Cerere de anulare a certificatului de moştenitor. Jurisprudență Cereri; Succesiuni, moşteniri
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 833/R din data de 06.06.2013
Ultimul domiciliu al defunctului B. D. nu este de natură a produce efecte juridice asupra competenței notarului public, întrucât s-a emis un certificat de calitate de moștenitor privind succesiuni succesive, iar ultimul defunct, B. G., tatăl pârâtei, a decedat în anul 1981 în Tg. Mureș. Certificatul de calitate de moștenitor se poate elibera și după 6 luni de la data decesului defunctului, dacă dezbaterea succesorală are loc ulterior acestui termen. Termenul de 6 luni este un termen de prescripție și privește dreptul de opțiune succesorală.
Prin certificatul de calitate de moștenitor se constată doar vocația succesorală generală, numai eliberarea unui certificat de moștenitor ar fi presupus și identificarea tuturor moștenitorilor și a masei succesorale rămase după defuncți, însă în cazul certificatului de calitate de moștenitor, astfel de exigențe nu sunt impuse de Legea nr. 36/1995.
Prin decizia civilă nr. 323 din 06.12.2012 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 12493/320/2010 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș și intervenienta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, împotriva sentinței civile nr. 925 din 10.02.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că prima instanță a constatat în mod corect faptul că nu există motive de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor emis în anul 1998.
Referitor la pretinsa necompetență a notarului public, motivat de faptul că defunctul B. D. a decedat la Budapesta, s-a arătat că în situația succesiunilor succesive, competența notarului se determină în funcție de ultimul domiciliu al ultimului defunct, în cauză acesta fiind tatăl reclamantei, B. G., decedat în Târgu Mureș în anul 1981.
În privința termenului în care se poate solicita emiterea certificatului de calitate de moștenitor, instanța a arătat că acesta se poate elibera oricând, la cerere, iar persoanele interesate pot invoca neacceptarea în termen a succesiunii. Prin certificatul de calitate de moștenitor, stabilindu-se doar o vocație generală la moștenire, fără a se stabili masa succesorală și cotele care revin moștenitorilor, nu se poate aprecia asupra acceptării sau neacceptării în termen a succesiunii. De asemenea, s-a arătat că nu se poate susține cu temei că solicitarea și emiterea certificatului de calitate de moștenitor s-a făcut în frauda legii, pentru ca pârâta să poată beneficia de măsurile reparatorii, întrucât la data emiterii acestuia nu apăruse nici Legea nr. 1/2000 și nici Legea nr. 247/2005.
Cu privire la certificatul de calitate de moștenitor reglementat de art. 84 din Legea nr. 36/1995, în forma inițială, s-a arătat că reprezintă mai degrabă o adeverință care îi permite celui menționat să adune documentele necesare obținerii certificatului de moștenitor, iar faptul că ulterior emiterii legale a actului, acesta a jucat rolul de veritabil certificat de moștenitor, fiind folosit în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor imobile, deși alte persoane sau și alte persoane cu vocație succesorală ar fi trebuit să beneficieze de măsuri reparatorii, nu formează obiect de analiză în prezenta cauză și nici nu poate să conducă la constatarea nulității absolute a actului.
Împotriva acestei hotărâri, atât reclamanta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, cât și intervenienta Regia Națională a Pădurilor Romsilva au formulat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelurilor și schimbarea sentinței pronunțate de Judecătoria Tg.-Mureș, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului reclamanta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanța nu a luat în considerare dovezile administrate din care rezultă că emiterea certificatului de moștenitor s-a făcut în frauda legii, numai pentru ca pârâta B. A. să dobândească dreptul de proprietate aspra terenurilor cu vegetație forestieră. În acest sens, s-a arătat că prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureș, dată în dosarul nr. 6857/P/2010, s-a constatat săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals de către B. A., dispunându-se neînceperea urmăririi penale datorită intervenirii prescripției răspunderii penale.
Recurenta a invocat lipsa de rol activ a instanței, în contextul în care nu a cercetat dosarul succesoral, în vederea lămuririi aspectelor referitoare la fraudarea legii. Necitarea de către notar a tuturor moștenitorilor este un viciu esențial al certificatului de moștenitor și atrage nulitatea acestuia.
