Cerere de restituire imobil naţionalizat fără a utiliza procedura Legii nr. 10/2001.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 707/R din data de 16.12.2015

- art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 10/2001;

- art. 1 protocol 1 CEDO;

- Cauza Atanasiu și alții contra României publicată în Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010.

Prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (RIL) a fost tranșat raportul dintre legea specială și dreptul comun, statuându-se în sensul admisibilității acțiunii în revendicare formulată de proprietari împotriva chiriașilor cumpărători, însă, pe baza principiului specialia generalibus derogant s-a stabilit prioritatea legii speciale; în cazul constatării unor neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate, dacă prin aceasta nu se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice.

Numai persoanele aflate în situațiile de excepție enunțate în decizia nr. 33/2008, care nu au putut apela din motive independente de voința lor la procedura Legii nr. 10/2001 în termenele și condițiile prevăzute de acest act normativ, au deschisă calea acțiunii în revendicare.

Invocarea de către reclamanți în cadrul prezentei acțiuni a titlului originar de proprietate, în baza căruia au deținut imobilul înainte de preluarea abuzivă a acestuia în temeiul decretelor arătate mai sus nu conferă petenților "un bun actual"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței actuale a Curții Europene. Cererea de constatare a nevalabilității preluării imobilului de către stat ar fi lipsită de interes în cazul în care partea nu ar mai obține nici un folos practic, dacă s-ar admite o astfel de cerere.

Constată că, prin decizia civilă nr. 547/22.05.2015, Tribunalul Brașov a dispus următoarele:

A respins apelul declarat de către apelanta-reclamantă G.M. și de către apelanții - intervenienți M.D., D.W.R., D.R. și D.A. împotriva sentinței civile nr.13.854/03.12.2010 a Judecătoriei Brașov.

A admis apelul declarat de către apelantul-pârât STATUL ROMÂN, prin reprezentant legal M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. B., împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A respins cererea de intervenție formulată de către intervenienta M.E.H., continuată de S.E.P. născută H. și I.A.T. în dosarul civil nr.6441/197/2007 al Judecătoriei Brașov.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta M.E.H., continuată de S.E.P. născută H. și I.A.T. împotriva pârâților Municipiul B., S.C. R. S.R.L. B. și Statul Român în dosarul conex nr. 9290/197/2009 al Judecătoriei Brașov.

A păstrat din sentința apelată dispozițiile privind respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta G.M. și a cererii de intervenție formulată de către intervenienții M.D., D.W.R., D.R. și D.A. în dosarul civil nr. 6441/197/2007 al Judecătoriei Brașov.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 13854/2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr. 6441/197/2007, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G.M. în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B..

A fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienții D.W.R., D.R., D.A. și M.D. în contradictoriu cu MUNICIPIUL B. reprezentat de Primar.

A fost admisă cererea de intervenție formulată de M.E.H. și continuată de S.E.H. și I.A.T..

A fost admisă cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului conex nr.9290/197/2009 formulată de M.E.H. și continuată de S.E.H. și I.A.T. în contradictoriu cu MUNICIPIUL B. reprezentat prin Primar, S.C. R. S.R.L. și STATUL ROMÂN reprezentat prin M.F.P., și în consecință :

S-a constatat că reclamantele S.E.H. și I.A.T. au calitatea de moștenitoare a defuncților proprietari tabulari T.O., T.M.T., T.A.S. și T.W.C..

S-a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român prin care acesta a preluat în proprietate imobilul situat în B. […] înscris în CF […] sub nr. top.2117, ce a aparținut numiților T.O., T.M.T., T.A.S. și T.W.C..

A fost dispusă rectificarea CF […] în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român înscris asupra imobilelor de la A+7 sub nr. top.2117/I/1 teren de 1718,66 mp, de la A+9 sub nr. top.2117/I/3 teren de 327,93 mp, de la A+10 sub nr. top.2117/I/4 teren de 327,93 mp și de la A+11 sub nr. top.2117/I/5 teren de 1674,46 mp și revenirea la situația anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantelor, T.O., T.M.T., T.A.S. și T.W.C. în cote egale de câte ¼..

A fost dispusă radierea din CF […] a dreptului de administrare operativă a fostului I.L.L. B. înscris la C+3 asupra imobilelor înscrise la A+7, A+9, A+10 și A+11.

