Civil - revendicare imobiliară . Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 552/2014 din data de 14.04.2014
Dosar nr. …..
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 552/2014
Ședința publică de la 14 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE X
Judecător X
Judecător X
Grefier X
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă X, împotriva sentinței civile nr. … din 16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ….
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic A.A pentru recurenta pârâtă X și intimatul reclamant P.I asistat de avocat N.C, lipsă fiind intimata chemată în garanție X prin X
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic A.A pentru recurenta pârâtă X depune la dosar împuternicirea de reprezentare și chitanța nr. 1035448 din 11.04.2014 în sumă de 46 lei reprezentând taxa de timbru judiciar.
Avocat N.C pentru intimatul reclamant P.I depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 0051922 din 14.04.2014, chitanța nr. 8 din 03.04.2014 în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind cererii de formulat, excepții de invocat și acte de depus s-a constat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:
Consilier juridic A.A pentru recurenta pârâtă X, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii pentru motivele scrise invocate în cererea de recurs.
Avocat N.C pentru intimatul reclamant P.I, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că reclamantul și-a dovedit dreptul de proprietate cu actele autentice depuse la dosar, iar recurenta ocupă în mod nelegitim terenul revendicat. Precizează că ocupațiunea rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, invocă dispozițiile art. 480 cod civil și solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr. …. reclamantul P.I a chemat în judecată pe pârâta X. și a solicitat să se dispună obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de circa 3600 m.p. situat în extravilanul comunei Arcani, sat Arcani, T36, 40, P 738/10, 791/10, cu număr cadastral 35357, având ca vecini: N. - X și X., E. - Pr. Sohodol, S. X, V. - X, obligarea pârâtei să ridice materialele depozitate pe terenul menționat mai - sus (sorturi de balastieră), iar în caz de refuz să fie autorizat a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei X prin lichidator judiciar prin care a solicitat ca în cazul în care se admite acțiunea principală să fie reziliat parțial contractul de vânzare - cumpărare nr. 363/10.03.2010.
Prin sentința civilă nr. …/12.10.2012, pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ….. a fost admisă excepția prematurității cererii, iar prin decizia nr. …/23.01.2013 a Tribunalului Gorj - secția I civilă a fost admis recursul declarat, fiind casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. …..
Prin sentința civilă nr. … din 16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ….. s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul P.I, în contradictoriu cu pârâta X și pârâta X. prin lichidator judiciar X.
A fost obligată pârâta să restituie în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu în suprafață de 3516 m situat în extravilanul satului Arcani, comuna Arcani, jud. Gorj, tarlaua T40, parcela 791/10, categoria de folosință neproductiv.
A fost obligată pârâta să ridice construcțiile și materialele depozitate pe acest teren, iar în caz de refuz autorizează reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.
S-a respins cererea de chemare în garanție.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 1407, 70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul P.I a obținut prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 373/08.07.2011 suprafețele de 7669 m.p. și 5958 m.p., situate în extravilanul comunei Arcani, jud. Gorj, de la vânzătoarea O.M, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2027/30.03.2011 aceleași suprafețe au fost înstrăinate reclamantului de către P.V și P.G (filele 6-7).
Că, la baza titlului de proprietate al înstrăinătorilor a stat adeverința de proprietate nr. 80/10.03.2011 (fila 8) și schița aferentă și pentru terenul aparținând pârâtei X s-a prezentat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 363/10.03.2010 (filele 22-23), precum și extras de carte funciară pentru informare (filele 27-28).
Instanța a constatat însă conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, că terenul reclamantului aflat în litigiu nu se suprapune cu terenul pârâtei X așa cum se poate observa și din planul de situație atașat la raportul de expertiză (filele 41-42).
Că, în cauza de față, acțiunea în revendicare nu necesită compararea titlurilor, încât în măsura în care reclamantul a prezentat un titlu de proprietate valabil pentru terenul său, acesta este îndreptățit să se bucure de toate prerogativele dreptului de proprietate conferite de art. 555 C. civ., reținându-se că acest teren în suprafață de 3516 m situat în extravilan, tarlaua T40, parcela 791/10, categoria de folosință neproductiv este ocupat în totalitate de pârâtă prin obiecte tehnice depozitate pe teren: autodubă demontată (25 m.p.), cisternă de metal (6 m.p.), bandă sort (5 m.p.) și construcții provizorii: gard și grădină (25 m.p.), baracă din lemn (12 m.p.), WC din lemn (3 m.p.), depozit de sorturi de balastieră 7 (498 m.p.), platforme de circulație balastate pentru mașini și utilaje - 8 (ocupă restul de suprafață) (fila 61).
