Art.453 şi urm.c.p.civ.Cheltuieli de judecată. Punere în întârziere.
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 508/2015 din data de 22.04.2015
Potrivit cu dispozițiile art. 454 C.pr.civ. pârâtul nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată dacă a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului, cu excepția cazului în care în prealabil pornirii procesului , a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere.
Anterior introducerii acțiunii apelantul -reclamant a notificat pârâta să se prezinte la sediul Poliției Municipiului Tg-Jiu - Serviciul Rutier în termen de 5 zile de la primirea notificării pentru a perfecta actele de radiere, respectiv înscriere a autovehiculul , pe care l-a cumpărat de la reclamant însă nu a dat curs acestei invitații, fiind radiat ulterior de pe numele apelantului după promovarea cererii .
] În aceste condiții, pârâta a fost pusă în întârziere conform dispozițiilor art. 1522 Noul cod civil și în consecință ,tribunalul apreciază că pârâta se află în culpă procesuală și în raport de dispozițiile art.453 C.pr.civ. urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Dosar nr.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 508/2015
Ședința publică din 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: X
Judecător :X
Grefier : X
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant C.L împotriva sentinței civile nr…./24.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosar nr., în contradictoriu cu intimata-pârâtă M.R.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul- reclamant C.L. lipsă fiind intimata -pârâtă M.R.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apelantul -reclamant C.L. solicită admiterea apelului și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei .
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. reclamantul C.L. în contradictoriu cu pârâta M.R a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la înapoierea în original a certificatului de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului și a numerelor de înmatriculare ale autoturismului marca Ford model Escort cu număr de înmatriculare …. pentru a avea posibilitatea să demareze el procedura de radiere a acestui autovehicul care l-a vândut pârâtei din data de 01.12.2013, iar până în prezent aceasta nu a demarat procedura de radiere și înscriere a acestui autovehicul pe numele ei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 01.12.2013 a intervenit vânzarea-cumpărarea autovehiculului marca Ford model Escort cu număr de înmatriculare …. la baza acestei tranzacții a stat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiată de SC S N COM SRL, târg auto. Că, după ce a trecut perioada de valabilitate a acestui contract s-a ocupat să radieze acest autovehicul de la Politie, în sensul că a solicitat un certificat de atestare fiscală de la Primăria B…, compartimentul fiscal.
Că, a solicitat la Serviciul Public Comunitar al Instituției Prefectului Gorj prin care s-a menționat că autovehiculul cu nr. … a fost înstrăinat pârâtei, lucru ce-l dovedește cu adresa ce a primit-o de la acest serviciu având nr.45887/25.05.2014; că a fost în audiență la Inspectoratul de Politie Județean Gorj care prin adresa nr. 504047/15.05.2014 a îndrumat-o să se adreseze instanței de judecată pentru ca pârâta să fie obligată să radieze și să înscrie acest autovehicul pe numele sau, operațiuni ce sunt prevăzute de lege.
A mai arătat reclamantul că întrucât în prezent deși pârâta a fost notificată să se prezinte la Secția 1 Politie Rurală Tg-Jiu, în data de 26.06.2014 ora 10.00 pentru a putea perfecta aceste acte în vederea radierii acestui autovehicul de pe numele său cu condiția de a păstra pentru a folosii numerele de înmatriculare … la alt autovehicul este nevoită să demareze această obligație de a-i înapoia certificatul de înmatriculare în original, cartea de identitate și numerele de înmatriculare. A mai precizat că prin chitanța nr. 3105862 din 14.05.2014 a achitat o taxă în valoare de 30 lei pentru a păstra numerele de înmatriculare . . și că pârâta cu rea credința nu a efectuat aceste operațiuni ce sunt prevăzute de lege și folosește acest autovehicul în traficul auto fără ca acesta să fie înmatriculat pe numele ei.
În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 1528 C. civ. și art. 149 și art. 194 Cp Civ.
Prin sentința civilă nr…/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosar nr. … a fost respinsă cererea formulată de reclamantul C.L. în contradictoriu cu pârâta M.R.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul C.L a înstrăinat pârâtei M.R în data de 01.12.2013 autovehiculului marca FORD model ESCORT cu număr de înmatriculare … conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, semnat de ambele părți și că în data de 26.06.2014 reclamantul a notificat-o pe pârâtă să se prezinte la Poliția Tg-Jiu pentru a perfecta actele în vedere radierii , deși ar fi trebuit ca părțile să se prezinte la Serviciului Public Comunitar -Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Gorj.
Ulterior, reclamantul a promovat prezenta cerere prin care a solicitat să fie obligată pârâta la înapoierea în original a certificatului de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului și a numerelor de înmatriculare ale autoturismului marca Ford model ESCORT cu număr de înmatriculare … pentru a avea posibilitatea să demareze el procedura de radiere a acestui autovehicul care l-a vândut pârâtei din data de 01.12.2013 și că după promovarea cererii la data de 13.10.2014 vehiculul a fost radiat, aspect ce rezultă din adresa nr. 42438/06.11.2014 a Serviciului Public Comunitar -Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor.
Potrivit art. 1650 C.civ. vânzarea - cumpărarea este un contract consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voință al părților, iar în cazul înstrăinării unui vehicul nu se cere încheierea actului în formă autentică.
Astfel, în situația în care petentul a încheiat actul în forma unui înscris sub semnătură privată iar pârâta a refuzat inițial să se prezinte la organele competente , reclamantul avea posibilitatea de a promova o acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra autoturismului în patrimoniul cumpărătorului, urmând ca radierea înmatricularea să se facă pe baza hotărârii judecătorești .