Apelurile declarate de apelanții STATUL ROMAN, prin M.F.P., prin D.G.F.P. B. și de apelanții G.M., M.D., D.W.R., D.R., D.A. împotriva acestei sentințe au fost respinse prin Decizia civilă nr.110/Ap/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov.

Curtea de Apel Brașov, prin Decizia civilă nr.1091/R/17 noiembrie 2014, a admis recursurile declarate de recurenții Statul Roman, reprezentat de M.F.P., prin D.G.R.F.P. B., și G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D. împotriva deciziei civile nr. 110/AP/11 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția I civilă, în dosarul nr. 6441/197/2007. A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de apelanții Statul Roman, reprezentat de M.F.P., prin D.G.R.F.P. B., și G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D. împotriva sentinței civile nr. 13854/3 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr.6441/197/2007.

În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că în mod corect instanța de fond și cea de apel au constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P. este neîntemeiată.

Prin nota de ședință depusă la data de 9.12.2013, apelanții G.M. și intervenienții D.W.R., D.R., D.A. și M.D. au solicitat instanței constatarea nulității certificatului de urbanism nr. 398/2004 emis de Municipiul B..

Asupra acestei cereri instanța de apel nu s-a pronunțat nici prin încheiere premergătoare, nici prin decizia prin care a soluționat apelurile cu care a fost investită, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului.

Modalitatea în care se soluționează excepția nulității certificatului de urbanism nr. 398/2004 emis de Municipiul B. are consecințe asupra petitului privind rectificarea cărții funciare nr. […], nr. top. 2117/I, în prezent dezmembrat în nr. top. 2117/I/1, 2117/I/2, 2117/I/3, 2117/I/4, 2117/I/5.

În rejudecare apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Brașov la data de 21.01.2015 sub nr. dos. 6441/197/2007*.

Verificând, în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele motivelor de apel invocate de către părți, văzând că nu există motive de apel de ordine publică, tribunalul a constatat următoarele:

Dacă expertul topograf nu a propus dezmembrarea terenului și crearea unui lot mai mic care să le fie atribuit reclamantei și intervenienților cu titlu de teren aferent construcției, această împrejurare nu demonstrează în sine că întreaga suprafață de teren rămasă în proprietatea statului poate fi astfel calificată. Dimpotrivă, expertul a arătat explicit că nu face niciun fel de propuneri deoarece nu intră în competența sa o atare împărțire pe categorii a terenului, respectiv calificarea ca teren aferent construcției a unei anumite suprafețe.

La rândul său, instanța nu avea obligația, ci doar facultatea, de a dispune completarea expertizei în condițiile în care, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 1169 cod civil din 1864, sarcina probațiunii îi revine celui care formulează pretenția. Reclamanta și intervenienții menționați aveau obligația de a preciza ce suprafață de teren solicită cu titlu de teren aferent locuințelor, să justifice pretenția formulată și, prin probele solicitate, să facă dovada corectitudinii pretenției.

Cererea de intervenție formulată de către intervenienta M.E.H., continuată de S.E.P. născută H. și I.A.T. în mod greșit a fost admisă întrucât, față de pretențiile concret formulate și de circumstanțele speței, tinde la reconstituirea unui vechi drept de proprietate trecut în patrimoniul statului în perioada 1945 - 1989, ipoteză ce intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001. În acest sens se constată că acțiunea intervenientelor nu vizează o simplă rectificare a unor înscrieri din cartea funciară cu privire la un imobil asupra căruia să le fie recunoscut dreptul de proprietate și cu privire la care să exercite posesia. Dimpotrivă, dreptul lor de proprietate este contestat de actualii proprietari ai construcției, care își dispută cu intervenientele proprietatea asupra terenului din jurul acesteia. De asemenea, nu au și nu au avut niciodată posesia imobilului, nu au fost niciodată înscrise în cartea funciară ca proprietare, iar înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al autorilor în favoarea Statului Român s-a realizat concomitent cu preluarea faptică a imobilului de către stat.

