CIRCUMSTANŢA AGRAVANTĂ REFERITOARE LA SĂVÂRŞIREA FAPTEI ÎN TIMPUL NOPŢII

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 743 din data de 05.10.2015

Prin decizia nr. 743/5.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția Penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 5885/193/2014 a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul IBG împotriva sentinței penale nr. 3547 din data de 19 decembrie 2014 a Judecătoriei Botoșani.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din.

Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 3547 din data de 19 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. 5885/193/2014, s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul IBG, în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. și ped. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 rap. la art. 374 alin.4 Cod procedură penală, la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 40, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost contopită pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/23.01.2014 a Judecătoriei Botoșani, modificată prin decizia penală nr. 153/31.03.2014 a Curții de Apel Suceava, și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită cu o treime din pedeapsa de 5 ani închisoare, respectiv 1 an și 8 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 7 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 Cod penal, s-a aplicat alături de pedeapsa principală menționată anterior pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii, arestării preventive și a detenției de la data de 16.10.2013 la zi.

S-a anulat mandatul de executare nr. 265/31.03.2014 emis în baza sentinței penale nr. 179/23.01.2014 a Judecătoriei Botoșani, modificată prin decizia penală nr. 153/31.03.2014 a Curții de Apel Suceava, și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a sentinței, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.300 lei.

S-a constatat că partea vătămată SS nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul de Urgență Mavromati Botoșani suma de 102,898 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași suma de 1.343,98 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda de referință a B. N. R., calculată până la achitarea debitului.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 340 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 38 lei reprezintă costul raportului de constatare medico - legală nr… din 13.11.2013 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Botoșani și se va avansa Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariile pentru avocați din oficiu în sumă de 300 lei s-a dispus a se avansa Baroului de Avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani nr. 5285/P/2013 din 27.03.2014, inculpatul IBG a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 233 din Codul penal.

S-a reținut că la data de 13.10.2013, în jurul orelor 06:45, în timp ce partea vătămată SS se afla pe str. V… din mun. Botoșani, inculpatul IBG, prin întrebuințarea de violențe, i-a sustras din mână o poșetă conținând un telefon mobil marca N… și alte bunuri, un lănțișor din aur cu greutatea de aproximativ 3 g pe care îl purta la gât, precum și o pereche de cercei din aur cu greutatea de aproximativ 3 g pe care îi purta la urechi, prejudiciul cauzat fiind de 1.500 lei.

Parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în baza următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate, certificatul medico-legal al persoanei vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de analiză, proces-verbal de indicare, planșe fotografice, proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografii, dovezi de restituire bunuri, declarațiile martorilor DD, SV, DV și GS și declarațiile inculpatului.

Judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea inculpatului a copiei certificate a rechizitoriului, conform art. 344 alin. 2 Cod procedură penală, a luat măsuri pentru asigurarea dreptului la apărare prin desemnarea unui apărător din oficiu, în condițiile art. 91 Cod procedură penală.

Prin încheierea din data de 18.06.2014 a judecătorului de cameră preliminară s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății.

Învestită cu soluționarea cauzei, instanța a dispus citarea părților.

La termenul de judecată din data de 03.06.2014, inculpatul IBG a recunoscut săvârșirea infracțiunii, solicitând judecarea cauzei în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, conform art. 374 Cod procedură penală. După punerea în discuția părților, instanța a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei în formă simplificată, fiind întrunite toate cerințele prevăzute de lege. La aceeași dată, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, motivat de faptul că fapta a fost comisă în zorii zilei, iar zorii fac parte din noapte. După punerea în discuția părților, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul celor solicitate de procuror, situație în care inculpatul a declarat că renunță la beneficiul de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, revenind apoi la termenul de judecată din data de 18.11.2014, când a solicitat din nou să fie judecat în baza art. 396 alin. 10 rap. la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, cerere admisă de către instanță.

Partea vătămată SS nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani și Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon"; Iași s-au constituit părți civile cu privire la cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate părții vătămate.

Inculpatul a fost de acord să plătească cheltuielile de spitalizare.

Analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 13.10.2013, în jurul orelor 06:45, persoana vătămată se deplasa spre M… unde lucrează. Ajungând pe str. V…., în dreptul imobilului cu nr…, aceasta a fost ajunsă din urmă de către inculpatul IBG, care i-a aplicat o lovitură de pumn în zona pometului stâng, lovitură în urma căreia persoana vătămată s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în stare de inconștiență, fără să mai știe ce s-a întâmplat în momentele următoare.

