Exercitarea dreptului de proprietate. Bună-credinţă
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 612
Fără îndoială că pârâţii sunt îndreptăţiţi să-şi exploateze ori să-şi îmbunătăţească bunurile pe care le deţin în proprietate întocmai cu necesităţile, preferinţele şi gusturile
proprii, însă manifestarea dreptului real trebuie să fie de bună-credinţă, conform cu scopul lui economic şi social, în acord cu interesele celorlalţi subiecţi de drept şi cu regulile de convieţuire socială.
(Secţia civilă, decizia nr. 112/A/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1934/2007 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.M.E. şi D.l. împotriva pârâţilor S.G.A şi S.l.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.
Apelul este fondat şi va fi admis în direcţia preconizată de reclamanţi.
Prima judecată a litigiului de faţă s-a finalizat în faţa judecătoriei prin pronunţarea unei sentinţe fără să se fi ajuns la tranşarea pe fond a raporturilor juridice dintre părţi, prin admiterea excepţiei lipsei interesului legitim al reclamanţilor în promovarea acţiunii. în rejudecare, cauza s-a repartizat la completul iniţial investit, după regula fixată prin art. 99 alin. 6 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, şi în aprecierea că, din perspectiva soluţiei anterioare şi dezlegărilor deciziei de casare, nu se regăseşte motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 alin. 1 C. pr. civ., văzând, totodată, şi optica literaturii de specialitate şi a practicii judiciare corespunzător cărora incompatibilitatea se referă numai la acei judecători care au judecat fondul pricinii, nu şi atunci când s-a respins cererea în temeiul unei excepţii procesuale.
Criticile de nelegalitate şi netemeinicie aduse de reclamanţi sentinţei în privinţa modului de rezolvare a acţiunii introductive sunt sprijinite întrutotul de normele legale aplicabile materiei şi de probele realizate în cursul cercetării judecătoreşti în ambele faze procedurale derulate la instanţa de fond.
Astfel, expertiza efectuată de M V. lămureşte clar împrejurările de fapt ale speţei. Răspunsurile specialistului asupra punctelor esenţiale ale problemei juridice supuse discuţiei sunt următoarele: în partea dreaptă a zidului din cărămidă ce desparte proprietăţile construite exclusive ale părţilor (respectiv balcoanele apartamentelor), pârâţii au edificat în balustrada metalică a balconului lor o portiţă de acces în grădiniţa din spatele locuinţei; în dreptul portiţei era montată iniţial o scară de metal rezemată de pardoseala balconului şi fixată printr-o placă metalică; tot ei au montat o copertină din material textil pe un schelet metalic din fier (iniţial suport de vie), lângă peretele din cărămidă despărţitor al celor două balcoane; raportat la zidul ce delimitează proprietăţile învecinate, paravanul din pânză se situează la 15 cm, portiţa metalică de acces (cu lăţimea de 90 cm) la 30 cm, iar scara metalică (cu o lăţime de 60 cm) putea fi aşezată la o distanţă faţă de acelaşi reper de 45-60 cm, în funcţie de locul amplasării în cadrul portiţei. Situaţia ultimă se explică prin aceea că în momentul verificărilor expertului scara metalică era detaşată de cadrul ei.
Realitatea executării lucrărilor, existenţa lor înainte şi după introducerea acţiunii reies din procesul verbal de cercetare locală, probă asociată cu recunoaşterile din întâmpinare şi cu fotografiile prezentate de însuşi pârâţii. Din observaţiile nemijlocite ale instanţei de fond rezultă că prin practicarea scării pârâţii pot avea o vedere directă înspre proprietatea reclamanţilor, dar respingerea acţiunii s-a bazat în primul rând pe aspectul că, deşi la edificarea scării s-a nesocotit distanţa instituită de art. 612 C. civ., de 19 decimetri între zidul pe care s-a deschis şi proprietatea vecină, vederea este împiedicată de copertină (paravan). în acelaşi timp s-a hotărât că paravanul nu se impune a fi demolat pentru că ridicarea lui nu reprezintă un abuz în
exercitarea dreptului de proprietate de către pârâţi, nu aduce reclamanţilor vreun prejudiciu de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, nici măcar unul de ordin estetic, domeniu în care criteriile se stabilesc subiectiv.
Fără îndoială că pârâţii sunt îndreptăţiţi să-şi exploateze ori să-şi îmbunătăţească bunurile pe care le deţin în proprietate întocmai cu necesităţile, preferinţele şi gusturile proprii, însă manifestarea dreptului real trebuie să fie de bună-credinţă, conform cu scopul lui economic şi social, în acord cu interesele celorlalţi subiecţi de drept şi cu regulile de convieţuire socială. O atare conduită este cerută de principiul constituţional din art. 57 şi de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 31/1954.
Prin montarea copertinei au depăşit limitele interne ale îndreptăţirii lor, depla-sându-se în domeniul ilicitului. Finalitatea pentru care s-a amplasat doar parţial s-a îndeplinit, respectiv pentru protecţia intimităţii lor. în schimb, pentru obstrucţionarea vederii înspre vecinii reclamanţi, posibilă prin practicarea scării, scopul a fost numai unul aparent. Aspectul se deduce prin probele administrate nevalorificate de judecătorie. Martora C.C.M. relatează o atitudine nu numai şicanatoare a pârâţilor în relaţia de vecinătate cu reclamanţii (ce ar fi suficientă pentru reţinerea abuzului de drept), dar şi una păgubos economică, atunci când afirmă: „Cu titlu de exemplu ştiu că pârâţii au spart geamurile reclamanţilor (...). Nu a existat acordul reclamanţilor pentru montarea scării şi a prelatei şi tocmai urcându-se pe scară pârâţii au spart geamul reclamantei”. Urmările săvârşirii faptei ilicite sunt redate de fotografiile de la dosar. Aşadar, se confirmă temeinicia pretenţiilor din acţiunea introductivă, sinceritatea răspunsurilor reclamanţilor la interogator, punctele 3, 7, punctele 2, 3, 7, când afirmă că ideea în care s-a fixat copertina contrazice apărările din întâmpinare.
în concluzie, menţinerea scării, în pofida cerinţei art. 612 C. civ., şi a copertinei, inaptă să înlăture vederea spre vecini, deoarece nu este fixă şi imposibil de manevrat de către pârâţi, nu ar face decât să perpetueze starea tensionată a raporturilor dintre părţi, ce a apărut la scurt timp după mutarea în locuinţa actuală şi a fost întreţinută pe parcursul timpului de diverse alte considerente.
Opinia pârâţilor din precizările de la dosar că acţiunea ar fi rămas fără obiect motivat de faptul că scara a fost demontată nu se împărtăşeşte. Scara, fiind mobilă, cu uşurinţă s-a înlăturat până la data de 25 martie 2008. Planşele foto furnizează atât informaţia demontării după demararea acţiunii, cât şi că scara a fost lăsată pe acelaşi teren, putându-se refolosi. în acelaşi context este de observat că temporar a fost înlocuită cu alta, de lemn. Toate aceste elemente formează convingerea că intenţia reală a pârâţilor nu a fost cea mărturisită prin întâmpinări, astfel că acţiunile intimaţilor se pot opri exclusiv prin luarea măsurilor cerute de reclamanţi (judecător lacob Corina).
| ← cimitirele orăşeneşti şi comunale; | Expropriere în baza Legii nr. 198/2004. Persoană... → |
|---|
