cimitirele orăşeneşti şi comunale;
| Comentarii |
|
II. alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.
Prin urmare, se poate constata că în privinţa bunurilor enumerate expres şi limitativ în cuprinsul pct. III din anexă dreptul de proprietate publică al municipiului se dobândeşte prin efectul legii, ope legis. în acest sens sunt şi prevederile imperative ale pct. III, conform cărora „domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri
Punctele termice obiect al litigiului împreună cu terenurile aferente constituie proprietate publică a municipiului Bistrita în temeiul pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998.
Prin urmare, indiferent de existenţa Hotărârii Consiliului local nr. 152/2004, punctele termice şi terenurile aferente constituie ope legis domeniu public al municipiului.
Dobândirea proprietăţii de reclamant în temeiul legii este atestată şi prin Hotărârea Guvernului nr. 905/2002, anexa 2, anterioară adoptării H.C.L. nr. 152/2004.
Conform acestui act normativ, se atestă apartenenţa la domeniul public al municipiului Bistriţa a bunurilor cuprinse în anexele 1-58, parte integrantă a hotărârii.
în cuprinsul anexei 2 se găseşte inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Bistriţa, punctele termice obiect al litigiului şi terenul aferent acestor construcţii fiind cuprinse la poziţiile 44, 45, 49, 57, 65 şi 72.
Această Hotărâre de Guvern nu a fost atacată, ea fiind în vigoare şi producând consecinţe juridice, dispoziţiile ei fiind conforme cu Legea nr. 213/1998, act normativ cu forţă juridică superioară.
Raportat strict la dispoziţiile art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 şl pct. II din anexa la această lege, punctele termice şi terenurile aferente acestora constituie proprietate publică a municipiului Bistriţa, dobândită în baza legii.
Dispoziţiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 invocate de pârâta SC P. SA Bistriţa în apărare nu pot fi reţinute în cauză, deoarece textul este aplicabil doar în cazul societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar. Or, în cazul pârâtei SC P. SA Bistriţa, calitatea de acţionar unic o avea Consiliul local al municipiului Bistriţa şi nicidecum statul ori unitatea administrativ-teritorială.
în accepţiunea art. 20 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 sunt unităţi administrativ-teritoriale comuna, oraşul, municipiul, judeţul şi nu consiliul local, care este autoritatea deliberativă a autorităţii administraţie publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii.
în baza considerentelor exprimate şi a textelor legale invocate, făcând aplicarea art. 296 C. pr. civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. SA Bistriţa şi va admite apelul declarat de reclamantul Municipiul Bistriţa, va schimba în tot hotărârea atacată (dat fiind că se reţine un alt temei al dobândirii dreptului de proprietate) în sensul că va admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamant, ca fiind întemeiată şi în consecinţă: va constata că reclamantul Municipiul Bistriţa a dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra imobilelor construcţii puncte termice; va constata că reclamantul Municipiul Bistriţa a dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor mai sus identificate.
întrucât bunurile aparţin domeniului public şi constituie proprietate a Municipiului Bistriţa, notarea stării de insolvenţă a pârâtei SC P. SA Bistriţa, persoană ce nu
justifică niciun drept asupra bunurilor, nu le deţine în baza niciunui titlu, nu se mai impune a fi menţinută în cartea funciară, motiv pentru care se va dispune radierea stării de insolvenţă a pârâtei SC P. SA Bistriţa din CF.
în mod nelegal instanţa de fond a respins cererea de radiere a notării pe considerentul nefinalizării procedurii insolvenţei, în condiţiile în care a reţinut lipsa calităţii de proprietar al pârâtei SC P. Bistriţa, cel puţin asupra construcţiilor.
Lipsa vreunui drept de proprietate asupra bunului sau a altui drept real face să nu mai subziste notarea în evidenţele de carte funciară în favoarea celui care nu justifică vreun drept asupra bunului.
Urmare a radierii se va dispune înscrierea în evidenţele de carte funciară a apartenenţei la domeniul public al municipiului Bistriţa a imobilelor construcţii şi teren mai sus identificate.