După câteva minute, când și-a revenit, persoana vătămată a constatat că îi lipsea poșeta în care avea telefonul mobil marca N…, cartea de identitate, un card B…, un portmoneu în care se afla suma de 5 lei, o pereche de ochelari, o umbrelă și un carnețel. De asemenea, aceasta a constatat că i-a dispărut lănțișorul de aur cu pandativ și cerceii de aur. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma totală de 1.500 lei.

Persoana vătămată SS a prezentat certificatul medico-legal din 13.11.2013 din care rezultă că a suferit mai multe leziuni traumatice ce datează din ziua de 13.10.2013, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu și de mijloace și obiecte contondente și au necesitat 14 - 15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cea mai gravă dintre leziuni fiind o fractură la nivelul arcadei temporo - zigomatice stângi, ceea ce denotă violența cu care inculpatul a lovit-o pe aceasta în zona zigomatică stângă. Persoana vătămată, după agresiune, a fost transportată la Serviciul de Urgențe al Spitalului Județean de Urgențe "Mavromati"; Botoșani și apoi transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon"; Iași, secția chirurgie maxilo-facială unde a fost internată în perioada 13 - 17.10.2013.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, au fost găsite pe sol, între două autoturisme, o pată de culoare brun roșcată ce părea a fi o urmă de sânge, un pandativ în formă de cruciuliță din aur, iar în apropiere a fost găsit un acumulator de telefon mobil marca N…, bunuri ce au fost restituite persoanei vătămate.

Pe parcursul urmăririi penale, în urma analizării traficului convorbirilor telefonice și a examinării listingurilor telefonice, s-a stabilit traseul telefonului mobil marca N… sustras de la persoana vătămată, constatându-se că acesta s-a aflat asupra inculpatului, în ziua de 13.10.2013, acesta deplasându-se pe ruta Botoșani - Constanța. În municipiul Constanța, inculpatul i-a vândut telefonul mobil martorului DD, iar acesta din urmă l-a revândut martorului SV, de la care bunul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, susținând că nu era în timpul nopții, afară luminându-se de ziuă.

În rechizitoriu s-a reținut că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 233 Cod penal, iar în cursul judecății, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, deoarece fapta a fost comisă în timpul nopții.

Din declarațiile martorelor DV și GS rezultă că au găsit-o pe partea vătămată la locul de muncă, lângă lift, în jurul orei 7:00, așa încât, în mod evident fapta a fost săvârșită înainte de această oră.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat verificări a sistemelor de supraveghere video, din perioada comiterii faptei, ale unităților amplasate pe strada V… și pe B-dul G…, dar nu s-au reținut aspecte relevante deoarece, după cum se menționează în procesul - verbal de la fila 91 ds. U.P., din cauza întunericului nu s-au distins semnalmentele persoanelor surprinse în înregistrări.

Fiind întrebată cu privire la momentul comiterii faptei, partea vătămată a declarat că afară se luminase de ziuă (fila 21 ds).

În baza informațiilor de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu"; instanța a stabilit ora la care a răsărit soarele la data de 13.10.2013, în municipiul Botoșani, rezultând ora 07:29.

Având în vedere probatoriul prezentat anterior, faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită înainte de răsăritul soarelui și cum zorii fac parte din noapte, instanța de fond a apreciat că cererea procurorului este întemeiată, dispunând în baza art. 386 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 233 Cod penal în art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal.

De la data săvârșirii infracțiunii și până în prezent a avut loc o succesiune de legi penale în timp, în sensul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal și, în același timp, s-a abrogat Legea nr. 15/1968 privind Codul penal anterior. Potrivit art. 5 Cod penal actual, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. În aceste condiții, instanța de fond a făcut o analiză comparată a celor două coduri, pentru a identifica legea penală mai favorabilă inculpatului.

Procurorul și apărătorul inculpatului au apreciat că legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal, aceștia având opinii diferite cu privire la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, în condițiile în care inculpatul a solicitat contopirea pedepsei la care a fost condamnat cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/23.01.2014 a Judecătoriei Botoșani pentru o faptă de tâlhărie concurentă cu prezenta faptă. Astfel, apărătorul inculpatului a susținut că sunt aplicabile dispozițiile Codului penal anterior, deoarece art. 10 din Legea nr. 187/2012 prevede că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă. per a contrario, dacă nici una dintre infracțiuni nu a fost comisă sub legea nouă, se aplică regulile concursului din legea veche. Procurorul a menționat că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global, așa încât, în cazul în care se va reține ca lege mai favorabilă legea nouă, concursul se va face potrivit aceleiași legi.