Pe cale de consecință, prin cererea principală de intervenție și prin cererea de chemare în judecată din dosarul conex intervenientele tind la o adevărată reconstituire a dreptului de proprietate al autorilor lor, preluat abuziv de stat în perioada 1945 - 1989, iar nu la o simplă rectificare a unei înscrieri greșite de carte funciară. Acțiunea în rectificare este precedată de două cereri în constatare prin care urmăresc recunoașterea calității de moștenitoare a proprietarilor anteriori de carte funciară și să se statueze că titlul statului, înscris în anul 1968 în cartea funciară, nu a fost valabil.

Raportat la cele de mai sus se constată că situația în care se află intervenientele este una tipică pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului din litigiu neputând fi realizată în alt cadrul întrucât, în caz contrar ar fi încălcat principiul ,,specialia generalibus derogant";

În speță intervenientele nu au invocat faptul că prin aplicarea legii speciale s-ar ajunge în ceea ce-i privește la încălcări ale Convenției europene a drepturilor omului. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru a înlătura Legea nr. 10/2001, aplicabilă în ipoteza în care se află intervenientele, și a înlocuit prevederile sale cu norme ale dreptului comun, indiferent (pentru identitate de rațiune) dacă este vorba despre art. 480 din Codul civil sau de alte prevederi din acest act normativ ori din alte legi cu caracter general.

Dintr-o altă perspectivă se constată că cererea de constatare a nevalabilității preluării imobilului de către stat și de rectificare de carte funciară este lipsită de interes în condițiile în care, prin admiterea acestora, intervenientele nu ar obține niciun folos practic. În acest sens se reține că, în lipsa unui petit privind revendicarea, în sensul obținerii posesiei imobilului, restul cererilor intervenientelor nu conduc la obținerea niciunui folos practic pentru titularele lor.

A. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D. solicitând admiterea recursului, casarea parțială a hotărârii atacate, judecarea excepției nulității absolute a Certificatului de Urbanism nr. […] emis de pârâta Municipiul B., admiterea acestei excepții, menținerea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, respectiv a cererii de intervenție principală formulate de reclamantele - interveniente: I.A.T., M.E.H. decedata în cursul procesului, continuată de S.E.P., ca urmare a admiterii apelului formulat în cauza de Statul Roman.

În rejudecare, solicită admiterea apelului formulat de reclamanții: G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D., împotriva sentinței civile nr. 13854/2010 a Judecătoriei Brașov și admiterea cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție principală formulate de recurenți.

În drept se invocă dispozițiile art. 312 alin. 4 , 7 și 9 Cod procedură civilă.

Se invocă următoarele critici:

Hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor legale (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).

Nu s-a ținut seama de instrucțiunile de casare din Decizia civilă nr. 1091/R/17.11.2014 a Curții de Apel Brașov, care impuneau tribunalului să judece excepția nulității absolute a Certificatului de urbanism nr. […] emis de pârâtul Municipiul B, fiind încălcate dispozițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.

Pentru cele mai sus arătate, hotărârea nu cuprinde decât în parte motivele de drept pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă).

A fost schimbat, de către ambele instanțe, înțelesul vădit lămurit a Actului de dezmembrare autentificat sub nr.291/20.03.1997 B.N.P C.D., iar instanța nu a ținut seama de dreptul de proprietate forțată a reclamanților asupra părților de uz comun, din care face parte terenul cu nr. top 2117/I (art.304 pct. 8 Cod procedură civilă).

Cu privire la nulitatea certificatului de urbanism nr. […] emis de C.L. al Municipiului B., în baza căruia se ordonă "rectificarea erorii materiale"; în CF nr. […] se invocă următoarele motive:

Frauda la lege. Încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 50/1991.

Certificatul de urbanism nu poate avea ca obiect efectuarea de operațiuni în cartea funciară, nici măcar rectificarea erorii materiale.

Încălcarea art. 481 Cod civil, art. 17 și art. 36 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Conform art. 17 alin. 2 din Decretul-lege nr. 115/1938 radierea drepturilor reale din cartea funciară se face numai cu consimțământul titularului.

Certificatul de urbanism are la bază o documentație de radiere a reclamanților din cartea funciară și de înscriere a Municipiului B. ca proprietar asupra terenului mai sus menționat.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 50/1991, actul administrativ - certificat de urbanism - nu poate suplini în condițiile legii consimțământul reclamanților la radierea dreptului.

