Asigurări sociale. Jurisprudență Asistenţă şi asigurări sociale
Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 2163 din data de 14.11.2013
Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective pensionării de invaliditate de gradul III.
Conform art. 69 Legea nr. 263/2010 de la 1.01.2011, pensionarii de invaliditate de gradul III pot să presteze o activitate profesională corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă.
Pentru perioada anterioară datei de 1.01.2011, reclamanta putea cumula pensia de invaliditate de gradul III cu alte venituri din activități profesionale.
Decizia civilă nr.2163/14.11.2013 a Curții de Apel Galați
Prin sentința civilă nr. … pronunțată de Tribunalul Galați a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de contestatoarea AC, în contradictoriu cu intimata CJP.
Prin cererea formulate, contestatoarea AC a chemat în judecată civilă pe intimata CJP, solicitând ca, în baza probelor administrate să se dispună anularea deciziei nr. 134976/21.08.2012, dar și suspendarea executării acesteia până la soluționarea cauzei pe fond. Arată în motivarea acțiunii că prin decizia menționată mai sus i se impută suma de 8700 lei, ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate cu salariul in perioada 01.09.2009-01.10.2011. Învederează că beneficiază de pensie de invaliditate începând cu anul 2007, stabilită prin decizia nr. 134976/2007, în cuantum de 350 lei. Anterior, în anul 2002 a luat in plasament familial pe minora HA, care prezintă un handicap grav, permanent, nerevizuibil, necesitând o protecție specială. În aceste condiții a beneficiat si de indemnizație de însoțitor, in cuantum de 293 lei.
Situația sa este o excepție de la interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dat fiind faptul că minora necesită atenție si îngrijire permanentă. Decizia contestată nu precizează dispozițiile legale încălcate, iar creanța nu este certă.
A mai arătat că din anul 2011 nu a mai încasat indemnizația de însoțitor, din cauza lipsei fondurilor din bugetele locale.
În drept a invocat prevederile Legii nr. 263/2010, dispozițiile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură civilă.
Intimata CJP, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
A arătat că, contestatoarea fiind beneficiara unei pensii de invaliditate de grad III nu putea realiza venituri dintr-o activitate profesională pe o durată normală de lucru de 8 ore, fiind încălcate prevederile art. 54, 94 din Legea nr. 19/2000, dar și din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 69, 118.
Analizând și coroborând ansamblul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
AC este beneficiara unei pensii de invaliditate de gradul III, începând cu data de 28.11. 2006, în baza deciziei nr. xxx. Din decizia medicală nr. xxxx rezultă că prezintă deficiență funcțională medie, prezentând afecțiuni al căror cod este E07, E66, G41, F32-33, fiind încadrată în gradul III de invaliditate. Din actele depuse la dosar rezultă că, cuantumul pensiei de invaliditate este de 350 lei lunar.
Prin Hotărârea nr. … a Comisiei pentru Protecția Copilului Galați, cu privire la minora HA a fost stabilit plasamentul familial la familia AC și C. Minora prezintă un handicap grav, permanent, nerevizuibil, aspect ce rezultă din certificatul de încadrare in grad de handicap nr. ….. În calitate de asistent personal al minorei, contestatoarea a beneficiat de o indemnizație în cuantum de 293 lei în perioada 01.09.2009-01.10.2011.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000, dar și ale Legii nr. 263/2010, invaliditatea de gradul III este caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, persoana în cauză putând desfășura o activitate profesională pe durata a cel mult jumătate din timpul normal de muncă. Este vorba de dispozițiile art. 54 lit. c, 94 lit. D din Legea nr. 19/2000 si de dispozițiile art. 69, 118 din Legea nr. 263/2010. Contestatoarea a desfășurat activitate in baza unui contract individual cu o durata normală a timpului de lucru de 8 ore, situație ce contravine dispozițiilor legale mai sus menționate. Faptul că o persoană încadrată în gradul III de handicap poate desfășura activitate pe o durată normală a timpului de lucru conduce la concluzia că are capacitatea de muncă păstrată, și prin urmare nu se mai justifică acordarea pensiei de invaliditate.
Intimata constatând încălcarea acestor dispoziții legale, a emis dispoziția nr. …/21.08.2012, prin care a constatat un prejudiciu în cuantum de 8700 lei, aferent perioadei în care pensia de invaliditate s-a suprapus cu încasarea indemnizației de însoțitor, asistent personal, dar și cu respectarea termenului de prescripție de trei ani.
Din cele mai sus reținute instanța a reținut că această decizie a fost emisă în mod legal ca urmare a încălcării art. 54 lit. c), 94 lit. d) din Legea nr. 19/2000 și dispozițiilor art. 69, 118 din Legea nr. 263/2010. Este adevărat că intimata nu a precizat în mod expres dispozițiile legale încălcate, însă a făcut referire la dispozițiile Legii nr. 263/2010, precizând în cuprinsul acesteia situația cumulării pensiei de invaliditate cu salariul obținut ca si asistent personal. Însă, acest fapt nu constituie un motiv de anulare a deciziei, atât timp cât reprezentanții intimatei au făcut referire la cumularea pensiei de invaliditate cu indemnizația primită ca asistent personal.
S-a mai invocat faptul că nu este certă creanța. Însă, nici această susținere nu poate fi luată în considerare. Contestatoarei i s-a comunicat atât decizia nr. 134976/21.08.2012, dar și buletinul de calcul a sumelor încasate necuvenit, în care se detaliază lunar fiecare sumă încasată și cuantumul total al acestora și care, centralizate, atestă o valoare de 8700 lei.
Reținerea sumelor va fi făcută cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură civilă și ale Codului fiscal, nefăcându-se nicio dovadă a nerespectării acestora.