Recurenta a mai invocat neacceptarea succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil.
De asemenea, recurenta a arătat că nulitatea certificatului de calitate de moștenitor derivă și din necompetența notarului public, întrucât defunctul B.D. nu a avut ultimul domiciliu în România, arătând totodată că interesul acesteia derivă din faptul că pârâta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la dobândirea dreptului de proprietate, fraudând legea, în contextul în care B.M., fiind cetățean maghiar, nu putea obține reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere ce i s-ar fi cuvenit după defunctul B. D.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Recurenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva a solicitat modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 925 din 10.02.2012 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc, în sensul admiterii acțiunii reclamanților și constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 6/1998, emis în favoarea pârâtei intimate.
În motivarea recursului, intervenienta a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, motivele expuse fiind contradictorii și străine de natura pricinii, nefiind analizate în concret motivele de apel formulate.
Intervenienta a criticat faptul că instanța nu a analizat dosarul succesoral, nefăcând astfel o verificare concretă a aspectelor invocate cu privire la fraudarea legii de către pârâta intimată, cu privire la neacceptarea succesiunii în termenul de 6 luni și nu a analizat aspectul referitor la necompetența notarului.
Recurenta a arătat că reaua credință a pârâtei este dovedită de faptul că a omis să declare existența altor moștenitori în viață după defunctul B. D., deși acesta avea un fiu, care era cetățean maghiar și a folosit certificatul astfel obținut pentru a-și dovedi calitatea de persoană îndreptățită să i se reconstituie 9300 ha de teren cu vegetație forestieră. În plus, B. M. a participat la adunarea ad hoc pentru constituirea SC G. SA, în calitate de moștenitor al lui B.D. pentru a culege drepturile ce-i revin, aferente aportului la capitalul social aferent structurii acționariatului acestei societăți.
În drept, intervenienta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 din Codul de procedură civilă.
Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș a formulat întâmpinare la recursul intervenientei, prin care a solicitat admiterea acestuia, însușindu-și argumentele expuse în recursul promovat.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat următoarele:
Recursurile promovate în cauză cuprind în esență aceleași motive de nelegalitate, astfel că acestea au fost grupate și analizate împreună.
Analizând cu prioritate motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat. Astfel, hotărârea ce face obiectul prezentei analize nu cuprinde argumente contradictorii sau străine de natura cauzei. Dimpotrivă, Curtea a constatat că instanța de apel a dezvoltat în considerentele deciziei argumentele avute în vedere la soluția pronunțată pentru fiecare motiv de apel formulat, neexistând contradicții în privința aspectelor reținute de instanță.
Referitor la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor nr. 6/1998 emis de BNP O. Ș., invocându-se mai multe vicii ale acestuia, care ar atrage nulitatea sa absolută.
Prin actul contestat în cauză s-a constatat că după defunctul B. D., decedat la data de 7 aprilie 1955, în Tg. Mureș, are calitatea de moștenitoare sora acestuia, B. M., după defuncta B. M., decedată la data de 1 iunie 1966, în Tg. Mureș, are calitatea de moștenitor fiul acesteia, B. G., iar după defunctul B.G., decedat la data de 30 iulie 1981, în Tg. Mureș, are calitatea de moștenitoare pârâta B. A., fiică. În cuprinsul înscrisului notarial s-a consemnat că nimeni nu a renunțat la moștenire, nimeni nu este străin de moștenire, precum și că nu au fost declarate bunuri mobile și nici bunuri imobile care să facă parte din masa succesorală.
Un prim motiv de nulitate al actului contestat invocat îl constituie necompetența notarului public, întrucât defunctul B. D. a decedat în Ungaria.
Curtea a constatat că ultimul domiciliu al defunctului B. D. nu este de natură a produce efecte juridice asupra competenței notarului public, întrucât în cauza de față s-a emis un certificat de calitate de moștenitor privind succesiuni succesive, iar ultimul defunct, B. G., tatăl pârâtei, a decedat în anul 1981 în Tg. Mureș. Din această perspectivă, notarul public a fost competent material să emită actul în discuție.
Un alt motiv de nulitate invocat îl constituie nerespectarea termenului de acceptare a unei succesiuni, de 6 luni, reglementat de art. 700 din Codul civil.
