Confiscarea specială. Achitare. Bunurile supuse confiscării speciale
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 341/R din data de 06.06.2013
O dispoziție de instituire în sarcina inculpatului a măsurii de siguranță a confiscării speciale a bunurilor prevăzute de art. 118 alin. 1 lit. E C. pen. nu este incompatibilă cu soluția de achitare întemeiată pe prevederile art. 181 C. pen., aceasta întrucât, pe de o parte, textul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. are în vedere bunurile dobândite prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și nu a unei infracțiuni, iar, pe de altă parte, în cazul achitării pe tărâmul art. 181 C. pen., fapta este prevăzută de legea penală, doar că, în concret, nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni.
Prin sentința penală nr. 1501/27 noiembrie 2012, Judecătoria Miercurea Ciuc:
-în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen. coroborat cu art.18 ind.1 Cod penal, a fost achitat inculpatul S. E. pentru comiterea infracțiunii de "înșelăciune" prevăzută de art.215 alin.l, Cod penal cu aplicarea art.37 alin. l lit. a Cod penal.
-în baza art.91 Cod penal raportat la art.18 ind.1 alin.3 Cod penal, i-a fost aplicată inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.
-a constatat că partea vătămată L. R. nu s-a constituit parte civilă.
-în baza art.192 alin.1 lit.d Cod pr. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că inculpatul S. E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal.
Inițial, ca urmare a plângerii părții vătămate, inculpatul a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt. Ulterior, având în vedere precizările părții vătămate, s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prin actul de sesizare a instanței dispunându-se neînceperea urmăririi penale împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunii de furt deoarece nu s-au putut administra probe privind vinovăția inculpatului pentru această infracțiune.
În fapt, pe baza celor declarate de inculpat organelor de cercetare, s-a reținut că inculpatul a fost apelat telefonic de partea vătămată care l-a întrebat dacă el i-a sustras un dulap. Inculpatul i-a răspuns că nu știe nimic despre acest fapt și, conform declarației sale, ulterior s-a gândit să-l înșele pe partea vătămată și, pentru a face rost de bani, să-i spună că știe cine a luat dulapul în schimbul unei sume de bani. Inculpatul a vorbit în prealabil cu un prieten cu care s-a înțeles să răspundă la telefon și să spună părții vătămate că va restitui dulapul dacă îi va da prin intermediul inculpatului o sută de lei. Apoi inculpatul s-a deplasat la domiciliul părții vătămate căruia i-a dat numărul de telefon al prietenului. După ce partea vătămată a vorbit cu prietenul, i-a dat inculpatului 100 lei. Ulterior, partea vătămată i-a telefonat inculpatului iar acesta i-a spus că a dat banii acelei persoane și nu-l mai interesează.
În declarația dată de inculpat în fața instanței, acesta susține că de fapt nu a promis părții vătămate că-i va da dulapul ce i-a fost sustras ci că îi va face rost de un dulap de același fel. De asemenea, inculpatul a afirmat că nu el a cerut bani de la partea vătămată ci acesta i-a oferit 100 lei. Cu toate acestea, inculpatul recunoaște că a avut o înțelegere cu o altă persoană care să confirme telefonic că dulapul este la el.
Faptul că suma de 100 lei (pentru a se restitui dulapul) a fost oferită de partea vătămată este confirmat de declarația acestuia dată în fața instanței. Partea vătămată a declarat că a bănuit că inculpatul i-a sustras dulapul și de aceea i-a oferit 100 lei ca să-i aducă dulapul înapoi.
Cu toate că din cele două declarații rezultă că suma de 100 lei nu a fost cerută de inculpat ci oferită de partea vătămată, intenția de a înșela partea vătămată rezultă din faptul că inculpatul a avut în prealabil o înțelegere cu o altă persoană care a confirmat telefonic o stare de fapt falsă, menită să inducă în eroare partea vătămată în scopul obținerii de bani. Chiar dacă inculpatul a promis să dea un dulap asemănător și nu același dulap, intenția de a înșela partea vătămată se menține având în vedere înțelegerea cu terța persoană cu scopul de a-l face pe partea vătămată să aibă încredere în inculpat.
Drept urmare, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal.
