Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. obligarea la consemnarea unei cauţiuni. admiterea contestaţiei împotriva stării de insolvenţă

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 885 din data de 19.05.2017

Articolul 5 pct.20 din Legea nr.85/2014 definește creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței ca fiind "creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanță certă în sensul prezentei legi se înțelege acea creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul";.

Din probele de la dosar reiese în mod evident că debitul principal solicitat nu este lichid dat fiind că în fiecare din cele trei acte fiscale cuprinde altă sumă cu titlu de debit principal și deși nu au fost contestate în procedura special fiscală, judecătorul sindic constată că nu pot reprezenta temeiul pentru deschiderea procedurii insolvenței. În condițiile în care din contractul de comodat reiese că singura obligație de plată era cea privind utilitățile, iar în actele fiscale s-a menționat taxă clădire, aceeași sintagmă fiind utilizată și de către Camera de Conturi, instanța constată că lipsește și caracterul cert al creanței.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data 17.02.2017 sub nr 932/118/2017, creditoarea UAT T. a solicitat instanței prin judecător sindic aplicarea procedurii insolvenței față de debitoarea A. C. S. A. C., în vederea recuperării debitului în valoare de 57595 lei, compus din 24932 lei debit principal și 32663 lei, majorări de întârziere calculate de la data de 8.02.2017.

În motivare, s-a menționat că în fapt, în baza contractului de comodat înregistrat sub nr 4789 din 4.10.2010 părțile au decis cedarea gratuită spre folosință a obiectivului sala de sport. Cheltuielile ocazionate cu desfășurarea activităților specifice destinației spațiului trebuiau achitate de către comodatarul ACSAC, precum și taxele și impozitele pentru clădire, lucru care nu s-a întâmplat nici în prezent. Conform procesului verbal de constatare din 30.03.2011 întocmit de auditorii din cadrul Curții de Conturi, Camera de Conturi Constanța au constatat abateri și au dispus măsuri de recuperare a debitului. Debitoarea se află în stare de insolvență prezumată pentru că fondurile sale bănești disponibile sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile.

În susținere, au fost depuse în copie, înscrisuri.

Debitoarea a formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii și cerere de obligare la consemnarea unei cauțiuni. În motivare, s-a menționat că în cuprinsul contractului s-a stipulat că singura obligație de plată este aceea de a suporta toate cheltuielile legate de utilități, apă, curent, ceea ce face ca în prezenta cauză creanță să fie doar debitul principal de 24932 lei, care este situat sub nivelul de 40000 lei, prevăzut de legea 85/2014. Majorările de întârziere în sumă de 32663 lei calculate de creditoare la data de 8.02.2017 nu pot fi luate în calcul pentru a se adăuga în vederea atingerii valorii prag, cu atât mai mult cu cât a fost calculată în afara prevederilor contractului. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani, a cărui durată a încetat în anul 2011 și nu a mai fost prelungit, nefiind încheiat vreun act adițional. A mai precizat debitoarea și faptul că nu se află în stare de insolvență, fiind atașate acte contabile pentru perioada octombrie 2016-ianuarie 2017. Debitoarea efectuează plăți către creditori și încasează sume de bani de la proprii debitori.

A învederat debitoarea că pentru a atrage deschiderea procedurii, starea de insolvență trebuie să aibă caracter de generalitate și să constituie indiciul exterior și manifestarea neputinței debitorului de a executa obligațiile de plată. Pentru ca un debitor să se afle în insolvență este necesar să nu aibă lichiditățile necesare pentru plata datoriilor exigibile, însă debitoarea nu se află în această situație, având fonduri și făcând plăți către creditori.

