Moştenire deschisă la 11.02.1920. Legea aplicabilă cu privire la termenul de opţiune succesorală, moştenitori legali, ordinea la succesiunea legală. Acte de acceptare a moştenirii, Posibilitatea emiterii certificatului de moştenitor la 63 de ani de la dat
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 602 din data de 22.11.2013
Legea aplicabilă cu privire la termenul de opțiune succesorală, clasele de moștenitori, ordinea de succesiune este cea în vigoare la data deschiderii succesiunii, 11.02.1920. Sub imperiul Codului civil din 1864, soțul supraviețuitor putea veni la moștenire doar după înlăturarea/inexistența tuturor rudelor soției, până la gradul al XII-lea de rudenie.
Faptul că la momentul deschiderii succesiunii, anul 1920, nu exista reglementată instituția certificatului de moștenitor, introdusă prin Decretul 40/1953, nu atrage nulitatea certificatului de moștenitor emis în anul 1983, în situația în care erau îndeplinite condițiile de fond pentru constatarea calității de moștenitor.
Decizia civilă nr. 602/R din 22.11.2013 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galati sub nr. 604/233/2012, reclamanții ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, în contradictoriu cu pârâtul ZGG, au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecatoresti prin care sa se constate si să se declare nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr 192/07.03.1983, de pe urma defunctei ZE.
In motivarea de fapt a cererii, au apreciat reclamanții ca certificatul de mostenitor, eliberat in anul 1983, la data de 7 martie, aproximativ cu 29 de ani in urma, este nul absolut, pentru omiterea cu buna știința, a unor alti mostenitori de la deschiderea succesiunii, precum si pentru faptul ca nu mai era posibila dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei ZE, decedata in anul 1920, 11 februarie, in concret la 63 de ani de la data deschiderii succesiunii.
Primul motiv de nulitate a acestui certificat de mostenitor il constituie aspectul potrivit caruia, la data formularii cererii de dezbatere succesorala de pe urma defunctei ZE, succesibilul ZIG, este considerat strain de succesiune, caz in care cererea s-ar fi impus a fi respinsa de catre notarul public, ce a instrumentat dosarul succesoral, iar in cazul eliberarii certificatului, acesta este considerat nul.
Potrivit disp. art. 700 C.civ, atat in forma acestuia din 1865 cat si in cea din 1924, optiunea la deschiderea succesiunii trebuia sa fie realizata în termen de 30 de ani, sub sanctiunea pierderii facultatii de a accepta sau de a renunta.
Notarul ce a instrumentat actul a tratat cu superficialitate chestiunea dreptului aplicabil, reținând in mod gresit faptul ca sunt aplicabile disp. art. 669 din Codul civil în forma sa in vigoare la data de 07.03.1983, si nu dispozitiile in vigoare de la data deschiderii succesiunii, din anul 1920.
La momentul deschiderii succesiunii, 1920, nu exista institutia Certificatului de mostenitor.
Apoi, Z. I. G. nu si-a exercitat dreptul de opțiune succesorală timp de 30 de ani, ce se considera împlinit in anul 1950, fiind decăzut din acest termen.
În susținerea celui de-al doilea motiv de nulitate arată reclamanții, că din cadrul procedurii succesorale notariale (gratioase) initiate de ZIG, au fost omisi alți moștenitori.
Din căsătoria ZE cu ZOI au rezultat trei copii: ZIG, ZE decedată la vârsta de 21 de ani de septicemie si ZE, decedat la vârsta de aproximativ 28 de ani, fiind executat in inchisoarea Jilava in timpul mișcării legionare in anul 1940.
Potrivit regulilor succesorale aplicabile la acea vreme, cota ce i-ar fi revenit lui ZIG, ar fi fost de 1/3 din masa succesorală rămasă de pe urma mamei.
Astfel, cu ocazia dezbaterii succesorale de pe urma defunctei EZ, ar fi trebuit realizată si dezbaterea succesorală de pe urma celor doi frați ce au decedat ulterior, dacă se trece peste aspectul potrivit căruia acceptarea sau renunțarea la succesiunea EZ nu mai putea fi făcută după 30 de ani.
Cei doi frați, ZM si ZE nu au avut descendenți, caz în care moștenitorii acestora ar fi fost cei indicati de clasa a doua de mostenitori, respectiv fratii si surorile alături de tatăl acestora, ZOI.