Cu privire la nulitatea operațiunii de intabulare a certificatului de urbanism (act CF […]) se invocă următoarele motive:

Recurenții susțin că sunt proprietarii grădinii de 4797 mp; certificatul de urbanism nu rectifică o eroare materială, întrucât cota parte din grădină este prevăzută în actul de dezmembrare intabulat. De asemenea, s-a produs frauda la lege arătată la pct. 1. Sunt întrunite condițiile art. 34 pct.1 din Decretul-lege nr. 115/1938 în senul că titlul în temeiul căruia s-a înscris dreptul Municipiului B. în anul 2004 asupra grădinii nu a fost valabil.

Actul de dezmembrare nr. 291/20 martie 1997 B.N.P C.D. a fost intabulat în cartea funciară cu act C.F nr. […].

Operațiunea de "rectificare de eroare materială"; prin care terenul cu nr. top. 2117/I a fost scos din părțile de uz comun reprezintă o ilegalitate deoarece radierea drepturilor tabulare se face cu consimțământul titularului dreptului sau după caz în baza hotărârii judecătorești care suplinește acest consimțământ, ceea ce nu s-a respectat.

Atât sentința cât și decizia pronunțate în dosar se bazează pe confuzia asupra stării de drept și pe nesocotirea unor prevederi legale cum ar fi art. 12, art. 17 alin. 2-4, art. 35, art. 59 alin. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 36 din Legea nr. 50/1991.

B. Împotriva aceleiași decizii au formulat recurs și intervenientele principale S.E.P. (născută H.) și I.A.T. - reclamante în dosarul conex cu nr. 9290/197/2009 criticând decizia pentru modul de soluționare a cererii formulate de acestea. Invocă următoarele critici de recurs:

Cu privire la casarea deciziei și reținerea cauzei spre rejudecare în fond.

Instanța de apel nu numai că nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a certificatului de urbanism nr. […], dar nu a înțeles să respecte recomandarea instanței de recurs, ignorând-o cu desăvârșire.

În atare situație soluția care se impune este aceea a admiterii recursului, casarea deciziei pronunțate în apel și reținerea cauzei spre rejudecare pe fond.

Cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate.

Acțiunea intervenientelor este perfect admisibilă întrucât imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către Statul Român și neînstrăinat de acesta, în cartea funciară terenul fiind notat ca aflat în proprietatea Statului Român, neaducându-se astfel atingere vreunui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.

Invocarea lipsei de interes a cereri de constatare a nevalabilității titlului statului și a rectificării de carte funciară de către instanța de apel se face cu încălcarea dispozițiilor art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei din apel și rejudecarea cauzei, admiterea apelului promovat de aceste părți și admiterea cererii lor de intervenție principală, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D..

În cauză au fost formulate întâmpinări de către recurenții G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D. cu privire la recursul intervenientelor principale, de către Statul Roman prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. B., de către S.C. R. S.R.L. B..

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

A. Analizând cererea de recurs formulată de recurenții reclamanți și intervenienții G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D., constată că nu este fondată.

Cererea de casare a deciziei din apel pe motiv că nu s-a pronunțat asupra excepției nulității certificatului de urbanism invocat în cadrul apelului de către apelanții G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D., nu este fondată. Recurenții susțin casarea deciziei și pe considerentul că instanța de apel, deși avea îndrumarea deciziei de recurs anterioară de a soluționa această excepție de nulitate, nu s-a pronunțat asupra acesteia, ignorând dispozițiile instanței de recurs.

Analizând decizia din apel, respectiv considerentele acesteia, se constată că instanța de apel nu a neglijat excepția nulității invocate. Părțile prezente la dezbateri, la termenul din 07.05.2015 au pus concluzii asupra motivelor nulității certificatului de urbanism atacat, iar instanța de apel, deși nu a cuprins în dispozitivul deciziei nr. 547/2015 soluția asupra excepției nulității acestui certificat de urbanism, exprimând în considerentele deciziei argumentele logico - juridice pentru care a respins pe fond cererea reclamantei G.M. și a intervenienților D.W.R., D.R., D.A. și M.D., și-a expus inclusiv soluția asupra acestei excepții. Este evident că, la soluția de respingere a cererii principale ca nefondată nu se putea ajunge decât prin înlăturarea ca neîntemeiată a acestei excepții invocate de apelanți.