Cererea de suspendare a executării efectelor deciziei a rămas fără obiect.
Pentru considerentele expuse mai sus, acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea AC criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
Instanța nu a luat în considerare faptul că art. 69 din Legea nr. 263/2010 a fost pus în aplicare prin art. 55 din normele de aplicare a acestor norme care lămuresc clar gradele de handicap și pierderea procentuală a capacității de muncă. Prevederile anterioare nu interziceau în mod expres acest lucru, iar această ambiguitate profită recurentei. În mod excepțional ar fi putut fi cerute sumele încasate pentru perioada aprilie 2011 - decembrie 2011. Mai arată că din anul 2011 nu a mai încasat indemnizația de însoțitor din cauza lipsei fondurilor din bugetele locale.
Arată recurenta că nu a cunoscut dispozițiile legii și, deși cunoaște că acest aspect nu o exonerează de plata acestui debit solicită ca instanța să reinterpreteze textele legale aplicabile în cauză.
Sumele primite sunt derizorii, iar de minoră are grijă dat fiind că este foarte atașată de aceasta.
În subsidiary, a solicitat obligarea sa la plată începând cu data de 28.03.2011, dată de la care a intrat în vigoare art. 69 din Legea nr. 263/2010 prin normele de aplicare.
În drept, a invocat dispozițiile art. 309 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata CJP a solicitat respingerea recursului declarat de contestatoarea AC.
Arată că, contestatoarea fiind beneficiara unei pensii de invaliditate de grad III nu putea realiza venituri dintr-o activitate profesională pe o durată normală de lucru de 8 ore, fiind încălcate prevederile art. 54, 94 din Legea nr. 19/2000 dar și din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 69, 118.
Analizând și verificând sentința recurată prin prisma motivelor invocate de pârâtă, dar și sub toate aspectele de ordine publică, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamanta AC a contestat decizia nr. xxx prin care rezultă că în perioada 1.09.2009 - 1.10.2011 i s-a plătit și a încasat necuvenit drepturi în sumă totală de 8700 lei, pensie de invaliditate încasată necuvenit întrucât a cumulat pensia cu salariu.
Decizia nr. xxx emisă de CTP a fost emisă conform prevederilor art. 172-173 din OUG nr. 92/2003 coroborate cu art. 153 lit. i) și art. 154 alin. 1, art. 179 alin. 4) din Legea nr. 263/2010.
Reclamanta este beneficiara unei pensii de invaliditate de gradul III începând cu 28.11.2006 în baza deciziei nr…
Prin Hotărârea nr. … a Comisiei pentru Protecția Copilului Galați a fost stabilit pentru minora HA măsura plasamentului familial la familia AC și C.
Minora suferă de un handicap grav, permanent, nerevizuibil, iar reclamanta este asistentul personal al minorei și în aceasta calitate a beneficiat de o indemnizație de 293 lei în perioada 1.09.2009-1.10.2011.
Această perioadă a fost reglementată de două legi distincte, respectiv Legea nr. 19/2000 în vigoare până la data 1.01.2011, iar după această dată Legea nr. 263/2010.
Conform dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 19/2000 " (1) Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
a) copiii urmași orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) și b);
b) nevăzătorii;
c) pensionarii pentru limită de vârstă;
d) pensionarii de invaliditate de gradul III".
Conform art. 54 din Legea 19/2000 "În raport cu cerințele locului de muncă și cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este:
c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.
Din aceste două texte de lege nu rezultă concluzia susținută de intimata CP că pensionarii de gradul III pot cumula pensia cu venituri realizate dintr-o activitate profesională cu mențiunea că această activitate nu o pot desfășura mai mult de ½ din normă întrucât așa cum demonstrează decizia medicală de încadrare și cum definește legiuitorul pensionarul de invaliditate are cel puțin jumătate din capacitatea de muncă pierdută.
Legiuitorul nu a prevăzut o astfel de mențiune, ci dimpotrivă a prevăzut expres că pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective pensionarii de invaliditate de gradul III.
După apariția Legii nr. 263/2010 de la 1.01.2011, teza CP este corectă existând însă de această dată un text în acest sens. Astfel, conform art. 69 din Legea nr. 263/2010 în raport cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este:
a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă și a capacității de autoîngrijire;
b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu păstrarea capacității de autoîngrijire;
c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă.
În concluzie, față de aceste argumente constatăm că recurenta-reclamantă a încasat necuvenit pensia de invaliditate de gradul III cu indemnizația pentru însoțitor pentru minora cu handicap, doar pentru perioada 1.01.2011 - 1.10.2011.
Pentru perioada anterioară acestei date, 1.01.2011 reclamanta putea cumula pensia sa de invaliditate de gradul III cu alte venituri din activități profesionale, astfel că în mod greșit CP a considerat că pentru această perioadă a încasat necuvenit pensie.
Nu putem reține că art. 69 din Legea nr. 263/2010 a intrat în vigoare la data de 28.03.2011, așa cum susține recurenta pentru că dispozițiile Legii nr. 263/2010 au intrat în vigoare la 1.01.2011. Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, HG nr. 257/2011 nu schimbă data de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 263/2010.
Cu privire la susținerea reclamantei că ea nu a mai încasat indemnizația pentru minoră pentru anul 2011 întrucât nu au fost alocați bani, aceasta nu este reținută în cauză întrucât reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada susținerilor sale.
Față de aceste considerente, conform art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de contestatoare, va modifica în tot hotărârea recurată în sensul că va admite în parte contestația și va anula în parte decizia emisă de intimată în sensul că debitul privește perioada 01.01.2011 - 01.10.2011 în loc de 01.09.2009 - 01.10.2011.
← Contestaţia la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Revendicare. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri,... → |
---|