Deci, prin dezbaterea succesorală de pe urma fraților M si EM ZM, ZOI (sau moștenitorii acestuia), ar fi trebuit să primeasca 1/4 din cota de 1/3 a fiecaruia din cei doi copii, decedati fără descendenti, respectiv 1/12 din masa succesorală, deschisă de pe urma defunctei ZE, in total 2/12 din masa succesorală.
Având in vedere că autorul pârâtului, ZIG, a inițiat procedura succesorală notarială după împlinirea termenului de decadere de 30 de ani pentru facultatea de a opta pentru acceptarea succesiunii, fiind străin de aceasta, având în vedere că inclusiv exercițiul acțiunilor prin care acesta putea să iși valorifice drepturile succesorale, respectiv actiunea in petiție de ereditate și actiunea in revendicare, erau paralizate prin implinirea termenului de prescriptie de 30 de ani, potrivit codului civil aplicabil la data deschiderii succesiunii, precum si potrivit dispozițiilor in vigoare si al data implinirii acestor termene, având in vedere că ZIG a omis să prezinte in cadrul procedurii succesorale notariale declansate in anul 1983 toti mostenitorii existenti la data deschiderii succesiunii de pe urma defunctei ZE si a persoanelor ce urmau să vina la moștenire, apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele motivelor de nulitate absolută invocate, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii.
In dovedire s-au folosit de proba cu inscrisuri.
În drept și-au intemeiat actiunea pe art 700 C.civ, (anii 1865 si 1924), Legea nr. 319/1944, Decretul nr. 32 din 30.01.1954, art. 797 C.civ. (anii 1865 si 1924), art. 18 si 23 din Decretul nr. 40/1953, art. 33 C.civ. (anul 1865).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, acestia apar ca fiind persoane străine de moștenire, deoarece nu au produs nicio dovadă din care să rezulte că ei sau autorii lor, au făcut acte de acceptare tacită a moștenirii în cauză, rămânând in abstensiune timp de 30 de ani, din care cauza au pierdut vocația la moștenire, rămânând definitive si erga omnes, străini de moștenire și excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că, potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie, "fiind vorba despre calitatea de moștenitor, nulitatea care sancționează eventuala nerespectare a unor dispoziții legale la incheierea actului juridic civil, respectiv certificatul de mostenitor, este una relativă, fiind vorba despre o norma legală prin care se ocrotește un interes particular, incidente fiind disp. art. 9 din Decretul nr. 167/1958.
Cu privire la fondul cauzei a arătat că potrivit extrasului după "Tablou de agricultorii care au terenuri arabile sau transformate in arabil de la 10 hectare in sus";, din comuna Oancea in anul 1948, ZIG, tatăl pârâtului, era inscris cu teren arabil in suprafata de 21 ha, pentru care era obligat ca, in perioada 01.04.1948-31.12 1948, să plătească un impozit de 17.325 lei, acesta achitând la 31 martie 1948 suma de 14.000 lei, rămânând un debit neachitat in suma de 3.325 lei, restanță pentru care i s-a instituit sechestrul nr. 100/948.
O altă dovadă a acceptarii tacite a moștenirii, manifestată de tatăl pârâtului, o constituie actul de dispozitie cu titlu gratuit, respectiv Contractul de donatie, autentificat de notariatul de Stat Local Curtea de Arges sub nr. …/01.03.1974, prin care i-a fost donată pârâtului casa pe care tatăl său a moștenit-o de la mama sa, EZ, casă pe care a stăpânit-o netulburat de nimeni din anul 1920, potrivit paragrafului 7/pag 1 din contractul de donație mentionat.
Prin sentință civilă nr. 5963/01.06 2012, Judecatoria Galati a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocată de pârât. A admis exceptia lipsei calității procesuale active a reclamanților invocata de pârât și a respins acțiunea civilă având ca obiect "anulare act"; formulata de reclamantii ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, in contradictoriu cu pârâtul ZGG, ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galați s-a respins apelul ca nefondat reținându-se următoarele:
Reclamanții ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, în mod categoric nu au vocație succesorală față de ZE, care este prima soție a autorului lor ZOI, autoarea lor fiind cea de a doua sotie e acestuia.
Deci, calitatea procesuală a acestora nu derivă din calitatea lor de succesibili, ci eventual de calitatea de succesor a defunctului ZOI, însă și in cazul acestuia se pune problema acceptării sau nu a moștenirii, nu față de copiii săi E și E, ci față de prima sa sotie, E, după moartea celor doi copii.