în baza art. 274 C. pr. civ. reţinând culpa procesuală a pârâtei SC P. SA Bistriţa, tribunalul o va obliga să plătească în favoarea reclamantului Municipiul Bistriţa suma de 61,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând 60 lei taxă de timbru legal datorată şi achitată şi timbru judiciar de 1,2 lei legal datorat şi achitat (aferent fiecărui petit: constatare a dreptului de proprietate asupra construcţiilor, constatare a dreptului de proprietate asupra terenului, radiere stare insolvenţă, înscriere drept în cartea funciară).
Raportat la valoarea totală a punctelor termice (de 29.236.095.271 lei ROL) menţionată în cuprinsul Hotărârii AGA nr. 95/2004, calea de atac este apelul.
Cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului local nr. 152/2004 Bistriţa, fost respinsă ca neîntemeiată, la termenul de judecată din data de 30.09.2009, apreciindu-se că de acest act administrativ nu depinde soluţionarea litigiului pe fond.
Aşa cum s-a arătat mai sus, dreptul de proprietate s-a dobândit în baza Legii nr. 213/1998 şi a H.G. nr. 905/2002, astfel că soluţia constatării dreptului de proprietate ar fi fost aceeaşi chiar şi în condiţiile Inexistenţei H.C.L. nr. 152/2004 (Judecător Frentiu Gabriela Cristina).
10. Excepţia neacceptării in termen a moştenirii. Persoana care o poate invoca
- Cod procedură civilă: art. 312 alin. 1
Tribunalul reţine că excepţia neacceptării în termen a moştenirii poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim şi nu doar de către succesorii prezumtivi.
(Secţia civilă, decizia nr. 54/R/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1137/2008 din data de 12.09.2008 pronunţată de Judecătoria Năsăud instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamanţilor M.M.. M.V. şi P.L., ridicată de pârâta V.M.; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de calitate procesuală activă a pârâtei V.M. de a invoca excepţia neacceptării în termenul legal de către reclamanţi a succesiunilor după defuncţii C.A. şi C.M., ridicată de către reclamanţi.
A admis excepţia neacceptării de către reclamanţi, în termenul legal, a succesiunilor după defuncţii C.A. şi C.M., ridicată de pârâta V.M. şi, în consecinţă:
A respins acţiunea civilă precizată formulată de reclamanţii M.M., M.V. şi P.L. (născ. M.) împotriva pârâţilor V.M., B.l. şi B.V. şi Comuna Feldru - prin primar, ca fiind neîntemeiată.
împotriva sentintei expuse, în termen au declarat recurs reclamanţii M.M., M. V. şi
P.L
Recursul declarat nu este fondat, nefiind dat niciun motiv de casare sau de modificare a sentinţei atacate, aceasta fiind legală şi temeinică.
în ceea ce priveşte critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor, respectiv a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamantă reconven-ţională de a invoca excepţia neacceptării moştenirii de către reclamanţi precum şi excepţia neacceptări moştenirii defunctei C.M. tribunalul reţine că nu sunt întemeiate.
I. Astfel, recurenţii susţin că pârâta V.M. nu justifică niciun interes să invoce excepţia neacceptării moştenirii de către reclamanţi, susţinând că această excepţie poate fi invocată doar de moştenitorii care au vocaţie la succesiunea care se dezbate şi că pârâta nu este moştenitoare ci, ea, este terţ faţă de succesiunile, a căror dezbatere au solicitat-o reclamanţii iar, împrejurarea că pârâta a fost întabulată anterior asupra terenului care intră în succesiunea def. C.M., nu-i conferă acesteia calitatea procesuală pentru a invoca această excepţie.
Tribunalul reţine că excepţia neacceptării în termen a moştenirii poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim şi nu doar de către succesorii prezumtivi.
Aceasta deoarece nu numai succesorii defunctului sunt cei care pot tinde la dobândirea sau păstrarea unui bun ce ar intra în masa succesorală.
Cum, în speţă, pârâta V.M. este proprietară tabulară asupra terenului solicitat a fi inclus în masa succesorală a defunctei C.M., pârâta are la îndemână toate mijloacele procesuale, pentru apărarea acestui drept, inclusiv dreptul de a invoca excepţia neacceptării moştenirii de către reclamanţi, justificând un interes legitim, ceea ce îi conferă şi calitate procesuală activă pentru invocarea excepţiei anterior arătate.
Aşa fiind, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei V.M. de a Invoca excepţia neacceptării în termen a moştenirii.