Totuși, față de modalitatea comiterii infracțiunii care a fost favorizată și de credulitatea părții vătămate și luând în considerare cuantumul foarte mic al prejudiciului produs față de care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
De altfel, în baza art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen., chiar prin rechizitoriul întocmit în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și clasarea cauzei cu privire la comiterea de autor necunoscut a infracțiunii de furt, apreciindu-se că prin această faptă s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală în raport cu situația economică actuală.
Luând în considerare comparativ prejudiciul de 100 lei produs prin fapta comisă de inculpat cu prejudiciul de 500 lei produs prin comiterea infracțiunii de furt, rezultă că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul are o gravitate chiar mai mică decât fapta de furt reclamată inițial de partea vătămată.
În consecință, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen. coroborat cu art.18 ind.1 Cod penal, judecătoria l-a achitat pe inculpat pentru comiterea infracțiunii de "înșelăciune" prevăzută de art.215 alin. l, Cod penal cu aplicarea art.37 alin .l lit. a Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. În motivarea căii de atac, procurorul contestă temeinicia hotărârii primei instanțe de achitare a inculpatului S. E. de sub acuza comiterii infracțiuni ide înșelăciune pe motiv că faptei îi lipsește gradul de pericol social al acestei infracțiuni. Precizează că, în raport de împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, precum și de persoana inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, noua activitate ilicită fiind comisă în condițiile recidivei mari postcondamnatorii, fapta prezintă gradul de pericol social concret al infracțiunii de înșelăciune, iar soluția corectă care trebuia adusă litigiului este cea de condamnare.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 3570/258/2012 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor reprezentantului Ministerului Public și ale inculpatului, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, s-au reținut următoarele:
În ceea ce privește expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor administrate; dispoziția de achitare a inculpatului S. E. de sub acuza comiterii infracțiunii de înșelăciune, încadrarea juridică dată faptei; temeiurile achitării; aplicarea în sarcina inculpatului a amenzii administrative de 500 lei; constatările vizând absența acțiunii civile în procesul penal; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.
Cu toate acestea, recursul promovat de procuror împotriva acestei hotărâri este fondat iar cele expuse în continuare determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecințele casării parțiale a sentinței Judecătoriei Miercurea Ciuc și rejudecării cauzei în următoarele limite:
Prin fapta sa penală, inculpatul S. E. a obținut de la partea vătămată L. R. suma de 100 lei. Inculpatul nu a restituit părții vătămate această câtime și partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În aceste împrejurări, suma de 100 lei este supusă măsurii de siguranță a confiscării speciale de la acuzat, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. Subliniem, aici, că o dispoziție de instituire în sarcina inculpatului a măsurii de siguranță a confiscării speciale nu este incompatibilă cu soluția de achitare întemeiată pe prevederile art. 181 C. pen., aceasta întrucât, pe de o parte, textul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. are în vedere bunurile dobândite prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și nu a unei infracțiuni, iar, pe de altă parte, în cazul achitării pe tărâmul art. 181 C. pen., fapta este prevăzută de legea penală, doar că, în concret, nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni.
În lumina acestor idei, în rejudecare, în baza art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. s-a luat față de inculpatul S. E. măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 100 lei.
În schimb, în ceea ce privește criticile invocate de procuror cu prilejul adresării în al doilea grad, nu au fost primite pentru următoarele considerente:
Natura manoperelor dolosive efectuate de inculpat, modul ușuratic în care partea vătămată a acceptat să remită acuzatului suma de 100 lei și valoarea foarte redusă a pagubei pricinuite, de recuperarea căreia oricum subiectul pasiv nu s-a mai arătat interesat, sunt tot atâtea elemente care duc la concluzia că în concret fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorii sociale ocrotite, fiind vădit lipsită de importanță. Nu negăm antecedența penală a inculpatului, dar aceasta reprezintă un criteriu, însă nu unicul criteriu în aprecierea gradului de pericol social al infracțiunii, astfel că doar conduita infracțională manifestată în trecut de către d-l S. E. nu poate să imprime faptei caracterul unei infracțiuni.
La alegerea sancțiunii administrative și a cuantumului acesteia antecedența penală a cântărit totuși, alături de natura actelor inculpatului de inducere în eroare a părții vătămate, de valoarea prejudiciului și de atitudinea acuzatului pe durata procedurilor -dezinteresat fiind de derularea procedurilor penale pendinte.
| ← Revizuire. Tardivitate. Jurisprudență Revizuire | 11. Legea nr. 10/2001. Domeniu de aplicare. Jurisprudență... → |
|---|
