Decizie emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru aplicare sancţiuni (pentru scheme de plată SAPS, PNDC1 şi ZMD). Interpretare art. 2, 6 şi 7 din O.U.G. nr. 125/2006 în corelare cu art. 12, 43 şi art. 73 pct.1 din Regulamentul CE
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 194 din data de 09.03.2016
Reclamantul a declarat eronat locația parcelelor pe care le-a utilizat în campania 2012, iar cauzele acestei erori au fost identificate de către expert, în principal, în plan obiectiv - în campania din 2012 au fost folosite ortofotoplanuri ale zborurilor din anul 2009, faptul că în câmp deschis sunt foarte puține elemente de reper după care să poată fi identificat un amplasament, neexistând case sau pomi, culorile diferite ale parcelelor de pe ortofotoplan nu reflectau proprietăți, ci doar culturi diferite, o proprietate putând avea în anul 2009 și două sau trei culturi diferite, iar în 2012 doar una sau două proprietăți învecinate putând avea aceeași cultură, ceea ce genera pe ortofotoplan o singura culoare - și mai puțin în plan subiectiv - fermierul nu era familiarizat cu hărțile tip ortofotoplan, în anul 2012 unii fermieri vizualizând pentru prima data o fotografie a terenului de sus.
În aceste condiții și văzând că planurile digitizate pe care se efectuează identificarea inițială a parcelelor (puse la dispoziție chiar de către pârâtă) nu permit o identificare precisă, Curtea de apel constată că sunt incidente dispozițiile art. 73 pct.1 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 potrivit cărora reducerile și excluderile prevăzute la capitolele I și II nu se aplică în cazul în care agricultorul poate demonstra prin orice alt mijloc că nu este vinovat.
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 953/04.12.2015 a Tribunalului Covasna - Secția civilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P.V. împotriva pârâtei Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C. și, în consecință, a fost anulată decizia nr. 2616/17.04.2013 emisă de pârâtă de respingere a plângerii prealabile formulate de reclamant, a fost anulată parțial decizia nr. 2538250/04.12.2012 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - Campania 2012 cu aplicarea unor reduceri/sancțiuni emisă de pârâtă în sensul celor de mai jos:
• înlătură sancțiunea aplicată în valoare de 1.781,19 lei datorită supra declarării aferentă schemei de plata unică pe suprafață (SAPS) și exonerează reclamantul de plata acestei sume;
• înlătură sancțiunea aplicată în valoare de 521 lei datorită supra declarării aferentă schemei de plata națională directă complementară decuplată de producție - culturi în teren arabil (PNDC1)și exonerează reclamantul de plata acestei sume;
• înlătură sancțiunea aplicată în valoare de 1.517,31 lei datorită supra declarării aferentă schemei "Plăți compensatorii pentru zona montană defavorizată"; (ZMD) și exonerează reclamantul de plata acestei sume;
Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 1720,3 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii promovate de către reclamantul P.V., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, o primă critică a recurentei a fost aceea că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Astfel, recurenta a arătat că art. 5b din Regulamentul nr. 885/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități, precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADAR prevede că "fără a aduce atingere niciunei măsuri executorii prevăzute de legislația națională, statele membre rețin orice sumă încă datorată de către un beneficiar, care a fost stabilită în conformitate cu legislația națională, din orice plată viitoare care urmează să fie efectuată de către agenția de plăți responsabilă cu recuperarea creanței de la respectivul beneficiar.";
Recurenta a mai susținut că, deși prin întâmpinare a indicat instanței de fond mecanismul potrivit căruia se acordă plăți directe, condițiile de acordare, schemele de sprijin pentru care a aplicat fermierul în campania 2012 și modul în care au fost efectuate verificările plăților, prima instanță a ignorat dispozițiile art. 2, 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006.
Recurenta a mai susținut că, în cererea de plată, intimatul reclamant a declarat că datele înscrise în formularul de cerere de plată sunt "reale, corecte, complete și perfect valabile";, acesta fiind de acord ca aceste date să fie introduse în baza de date IACS (Sistemul Integral de Administrare și Control) și procesate în vederea acordării plăților. De asemenea, recurenta a arătat că fermierul avea obligația de a realiza o corectă identificare a parcelelor declarate și să respecte bunele condiții agricole și de mediu pe toată suprafața agricolă a exploatației, astfel că eroarea de identificare aparține, în mod exclusiv, intimatului, care avea obligația de a localiza parcelele pe care declară că le utilizează și pentru care solicită sprijin financiar.
Recurenta a mai arătat că, în România, ultima actualizare a cadastrului general a fost efectuată în anul 1968, astfel că, în lipsa unui cadastru sistematic, instituțiile cu atribuții în domeniu (ANCPI și MADR) au hotărât întocmirea de ortofotoplanurile să reprezinte suportul pentru LPIS-GIS, iar parcela de referință din cadrul acestuia să fie blocul fizic.
