către creditorul B. T. nu este de natură să ducă la nașterea unei asemenea garanții întrucât obligația asumată de către creditor are natura juridică a unei garanții personale. Or, lipsind situația premisă - existența unei creanțe garantate - nu se poate pune problema incidenței prevederilor art. 39 din Legea nr. 85/2006, astfel încât a respins cererea ca nefondată.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a declarat recurs A. J. F. P. BIHOR, solicitând admiterea recursului și schimbarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de ridicare a suspendării prevăzute la art.36 din Legea nr.85/2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în fapt, că, sentința atacată este netemeinică și nelegală, având în vedere că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.39 alin.1 pct. B lit a) din Legea nr. 85/2006, în sensul că, recurenta, în calitate de creditor titular al unei garanții aferente autorizării de antrepozit fiscal, poate solicita ridicarea suspendării prevăzute la art.36 din Legea nr.85/2006, având în vedere că obiectul garanției se referă în mod expres la acoperirea obligațiilor restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de ANAF, motivat de faptul că, nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției, din cauza diminuării valorii obiectului garanției respectiv existența unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă.
De remarcat este faptul că, scrisorile de garanție nr.555/12.08.2010 și nr.41/20.01.2011 au valabilitate doar până la data de 09.08.2013, iar depășirea acestui termen ar însemna mai mult decât o diminuare a valorii obiectului garanției, chiar pierderea acestei garanții.
Prin Decizia nr.139/26.11.2012 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul MFP, în temeiul art.10 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, aprobat prin OMFP nr. 291/2010 si art. 206 A23 alin.1 lit.g) și art.206A28 alin.2) lit f) din codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RO 0129905PP01/12.03.2010, pentru neplata obligațiilor fata de bugetul de stat scadente cu peste 60 de zile.
În conformitate cu prevederile pct.3 din Anexa 3 la Ordinul ANAF nr.208/2012, pentru aprobarea unor proceduri aplicabile operatorilor economici în domeniul produselor accizabile, garanția se execută de către organele fiscale competente în administrarea operatorului economic, în limita debitelor existente, atunci când se constată că nu s-au respectat obligațiile legale privind plata accizei sau înregistrează orice alte obligații fiscale restante cu mai mult de 60 de zile față de termenul legal de plată.
În concluzie, față de cele mai sus arătate, a solicitat admiterea recursului și schimbarea sentinței recurate în sensul ridicării suspendării prevăzute la art.36 din Legea nr.85/2006 și deblocării disponibilităților bănești care fac obiectul scrisorilor de garanție nr.555/12.08.2010 în valoare de 209.057 euro și nr.41/20.01.2011 în valoare de 94.320 euro emise de B. T. SA Cluj - Sucursala Oradea.
Intimații legal citați nu și-au exprimat poziția cu privire la recursul de față.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele potrivit art.304 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
În fapt, creditoarea D.G.F.P. Bihor a formulat o cerere de ridicare a suspendării în baza art.39 alin.1 pct.B lit.";a"; din Legea nr.85/2006, solicitând deblocarea disponibilităților bănești care fac obiectul scrisorilor de garanții nr. 555/12.08.2010 în valoare de 209.057 euro și nr. 41/20.01.2011 în valoare de 94.320 euro emise de B. T. SA Cluj - Sucursala Oradea.
În raport cu probele de la dosar și dispozițiile legale incidente, curtea a apreciat că in mod corect judecătorul sindic a respins cererea creditoarei DGFP Bihor.
Potrivit art. 39 alin.1 din Legea 85/2006 creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanței reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 116-118 cu condiția achitării din preț a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. 1 pct. 1, a bunurilor asupra căruia poartă garanția sau dreptul de retenție, în situațiile anume indicate la punctele Ași B din text.
De asemenea, art. 3 pct. 9 din Legea 85/2006 definește creanțele garantate ca fiind creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniului debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garant fată de persoanele beneficiare ale garanției.
Așadar, pornind de la aceste reglementări rezultă că ridicarea suspendării se poate solicita doar de către creditorul care are constituite garanții reale mobiliare sau imobiliare asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitorului.
În cauză, se reține că B. T. SA - Sucursala Oradea a emis două scrisori de garanție bancară în favoarea creditoarei DGFP Bihor, nr. 41/20.01.2011 și respectiv nr.555/12.08.2010 , prin care cea dintâi se obliga în mod irevocabil și necondiționat să plătească la cererea celei din urmă anumite sume până la concurența sumelor totale stipulate în cuprinsul lor, în situația în care SC E. SRL nu -și va îndeplinit obligațiile de plată privind accizele pentru produsele accizabile.
În aceste condiții, așa cum a arătat și prima instanță nu ne aflăm în prezența unei garanții reale, întrucât între creditoarea recurentă și debitoare nu s-a stabilit vreun raport juridic care să aibă ca și consecință afectarea specială a bunurilor SC E. SRL prin instituirea unui drept real accesoriu de garanție asupra acestora, ci suntem în prezența unei garanții personale.
Garanțiile personale constau în angajamentul pe care o altă persoană decât debitorul principal și-l asumă față de creditor, de a executa obligația în cazul în care debitorul principal nu o va face.
Prin urmare, scrisorile de garanție în discuție emise de Banca T. SA Sucursala Oradea, în favoarea DGFP Bihor au caracterul unei garanții personale, așa încât, de vreme ce, creditoarea recurentă nu deține asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei SC E. SRL o garanție reală, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 39 din Legea 85/2006.
În contextul celor arătate , susținerile recurentei legate de faptul că în cauză este îndeplinită situația reglementată de art. 39 alin. 1 pct. B lit. a din Legea 85/2006, nu vor putea fi primite, din moment ce, astfel cum am arătat, nu există o garanție reală asupra bunurilor debitoarei în favoarea sa.
De asemenea argumentele recurentei vizând valabilitatea scrisorilor de garanție și cele privind revocarea autorizației de antrepozit fiscal emis pe seama debitoarei sunt irelevante în cauză.
Răspunzând criticilor recurentei care s-au dovedit a fi nefondate, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii, instanța a respins recursul în baza art.312 Cod procedură civilă.
A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
| ← DREPT PROCESUAL CIVIL. PERIMARE . Art.242 alin.1 pct.1 Cod... | COPROPRIETATE FORŢATĂ. REGIM JURIDIC. Jurisprudență... → |
|---|