Nulitatea actului juridic se poate obține nu numai pe cale de acțiune, ci și pe cale de excepție (mijloc de apărare de fond). Atunci când se invocă o excepție substanțială, chiar când este vorba de cea a nulității și chiar dacă este invocată din oficiu de către instanță, din punct de vedere tehnic, aceasta nu va proceda ca la soluționarea excepțiilor procesuale. Astfel, instanța va fi obligată să pună excepția de nulitate în discuția părților în timpul litigiului pendinte, nu pentru a rămâne în pronunțare asupra acesteia imediat după dezbaterile contradictorii asupra acesteia, ci doar pentru a nu se încălca contradictorialitatea procesului civil (și, implicit, dreptul la apărare).

Invocarea nulității actului juridic pe cale de excepție, chiar atunci când instanța este obligată să o invoce ex officio, nu dă dreptul instanței să pronunțe/declare/constate nulitatea respectivului act nici în considerentele hotărârii, nici în dispozitiv, dacă în litigiul soluționat prin respectiva hotărâre nu a existat o cerere expresă în acest sens, întrucât s-ar produce atât o încălcare a principiului disponibilității, în sensul de extra petita, rezumându-se doar să respingă cererea care se întemeia pe acel act juridic, ca fiind lipsită de temei legal (ca neîntemeiată), întrucât pretenția dedusă judecății are la bază un act care nu poate produce efectele juridice specifice, deoarece nu întrunește condițiile cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Deci: cine se prevalează de excepție o poate face în limitele în care aceasta e valabilă din punct de vedere procesual ca apărare de fond (excepție substanțială), iar nu ca cerere de sine stătătoare. Această situație reflectă, totodată, faptul că nu va exista putere de lucru judecat în privința nulității actului juridic, ci pur și simplu va fi respinsă cererea reclamantului, pentru că excepția este capabilă să paralizeze efectele acesteia în același mod în care o probă liberatoare (cazul fortuit, imposibilitatea prestației etc.) împiedică admiterea cererii. Consecința logică a acestei abordări demonstrează că, pe baza simplei excepții de nulitate, nu va putea urma nici condamnarea la restituiri (restitutio in integrum).

Față de aceste considerente, instanța de recurs constată că nu se justifică în cauză o nouă casare a cauzei, nefiind incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 și 6 teza finală, situația invocată neputând fi asimilată necercetării cauzei în fond.

Cu privire la motivul de recurs prin care recurenta reclamantă și recurenții intervenienți principali susțin nulitatea certificatului de urbanism nr. […] emis de C.L. al Municipiului B., instanța de recurs constată critica nefondată. Ca motive de nulitate ale acestui certificat de urbanism sunt invocate: frauda la lege - art. 5 din Legea nr. 50/1991, art. 36 din Decretul-lege nr. 115/1938. Recurenții mai susțin și nulitatea operațiunii de intabulare a certificatului de urbanism - act CF […] pe considerentul că această înscriere în CF prin care s-a operat ca îndreptare eroare materială întinderea suprafeței de teren cu titlu de gradină, parte de uz comun, invocând lipsa acordului tuturor proprietarilor asupra imobilului cu nr. top 2117/I.

Se constată că aceste susțineri ale recurenților din cadrul prezentei cereri de recurs au fost invocate în apel pe calea excepției de nulitate apreciată de apelanții G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D., excepție de ordine publică, prin notele de ședință din 09.12.2013, după ce, în prealabil aceiași apelanți invocaseră și excepția de nelegalitate a aceluiași certificat de urbanism motivată pe aceleași chestiuni de drept ca și excepția nulității acestui certificat de urbanism.

Excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism cu consecințe asupra operațiunii de rectificare eroare materiala înscriere parte de uz comun în CF realizată prin act […] a fost soluționată irevocabil prin sentința nr. 6753/2012 a Tribunalului Brașov secția a II a contencios administrativ, menținută prin decizia Curții de Apel Brașov nr. 1237/2013 pronunțată în dosar nr. 3392/62/2012 al secției de contencios administrativ și fiscal al acestei instanțe.

