Procedura instituită de ordinul nr. 50/1990 privind încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă nu mai poate fi urmată după abrogarea acestei reglementări.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1678/Ap din data de 14.12.2015
Simpla prezumție că locul de muncă putea fi încadrat în grupă superioară de muncă, bazată pe corespondența teoretică între atribuțiile de serviciu și mențiunile din anexele Ordinului nr. 50/1990, nu sunt argumente care să conducă la ideea încadrării în grupe de muncă.
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 563/2015 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A., prin lichidator judiciar C.I.T. Filiala B1. S.P.R.L., și în consecință :
A fost obligată pârâta la încadrarea retroactivă a reclamantei în grupa a II - a de muncă, în procent de 100%, pentru activitatea desfășurată în perioada 01.02.1971 - 08.12.1973 în funcția de țesător.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate de către reclamantă.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu opinie separată a asistenților judiciari în sensul admiterii acțiunii și în ce privește obligarea pârâtei la încadrarea retroactivă a reclamantei în grupa a II - a de muncă, în procent de 100%, pentru activitatea desfășurată în perioada 01.12.1992 - 01.07.1993 în funcția de metrant ajustant, în perioada 01.07.1995-01.08.1998 în funcția de ajustor textil și în perioada 01.09.1998-01.08.1999 în funcția de CTC interfazic.
Pentru a pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de salariat al societății pârâte S.C. P. S.A. B.2 în perioada 08.11.1968-01.03.2001, în funcțiile de muncitor necalificat, țesătoare, controlor, metrat - ajustat, ajustat textil, CTC interfazic, montoare , conform mențiunilor din carnetul de muncă aflat la filele 10-24 din dosar.
Potrivit dispozițiilor pct. 1, 2 și 3 din Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionarii, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1. În grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Încadrarea în grupele I și a II-a de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.
Existența condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Pct. 14 din același act normativ stabilește că, pentru perioada de activitate desfășurată între 18.03.1969 și 31.12.1975, încadrarea în grupele I și a II-a de muncă se face proporțional cu timpul lucrat, așa cum a fost stabilit prin Precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 11860/1969, fără a se condiționa de existenta buletinelor de determinare a noxelor.
De asemenea, pentru perioada 18.03.1969-31.12.1989, nu este necesară determinarea nivelului noxelor, încadrarea făcându-se dacă angajatul respectiv desfășoară efectiv una din activitățile prevăzute în anexe.
Din analiza textelor menționate rezultă că pentru încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă în vederea pensionării, se impune ca angajatul să lucreze efectiv la locurile de muncă și să presteze efectiv una dintre activitățile menționate în anexele I și II, fiind de asemenea necesar ca din determinările de noxe să rezulte că acestea depășesc nivelul maxim admis prevăzut de normele în vigoare, iar cu toate măsurile luate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor nu a putut fi redus.
Potrivit pct.165 din anexa II la Ordinul 50/1990, pot beneficia de grupa II de muncă, următoarele persoane care și-au desfășurat activitatea în filaturi, țesătorii și finisaje textile: destrămător, desprăfuitor, scuturător, pregătitor amestec, dublator, răsucitor, bataj curățitor filtre, tăietor de in sau cânepă, zdrobitor, cardator, curățitor, șlefuitor garnituri carde, laminator benzi de fibră, pieptănător, puitor, filator - bobinator, țesător, gazator, albitor, fierbător, mercerizator, vopsitor și imprimeur textile.
Așadar, dispozițiile legale menționate anterior enumeră limitativ funcțiile care pot beneficia de încadrarea în grupa a II - a de muncă iar dintre funcțiile îndeplinite de către reclamantă în perioada 08.11.1968-01.03.2001 nu se regăsește printre cele enumerate la pct. 165 din anexa II la Ordinul nr. 50/1990 decât funcția de țesătoare.
Chiar dacă reclamanta și-a desfășurat activitatea în secția țesătorie din cadrul societății pârâte, totuși pct. 165 din anexa II la Ordinul nr. 50/1990 nu acordă beneficiul încadrării în grupa a II-a de muncă tuturor persoanelor care au lucrat în țesătorii ci precizează că "pot beneficia de grupa II de muncă următoarele persoane care au lucrat în țesătorii";, fiind vorba deci de o enumerare limitativă a meseriilor care pot beneficia de grupa de muncă.