Tribunalul a apreciat că nu are nici un fel de relevanță acceptarea de către ZOI a succesiunii fiilor săi, E si E, atât timp cât aceștia, în mod categoric nu s-a probat că ar fi acceptat moștenirea rămasă de pe urma mamei lor. Reclamanții au încercat să dovedească, cu martorul audiat în apel, că ZOI ar fi făcut acte de acceptare tacită a mostenirii copiilor sai, E si E, insă nu au dovedit că ZOI ar fi făcut acte de acceptare asupra averii rămase de pe urma defunctei ZE. Or, în urma decesului celor doi copii, E si E, în masa succesorală nu au rămas bunurile din moștenirea mamei lor, ci doar dreptul de opțiune succesorală. Iar tatăl lor, ZOI, neefectuând nici un act de acceptare a moștenirii rămase de pe urma defunctei sale soții înseamnă că nu a valorificat acest drept. In aceasta situație singurul care a cules moștenirea mamei sale a fost ZIG, tatăl pârâtului.
Neacceptarea de către ZOI a succesiunii soției sale, prin intermediul celor doi copii decedati, este probata si prin faptul că la deschiderea succesiunii lui ZOI, acesta era fără avere.
Nu a fost primită apărarea conform căreia ZOI, prin eventualele acte de administrare ale imobilului din com. O ar fi insemnat că a accceptat succesiunea pentru că acesta avea la acel moment uzufructul imobilului, iar acele acte de administrare sunt rodul acestui drept si trebuie să existe acte de acceptare neechivoce, ceea ce nu s-a probat.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond, in mod corect a retinut faptul că prin actul de donatie autentificat sub nr. …/01.03.1974, transcris sub nr. …/15.03.1974 de catre Notariatul de Stat Local Curtea de Arges, jud. Arges având ca si obiect imobilul teren in suprafata de 800 mp camin de casa situat in vatra satului si casa si dependintele situate pe acest teren, situat in comuna O, jud. G, prin care ZIG ii transmite fiului sau ZGG, proprietatea acestuia s-a demonstrat că tatăl pârâtului a acceptat in totalitate moștenirea mamei sale, in interiorul termenului de 30 de ani, arătat de Codul civil in vigoare la data decesului lui ZE.
De asemenea, tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor existente la dosarul cauzei și că nu a creat vreo situatie mai grea reclamanților.
In ceea ce priveste referirea la o eventuala lipsă de interes a reclamanților in promovarea acțiunii, tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut această referire in contextul analizării calității procesuale active a reclamanților și nu ca o analiză a unei eventuale excepții a lipsei de interes, intrucat pe langa vocatia succesorala, pentru a avea calitate procesuala activa, reclamantii trebuie sa justifice si un interes.
Tribunalul a reținut că, într-adevăr reclamanții nu au calitate procesuală activă deoarece autorul lor, in mod categoric nu a acceptat succesiunea defunctei sale soții, ZE, din actele și lucrările dosarului reieșind in mod indubitabil faptul că intentia lui ZOI a fost aceea ca averea primei sale soții să revină fiului lor ZIG, autorul pârâtului.
In aceasta situație, și față de considerentele de mai sus, tribunalul a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legala si temeinică.
Împotriva deciziei civile nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galați au declarat recurs reclamanții invocând următoarele motive:
1). incidența dispozițiilor at. 304 pct. 7 Cod procedură civilă deoarece instanța nu a înlăturat în nici un fel susținerea că "emiterea certificatului de moștenitor la distanță de 63 de ani de la data decesului defunctei, nu mai era posibilă";.
Instanța de apel nu a făcut nicio referire la actele normative incidente, nu a determinat cadrul normativ aplicabil în cauză, motiv pentru care nu se pot determina considerentele pentru care instanța de apel a ajuns la soluția criticată.
În fața instanței de apel au susținut că "succesiunea a fost acceptată și dezbătută de către succesibili potrivit Codului civil din anul 1864, că remediile avute de către părți la dispoziția atunci le asigurau proteguirea drepturilor lor succesorale.