Dezlegări cu privire la temeiul de drept al nulității absolute a certificatului de urbanism invocată în prezenta cauza au fost date și de instanța de contencios administrativ odată cu soluționarea excepției de nelegalitate a acestui act, iar față de faptul că motivele excepției de nulitate a acestui certificat de urbanism sunt identice cu motivele de nulitate absolută a aceluiași act, se poate reține că instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea deciziei nr. 5547/2015 acest aspect, chiar dacă nu face trimiteri în mod expres în considerentele deciziei la soluțiile din dosarul nr. 3392/62/2012, cu atât mai mult cu cât în prima fază de judecată a apelului, cauza a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate a certificatului de urbanism.

Prin urmare o mare parte din dezlegările date de instanța de contencios administrativ cu privire la natura juridica a acestui act - certificat de urbanism și operațiunile de îndreptare eroare materială din CF efectuate prin lucrarea cu nr. […] CF, nu mai pot fi contrazise prin prezenta judecată a excepției de nulitate absolută a certificatului de urbanism. Astfel, se reține că certificatul de urbanism este un simplu act de informare, nu are caracterul unui act administrativ, iar în temeiul unui asemenea act nu se puteau produce modificări în CF, acest certificat neavând ca obiect efectuarea de operațiuni de CF, așa cum susțin recurenții. Operațiunile de CF - îndreptare eroare materială strecurată la dezmembrarea inițiala a imobilului de la A+3 din CF […], dezmembrare realizată cu act 4397/97 asupra părții de uz comun - gradină de 4797,2 mp de la A+2, au fost efectuate pe baza documentației tehnice realizate, aprobate și avizate de organele de specialitate competente (OCPI B.) înregistrată sub nr. 3896/2004. S-a mai reținut de instanțele anterioare - decizia nr. 1237/2013 Curtea de Apel Brașov - Secția contencios, față de temeiul de drept invocat de recurenți - respectiv încălcarea art. 17 și art. 36 din Decretul-lege nr. 115/1938- că certificatul de urbanism nu radiază dreptul de proprietate al vreunei persoane înscris în CF și nu efectuează vreo expropriere de facto sau de jure. Pe de altă parte dreptul recurenților asupra terenului în cauză nu este stabilit prin documentația de dezmembrare inițială, înscrisă în CF sub nr. […], ci prin Ordinele Prefectului nr. 251/1997, nr. 546/2001 și nr. 959/2002 considerate legale de către instanța învestită cu controlul excepției de nelegalitate a acestora invocată de aceleași părți ce au exercitat și prezentul recurs. Deci, nu poate fi contrazis raționamentul instanțelor anterioare care au pronunțat soluțiile în dosarul nr. 3392/62/2012 prin care s-a stabilit că din analiza extraselor de carte funciară aflate în dosarul de fond nu rezultă că reclamanta și intervenienții au fost vreodată înscriși în cartea funciară cu cotele lor asupra terenului de 7.794,20 mp, ci doar asupra părților de uz comun (PUC). În funcție de momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentelor, chiriașii dobândesc și un drept de proprietate asupra terenului aferent în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (în situația în care apartamentul a fost dobândit până la data de 29.01.1997 data intrării în vigoare a H.G. nr. 11/1997 care a modificat dispozițiile art. 33 din H.G. nr. 20/1996) sau prin vânzare ( după data de 29.01.1997). Însă, oricare ar fi momentul la care chiriașii au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor, aceștia nu dobândesc de drept proprietatea terenului aferent. În primul caz (până la intrarea în vigoare a H.G. nr. 11/1997 care a modificat dispozițiile art. 33 din H.G. nr. 20/1996), dreptul de proprietate asupra terenului aferent, ia naștere în baza Ordinului Prefectului, emis la propunerea primăriilor, la cererea persoanelor ce dețin proprietatea construcțiilor (art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991). Deci, dreptul de proprietate nu a fost dobândit ope legis, ci prin Ordinele Prefectului, acte care au efect constitutiv de drepturi.

Cu privire la noțiunea de teren aferent locuinței dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995, instanța a reținut că modalitatea de determinare a terenului aferent locuințelor s-a raportat la anumite principii precum cel al posibilității de a folosi în mod normal construcția, fără îngrădiri, respectarea dispozițiilor Codului civil referitoare la servituți și regulile de parcelare a terenurilor stabilite prin acte normative.