În condițiile în care legiuitorul a considerat că numai aceste meserii pot beneficia de încadrarea în grupa a II-a de muncă, instanța de judecată nu poate extinde acest beneficiu și pentru alte meserii care nu au fost avute în vedere la edictarea acestui act normativ.
Faptul că pârâta nu a răspuns la interogatoriul propus în acest sens de către reclamant poate fi considerat, conform prevederilor art. 358 Cod procedură civilă, ca un început de dovadă sau o recunoaștere deplină a pretențiilor reclamantei însă numai cu condiția ca această atitudine a pârâtei să se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Numai simplul fapt că pârâta nu a răspuns la interogatoriu nu poate conduce la admiterea pretențiilor reclamantei, dacă aceste pretenții sunt lipsite de suport legal, astfel cum s-a reținut anterior.
În cauza Beian împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că divergentele de jurisprudența constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanța de fond, având competența în raza lor teritorială, însă cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai să regleze aceste contradicții de jurisprudență.
Curtea a mai constat că în loc să-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar și a considerat că în acest mod a fost încălcat principiul securității juridice.
Aceste considerente nu sunt incidente în speța de față, întrucât nu se pune în discuție rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție în reglarea divergențelor de jurisprudența iar în cauza Beian împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a stabilit obligația instanțelor de fond de a urma una sau alta din soluțiile divergente, ci s-a referit la obligația Statului de a reglementa mecanisme eficiente de soluționare a divergențelor de jurisprudență.
De asemenea, art. 16 alin. (2) din Constituție statuează că nimeni nu este mai presus de lege și deci nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamanta va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, aspect ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre.
În Cauza Albu contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că nu a fost încălcat art. 6 din Convenție, iar în privința capătului de cerere întemeiat pe art. 14 din Convenție, a considerat că acesta nu este necesar să fie examinat separat, având în vedere constatările pentru care s-a considerat că nu a fost încălcat principiul securității juridice în cauzele reclamanților. S-a reținut că posibilitatea existenței unei jurisprudențe neunitare reprezintă o caracteristică inerentă a oricărui sistem juridic care se bazează pe o rețea de instanțe de fond și recurs, competente în domeniul lor de jurisdicție națională.
Curtea Europeană a mai observat însă că reclamanții au beneficiat de proceduri în contradictoriu, în cadrul cărora au avut posibilitatea de a prezenta probe și de a-și formula apărarea în deplină libertate, argumentele lor fiind examinate corespunzător de instanțe.
În ce privește puterea de lucru judecat a altor hotărâri prin care foști colegi ai reclamantei au dobândit recunoașterea grupei a II a de muncă, tribunalul reține că în reglementarea Noului Cod de procedură civilă, puterea de lucru judecat este un efect al hotărârii judecătorești iar nu un mijloc de probă, respectiv o prezumție că hotărârea judecătorească exprimă adevărul, astfel cum era reglementată în vechiul Cod civil.
Astfel, potrivit art.431 alin. 2 Cod procedură civilă, oricare din părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă ceea ce înseamnă că puterea de lucru judecat se poate invoca într-un alt litigiu similar numai de una din părțile care au obținut anterior o hotărâre definitivă.
În speță, este evident că reclamanta nu a fost parte în cauzele în care foștii săi colegi au dobândit recunoașterea grupei a II a de muncă și deci nu poate invoca puterea de lucru judecat a unei astfel de hotărâri.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelanta B.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a avut în vedere prevederile art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, potrivit cărora beneficiază de încadrarea în grupa I și a II - a de muncă fără limitarea numărului, persoanele, activitățile și categoriile profesionale care își desfășoară activitatea în secții ce pot fi încadrate în grupă superioară de muncă.
Apelanta mai arată că a lucrat în cadrul S.C. P. S.A. în cadrul secției țesătorie, secție care se încadrează în grupa a II - a de muncă, potrivit dispozițiilor art. 165 anexa 2 a Ordinului nr. 50/1990 și potrivit acestui text, pot beneficia de grupa a II - a de muncă, persoanele care și-au desfășurat activitatea în filaturi, țesătorii și finisaje textile: destrămător, desprăfuitor, scuturător, pregătitor amestec, dublator, răsucitor, bataj curățitor, tăietor de in sau cânepă etc. Cele două texte de lege trebuiau coroborate, iar instanța nu a avut în vedere faptul că temeiul de drept al cererii este art. 3 și pct. 165 din anexa II a Ordinului nr. 50/1990.