Sub aspectul limitelor de pedeapsă, instanța de fond a constatat că legea nouă este mai favorabilă deoarece sancționează tâlhăria calificată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, pe când Codul penal anterior prevedea pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În schimb, Codul penal anterior este mai favorabil în ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni deoarece prevede aplicarea pedepsei mai grele, la care se poate adăuga un spor de pedeapsă, pe când art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal actual prevede adăugarea în mod obligatoriu la pedeapsa cea mai grea a unui spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită sau din totalul celorlalte pedepse stabilite, după caz.

Având în vedere diferența mare între limitele de pedeapsă prevăzute de cele două coduri, precum și gravitatea faptei care impune aplicarea unei pedepse orientate spre maxim, instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este noul Cod penal.

Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în baza următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate, certificatul medico-legal al persoanei vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de analiză, proces-verbal de indicare, planșe fotografice, proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografii, dovezi de restituire bunuri, declarațiile martorilor DD, SV, DV și GS și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

Inculpatul IBG, în vârstă de 23 de ani, a absolvit 6 clase, este necăsătorit, fără ocupație, nu figurează cu antecedente penale dar prin sentința penală nr. 179/23.01.2014 a Judecătoriei Botoșani, modificată prin decizia penală nr. 153/31.03.2014 a Curții de Apel Suceava, a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 15.10.2013 a unei infracțiuni de tâlhărie în formă continuată, prev. și ped. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal din 1969 (8 acte materiale), pedeapsă în executarea căreia se află în prezent.

La stabilirea și individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea cercetată, reduse în condițiile art. 396 alin. 10 rap. la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, gradul de pericol ridicat al faptei, modalitatea brutală de săvârșire a acesteia, vătămările grave aduse sănătății și integrității corporale a părții vătămate, valoarea prejudiciului material cauzat aceleiași părți vătămate, perseverența infracțională a inculpatului care până în prezent a comis numai fapte deosebit de grave(tâlhării), poziția procesuală corespunzătoare, precum și celelalte circumstanțe personale prezentate anterior.

Pentru toate aceste motive, instanța de fond a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza numai prin aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, într-un cuantum orientat spre maxim, respectiv 6 ani închisoare.

Instanța de fond a reținut că prezenta faptă a fost comisă înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 179/23.01.2014 a Judecătoriei Botoșani, modificată prin decizia penală nr. 153/31.03.2014 a Curții de Apel Suceava, cele două infracțiuni fiind concurente.

În ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, instanța a apreciat că este cel prevăzut de legea nouă, identificată ca lege penală mai favorabilă în cauză. Dispozițiile art. 10 din Legea nr. nr. 187/2012 trebuie interpretate în sensul că aplicarea legii noi este obligatorie în cazul în care cel puțin una dintre infracțiunile pluralității a fost comisă sub imperiul acesteia. Este adevărat că niciuna dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului nu a fost comisă sub legea nouă, dar, având în vedere Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că disp. art. 5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a apreciat că nu poate da eficiență decât regulilor prevăzute de legea nouă cu privire la concursul de infracțiuni, în condițiile în care aceasta a fost identificată ca lege mai favorabilă.

Prin urmare, în temeiul art. 40, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța de fond a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/23.01.2014 a Judecătoriei Botoșani, modificată prin decizia penală nr. 153/31.03.2014 a Curții de Apel Suceava, și i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită cu o treime din pedeapsa de 5 ani închisoare, respectiv 1 an și 8 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 7 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 Cod penal, instanța i-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală menționată anterior pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal, instanța i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 40 alin. 3 Cod penal, instanța de fond a dedus din pedeapsă durata reținerii, arestării preventive și a detenției de la data de 16.10.2013 la zi.

Instanța a anulat mandatul de executare nr. 265/31.03.2014 emis în baza sentinței penale nr. 179/23.01.2014 a Judecătoriei Botoșani, modificată prin decizia penală nr. 153/31.03.2014 a Curții de Apel Suceava, și a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanța de fond a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.300 lei reprezentând valoarea bunurilor nerecuperate și față de care partea vătămată nu a emis pretenții (partea vătămată a evaluat prejudiciul total la 1.500 lei, precizând că valoarea bunurilor recuperate este de 200 lei - telefon și pandantiv).

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată SS nu s-a constituit parte civilă în acuză.

