Cerere revizuire. Minus petita. Admisibilitate.. Jurisprudență Revizuire

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 728/A din data de 27.11.2014

Potrivit prevederilor art. 80 alin. 1 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Prin urmare, față de formularea din textul legal menționat, rezultă că ne aflăm într-una din ipotezele în care instanța este obligată să se pronunțe din oficiu și asupra obligării angajatorului la plata despăgubirilor, chiar în lipsa unei cereri exprese în acest sens.

Noțiunea de lucru cerut cuprinsă în art. 509 pct. 1 din codul de procedură civilă include și situația în care instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra unei chestiuni, indiferent dacă părțile au formulat sau nu o cerere expresă și a omis să o facă.

De vreme ce instanța de judecată a dispus anularea deciziei de concediere, intră în funcțiune principiul retroactivității, nulitatea producând efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, presupunând înlăturarea efectelor actului concedierii care s-au produs între momentul la care concedierea a avut loc și cel al anulării sale. Din acest principiu decurge și prevederea legală privind obligativitatea acordării despăgubirilor angajatului egale cu drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului, nefiind nevoie de solicitarea salariatului în acest sens, acesta fiind un drept al său la care nu ar putea renunța, în conformitate cu prevederile art. 38 din Codul muncii

Codul de procedură civilă: art. 22 alin. 6, art. 509 alin. 1 pct. 1;

Codul muncii: art. 80 alin. 1.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la data de 11.11.2014 sub nr. 396/43/2014, revizuentul M. V. a solicitat schimbarea în parte a deciziei nr. 572/A din 26.09.2014 pronunțate de Curtea de Apel Tg.-Mureș, în dosarul nr. 2546/96/2013, în sensul obligării intimatei pârâte S. N. A. M. SA București la plata către apelantul reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat în calitate de salariat pentru perioada 01.06.2013 - 26.09.2014, data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 575 din 29.04.2013, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a revizuirii.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că anulând decizia de concediere, instanța era obligată să se pronunțe din oficiu cu privire la obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, în conformitate cu dispozițiile art. 80 alin. 1 din Codul muncii, chiar și în lipsa unei cereri exprese în acest sens.

Revizuentul a arătat că este incident în cauză motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, nepronunțarea asupra unei chestiuni asupra cărei instanța era obligată din oficiu să se pronunțe echivalând cu minus petita, prin raportare la prevederile art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă.

În drept, revizuentul a invocat prevederile art. 509 alin. 1 pct. 1, art. 453 - art. 454 din Codul de procedură civilă.

Intimata S. N. A. M. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității, iar în subsidiar ca nefondată.

În acest sens, intimata a arătat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât revizuentul nu a formulat un capăt de cerere privind obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri prin cererea de chemare în judecată, neaflându-ne în situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. O soluție contrară ar echivala cu încălcarea principiului disponibilității.

Pe fond, intimata a arătat că chestiunile puse în discuție în cererea de revizuire nu au format obiectul judecății pe fond, nefiind incident motivul de revizuire invocat de revizuent.

În subsidiar, s-a arătat că, în ipoteza admiterii cererii de revizuire, despăgubirile ar trebui acordate începând cu data de 07.06.2013, iar nu începând cu 01.06.2013 cum a solicitat revizuentul, întrucât 07.06.2013 a fost data la care a încetat contractul individual de muncă, față de împrejurarea că termenul de preaviz a început să curgă de la data de 10.05.2014.

S-a atașat la dosarul cauzei, dosarul nr. 2546/96/2013 al Curții de Apel Tg.-Mureș și s-au depus, în probațiune, următoarele înscrisuri: Notificarea nr.8041/16.10.2014, extras din decizia nr. 572/A/2014, răspuns notificarea nr. 8041/20.10.2014, dovada plății către revizuent a cheltuielilor de judecată, Decizia nr. 114/06.11.2014.

Analizând cererea de revizuire formulată, instanța a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 572/A din 26.09.2014 a Curții de Apel Tg.-Mureș s-a admis apelul declarat de reclamantul M. V., împotriva Sentinței civile nr. 178 din 23 ianuarie 2014 a Tribunalului Harghita, pronunțate în dosarul nr. 2546/96/2013, s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâta S. N. A. M. SA și s-a anulat Decizia nr. 575 din 29 aprilie 2013, emisă de Directorul General al S.N.A.M. SA, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii. Totodată, intimata S. N. A. M. SA a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, în favoarea reclamantului.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. 1 din Codul de procedură civilă, poate fi supusă revizuirii o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul, cererea de revizuire fiind admisibilă sub acest aspect, întrucât decizia ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac evocă fondul.

