CERERE DE ACORDARE DIFERENŢE DREPTURI SALARIALE. Jurisprudență
Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 10 din data de 12.01.2016
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr…, reclamanta LL, în contradictoriu cu pârâții INSTITUTIA PRIMARULUI COMUNEI B , Județ TELEORMAN și CONSILIUL LOCAL COMUNEI B, a solicitat obligarea acestora la plata diferenței de salariu rezultată din includerea premiului anual în salariul lunar , începând cu 01.01.2011 și în continuare reactualizată cu indicele de inflație la data plății.
Reclamantul a mai cerut obligarea pârâților la plata daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale conform OG nr.9/2000 și OG nr.13/2001 .
Totodată reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata unor despăgubiri echivalente cu contravaloarea voucherului de vacanță pentru anul 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată la data de 04.07.2014.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că premiul anual prevăzut la art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 a fost menținut și după abrogarea acestui articol , sens în care este decizia nr.21/2013 a Înaltei Curți de casație și Justiție.
Totodată Curtea Constituțională printr-o interpretare cu caracter obligatoriu , a statuat că dreptul la premiul anual subzistă , chiar dacă nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută la art.25 din Legea nr.330/2009.
De asemenea, prin art.8 din Legea nr.285/2010 s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011 , acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011.
Dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat , atâta timp cât dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității consacrat prin art.15 alin.2) din Constituție și art.1 din Codul civil.
În cauză au fost încălcate și prevederile art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit cărora orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, prevederi care se aplică cu prioritate față de dreptul intern.
Sub acest aspect , trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 potrivit căreia , art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE și art.17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
În drept a invocat art.25 din Legea nr.330/2009, Legea nr.284/2010 , art.1 din Codul civil , art.15 alin.2), art.20, art.41, art.44, art.124 și 125 din Constituție, Directiva Consiliului nr.2000178/CE, Legea nr.47/1992 și Decizia nr.2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție , iar spre probă a depus înscrisuri - filele 6-11 și a cerut judecarea în lipsă.
Reclamantul a arătat că potrivit art.1 alin.2) și alin.4) din OUG nr.8/2009, instituțiile publice acordă în condițiile legii , vouchere de vacanță la nivel maxim de 6 salarii de bază minime brute pe țară , garantate în plată - 850 lei lunar conform art.1 alin.1) din HG nr.871/2013.
Potrivit OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 nu a fost interzisă acordarea tichetelor de vacanță , iar potrivit art.1 alin.3) din OUG nr.8/2009, angajatorul are obligația să facă demersuri legale pentru asigurarea fondurilor cu această destinație.
Totodată, conform art.15 alin.2) din OUG nr.80/2010, art.9 din OUG nr.84/2012, art.5 alin.2) din OUG nr.29/2013 și art.8 alin.5) din OUG nr.83/2014, în perioada 2010-2015, nu au fost prevăzute sume în bugetele instituțiilor publice centrale și locale pentru acordarea tichetelor de vacanță.
Pârâtul Consiliul local al comunei B a formulat întâmpinare - fila 16 prin care a arătat că potrivit art.8 din Legea nr.285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011.
Aceeași apărare a formulat și pârâtul Primarul comunei B prin întâmpinare, fila 12.
Analizând cererea în raport de probele administrate și prevederile legale incidente în cauză instanța reține că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 330/2009, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate toate celelalte prevederi privind salarizarea personalului bugetar.
Potrivit art. 25 alin. (1) din actul normativ sus indicat, "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premiere plata făcându-se potrivit alin. 4 al aceluiași articol începând cu luna ianuarie a anului următor.
Modul de calcul al drepturilor salariale pentru anul 2010 a fost stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrări în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilire a salariilor acest precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Ulterior, potrivit art. 39 alin.1 lit. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă... Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fon publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009 modificările ulterioare".
Din aceste dispoziții reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea sa inclusiv art. 25 care prevedea acordarea premiului anual.