Astfel, mijloacelor de proteguire și de recunoaștere a drepturilor succesorale în perioada 1921-1951 (la data deschiderii succesiunii și până la împlinirea termenului de prescripție de 30 de ani prevăzut de Codul civil în prima sa formă) erau următoarele:
- susceptibilii, dacă erau sezinari, puteau intra imediat în stăpânirea moștenirii prin simplul act de acceptare a acesteia;
- moștenitorii sezinari, sau cei ce nu aveau deținerea bunurilor, urmau să revendice bunurile de la moștenitorii aparenți prin intermediul Acțiunii în petiție de ereditate, sau, contra celor ce nu clamau vreun drept de moștenitor, prin intermediul Acțiunii în revendicare.
Or, certificatul de moștenitor este o instituție de drept ce apare ulterior anului 1953, iar la momentul emiterii certificatului de moștenitor (1984), termenul de prescripție prevăzut de Vechiul cod civil era de mult timp împlinit.
Apoi, nerespectarea termenului de 30 de ani determină faptul că succesibilul să fie irevocabil considerat străin de succesiune.
Prin dezbaterea moștenirii potrivit Decretului 40/1953 - act normativ apărut ulterior s-a adus atingere chiar termenului de prescripție ce nu ar mai fi permis dezbaterea succesiunii din partea lui ZOI.
2). instanța de apel a reținut motive cu totul străine și contradictorii de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă). Astfel, în fața instanței de fond cât și a celei de apel au solicitat că în soluționarea cererii în constatarea și declararea nulității certificatului de moștenitor, nu trebuie să se țină seama de următoarele acte:
- actul de donație autentificat sub nr. … din 01.03.1974, încheiat ulterior între ZIG și ZGG (întrucât un asemenea act nu este opozabil celorlalți moștenitori prin conținutul declarațiilor de acceptare a succesiunii ce sunt acolo menționate);
- acte eliberate de Arhivele Naționale, ce conțin contradicții sau suprafețe de teren ce nu pot fi determinate ca fiind identice;
- actul dotal din 1911 al defunctei ZE (pentru considerentele că suprafețele de teren acolo prevăzute au format ulterior obiectul unor vânzări ce au fost validate prin trecerea timpului, în anii 1914, 1915 și 1917).
Or, Tribunalul tocmai prin prisma acestor acte a dat soluția.
Prima contradicție ce reiese din hotărârea judecătorească: În anul 1974, la momentul încheierii contractului de donație, termenul de prescripție de 30 de ani era împlinit de mult.
Faptul că aceste raționamente sunt străine de natura cauzei: instanțele de judecată au fost învestite să cerceteze procedura succesorală de pe urma defunctei ZE, și nu conținutul unor acte cu totul disparate făcute de alte părți în cursul vieții. Astfel, chiar dacă contractul de donație conține declarații specifice unei proceduri succesorale grațioase, aceste declarații nu sunt făcute cu respectarea cerințelor prevăzute de procedura succesorală.
3). simpla argumentare a instanței că intenția unei părți ar reieși în mod indubitabil din Actele și lucrările dosarului, fără nicio referire concretă la vreun act al donatorului reprezintă o lipsă a motivării.
Astfel, deși instanța de apel reține o situație nouă, o împrejurare nouă față de instanța de fond, precum că ZOI a avut indubitabil intenția de a transmite proprietatea primei soții către autorul pârâtului, ZIG, instanța de apel nu face referire la nici un act și nicio mențiune din acte și "lucrări"; ale dosarului, nedând posibilitatea reclamanților să urmărească în raționament instanța.
4). instanța de apel, ca și instanța de fond, a dat o greșită aplicare a legii în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, neținând seama de faptul că normele de dezbatere a procedurii succesorale erau doar cele conținute de Codul civil din 1864, iar obținerea certificatului de moștenitor după 63 de ani de la deschiderea moștenirii și potrivit Decretului 40/1953 nu mai era posibilă (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Instanța de apel a validat raționamentul greșit al instanței de fond ce a adăugat în mod nepermis de lege, în determinarea calității procesuale active a reclamanților, considerând că pentru a putea invoca nulitatea certificatului de moștenitor nu este suficient să se arate că au existat succesibili ce au fost excluși prin nemenționarea acestora în cadrul procedurii succesorale notariale, ci ar fi necesar să se dovedească și interesul în anularea certificatului de moștenitor, prin dovedirea faptului că sunt moștenitori acceptanți.
Singura cerință în promovarea unei acțiuni în anulare a certificatului de moștenitor (precum sunt și cerințele Legii nr. 36/1995) este doar aceea de a dovedi că sunt persoane lezate prin emiterea certificatului de moștenitor, că au fost excluși prin nemenționarea de către persoana ce a declanșat procedura succesorală notarială. Textul legii nu menționează și un interes pentru care ar trebui să se facă dovada la acest moment.