II. Şi excepţia neacceptării moştenirii a fost corect soluţionată de prima instanţă.
Reclamanţii recurenţi susţin că au acceptat moştenirea în termen, invocând în
acest sens înţelegerea pe care ar fi încheiat-o cu numitul T I. să administreze, în numele lor şi pentru ei, averea rămasă după defuncta C.M., însă nu au probat această susţinere.
Chiar dacă în considerentele sentinţei atacate declaraţia martorei l.l. a fost atribuită altei martore, respectiv numitei I.N., această eroare nu este de natură să determine tribunalul să concluzioneze că reclamanţii au acceptat succesiunea în termen.
Dintre toţi martorii audiaţi, doar martora I N. a afirmat că ea crede că numitul T I. a lucrat terenul cu acceptul nepoţilor (adică al reclamanţilor).
Trebuie observat că această declaraţie reprezintă doar credinţa proprie a martorei, fără ca această presupunere să fie justificată de elemente obiective, ea bazându-se doar pe faptul că, la ceremonia de înmormântare, l-a văzut pe reclamantul M.M. discutând cu T I. însă fără să ştie ce au discutat.
Faptul că reclamantul M.M., prezent la înmormântarea defunctei C.M., a discutat cu numitul T I. nu reprezintă, singur, un element probator care să ducă la concluzia că,
în acel moment, cei doi au încheiat o convenţie în sensul ca numitul T.l. să lucreze terenul în numele moştenitorilor, ceea ce ar echivala cu acceptarea moştenirii.
Toţi ceilalţi martori au declarat că nu au auzit de existenţa vreunei înţelegeri încheiate între reclamanţi şi numitul T.I., în sensul că acesta ar folosi bunurile rămase după defuncta C.M., în numele nepoţilor acesteia şi nu pentru sine.
în condiţiile în care de organizarea ceremoniei de înmormântare s-a ocupat T.l. şi cum, în localitate, era cunoscut faptul că acesta era personal interesat să devină proprietarul imobilelor în litigiu (situate în vecinătatea proprietăţii sale), dacă între reclamanţi şi numitul T.l., s-ar fi încheiat o convenţie, cu siguranţă aceasta ar fi fost făcută publică, inclusiv prin efectuarea menţiunilor în registrul agricol al comunei, pentru a nu exista niciun dubiu în privinţa titlului cu care acesta a intrat în posesia imobilelor, după decesului numitei C. M.
Or, nici reclamanţii şi nici numitul T.l. nu au invocat o astfel de convenţie în perioada cuprinsă între data decesului numitei C.M. (31.08.2005) şi data promovării acţiunii (17.09.2007). Anterior promovării acţiunii, la 29.08.2007, cu ocazia punerii în executare a sentinţei civile nr. 614/11.06.2007 a Judecătoriei Năsăud (titlul de proprietate al pârâtei V.M.), detentorul precar, T.I., nu a făcut nicio referire la faptul că el foloseşte terenul în numele reclamanţilor, aşa cum reiese din adresa Postului de Poliţie Feldru. Ba mai mult, în nume propriu, a solicitat Primăriei Feldru, comunicarea de informaţii în legătură cu proprietarii tabulari ai terenului rămas după C.M., aşa cum rezultă din răspunsul comunicat de Primăria Feldru la data de 11.09.2007.
Faţă de aceste considerente, tribunalul reţine că nici critica privind modul de soluţionare a excepţiei neacceptării de către reclamanţi a moştenirii nu este întemeiată.
III. Neîntemeiată este şi critica referitoare la modul de soluţionare a capătului de cerere având obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă de către numiţii C A. şi C.M.
Atât din dispozitivul sentinţei, cât şi din considerentele acesteia reiese că această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată, iar faptul că instanţa de fond a indicat mai multe motive pentru care cererea apare ca neîntemeiată şi că pe unele din acestea le-a considerat principale, iar altele subsidiare, nu constituie un motiv de casare sau de modificare, după cum nu constituie motiv de casare nici faptul că s-a reţinut că mama numitului C.A., numita C I. a lui M. a decedat în anul 1974 şi nu în anul 1964 cum este corect.
Tribunalul constată că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a respins cererea având obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă ca neîntemeiată, motivarea primei instanţe urmând să fie completată cu cele ce vor fi reţinute de tribunal în cele ce urmează.