Cu privire la aceste argumente, Curtea a reținut că un astfel de certificat de calitate de moștenitor se poate elibera și după 6 luni de la data decesului defunctului, dacă dezbaterea succesorală are loc ulterior acestui termen. Termenul de 6 luni este un termen de prescripție și privește dreptul de opțiune succesorală, or, trebuie amintit faptul că acceptarea moștenirii se poate face expres sau tacit, în cauză neadministrându-se dovezi în acest sens.
Prin certificatul de calitate de moștenitor se constată doar vocația succesorală generală, numai eliberarea unui certificat de moștenitor ar fi presupus și identificarea tuturor moștenitorilor și a masei succesorale rămase după defuncți, însă în cazul certificatului de calitate de moștenitor, astfel de exigențe nu sunt impuse de Legea nr. 36/1995.
Referitor la lipsa rolului activ al instanței invocată de recurenți pe considerentul că nu a fost cercetat dosarul notarial, Curtea a constatat că aceste critici nu sunt fondate. Astfel, instanța a făcut demersuri în vederea verificării acestui dosar, însă termenul de păstrare pentru dosarele succesorale este de 10 ani, conform Nomenclatorului arhivistic național referitor la activitatea birourilor notariale, Camerelor Notarilor Publici și Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea nr. 348 din 17.12.2010 a Biroului executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și confirmat de Arhivele Naționale cu adresa nr. 374/23.02.2011.
Ca urmare a trecerii unei perioade de timp mai mare de 10 ani de la emiterea certificatului de calitate de moștenitor, a expirat termenul de păstrare a dosarului succesoral, astfel că instanța s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a verifica susținerile reclamantei.
În ceea ce privește frauda la lege, aceasta s-a invocat pe considerentul că fiul lui B. D., respectiv B. M., fiind cetățean maghiar, nu putea obține, conform art. 48 din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga cotă de moștenire ce i s-ar fi cuvenit după tatăl său, în ipoteza în care ar fi avut cetățenia română și că în acest context ar fi convenit cu pârâta ca întreaga avere a defunctului B. D. să fie revendicată de aceasta, în frauda drepturilor reclamantei și a intervenientei.
Curtea a reținut că frauda la lege constă într-o manoperă dolosivă, folosită de părți spre a realiza, pe calea actului juridic, o finalitate interzisă de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă și ocultă a unei norme prohibitive.
Un act juridic se socotește săvârșit in frauda legii când anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative.
Recurentele au invocat în acest context faptul că prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureș s-a constatat săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals de către intimată, însă s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Analizând conținutul rezoluției menționate, aflată la filele 72-73 în dosarul instanței de fond, instanța constată că Parchetul nu a constatat săvârșirea vreunei infracțiuni de către B. A., ci doar a constatat faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale. Din această perspectivă, nu se poate accepta în vederea probării fraudei invocate de recurenți rezoluția în discuție, pentru că din cuprinsul acesteia nu rezultă constatarea săvârșirii vreunei infracțiuni de către pârâtă. O atare constatare ar fi impus analizarea elementelor constitutive ale celor două infracțiuni menționate, atât pe latură obiectivă cât și pe latură subiectivă, aceste aspecte neregăsindu-se însă în rezoluția menționată. Recurenții nu au adus nici alte dovezi care să probeze cu certitudine susținerile acestora referitoare la fraudarea legii de către pârâtă și pretinsa conivență între aceasta și B. M., cu atât mai mult cu cât la data emiterii certificatului de calitate de moștenitor nu apăruse Legea nr. 1/2000 sau Legea nr. 247/2005.
Având în vedere considerentele expuse anterior, constatând că nu este incident nici un motiv de nelegalitate, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursurile promovate de reclamanta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș și de intervenienta Regia Națională a Pădurilor Romsilva împotriva deciziei civile nr. 323 din 06.12.2012, pronunțată în dosarul nr. 12493/320/2010 al Tribunalului Mureș.
| ← 11. Legea nr. 10/2001. Domeniu de aplicare. Jurisprudență... | Perimare. Întreruperea termenului de perimare. Condiţii → |
|---|
