Cerere de împărţeală a bunurilor comune. Criterii de atribuire a bunurilor
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 811/R din data de 30.05.2013
Împărțeala trebuie să se facă cu precădere în natură. În speță, instanța a constatat faptul că această modalitatea de partajare cu privire la bunurile comune nu este posibilă, întrucât toate bunurile supuse partajării au rămas de la momentul separației în fapt în posesia pârâtului recurent, care le-a folosit în toți anii următori împreună cu familia sa.
Printre criteriile de atribuire a bunurilor de împărțit reglementate de dispozițiile art. 673 ind. 9 din codul de procedură civilă se regăsește și cel referitor la folosința exercitată de coproprietari asupra bunurilor.
În mod legal tribunalul a constatat incidența în cauză a unei situații de excepție de la principiul partajării în natură a bunurilor, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 673 ind. 5 și urm. din Codul de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 332 din 13.12.2012 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 388/289/2011 s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. M. împotriva sentinței civile nr. 1901 din data de 24.11.2011 pronunțată de Judecătoria Reghin. De asemenea, apelantul a fost obligat la plata către intimata G. (fostă B.) M. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că instanța de fond a dat eficiență cererii reclamantei în ceea ce privește modalitatea de partajare, care este cea mai economică, fără a se putea conchide că este o decizie arbitrală, întrucât instanța a avut în vedere argumente pertinente. Instanța a ținut seama de faptul că toate bunurile mobile au rămas de la data separării faptice a părților în posesia exclusivă a pârâtului apelant , iar în ceea ce privește autoturismul este evident că s-a avut în vedere faptul că pârâtul este cel care îl folosește în mod exclusiv (acesta fiind cel care l-a utilizat și în timpul căsătoriei, în condițiile în care reclamanta intimată nu deține permis de conducere).
În ceea ce privește cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că datoriile contractate au fost utilizate în vederea achiziționării de bunuri comune și, prin urmare, reprezintă o datorie comună, iar nu un drept de creanță al apelantului față de intimată. Concluzia instanței de fond privitoare la faptul că nașterea unui astfel de drept de creanță este condiționată de achitarea exclusivă de către unul dintre foștii soți a unui debit comun este legală, logică și expusă detaliat și concludent
Tribunalul a mai reținut că, deși nu există o echivalență valorică în ceea ce privește veniturile obținute de cei doi foștii soți, în aprecierea cotelor de contribuție se ține seama nu doar de aporturile bănești și mijloacele materiale, ci și de munca prestată efectiv în gospodărie și pentru creșterea copiilor, aceasta reprezentând o componentă a contribuției unuia dintre soți (în speță a reclamantei) la dobândirea bunurilor comune.
Cu privire la iazul de pești s-a reținut că a fost realizat în timpul căsătoriei părților, iar pentru a se răsturna prezumția de comunitate de bunuri, era necesar a se dovedi că acesta este un bun propriu, potrivit prevederilor art. 31 Codul familiei. Cum în cauză nu s-a făcut dovada incidenței nici uneia din situațiile enumerate limitativ de art. 31 Codul familiei, care să permită calificarea acestui bun ca fiind propriu al pârâtului, Tribunalul a inclus acest iaz în masa bunurilor comune.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul B. M. a formulat recurs, solicitând casarea acesteia și rejudecarea fondului, cu consecința admiterii apelului.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că deși a administrat suficiente probe pentru a dovedi contribuția superioară a acestuia la dobândirea bunurilor comune, instanța a ignorat dovezile administrate și nu a observat că a achitat singur sumele rezultate din cele două împrumuturi contractate în timpul căsătoriei, iar aceste sume au fost folosite la dobândirea autoturismului și pentru investiții la casa de locuit. De asemenea, s-a arătat că instanța nu a avut în vedere, la stabilirea contribuției părților, dovezile administrate, din care rezultă achitarea sumelor reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de SC M.C. SRL la casa de locuit, veniturile suplimentare realizate de pârât din munci prestate după programul de lucru, fiind electrician. S-a mai arătat că principiul egalității sexelor invocat de instanța de apel nu poate justifica soluția pronunțată.
Recurentul a mai criticat includerea iazului de pește în masa bunurilor comune, susținând că a probat faptul că a contribuit singur la dobândirea acestuia.