În cazul de față terenul aferent construcției a fost stabilit printr-o documentație tehnică ce a stat la baza dezmembrării imobilului înscris în CF […] sub nr. top. 2117/I și emiterii Ordinului Prefectului pentru terenul ce a intrat în proprietatea dobânditorilor construcțiilor, suprafața aferentă casei de locuit fiind de 217,60 mp.

În concluzie instanța a apreciat că noțiunea de teren aferent nu cuprinde întreg terenul înscris în cartea funciară la momentul preluării imobilului de către Statul Român, ci reprezintă terenul necesar folosinței locuinței.

Față de aceste considerente, nu se poate reține că operațiunea de rectificare de eroare materială efectuată prin documentația înregistrata sub nr. 3896/2004 anexată certificatului de urbanism […] este ilegală deoarece nu aduce atingere unui drept de proprietate consfințit în baza unui act juridic sau al legii în favoarea recurenților, așa cum susțin aceștia în cadrul motivelor de recurs arătând, fără dovezi ca sunt proprietarii grădinii de 4797 m.p.- top 2117/I.

Prin urmare, în speță nu poate fi reținută o încălcare a drepturilor concurente ale părților așa cum se invocă de recurenți la ultimul motiv de recurs.

B. In ceea ce privește recursul declarat de recurentele S.E.P. (nascută H.) și I.A.T.- reclamante în dosarul conex cu nr. 9290/197/2009, instanța constată că nu este fondat.

Cu privire la primul motiv de recurs prin care aceste recurente susțin casarea deciziei atacate și reținerea spre rejudecare a cauzei pentru necercetarea excepției nulității absolute a certificatului de urbanism, se reține că acest motiv de recurs coincide cu primul motiv de recurs invocat și de recurenții G.M., D.W.R., D.R., D.A. și M.D., analizat deja de prezenta instanță de recurs.

Cu privire la motivele de recurs prin care se invocă nelegalitatea deciziei de apel față de modul de soluționare a pretențiilor acestora în calitate de succesoare ale foștilor proprietari de la care statul a preluat imobilul în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, instanța constată că în mod temeinic au fost înlăturate în apel apărările acestor părți în calitate de intimate, relativ la motivele de apel ale Statului Român.

Prezenta acțiune a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, iar prevederile legii speciale de reparație derogă de la prevederile dreptului comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevăd posibilitatea revendicării bunurilor preluate de stat fără titlu valabil, de către foștii proprietari sau moștenitorii lor, în cazul în care nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

În limitele date de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, legile speciale de reparație constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat.

Legea nr.10/2001 asigură accesul la un proces echitabil, întrucât perfecționează sistemul reparator și procedural, prin accesul deplin și liber la căi de atac, în condițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție, art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Cum accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt asigurate sub toate aspectele în cadrul procedurii judiciare prevăzute de capitolul III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială, aceasta înseamnă că nu se aduce atingere art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, cu condiția ca dreptul să fie efectiv, Statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări și restricții, o modalitate fiind și aceea prin care se prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile.

Accesul la justiție presupune în mod necesar însă ca, după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze unei instanțe judecătorești. În lipsa unei asemenea posibilități, dreptul de acces la instanță ar fi atins în substanța sa.

În măsura în care aceste exigențe sunt respectate, dreptul de acces la justiție nu este afectat. Or, în speță, reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește decizia în interesul Legii nr. 33/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie în conformitate cu dispozițiile art. 3307 Cod procedură civilă, aceasta lămurește controversata problemă ivită în practica instanțelor judecătorești și anume, dacă fostul proprietar are un drept de opțiune între aplicarea Legii nr. 10/2001 și prevederile dreptului comun în materie, respectiv Codul civil.

Astfel, prin decizia nr. 33/2008 a fost tranșat raportul dintre legea specială și dreptul comun, statuându-se în sensul admisibilității acțiunii în revendicare formulată de proprietari împotriva chiriașilor cumpărători, însă, pe baza principiului specialia generalibus derogant s-a stabilit prioritatea legii speciale; în cazul constatării unor neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate, dacă prin aceasta nu se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice.

Reclamanții nu au respectat termenele legale prevăzute pentru procedura Legii nr.10/2001 și nici nu au invocat motive mai presus de voința lor pentru care au fost împiedicați să uzeze de această procedură, astfel cum este ea prescrisă în legea specială.

