Calitatea de subiectiv activ al contraventiei in domeniul relatiilor de munca.

Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 327 din data de 06.06.2013

Prin cererea adresată Judecătoriei xxx la data de 21.03.2013 și înregistrata sub nr. xxx, petenta R V. IC a solicitat anularea procesului verbal de contravenție seria xxx, din data de 12.03.2013, întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă xxxx prin care în baza art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003 rep. și art. 260 alin. 1 lit.e din Legea 53/2003 rep. a fost sancționat cu 20.000 lei amendă contravențională, solicitând admiterea plângerii si anularea procesului verbal de contravenție.

În motivarea plângerii a arătat că a fost sancționată cu amendă de 20.000 lei reținându-se că în data de 05.03.2013, orele 12.40 la locul de muncă organizat s-au găsit în activitate două persoane care au declarat că sunt în perioada de probă și nu au semnat nici un contract de muncă.

Mai arată că cei doi angajați au fost contactați pentru angajare în data de 02.03.2013 fiind o zi de sâmbătă, au negociat contractul de muncă, le-a prezentat lucrarea care urma să o efectueze, au efectuat fișa de instruire, însă nu a avut timp să o depună la ITM pentru înregistrare, întrucât controlul a venit în data de 05.03.2013.

Precizează că cei doi angajați au uitat că au semnat contractele de muncă și fișele de instruire, aceștia fiind oameni simpli, cu studii generale.

Mai precizează că lucrarea a fost contractată în data de 01.03.2013 și nu mai devreme, nefiind efectuate lucrări de construcție datorită condițiilor meteorologice nefavorabile.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii a depus la dosar duplicatul procesului verbal de contravenție seria xxx din data de 12.03.2013 (fila 4 dosar), contract individual de muncă nr.xxxx(fila 5,6), contract individual de muncă nr.xxxx(fila 7,8) proces verbal seria xxxx(fila 9 dosar), adresa nr.xxx a ITM Mxxxi, originalul procesului verbal seria xxxxx .

Plangerea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar in conditiile art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru si art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei xxxx la data de 21.03.2013, în termenul legal de 15 zile statuat de dispozițiile art. 31 din OG 2/2001 calculat de la data de 12.03.2013, data la care a fost comunicat procesul verbal de contravenție si la care petentul a luat la cunoștință de cuprinsul acestuia.

La data de 29.03.2013, prin serviciul registratură petenta a completat cererea conform dispozițiilor instanței și a depus la dosar în copie conform cu originalul: certificat constatator, certificat de înregistrare, CI M M I.

Prin serviciul registratură la data de 10.05.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În dovedire intimatul a depus la adresa nr.xxxx, proces verbal seria xxxxx proces verbal de control nr.xxxx anexă de constatare, , anexa I la P.V. nr.xxxx, înștiințare, 2 fișe de identificare, declarație petentă, raport de activitate, datele petentei, confirmare de primire.

Legal citată petenta a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, având in vedere dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 care instituie o procedură cu dispoziții derogatorii de la cea de drept comun, instanta reține următoarele:

Prin procesul verbal de contraventie seria xxxx din data de 12.03.2013 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă xxxx, petenta R V. I C. a fost sancționată cu 20.000 lei amendă contravențională, în baza 16 alin. 1 din Legea 53/2003 rep. și art. 260 alin. 1 lit.e din Legea 53/2003 rep. pentru faptul ca în ziua de 05.03.2013, petenta a primit la muncă două persoane fără a le întocmi contract individual de muncă.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contraventie seria xxxx din data de 12.03.2013 se observă ca acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prev. de art. 17 din O.G.2/2001.

Potrivit art.17 din O.G. 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Astfel, procesul verbal cuprinde data si locul unde este încheiat, numele, prenumele si calitatea agentului constatator, precum si descrierea faptei contraventionale fiind indicate data, ora si locul in care a fost săvârșita si semnatura agentului constatator la rubrica destinată numelui și prenumelui contravenientului este menționat RV.I C Întreprindere Individuală. De asemenea din cuprinsul adresei nr. xxxx emisă de intimată (f.27), reiese că procesul verbal de contravenție a fost transmis petentei R V. I C Întreprindere Individuală.

Potrivit art.16 alin.1 din legea 53/2003"Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului";.

Potrivit art. 260 alin 1 lit. e "Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte:…e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art.16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată";.

Așa cum rezultă din procesul verbal de contravenție întocmit de intimată a fost sancționată petenta R V. I C Întreprindere Individuală cu amendă contravențională în cuantum de în baza 20.000 lei pentru săvârșirea contravenție prevăzute de art. 269 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 22 și art. 23 din O.G. 44/2008 întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului, iar întreprinzătorul persoană fizică titular la întreprinderii individuale este comerciant, persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului.

Mai mult decât atât, conform art. 27 din același act normativ, radierea din registrul comerțului a întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale se realizează urmare intervenirii unor împrejurări de fapt ce țin strict de persoana fizică titular al întreprinderii individuale, respectiv deces, voința acestuia.

Atâta timp cât săvârșirea contravenției a fost reținută în sarcina persoanei juridice, iar din interpretarea reglementărilor legale rezultă că întreprinzătorul, persoană fizică, titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică și nu dobândește personalitate juridică, subiect activ al contravenției poate fi doar persoana fizică Rus Ioan.

În condițiile în care ar fi fost întrunite elementele constitutive ale contravenției, agentul constatator ar fi trebuit să rețină comiterea contravenției în sarcina persoanei fizice și nu a II, în acest caz actul constatator fiind nelegal întocmit, motiv pentru care va admite plângerea contravențională.

Sentinta a ramas definitiva prin respingerea apelului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calitatea de subiectiv activ al contraventiei in domeniul relatiilor de munca.