Persoana vătămată SS a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani la data de 13.10.2013, unde i s-au acordat îngrijiri, cuantumul cheltuielilor fiind de 102,898 lei, apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgențe "Sf. Spiridon"; Iași în perioada 13 - 17.10.2013, cuantumul cheltuielilor fiind de 1343,98 lei, sume cu care unitățile spitalicești s-au constituit părți civile, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data debitului.

Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/20.09.2006, "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată";.

Având în vedere că s-a reținut, în baza probatoriului administrat, vinovăția inculpatului în cauzarea daunei sănătății persoanei vătămate, instanța de fond l-a obligat pe inculpat, în temeiul art. 19, 25 și 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 din Codul civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată, să plătească părții civile Spitalul de Urgență Mavromati Botoșani suma de 102,898 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală calculată de la data debitului, iar părții civile Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași suma de 1.343,98 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda de referință a B. N. R., calculată până la achitarea debitului.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 340 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 38 lei reprezintă costul raportului de constatare medico - legală nr… din 13.11.2013 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Botoșani și s-a dispus a se avansa Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariile pentru avocați din oficiu în sumă de 300 lei s-a dispus a se avansa Baroului de Avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței penale nr. 3547 din data de 19 decembrie 2014, a Judecătoriei Botoșani, în termen legal, a declarat apel inculpatul IBG, criticând-o pentru motivele expuse în fața instanței la termenul din 28 septembrie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acel termen.

Astfel, sentința penală pronunțată de instanța de fond a fost criticată sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul IBG, din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 din Noul Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d din Noul Cod penal reținându-se nejustificat săvârșirea faptei pe timpul nopții. S-a arătat că deși potrivit informațiilor de la Observatorul instanța a calculat ora la care a răsărit soarele la data de 13.10.2013, în municipiul Botoșani, rezultând ora 07:29, la momentul săvârșirii faptei era lumină, arătându-se că lumina este prezentă cu o oră înainte de această oră.

În al doilea rând, sentința instanței de fond a fost criticată sub aspectul laturii penale, apreciindu-se că în raport de prima încadrarea juridică a faptei, pedeapsa aplicată inculpatului fiind orientată spre maximul special, reținându-se în mod greșit că, prin prisma condamnării anterioare pentru o altă faptă de tâlhărie, acesta ar da dovadă de o periculozitate ridicată.

Sentința instanței de fond a fost criticată și sub aspectul sporului de pedeapsă aplicat de instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 38-39 din Noul Cod penal. A considerat inculpatul că, în condițiile în care s-a reținut că legea penală mai favorabilă este legea nouă și, prin raportare la limitele de pedeapsă, nu s-ar fi încălcat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 465/2014 dacă s-ar fi făcut aplicarea dispozițiilor penale vechi în ceea ce privește sporul de pedeapsă. Ca atare, inculpatul a solicitat să nu se mai aplice sporul de pedeapsă de 1/3 la pedeapsa rezultată după ce se va proceda la contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea din cauza de față cu pedeapsa aplicată pentru prima infracțiune săvârșită de inculpat.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. 1, 2 și art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situației de fapt care rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, Curtea reține că prin rechizitoriu și sentința penală de condamnare i s-a dat o corectă eficiență și interpretare, reținându-se că probele administrate conduc la concluzia certă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

De altfel acesta a recunoscut în mod constant fapta săvârșită și prin declarațiile date în fața primei instanțe (f. 20, 45 ds.fd) a solicitat judecarea sa în procedura reglementată de art. 375 Codul de procedură penală, cerere în mod legal admisă de către prima instanță.

În consecință, fapta inculpatului IBG care la data de 13.10.2013, în jurul orelor 06:45, în timp ce partea vătămată SS se afla pe str. V… din mun. Botoșani, prin întrebuințarea de violențe, i-a sustras din mână o poșetă conținând un telefon mobil marca N… și alte bunuri, un lănțișor din aur cu greutatea de aproximativ 3 g pe care îl purta la gât, precum și o pereche de cercei din aur cu greutatea de aproximativ 3 g pe care îi purta la urechi, prejudiciul cauzat fiind de 1.500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. În ceea ce privește incidența agravantei prevăzute de art. 234 alin. 1 lit. d Codul de procedură penală, Curtea reține în primul rând că încadrarea juridică corectă a faptei stabilite prin actul de sesizare este un demers ulterior declarației inculpatului de recunoaștere a faptei precizate prin actul de sesizare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 377 alin. 4 Codul de procedură penală. Împrejurarea dacă fapta descrisă în rechizitoriu și recunoscută de către inculpat a fost sau nu săvârșită în timpul nopții urmează a fi stabilită în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.