În urma controlului prin teledetecție efectuat în conformitate cu prevederile art. 33-35 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, recurenta a arătat că au fost găsite suprafețe mai mici decât cele declarate inițial în cerere, existând diferențe și între suprafața și/sau cultura declarate față de parcelele digitizate de intimat, astfel: parcela 1a declarată, identificată și digitizată cu suprafața de 2,00 ha, nu are în realitate decât 0,92 ha; parcela 8a declarată, identificată și digitizată cu suprafața de 0,80 ha, s-a confirmat suprafața de 0,54 ha; parcela 10a declarată, identificată și digitizată cu suprafața de 0,30 ha, este în fapt neeligibilă, cu o suprafață confirmată de 0,00 ha, rezultând astfel diferențe procentuale între suprafața solicitată în cerere și cea determinată la controlul prin teledetecție de 15,19% pentru SAPS și PNDC, respectiv de 18,00% pentru LFA.
În urma acestui control, recurenta a arătat că fermierul a solicitat efectuarea unui control pe teren, acesta având același rezultat, astfel că, în baza art. 58 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 și al art. 16 alin. 5 din Regulamentul CE nr. 65/2011 fermierul a fost sancționat cu dublul diferenței dintre suprafața determinată și cea declarată, prin actele administrative emise și contestate în cauză.
O altă critică a recurentei o reprezintă faptul că prima instanță a aplicat și interpretat dispozițiile art. 73 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 fără să țină cont de dispozițiile alin. 1 pct. 2 și alin. 2 din același articol, conform cărora "reducerile și excluderile de la capitolul I și II nu se aplică în ceea ce privește părțile din cererea de ajutor despre care agricultorul a semnalat în scris autorității competente că sunt incorecte sau că au devenit incorecte după depunerea cererii, cu condiția ca agricultorul să nu fi fost informat cu privire la intenția autorității competente de a efectua un control la fața locului și să nu fi fost informat de către autoritatea competentă în legătură cu neregulile constate în cererea sa";, iar "(2) Pe baza informațiilor furnizate de agricultor menționate în primul paragraf, cererea de ajutor este rectificată astfel încât să reflecte situația reală";.
Recurenta a arătat că eroarea de identificare aparține în mod exclusiv intimatului, deoarece acesta are obligația de a localiza parcelele agricole pe care le utilizează și pentru care solicită sprijin financiar, astfel că întreaga argumentație juridică a instanței de fond este eronată.
Recurenta a mai criticat aplicarea greșită, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 12 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, din interpretarea căruia rezultă că digitizarea parcelelor este responsabilitatea fermierului, prin această operațiune identificându-se terenul agricol pentru care se solicită sprijin, procedurile de control aplicându-se parcelelor agricole digitizate. În plus, s-a mai arătat că intimatul reclamant a fost de acord cu rezultatul raportului de control, expertiza tehnică judiciară reținând că parcelele 1a și 8 a au fost digitizate grafic pe un alt amplasament decât cel cultivat de fermier, amplasament diferit și de locația cadastrală a acestor terenuri.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul P.V., a formulat întâmpinare în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 23-24), prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței primei instanțe.
În susținerea acestei poziții procesuale, intimatul a arătat că în anul 2012 a cultivat o suprafață de 12,44 ha teren arabil, pentru care a depus la pârâtă o cerere de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin. După controlul efectuat asupra cererii, prin decizia nr. 2538250/04.12.2012 au fost aplicate mai multe sancțiuni pentru supradeclarare, actele de control stabilind, eronat, în opinia sa, că a cultivat numai 10,8 ha și nu 12,44 ha cum a cultivat în realitate. Eroarea de fapt are la bază, în opinia sa, faptul că verificarea situației prin sistemul de teledetecție nu a fost urmată de o verificare la fața locului.
Intimatul consideră că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale, respectiv art. 73 pct. I din Regulamentul CE nr. 1122/2009.
Recurenta pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C. a formulat răspuns la întâmpinare, în condițiile art. XVI alin. 2 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 41-48) prin care a reiterat argumentele expuse pe larg în cererea de recurs.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C., prin prisma dispozițiilor art. 488 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinței primei instanțe greșita aplicare a legii, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
Curtea constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006, precum și cele ale Regulamentului CE nr. 1122/2009.
Din interpretarea prevederilor art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitantul trebuie să îndeplinească o serie de condiții, între care și aceea de a înscrie date reale, complete și valabile în formularul de cerere de plată (lit. c), să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea (lit. f) precum și să marcheze limitele parcelei utilizate (lit. i).
Art. 12 din Regulamentul nr. 1122/2009 stabilește că digitizarea parcelelor este responsabilitatea fermierului, prin această operațiune identificându-se terenul agricol pentru care se solicită sprijin, procedurile de control aplicându-se parcelelor agricole digitizate.
Art. 34 alin. 1 din Regulamentul nr. 1122/2009 prevede că determinarea suprafețelor parcelelor se efectuează prin orice mijloc care garantează exactitatea măsurătorilor cel puțin echivalentă cu cea impusă de standardul tehnic aplicabil, elaborat la nivel comunitar.