Astfel, terenul asupra căruia reclamanţii invocă dobândirea de către C.A. şi M. a dreptului de proprietate, provine de la mama defunctului C.A., numita G.l. a lui M., care s-a intabulat în CF 1824 Feldru, aspra cotei de 1/4 părţi, din suprafaţa totală de 648 m.p., cu titlu de moştenire, în anul 1903.
Atât din raportul de expertiză întocmit la fond, cât şi din cel întocmit în dosarul nr. 2988/2007 al Judecătoriei Năsăud, ataşat, rezultă că terenul, pe care soţii C.A. şi M. l-au folosit anterior decesului lor, are suprafaţa de 284 m.p., suprafaţa de 277 m.p. aflată în posesia pârâţilor intimaţi V. şi B., nefiind niciodată folosită de soţii C.
Pentru suprafaţa de teren, de 162 m.p., corespunzătoare cotei tabulare de % întabulată pe mama defunctului C.A. (numita G.I., căsătorită C.), acesta a dobândit
dreptul de proprietate prin moştenire, fiind exclusă dobândirea prin uzucapiune prin preluarea terenului de la proprietarul tabular.
Prin urmare se pune problema dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune doar asupra suprafeţei ce excede celei de 162 m p. până la suprafaţa totală folosită de cei doi soţi., adică 122 m p.
Tribunalul reţine că din probatoriul testimonial administrat, atât în prezentul dosar, cât şi în dosarul nr. 2988/2007 al Judecătoriei Năsăud, ataşat, reiese că între proprietarii tabulari terenul s-a partajat la data căsătoriei celor doi fraţi, proprietari tabulari, G.G. şi respectiv G.I., căsătorită C., cele două loturi de teren fiind precis delimitate, existând garduri, fiecare frate folosind lotul său, iar folosinţa a fost cea reflectată în schiţele de la dosarul de fond şi din dosarul ataşat.
Martorul P.L., propus de reclamanţi a declarat că, până la decesul său, numita G.l. ( lui M.) a folosit terenul şi casa, iar martorul S.O., propus de pârâtă arată „cât a trăit mama lui C.A., aceasta a fost cunoscută ca proprietară a imobilului".
Cum G.l. s-a căsătorit anterior naşterii fiului său, numitul C.A., naştere intervenită în anul 1915, iar fratele său (coproprietar tabular) G.G. s-a căsătorit în anul 1923, cel târziu din acest an a început să curgă termenul de prescripţie achizitivă de 30 de ani prevăzut de art. 1452 din Codul civil austriac, astfel că prescripţia achizitivă s-a împlinit în anul 1953, în persoana numitei C.I., născută G., mama numitului C.A.
Este adevărat că prima instanţă, în mod greşit, a reţinut că mama numitului C.A. a decedat în anul 1974, deoarece persoana decedată în anul 1974 nu a fost mama acestuia, fapt ce reiese din anul naşterii persoanei decedate în anul 1974 (1928) şi părinţii indicaţi în actul de stare civilă,care nu sunt ai mamei defunctului C.A. în realitate mama acestuia a decedat în anul 1964, fiind născută, în anul 1896, din părinţii M. şi E., având 19 ani la data la care l-a născut pe C.A., aşa cum reiese şi din certificatul de naştere al acestuia.
însă, chiar dacă prima instanţă a reţinut că mama numitului C.A. a decedat în anul 1974 şi nu în anul 1964, statuarea în sensul că prescripţia achizitivă s-a împlinit în persoana mamei numitului C.A. este corectă, pentru motivele anterior arătate, astfel că numitul C.A. a dobândit imobilele ce au rămas după mama lui, cu titlu de moştenire şi nu prin prescripţie achizitivă, prin joncţiunea posesiei cu cea a mamei sale.
Totodată, recurenţii susţin că soţii C.A. şi M. au folosit terenul înainte de cel de-al doilea război mondial, dar din certificatul lor de căsătorie reiese că aceştia s-au căsătorit doar în anul 1946, fiind astfel imposibil ca ei să posede, împreună, încă dinaintea războiului II mondial.
Având în vedere toate argumentele anterior arătate, tribunalul constată că recursul nu este fondat şi în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., îl va respinge ca atare şi va menţine ca legală şi temeinică sentinţa atacată (Judecător Berari Reghina).
| ← Dreptul de proprietate publică ope legis asupra punctelor termice | Exercitarea dreptului de proprietate. Bună-credinţă → |
|---|