Încadrarea retroactivă cădea în sarcina unității angajatoare, în conformitate cu dispozițiile. Pct. 13 din Ordin.
Încadrarea în grupe de muncă se face pe baza existenței condițiilor deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în climat nefavorabil. Din conținutul textului legal rezultă că pentru încadrarea în grupele de muncă în vederea pensionării, se impune ca angajatul să lucreze efectiv în locurile de muncă și să presteze efectiv una dintre activitățile menționate în anexele 1 sau 2.
Se mai arată în continuarea motivelor de apel că, de principiu nu poate fi sancționat salariatul pentru că angajatorul nu și-a îndeplinit propriile obligații.
În continuare s-au mai invocat dispozițiile art. 6 din CEDO arătându-se faptul că s-a încălcat principiul securității raporturilor juridice cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă pentru următoarele considerente:
Reclamanta solicită încadrarea activității pe care a desfășurat-o în cadrul S.C. P. S.A. în perioada 8.11.1968 - 01.03.2001 în grupa a II - a de muncă, în condițiile în care la momentul intrării în vigoare Ordinul nr. 50/1990 nu s-a procedat la declanșarea de către angajator a procedurii de determinare și încadrare în grupe superioare de muncă, a locurilor de muncă și nu s-a recunoscut acest lucru pentru activitatea desfășurată de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective
O astfel de operațiune presupune analizarea în concret a fiecărui loc de muncă, prin raportare la determinările de noxe și timpul de expunere al salariatului la factorii de risc, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Or, din probele depuse la dosar nu rezultă că activitatea desfășurată de reclamantă ar fi fost menționată în listele întocmite de comisiile organizate la nivelul societății, în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, iar după abrogarea lui, orice demers în acest sens este lipsit de temei legal. Reclamanta nu se poate prevala în cadrul prezentului proces decât pe atribuțiile din fișa postului, pe simpla prezumție că locul său de muncă putea fi încadrat în grupă superioară de muncă și pe faptul că ar exista o corespondență teoretică între atribuțiile sale de serviciu corespunzătoare locului de muncă și dispozițiile pct. 165 din anexa II a Ordinului nr. 50/1990, or acest lucru nu poate fi primit. Abordarea speței nu poate fi privită doar din punct de vedere teoretic, așa cum pretinde reclamanta.
Încadrarea în grupe superioare de muncă reprezintă un demers ce aparține angajatorului împreună cu reprezentanții sindicatelor și presupune aplicarea unei proceduri instituită de un act normativ care în prezent este abrogat. În mod corect prima instanță a reținut că acest atribut nu aparține instanței de judecată care nu se poate substitui angajatorului.
Faptul că angajatorul la momentul intrării în vigoare a Ordinului nr. 50/1990 nu a făcut nici un demers în vederea acordării grupelor de muncă pentru salariații săi și că nici salariații nu s-au organizat în sindicate care să solicite acest lucru nu înseamnă că instanțele de judecată pot să intervină în soluționarea unor astfel de litigii, mai cu seamă în cazul în care angajatorul se află în procedură de lichidare. Este cu neputință, după trecerea unui timp atât de îndelungat, ca printr-un raport de expertiză sau prin orice alte mijloace de probă, testimoniale sau înscrisuri să poată fi apreciate în concret condițiile de muncă în care și-a desfășurat reclamanta activitatea.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile din CEDO pe care le-a invocat reclamanta apelantă, respectiv dispozițiile art. 6, iar aspectele legate de încălcarea principiului securității raporturilor sociale nu își găsesc aplicabilitatea în acest context.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că niciuna din criticile din apel nu sunt întemeiate și în consecință apelul va fi respins iar sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică.
| ← Despăgubiri solicitate în baza dispoziţiilor Legii nr. 247/2005. | Grupe de muncă. Încadrare retroactivă. Ordonanţa nr. 50/1990... → |
|---|