Pe de altă parte, a afirmat creditoarea că suma pe care o solicită creditoarea nu este certă, lichidă și exigibilă, dat fiind că în cuprinsul raportului Curții de Conturi s-a menționat că utilitățile nu au fost plătite pentru că nu au existat facturi din diferite motive. Neplata utilităților și lipsa facturilor s-a datorat inexistenței aparatelor proprii de contorizare. Prin înștiințarea de plată din data de 8.02.2017 s-a stabilit creanța în valoare de 57595 lei, compusă din suma de 24932 lei debit principal reprezentând taxa pe clădire și suma de 32663 lei majorări de întârziere calculate la data de 8.02.2017. Aceste debit reprezentând taxa pe clădire nu poate constitui o creanță certă dat fiind că în raport de prevederile contractului de comodat singura cheltuială pe care o puteau suporta era aceea legată de utilitățile spațiului.

În susținere, au fost depuse în copie înscrisuri.

Prin încheierea interlocutorie din data de 7.04.2017 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată cererea de obligare a creditoarei la consemnarea unei cauțiuni, reținând că din dispozițiile art 72 alin 3 din legea 85/2014 rezultă că scopul depunerii unei cauțiuni îl constituie pe de o parte, prevenirea unor abuzuri împotriva cererilor nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii și, pe de altă parte, acoperirea pagubelor ce ar putea să le sufere debitorii. Deși norma care reglementează procedura de soluționare a contestației debitoarei, ca mijloc de apărare față de susținerile creditoarei, are un caracter facultativ în privința stabilirii sau nu a unei cauțiuni, lăsând la aprecierea judecătorului sindic obligativitatea consemnării unei sume cu acest scop, se reține că legiuitorul a urmărit să asigure prin acest mijloc procedural garanții suficiente și proporționale pentru acoperirea unor eventuale pagube ce ar putea fi cauzate în ipoteza constatării caracterului neîntemeiat al cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

A constatat judecătorul sindic că potrivit articolului 229 din Codul de procedură fiscală, intitulat "Scutirea organelor fiscale de plata taxelor";: "Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale, cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.";

De asemenea, conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare: "Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune." În legătură cu acest articol Curtea Constituțională în decizia nr 529/12.04.2013 a "stabilit că scutirea autorităților publice, care intră sub incidența textului de lege criticat, de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanțelor bugetare are o justificare obiectivă și rațională în faptul că autoritățile respective - beneficiare de alocații bugetare -, fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget." Aceste prevederi legale sunt aplicabile și în materia insolvenței având în vedere că este vorba despre o executare silită concursuală.

Părțile au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, admisă de instanță ca utilă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Prin s.c. judecătorul sindic a admis contestația formulată de debitoare și a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, reținând că;

"Creditoarea UAT T. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea ACSAC în vederea recuperării debitului în valoare de 57595 lei, compus din 24932 lei debit principal și 32663 lei, majorări de întârziere calculate de la data de 8.02.2017. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, judecătorul sindic a reținut că între creditoarea UAT T. și debitoarea ACSAC a fost perfectat contractului de comodat înregistrat sub nr 4789 din 4.10.2010 părțile au decis cedarea gratuită spre folosință a obiectivului sala de sport. În cuprinsul art 3 din contractul de comodat la obligațiile comodatarului s-a prevăzut că acesta este obligat să suporte cheltuielile legate de utilități, apă, curent, etc și curățenia sălii de spot. La data de 30.03.2011 a fost încheiat procesul verbal de constatare al Camerei de Conturi Constanța în cuprinsul căruia s-a menționat că sarcina fiscală pentru sala de sport revine titularului dreptului de folosință, iar în ceea ce privește utilitățile școala nu a încheiat nici un contract cu CSA pentru utilități și nici nu se cunoaște modalitatea în care sala de sport a beneficiat de utilități.

În aceste condiții, s-a dispus recuperarea prejudiciului, iar contractul de comodat a încetat, fiind totodată emis titlul executoriu nr 2014 din 4.05.2011 pentru debitul în sumă de 26678 lei.