Așadar, reclamanții nu se găsesc într-una din situațiile de excepție și, ca urmare, în cadrul soluționării prezentei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, aplicarea prevederilor de drept material din legea specială este inerentă.

Concluzia de mai sus se impune justificată și de faptul că referitor la exercițiul aceluiași drept nu se poate accepta existența unui tratament juridic discriminatoriu și inegal cu privire la aceeași categorie de persoane care se adresează justiției și care invocă împrejurări de fapt și de drept similare, urmărind același scop, respectiv, retrocedarea unor imobile.

Cu alte cuvinte, nu este de admis ca în cadrul aceleiași categorii de persoane, anume aceea a proprietarilor deposedați abuziv de stat în regimul comunist, unii să își poată valorifica drepturile numai în cadrul legilor speciale de reparație, iar alții să poată acționa în justiție pe cale separată, nelimitat și în același scop, de a obține retrocedarea bunurilor imobile, fapt contrar principiului stabilității și securității raporturilor juridice.

Pentru valorificarea pretențiilor în legătură cu un drept invocat, persoanele interesate trebuie să respecte legislația națională edictată în legătură cu dreptul respectiv, atât din perspectiva dreptului substanțial, cât și a căilor procedurale prevăzute de lege pentru obținerea recunoașterii celor susținute.

Statul Român și-a propus să acorde măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist, anterior ratificării Convenției Europene a Drepturilor Omului în anul 1994, iar una dintre condițiile acordării unei astfel de reparații a fost aceea ca persoana care se consideră îndreptățită să redobândească bunul preluat să formuleze cererea de restituire în termenele special edictate în acest sens prin legile speciale de reparație.

În speță, reclamanții nu sunt în măsură să prezinte argumente convingătoare din punct de vedere juridic în baza cărora să considere că legile interne adoptate în scop reparator sau jurisprudența creată în baza lor nu se bucură de claritatea sau coerența rezonabilă la care se referă jurisprudența Curții Europene.

Ca urmare, demersul judiciar prevăzut de legile speciale nu obstrucționează dreptul reclamanților de a obține recunoașterea judiciară a dreptului lor de proprietate și nu încalcă dreptul de acces la un proces echitabil prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drept concretizat în legislația națională prin dispozițiile art. 21 alin. 3 din Constituția României și art.6 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Din perspectiva Convenției, reclamanții nu au vocația obținerii măsurii reparatorii în natură cu privire la acest imobil, date fiind cele statuate în jurisprudența recentă a Curții Europene, cu referire la cauza "Atanasiu și alții contra României"; din 12.10.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 778/22.11.2010.

În jurisprudența actuală a avut loc o schimbare în raționamentul Curții Europene față de cel construit pe tiparul cauzei Păduraru contra României din 1 decembrie 2005, continuând cu cauzele Străin și Porțeanu, pe care Curtea le-a aplicat constant, fără nicio abatere, în practica ulterioară, în ceea ce privește conținutul conceptual al noțiunii de "bun";.

Astfel, în cauza "Atanasiu și alții contra României"; se arată că un "bun actual"; există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului (paragrafele 140 și 143).

În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului Statului constituit asupra imobilului în litigiu poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații (paragrafe 141, 142 și 143). Constatarea preluării abuzive și a nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu nu înseamnă că dreptul de proprietate s-a conservat în patrimoniul fostului proprietar, așa cum greșit consideră recurentele invocând soluțiile din dosarul civil nr. 9289/197/2009.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel a considerat, ca argument suplimentar, că cererea de constatare a nevalabilității preluării imobilului de către stat ar fi și lipsită de interes în cazul în care intervenientele nu ar mai obține niciun folos practic, dacă s-ar admite o astfel de cerere.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 alin. 1 Cod procedură civilă instanța de recurs va menține decizia atacată în urma respingerii ca nefondate a recursurilor exercitate împotriva deciziei nr. 547/2015 a Tribunalului Brașov.

← Act administrativ asimilat. Refuz de restituire sume achitate cu...		Despăgubiri solicitate în baza dispoziţiilor Legii nr. 247/2005. →

Cerere de restituire imobil naţionalizat fără a utiliza procedura Legii nr. 10/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de restituire imobil naţionalizat fără a utiliza procedura Legii nr. 10/2001.