În cadrul unei acțiuni în anulare a certificatului de moștenitor nu se analizează actele de acceptare ale reclamantului, pentru a vedea astfel dacă acesta justifică calitatea procesuală activă precum nu se analizează actele de acceptare ale pârâtului, ci asupra acestor chestiuni urmează ca părțile să tranșeze în cadrul unei noi proceduri succesorale notariale (grațioase) ce o vor iniția sau în cadrul unui proces prin care să pună în discuție actele de acceptare.
De asemenea, raționamentele pentru care instanța de fond a oprit analiza pe fondul cauzei, reținând lipsa interesului, sunt cu totul greșite. Astfel, instanța de fond a reținut: "apărând ca fiind lipsită de interes, atât timp cât părțile au obținut titluri de proprietate";.
Instanța de judecată nu a ținut seama de întreg contextul în care cererea în anulare a certificatului de moștenitor a fost promovată, ignorând faptul că pârâtul a solicitat anularea titlurilor de proprietate, iar în acel proces reclamanții invocă faptul că certificatul de moștenitor în baza căruia se solicită anularea titlurilor de proprietate a fost contestat de către părți, formându-se astfel acest dosar distinct.
Pentru toate aceste considerente, solicită în principal, admiterea recursului, casarea soluției și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea soluției din apel în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței de la fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Din analiza considerentelor deciziei civile nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galați se constată că se regăsesc prea puține referiri la cadrul normativ aplicabil în speță, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă și obligația corelativă a instanței de recurs de a complini această deficiență în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod procedură civilă.
Nu putem îmbrățișa opinia recurenților precum în speță ne-am afla pe o veritabilă "necercetare a fondului problemei de drept în discuție"; pentru nemotivare corespunzătoare deoarece hotărârea instanței de fond este completă din acest punct de vedere (a răspuns punctual la toate apărările de fapt și de drept puse în discuție), iar apărările părților din apel și recurs se circumscriu acelorași aspecte de drept invocate.
Totodată, concluziile trase de instanța de apel deși nu au menționat dispozițiile legale, permit instanței de recurs identificarea textelor de lege avute în vedere.
Față de considerentele mai sus enunțate, urmează în rândurile următoare a se complini motivarea în drept a instanței de apel.
Potrivit actului dotal nr. …/12.01.1911 bunica paternă a pârâtului - EMM a fost înzestrată de părinții săi, având în vedere căsătoria ce urma să se încheie cu IOZ, cu mai multe suprafețe de teren, o casă în comuna O. și bunuri mobile.
În cadrul actului este menționat în mod expres faptul că părinții înțeleg ca proprietatea asupra tuturor bunurilor imobile să se transmită către fiica acestora, iar soțul să aibă doar un drept de uzufruct asupra acestor bunuri, potrivit regulilor Regimului dotal în vigoare la acel moment.
Ca atare, bunurile imobile menționate au fost transmise în proprietatea exclusivă a numitei EZ.
Potrivit certificatului de deces seria … nr. … eliberat de Consiliul Local al comunei O., județul G., ZE a decedat la data de 11 februarie 1920.
ZE și I au avut 3 copii: G, E și E, toți minori la data morții mamei lor (11.02.1920).
Potrivit art. 669 Cod civil (în forma de la 1864) prima clasă de moștenitori cuprindea pe descendenții legitimi la infinit, soțul supraviețuitor era chemat să culeagă succesiunea deschisă doar după înlăturarea/inexistența tuturor rudelor soției, până la gradul al XII-lea de rudenie.
Ca atare, cei îndreptățiți să culeagă moștenirea lui Z.E. erau cei trei copii ai săi. Având în vedere starea de minorat a acestora, acceptarea pentru minori era posibil să fie realizată de către soțul supraviețuitor ce avea o tutelă legală asupra minorilor, însă cu autorizarea unui Consiliu de familie (art. 405, 454 din Codul civil) sau cu instituirea unei tutele legale.
ZE a decedat undeva între 1935-1940 iar EZ în 1940. La data decesului acestora, cei cu vocație succesorală în conformitate cu dispozițiile art. 671, 672, 673 Cod civil erau ascendenții privilegiați (în speță, tatăl) în concurs cu frații și surorile "de cujusului";.