La data de 11.04.2016 a fost emisă adresa de înștiințare în care debitoarei i se aducea la cunoștință faptul că are obligația de a plăti suma de 55101 lei taxă clădiri și suma de 1306 lei penalități de întârziere. Ulterior, a fost emisă o nouă înștiințare în care debitoarei i se aducea la cunoștință că datorează un debit în valoare de 24932 lei și penalități de întârziere în sumă de 32663 lei.

Din coroborarea înscrisurilor analizate, judecătorul sindic a reținut că între cele două părți a fost perfectat un contract de comodat în care s-a prevăzut ca unică obligație pentru debitoare aceea de a achita contravaloarea utilităților aferente spațiului închiriat, fără ca în cuprinsul contractului să se menționeze și posibilitatea calculării de penalități de întârziere în cazul neîndeplinirii culpabile a obligației. După efectuarea controlului Curții de Conturi a fost emis un titlu executoriu nr 2014 din 4.05.2011 pentru debitul în sumă de 26678 lei, fără ca suma astfel individualizată să reiasă din depunerea unor facturi fiscale emise de furnizorii de utilități. Ulterior, au fost emise înștiințări de plată în care s-a menționat că debitul este în valoare de 55101 lei taxă clădiri , respectiv de 24932 lei, taxă pe clădiri. Reiese în mod evident că debitul principal solicitat nu este lichid dat fiind că în fiecare din cele trei acte fiscale cuprinde altă sumă cu titlu de debit principal și deși nu au fost contestate în procedura special fiscală, judecătorul sindic constată că nu pot reprezenta temeiul pentru deschiderea procedurii insolvenței. În condițiile în care din contractul de comodat reiese că singura obligație de plată era cea privind utilitățile, iar în actele fiscale s-a menționat taxă clădire, aceeași sintagmă fiind utilizată și de către Camera de Conturi, instanța constată că lipsește și caracterul cert al creanței.

Cât privește penalitățile de întârziere, cât timp în contract nu s-a prevăzut o clauză penală pentru neplata utilităților, creditoarea avea dreptul doar la dobânda legală prev de OG 13/2011, dat fiind că este un contract de comodat civil, iar nu de o obligație fiscală născută din lege care să atragă calcularea de penalități conform codului fiscal. Reiese că penalitățile de întârziere fiscale nu sunt datorate cât timp nu este o creanță fiscală în discuție, ci una civilă rezultată dintr-un contract civil, iar aplicarea penalităților fiscale nu a fost agreată de către părți.

În speță, creanța creditoarei UAT T. nu întrunește condițiile prevăzute de lege motiv pentru care nu justifică, calitatea de creditor, având în vedere considerentele sus prezentate în legătură cu caracterul cert și lichid al creanței.

Pe de alta parte, creditorul nu a dovedit ca debitoarea nu deține fonduri bănești suficiente pentru plata datoriilor exigibile, ea nefăcând nicio referire la acest aspect, motivându-si cererea introductiva doar pe existenta creanței. Or, debitoarea a depus dovezi, reprezentate de facturi fiscale și chitanțe de plată aferente acestora, dar și acte contabile, prin care a probat faptul că deține fonduri necesare plății obligațiilor asumate în desfășurarea activității și nu se află în stare de insolvență iminentă, așa cum este aceasta definită de art. 5 pct. 29 din legea 85/2014.

Cum creanța invocată de creditorul din prezenta cauza nu îndeplinește cumulativ condițiile cerute de lege - de a fi certa, lichida si exigibila, pentru declanșarea procedurii și nici nu s-a făcut dovada stării de insolvență a debitoarei, judecătorul sindic urmează sa respingă cererea acestuia privind aplicarea procedurii insolventei fata de debitoarea ACSAC, ca nefondata și să admită contestația acesteia cu privire la starea de insolvență.

← 1. cerere de intervenţie la cererea de înregistrare în...		1. somaţie de plată. inadmisibilitate. lipsa somaţiei →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. obligarea la consemnarea unei cauţiuni. admiterea contestaţiei împotriva stării de insolvenţă