Cu privire la modalitatea de partajare, recurentul a arătat că instanța reținut în mod greșit faptul că mobila fiind executată la comandă nu ar putea fi demontată și atribuită reclamantei, întrucât i s-ar diminua valoarea, instanța ignorând principiul partajării în natură a bunurilor și încălcând dispozițiile art. 673 ind. 5 alin. 2 și ale art. 673 ind. 10 din Codul de procedură civilă.
Recurentul a susținut că modalitatea de partajare aleasă de instanță îl prejudiciază, fiind aproape imposibil să achite sulta stabilită în sarcina sa.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat următoarele:
În primul rând Curtea a constatat că majoritatea criticilor recurentului vizează hotărârea instanței de apel din perspectiva netemeiniciei acesteia, referindu-se la aprecierea eronată a probelor administrate.
Această critică nu este încadrabilă în dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, nefiind susținute argumente care să vizeze nelegalitatea concluziei instanței de apel. Făcând trimitere la mijloace de probă și la modul în care acestea au fost evaluate de instanța de apel, recurentul tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluției adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt determinată de instanța de apel.
De asemenea, Curtea a înlăturat argumentele recurentului indicate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, constatând că hotărârea nu cuprinde argumente contradictorii sau străine de natura cauzei. Dimpotrivă, Curtea a constatat că instanța de apel a dezvoltat în considerentele deciziei argumentele avute în vedere la soluția pronunțată pentru fiecare motiv de apel formulat, neexistând contradicții în privința aspectelor reținute de instanță.
Astfel, chestiunile legate de masa bunurilor comune și cotele de contribuție ale celor doi soți la dobândirea acestora au fost reținute de instanța de apel prin raportare la probele administrate, tribunalul făcând o aplicare corectă a prevederilor legale incidente în raport de situația de fapt reținută, atât în ceea ce privește calitatea de bun comun a bunurilor incluse în masa partajabilă, cât și în privința contribuției soților. În același context, Curtea reține că este legală constatarea primei instanțe în ceea ce privește justificarea luării în considerare, la evaluarea contribuției celor doi soți, a muncii depuse în gospodărie și pentru creșterea copilului de către reclamantă, fiind nelegală solicitarea recurentului de a se avea în vedere exclusiv veniturile realizate de soți.
Critica de nelegalitate invocată de recurent, referitoare la greșita aplicare de către instanță a dispozițiilor art. 673 ind. 5 alin. 2 și ale art. 673 ind. 10 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța nu a procedat la partajarea în natură a bunurilor mobile, nu poate fi primită.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că , într-adevăr, potrivit prevederilor legale invocate împărțeala trebuie să se facă cu precădere în natură. În speță, instanța a constatat faptul că această modalitatea de partajare cu privire la bunurile comune nu este posibilă, întrucât toate bunurile supuse partajării au rămas de la momentul separației în fapt în posesia pârâtului recurent, care le-a folosit în toți anii următori împreună cu familia sa.
Printre criteriile de atribuire a bunurilor de împărțit reglementate de dispozițiile art. 673 ind. 9 din Codul de procedură civilă se regăsește și cel referitor la folosința exercitată de coproprietari asupra bunurilor. Instanța de apel a făcut o aplicare corectă a acestor prevederi legale, constatând că pentru atribuirea bunurilor mobile folosite de pârât împreună cu familia sa de la momentul separării părților este aplicabil cu prioritate acest criteriu, având în vedere perioada scursă de la momentul separației, scăderea valorii bunurilor ca urmare a degradării acestora precum și datorită faptului că unele au fost făcute la comandă pentru a se potrivi spațiului din casa de locuit.
Față de cele reținute anterior, Curtea a reținut că în mod legal tribunalul a constatat incidența în cauză a unei situații de excepție de la principiul partajării în natură a bunurilor, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 673 ind. 5 și urm. din Codul de procedură civilă.
Față de cele reținute anterior, Curtea a constatat că decizia ce face obiectul prezentei analize este legală și temeinică, nefiind incident nici un motiv de nelegalitate, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul promovat de pârâtul B. M. împotriva deciziei civile nr. 332 din 13.12.2012 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 388/289/2011.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, recurentul a fost obligat la plata către intimata G.M. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 03752783 din 30.05.2013 (fila 19).
| ← Legea nr. 221/2009. Prescripţia dreptului material la acţiune | Revizuire. Tardivitate. Jurisprudență Revizuire → |
|---|