Astfel, instanța reține că în doctrină și jurisprudență s-a reținut că această agravantă are un caracter obiectiv, urmând a se stabili în mod precis dacă la momentul săvârșirii faptei întunericul a luat, în mod real, locul luminii. Nici apusul și nici răsăritul soarelui nu schimbă deodată ziua în noapte sau noaptea în zi, existând un interval de tranziție în care cele două stări se întrepătrund. Starea de întuneric se determină prin probe, având în vedere atât ora comiterii faptei, cât și data calendaristică, poziția topografică a localității și condițiile atmosferice din momentul respectiv. În prezenta speță, fapta inculpatului a fost săvârșită cu aproximativ 45 de minute înainte de răsăritul soarelui, iar înregistrările video ridicate de către organele de poliție, deși nu surprind săvârșirea faptei, prezintă în mod exact starea atmosferică de la ora 6.45, în mun. Botoșani și la data de 13.10.2013. În consecință, examinând aceste înregistrări Curtea constată că fapta inculpatului a fost săvârșită în timpul nopții, agravanta fiind corect reținută de către prima instanță. Susținerea persoanei vătămate, în sensul că la momentul săvârșirii faptei era ziua afară, nu poate fi reținută ca atare în condițiile în care din înregistrările video depuse la dosarul cauzei instanța poate examina nemijlocit condițiile de lumină de la ora 6.45/6.50, rezultând dincolo de orice îndoială că era noapte.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, în mod corect s-a stabilit că gradul ridicat de pericol social al infracțiunii și al inculpatului impun aplicarea unei pedepse orientate către maximul special. Nu poate fi însă primită critica inculpatului, în sensul că instanța ar putea sancționa concursul de infracțiuni în baza altei legi penale decât cea în baza căreia s-a făcut individualizarea. În mod corect a fost avută în vedere Decizia 265/2014 a Curții constituționale, conform căreia dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În lumina acestei decizii, o interpretare corectă a dispozițiilor art. 10 din Legea 187/2012 impune concluzia că dacă pentru una dintre infracțiuni se aplică legea nouă (indiferent dacă a fost sau nu săvârșită sub imperiul acesteia), și tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va face în baza acestei legi - urmând a se stabili dacă în ansamblu se obține o situația mai favorabilă inculpatului. Nu poate fi primită interpretarea art. 10 astfel cum a fost susținută de apărătorul inculpatului, în sensul că dacă ambele fapte au fost săvârșite sub imperiul legii vechi, atunci tratamentul sancționator ar trebui să fie cel prevăzut de legea veche, o astfel de soluție fiind în evidentă contradicție cu Decizia 265/2014 a Curții Constituționale.

Astfel, interpretând art. 10 din Legea 187/2012 prin prisma Deciziei 265/2014, Curtea constată că limitele de pedeapsă sunt de la 2 ani la 6 ani și 8 luni în baza legii noi, și de la 3 ani și 4 luni la 13 ani și 4 luni în baza legii vechi (art. 211 alin. 1, 2 lit. b Codul penal din 1969). În mod corect a reținut prima instanță că se impune aplicarea unei pedepse orientate către maximul special, caz în care este evident că legea nouă este mult mai favorabilă, chiar și în condițiile aplicării sporului obligatoriu de 1 an și 8 luni, respectiv 1/3 din pedeapsa anterioară de 5 ani închisoare. Tot în ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că susținerile inculpatului prin apărător, în sensul că la data săvârșirii faptei ar fi fost consumator de etnobotanice, iar în prezent ar fi renunțat la acest viciu/dependență, nu sunt susținute de nici un mijloc de probă, fie că ar fi act medical sau declarații de martori. Din contră, modalitatea de săvârșire a faptei și de valorificare a bunului, violența manifestată, coroborate cu numărul ridicat de infracțiuni de tâlhărie concurente, conduc la concluzia că nu poate fi vorba de "cazuri izolate";, așa cum a susținut apărarea, ci de o perseverență și specializare infracțională ce impune aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

În consecință, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul IBG împotriva sentinței penale nr. 3547 din data de 19 decembrie 2014 a Judecătoriei Botoșani și în temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CIRCUMSTANŢA AGRAVANTĂ REFERITOARE LA SĂVÂRŞIREA FAPTEI ÎN TIMPUL NOPŢII