Modul de stabilire a drepturilor salariale în anul 2011 a fost stabilit prin Legea 285/2010.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pe anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Drepturile salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2011 au fost stabilite potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, iar în majorarea de 15% a acestora a fost inclusă suma corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.
Problema de drept privind interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost tranșată în mod definitiv de către înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională .
Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, dezlegarea problemelor de drept dată de Completul înaltei Curții de Casație și Justiție de recursuri în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
Prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 a înaltei Curții de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție stabilindu-se că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 21/18.11.2013, cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile, nr. 115/2012 și 257/2012, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaților s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Prin deciziile pronunțate, Curtea a mai statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi de drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual 2010 reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care urmează să își execute întru totul această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul întinderea acestei creanțe.
Nu a fost reținută nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legi.
Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe 2011.
Prin urmare, în condițiile în care atât înalta Curte de Casație și Justiție cât și Curtea Constituțională au stabilit faptul că premiul anual aferent anului 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalul din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 pretențiile reclamantului sunt nefondate.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubirile echivalente voucherului de vacanță pe anul 2014, instanța reține că :
Posibilitatea, nu obligația, acordării voucherelor /tichetelor de vacanță a fost reglementată prin art.1 din OUG nr.8/2009-aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, potrivit căruia angajatorul care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite vouchere de vacanță - alin.1)-alin.2), nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate sub această formă fiind de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată - alin.4=, în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli - alin.3).
Prin prevederile sale, OUG nr.8/2009 a instituit în mod clar categoriile de personal care pot beneficia de aceste vouchere (tichete de vacanță) instituind totodată și condiția imperativă a respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat, ori a bugetelor locale, după caz.
Față de aceste dispoziții legale este evident că acordarea acestora nu este o obligație, ci o vocație, dreptul de a beneficia de vouchere/tichete de vacanță putând fi realizat doar în condițiile prevederii în bugetul de stat a unor sume cu această destinație.
Pe de altă parte se reține de instanță că, anual prin dispoziții legale succesive, s-a prevăzut în mod expres și imperativ faptul că în bugetele instituțiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea acestora personalului salariat.
Astfel prin legea nr.183/14.12.2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008 s-a prevăzut la art.15 alin.2 că în bugetele pe anul 2012, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou și tichete de vacanță personalului bugetar. Aceleași prevederi au fost menținute și pentru anul 2013 - prin dispozițiile OUG nr.84/12.12.2012 iar prin OUG nr.103/14.11.2013 s-a dispus prin art.9(2) că în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferente de modul de finanțare , nu vor acorda premii și prime de vacanță.
De asemenea, prin OUG nr.83/2014 - s-a dispus la art.8 alin.5 că în bugetele pe anul 2015 ale instituțiilor și autorităților publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou, tichete de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora.
Prin urmare, este evident că în lipsa unor prevederi legale, pârâții nu pot fi obligați la acordarea c/val voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014, nefiind alocate sume cu această destinație în bugetul acestora, orice altă interpretare fiind un adaos la lege și excedând prin aceasta competenței instanțelor judecătorești.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează.
Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci , drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula"; ( Decizia Curții Constituționale nr.108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.212 din 8 martie 2006.)
În fine, tocmai în rațiunea protejării în egală măsură a interesului general și particular, imediat și de perspectivă, legiuitorul a reglementat acordarea voucherelor de vacanță sub condiția existenței fondurilor cu această destinație și nu în sumă fixă pentru ca angajatorul să poată stabili în concret nivelul sumelor pe care le poate acorda sub această formă, în funcție de performanța sa economică.
Din această perspectivă este inadmisibil ca instanța de judecată să se substituie angajatorului prin nesocotirea unor prevederi legale imperative.
În considerarea acestor motive și în baza art.18 din legea nr.554/2004, instanța va respinge cererea reclamantei ca nefondată.
← CERERE ACORDARE DREPTURI BĂNEŞTI SUB FORMA COMPENSAŢIILOR | ORDONANTA PRESEDINTIALA . Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială → |
---|