În plus, conform disp. art. 11 alin. 1 din OUG 195/2002 obligația de radiere revine cumpărătorului " Proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale";.
Având în vedere aceste considerente, ținând cont și de faptul că pârâta a procedat ulterior la radierea vehiculului, instanța a respins cererea reclamantului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, nici acestea nu au putut fi acordate, având în vedere modul în care a fost formulată cererea de către reclamant.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul C.L criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. arătând că instanța de fond i-a respins cererea formulată considerând că pârâta în timpul judecării acțiunii sale a procedat la radierea autoturismului marca Ford, model ESCORT cu număr de înmatriculare ….
A arătat apelantul-reclamant că această cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de 21.07.2014, după ce pârâta a fost notificată pentru a se prezenta la Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj.
Întrucât radierea acestui autoturism s-a realizat în data de 13.X.2014, la aproximativ patru luni de la data notificării sale apreciază că pârâta datorează cheltuieli de judecată , astfel că instanța de fond în mod nelegal i-a respins acordarea cheltuielilor de judecată motivând faptul că a avut în vedere modul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată.
A mai arătat apelantul că în speța de față pârâta trebuia să plătească cheltuieli de judecată fiind în culpă procesuală deoarece conform art. 454 C.civil, apelantul a formulat o notificare conform art. 1522 alin 5 C.pr.civ, iar pârâta nu a dat curs acestei notificări, astfel că în data de 17.11.2014 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției prin care a fost sancționat pentru că la data de 20.08.2014 pârâta a circulat cu autovehiculul cumpărat fără rovinietă, iar amenda i-a fost trimisă apelantului care la acea dată era proprietar, tocmai datorită faptului că pârâta nu radiase autovehiculul.
Față de cele menționate, apelantul apreciază că pârâta se află în culpă procesuală și astfel trebuie să-i plătească toate cheltuielile de judecată dovedite cu acte și solicitate în fața instanței de fond. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul apel.
Reanalizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile în limitele investirii sale prin cererea de apel, tribunalul constată și reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății reclamantul C.L a învestit instanța de judecată cu o acțiune civilă prin care a solicitat să fie obligată pârâta M.R la înapoierea în original a certificatului de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului și a numerelor de înmatriculare ale autoturismului marca Ford model Escort cu număr de înmatriculare … pentru a avea posibilitatea să demareze el procedura de radiere a acestui autovehicul care l-a vândut pârâtei din data de 01.12.2013 iar până în prezent aceasta nu a demarat procedura de radiere și înscriere a acestui autovehicul pe numele ei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința apelată a fost respinsă cererea formulată de reclamant, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG 195/2002 și împrejurarea că pârâta a procedat ulterior la radierea vehiculului. Totodată instanța de fond a respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, apreciind că nu pot fi acordate, în raport de modul de formulare al cererii .
Apelantul-reclamant a criticat sentința doar cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, astfel că în raport de dispozițiile art. 477 C.pr.civ. sentința instanței de fond va fi analizată doar sub acest aspect.
Potrivit dispozițiilor art. 453 C.pr.civ. partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar în conformitate cu dispozițiile art. 454 C.pr.civ. pârâtul nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată dacă a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului, cu excepția cazului în care în prealabil pornirii procesului , a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere.
În speța de față, anterior introducerii acțiunii la data de 20.06.2014 apelantul -reclamant a notificat pârâta să se prezinte la sediul Poliției Municipiului Tg-Jiu - Serviciul Rutier în termen de 5 zile de la primirea notificării pentru a perfecta actele de radiere, respectiv înscriere a autovehiculul marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare … , pe care l-a cumpărat de la reclamant la data de 01.12.2013, însă nu a dat curs acestei invitații, fiind radiat ulterior de pe numele apelantului la data de 13.10.2014 , după promovarea cererii .
În aceste condiții, pârâta a fost pusă în întârziere conform dispozițiilor art. 1522 Noul Cod civil și în consecință ,tribunalul apreciază că pârâta se află în culpă procesuală și în raport de dispozițiile art.453 C.pr.civ. urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 270 lei , din care 100 lei onorariu avocat conform chitanței nr. 47/2014 (fila 34), 150 lei contravaloare transport pentru termenele din 24.11.2014 și 21.07.2014 ( conform chitanțelor depuse la filele 31 și 33 ) și 20 lei contravaloare taxă timbru.
Apreciază tribunalul că nu se impune acordarea taxei de timbru în cuantum de 10 lei pentru repunerea cauzei pe rol și contravaloare transport în cuantum de 100 lei pentru data de 04.11.2014, când reclamantul a formulat cererea de repunere pe rol, întrucât cauza a fost suspendată în temeiul art.411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. și din culpa sa, nesolicitând judecarea cauzei în lipsă și în aceste condiții nu pot fi imputate pârâtei aceste cheltuieli.
De asemenea, nu poate fi acordată suma de 90 lei, conform chitanței nr.1343/1.09.2014, întrucât nu are legătură cu cauza de față .
Față de considerentele art. 480 alin. 2 C.pr.civ. urmează a fi admis apelul, schimbată sentința în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul reclamant, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelantul- reclamant C.L domiciliat în B.. , județul Gorj, … împotriva sentinței civile nr. …/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg - Jiu în dosar nr., în contradictoriu cu intimata - pârâtă M.R. domiciliată în comuna A.., sat S.., jud. Gorj.
Schimbă sentința în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelantul- reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Aprilie 2015 la Tribunalul Gorj.
← Fond funciar.Acţiune întemeiată pe art.III din Legea nr.169/1997 | Suspendare executare act administrativ. Jurisprudență Cereri → |
---|