Din interpretarea coroborată a acestor norme, Curtea reține că, în corelare cu obligațiile reclamantului de a declara date reale, complete și valabile în formularul de cerere de plată, există și obligația pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură de a-i pune la dispoziție solicitantului un sistem performant de identificare a parcelelor de teren pentru care se solicită ajutorul.
Curtea constată că, prima instanță a făcut, legal, aplicarea dispozițiilor art. 73 pct.1 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, potrivit cărora reducerile și excluderile prevăzute la capitolele I și II nu se aplică în cazul în care agricultorul a prezentat date faptice corecte sau atunci când poate demonstra prin orice alt mijloc că nu este vinovat.
În speță, din actele dosarului, Curtea de apel reține că la depunerea cererii, 14.05.2012, reclamantul a identificat un număr de 13 parcele, în suprafață totală utilizată de 12,44 ha (fila 53 vol. I dosar tribunal), cu ajutorul programului IPA-Online, ocazie cu care a declarat atât suprafața de teren, cât și cultura și localizarea acesteia. La momentul identificării, reprezentanții APIA nu au sesizat nicio problemă în legătură cu localizarea parcelelor.
Ulterior depunerii cererii, pârâta a realizat un control prin teledetecție, la data de 03.10.2012, ocazie cu care s-a constatat că există diferențe de suprafață și cultură față de parcelele digitizate de reclamant (fila 54 vol. I dosar tribunal). Ulterior, recurenta pârâtă a efectuat un control neanunțat la fața locului, ocazie cu care reprezentanții pârâtei au constatat că parcela 1a declarată, identificată și digitizată cu suprafața de 2,00 ha, nu are în realitate decât 0,92 ha; parcela 8a declarată, identificată și digitizată cu suprafața de 0,80 ha, s-a confirmat suprafața de 0,54 ha; parcela 10a declarată, identificată și digitizată cu suprafața de 0,30 ha, este în fapt neeligibilă, cu o suprafață confirmată de 0,00 ha, rezultând astfel diferențe procentuale între suprafața solicitată în cerere și cea determinată la control.
În fața primei instanțe a fost administrată proba testimonială și proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie, concluziile acesteia fiind legal valorificate de către prima instanță.
Astfel, din probele administrate, Curtea de apel constată că, în cauză, în mod legal a reținut prima instanță că, deși reclamantul a declarat eronat locația parcelelor 1a și 8a pe care le-a utilizat în campania 2012, acesta a demonstrat că nu este vinovat de comiterea acestor erori, astfel cum prevede Regulamentul CE.
Cauzele acestei erori au fost identificate de către expert, în principal, în plan obiectiv - în campania din 2012 au fost folosite ortofotoplanuri ale zborurilor din anul 2009, faptul că în câmp deschis sunt foarte puține elemente de reper după care să poată fi identificat un amplasament, neexistând case sau pomi, culorile diferite ale parcelelor de pe ortofotoplan nu reflectau proprietăți, ci doar culturi diferite, o proprietate putând avea în anul 2009 și două sau trei culturi diferite, iar în 2012 doar una sau două proprietăți învecinate putând avea aceeași cultură, ceea ce genera pe ortofotoplan o singură culoare - și mai puțin în plan subiectiv - fermierul nu era familiarizat cu hărțile tip ortofotoplan, în anul 2012 unii fermieri vizualizând pentru prima dată o fotografie a terenului de sus.
Prin urmare, reținând aceste aspecte și în condițiile în care planurile digitizate pe care se efectuează identificarea inițială a parcelelor (puse la dispoziție chiar de către pârâtă) nu permit o identificare precisă, Curtea de apel constată că sunt incidente dispozițiile art. 73 pct.1 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, arătate anterior, potrivit cărora reducerile și excluderile prevăzute la capitolele I și II nu se aplică în cazul în care agricultorul poate demonstra prin orice alt mijloc că nu este vinovat.
Rațiunea aplicării acestor sancțiuni este evitarea unor plăți necuvenite în sensul de a nu se plăti bani pentru o cultură inexistentă sau cultivată pe o suprafață mai mică, ceea ce nu este cazul în speță deoarece culturile de grâu și cartofi au existat în realitate pe suprafața declarată de reclamant.
Curtea reține că aplicarea unei sancțiuni pentru eroarea de localizare a parcelei (eroare imputabilă pârâtei) încalcă principiul proporționalității, principiu ce guvernează actul normativ mai sus menționat.
În ceea ce privește parcela 10a, Curtea constată că suprafața acesteia, raportată la suprafața totală ce a făcut obiectul cererii de plată în anul 2012 reprezintă 2,47%, astfel cum a reținut și instanța de fond, astfel că devin incidente dispozițiile art. 58 din Regulamentul nr. 1122/2009, care instituie sancțiuni numai dacă diferența dintre suprafața declarată și cea constatată este mai mare de 3%.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C. împotriva sentinței civile nr. 953/04.12.2015 pronunțată de Tribunalul Covasna - Secția civilă pe care o menține.
| ← Decizie de respingere a cererii de deducere TVA. Nelegalitate.... | Arborarea steag adoptat numai prin hotărâre a consiliului... → |
|---|