Reclamanții pretind că E și E au acceptat moștenirea mamei lor, moștenire ce s-a transmis la data decesului lor către fratele și tatăl lor.
Însă, transmiterea patrimoniului defunctului operează către persoanele ce au vocație succesorală și care sunt chemate la a culege succesiunea sub condiția realizării unui act de acceptare expresă sau tacită în termenul de opțiune succesorală (de 30 de ani în speță în conformitate cu dispozițiile art. 700 Cod civil).
Or, instanțele acest aspect au reținut ca nefiind dovedit în cauză și anume faptul că ZI a făcut acte de acceptare a moștenirii ce-i revenea după copiii săi din prima căsătorie, E și E.
Dacă au existat sau nu acte de acceptare sunt aspecte ce țin de situația de fapt, situație ce excede controlului de legalitate efectuat de instanța de recurs.
Față de situația de fapt reținută și față de considerentele de drept mai sus menționate se constată că în mod corect s-a tras concluzia că nu a existat o pârghie legală în virtutea căreia averea rămasă de pe urma lui ZE să ajungă în patrimoniul lui ZI.
Pe de altă parte, pentru celălalt fiu - ZG, instanțele au reținut că s-au găsit în Arhivele Naționale extrase precum că în anul 1948 figura cu o suprafață de 21 ha în comuna O.
Apoi, potrivit autorizației de înstrăinare nr. …/1974 s-a reținut că la cererea lui ZI s-a eliberat acestuia autorizație în vederea vânzării casei plus 800 m.p. teren vatră către fiul său ZIG.
Prin contractul de donație nr. …/1974 emis de Notariatul de Stat Curtea de Argeș având ca obiect imobilul din comuna O. plus 800 m.p. teren ZIG i-a transmis fiului său ZGG proprietatea sa, iar în act apare mențiunea precum imobilul era dobândit prin moștenire de la mama sa - ZE.
Toate aceste acte în mod corect au fost reținute ca făcând dovada faptului că ZIG a acceptat moștenirea rămasă de pe urma mamei sale.
Apoi, emiterea certificatului de moștenitor la o distanță de 63 de ani de la data decesului defunctei era posibilă deoarece moștenitorii legali au această calitate din chiar momentul morții autorului lor, în virtutea legii.
Certificatul de moștenitor nu le atribuie această calitate, ci doar le-o confirmă.
Ca atare, față de data prezentării în fața notarului (1983), data la care opera Decretul nr. 40/1953 în mod corect s-a procedat la emiterea certificatului.
Misiunea notarului s-a limitat doar la verificarea respectării termenului de opțiune succesorală, termen calculat de la data deschiderii succesiunii (data decesului "de cujusului";) și dacă au existat acte de acceptare a moștenirii în intervalul de 30 de ani de la data de 11.02.1920.
Pe cale de consecință, nu era necesar să apeleze la alte mijloace de protejare și recunoaștere a drepturilor sale (petiția de ereditate, acțiunea în revendicare, etc.) pentru că a avut în posesie aceste bunuri înainte de expirarea termenului de opțiune succesorală.
2). Instanțele în mod corect și-au bazat concluziile pe actele eliberate de Arhivele Naționale, pe actul dotal din 1911, pe actul de donație din 1974 deoarece mențiunile cuprinse în acestea reflectă voința părților, element primordial în a afla intenția lor în a moșteni sau nu pe ZE.
Ceea ce interesează, în toate actele de dispoziție, este intenția succesibilului, nu validitatea lor, care este indiferentă în ce privește învederarea manifestării de voință a succesibilului.
3). Intenția lui ZI de a lăsa întreaga avere a lui ZE fiului său ZG rezultă din faptul că în 1948 ZG figura cu terenul ce a aparținut mamei sale pe numele său, precum și din faptul că în 1974 ZI a făcut demersuri pentru încheierea actului de donație, act încheiat apoi între ZIG și ZGG și cu mențiunea că obiectul donației îl reprezintă un bun imobil pe care l-a moștenit de la mama sa.
4). În ceea ce privește interesul în a anula acest certificat de moștenitor se constată că în mod corect s-a apreciat că este în strânsă legătură cu dovada calității de succesibil a reclamanților.
Atâta vreme cât nu fac această dovadă nu este nevoie de o anulare a actului, anulare fără consecință dacă se face dovada că reclamanții nu au un drept de a moșteni.
| ← Acordarea despăgubirilor materiale în temeiul dispoziţiilor... | Contestaţia la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