Revizuentul a invocat în susținerea cererii sale motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Sunt reale susținerile intimatei referitoare la împrejurarea că reclamantul nu a formulat prin cererea de chemare în judecată un capăt de cerere privind obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

Cu toate acestea, potrivit prevederilor art. 80 alin. 1 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Prin urmare, față de formularea din textul legal menționat, rezultă că ne aflăm într-una din ipotezele în care instanța este obligată să se pronunțe din oficiu și asupra obligării angajatorului la plata despăgubirilor, chiar în lipsa unei cereri exprese în acest sens. Că este așa, rezultă și din modalitatea de formulare a alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, în cuprinsul cărora legiuitorul precizează că repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere se face numai la solicitarea salariatului.

Argumentele intimatei în sensul că pronunțarea de către instanță asupra unei chestiuni care nu s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată ar constitui o încălcare a principiului disponibilității, nu poate fi primită, întrucât, potrivit prevederilor art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă judecătorul trebuie să se pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea dispune altfel. Situația reglementată de art. 80 alin. 1 din Codul muncii este una din cele în care prin lege se dispune altfel.

Prin urmare, noțiunea de lucru cerut cuprinsă în art. 509 pct. 1 din Codul de procedură civilă include și situația în care instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra unei chestiuni, indiferent dacă părțile au formulat sau nu o cerere expresă și a omis să o facă. Din această perspectivă cererea de revizuire nu este inadmisibilă, instanța urmând să respingă excepția invocată de intimată.

Față de cele reținute anterior, instanța a constatat că prin decizia a cărei revizuire se solicită instanța a dispus anularea deciziei de concediere, omițând a se pronunța asupra obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, deși era obligată să o facă din oficiu, fiind astfel incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Așa fiind, instanța urmează a dispune schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul obligării intimatei la plata către apelantul M. V. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului individual de muncă și data rămânerii definitive a hotărâri judecătorești prin care s-a dispus anularea concedierii.

Instanța a constatat că sunt întemeiate apărările formulate de intimată cu privire la data de la care i s-ar cuveni reclamantului despăgubirile, reținând în acest sens că aceasta este 07.06.2013, iar nu 01.06.2013 cum a solicitat revizuentul. Astfel, chiar dacă în cuprinsul deciziei de concediere s-a menționat că data încetării contractului individual de muncă al reclamantului este 31.05.2013, termenul de preaviz a început să curgă numai la data comunicării deciziei cu reclamantului, respectiv 10.05.2013, conform dovezii de comunicare aflată la fila 59 în dosarul primei instanțe, termenul împlinindu-se la 07.06.2013. Această împrejurare rezultă și din nota de lichidare depusă de reclamant la fila 10 în dosarul primei instanțe, în cuprinsul căreia se specifică faptul că încetarea contractului individual de muncă a avut loc la data de 07.06.2013, aceasta fiind, prin urmare data de la care reclamantul avea dreptul la despăgubiri.

În aceeași ordine de idei, instanța urmează a înlătura argumentele intimatei expuse cu ocazia concluziilor pe fond, în sensul că data de la care reclamantul ar avea dreptul la despăgubiri ar fi data pronunțării sentinței civile nr. 178 din 23.01.2014 de către Tribunalul Harghita, pe considerentul că de la acea dată reclamantul se putea angaja, întrucât lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, indiferent dacă între data concedierii și cea a rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a anulat decizia de concediere a realizat sau nu venituri din alte surse. De vreme ce instanța de judecată a dispus anularea deciziei de concediere, intră în funcțiune principiul retroactivității, nulitatea producând efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, presupunând înlăturarea efectelor actului concedierii care s-au produs între momentul la care concedierea a avut loc și cel al anulării sale. Din acest principiu decurge și prevederea legală privind obligativitatea acordării despăgubirilor angajatului egale cu drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului, nefiind nevoie de solicitarea salariatului în acest sens, acesta fiind un drept al său la care nu ar putea renunța, în conformitate cu prevederile art. 38 din Codul muncii.

Totodată, instanța a reținut că data până la care revizuentul are dreptul la acordarea despăgubirilor în discuție este 26.09.2014, data încetării de drept a contractului individual de muncă în baza dispozițiilor art. 80 alin. 3 din Codul muncii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 513 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanța a admis cererea de revizuire, cu consecința schimbării în parte a deciziei civile nr. 572/A din 26.09.2014 pronunțate de Curtea de Apel Tg.-Mureș în dosarul nr. 2546/96/2013, în sensul obligării intimatei la plata către apelantul M. V. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta în calitate de salariat în perioada 07.06.2013 - 26.09.2014.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, intimata S. N. A. M. SA a fost obligată la plata către revizuentul M. V. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 329 din 21.11.2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere revizuire. Minus petita. Admisibilitate.. Jurisprudență Revizuire