Că, art. 555 C. civ. definește dreptul de proprietate privată ca fiind "dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege";.
Instanța a apreciat că acțiunea în revendicare este întemeiată, reclamantul având calitate procesuală activă ca proprietar de drept al terenului în litigiu, motiv pentru care s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a admis acțiunea, în temeiul art. 563 C. civ. și s-a obligat pârâta să restituie reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu.
În temeiul art. 555 C. civ., a fost obligată pârâta să ridice construcțiile și materialele depozitate pe acest teren, iar în caz de refuz, în baza art. 1528 alin. 1 C. civ., instanța a autorizat reclamantul se efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că între X și pârâtă s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru un teren aflat în zona litigiului, astfel încât excepțiile invocate de X. vor fi respinse întrucât interesul inițial al pârâtei a determinat și calitatea chematei în garanție în cauză, însă cererea de chemare în garanție s-a respins ca neîntemeiată, având în vedere că terenurile în cauză nu se suprapun.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ., instanța a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 1407, 70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, efectuate în ambele cicluri procesuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă X, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A criticat sentința invocând faptul că instanța a respins greșit excepția lipsei calității procesuale active deoarece reclamantul nu are calitatea de proprietar și greșit s-a acordat preferabilitate contractelor de vânzare cumpărare ale acestuia, deoarece vânzările nu au avut ca temei un titlu de proprietate, ci doar adeverințe și procese verbale de punere în posesie.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că adeverința de proprietate nu reprezenta act de proprietate în sensul Legii nr. 18/1991 și doar un act administrativ prin care petentul dovedește că a recurs la procedura Legii nr. 18/1991.
Invocă decizia nr. 1/1997 a Secțiilor unite ale CSJ și practica Curții Constituționale în raport de disp. art. 123 alin. 2 din Constituția României.
Recurenta susține că reclamantul P.I și-a asumat riscul de a încheia un act cu un neproprietar, în lipsa titlului de proprietate al vânzătorului și că este de bună credință posesia sa fiind mai bine caracterizată.
Apreciază recurenta că actele de vânzare cumpărare ale reclamantului intimat pot produce cel mult efectele unei promisiuni de vânzare cumpărare, dar nu au transmis drepturi de proprietate, întrucât vânzătorilor nu li s-au emis titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Precizează că transmiterea dreptului de proprietate se putea realiza doar în temeiul unui titlu de proprietate emis în baza legii nr. 18/1991.
Tribunalul analizând recursul declarat constată că acesta nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurentă se referă la preferabilitatea actelor de vânzare cumpărare ale reclamantului, având în vedere că acestea nu s-au încheiat pe temeiul unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 al vânzătorilor și că contractele invocate nu au transmis dreptul de proprietate fiind încheiate pe temeiul unor adeverințe de proprietate care reprezintă acte administrative și care nu dovedesc proprietatea vânzătorului.
Prima critică formulată nu este fondată, întrucât instanța nu a analizat în raport de preferabilitatea actelor de proprietate ale părților situația dedusă judecăți.
Din considerentele sentinței rezultă că terenul revendicat de reclamant nu se suprapune cu terenul pârâtei înscris în contractul de vânzare cumpărare al acesteia.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că terenul revendicat de reclamant este ocupat în totalitate de pârâtă și nu se suprapune cu terenul deținut de aceasta în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 363 din 10.03.2010, ci se învecinează pe latura de Nord.
Nu este fondată nici critica prin care se invocă lipsa dovezii de proprietate a reclamantului în sensul că actele acestuia nu i-au transmis proprietatea.
Considerentele expuse în susținerea acestui motiv de recurs se referă la nevalabilitatea actelor de vânzare cumpărare ale reclamantului.
Instanța nu a fost investită de către recurenta pârâtă cu o cerere reconvențională prin care să se solicite desființarea actelor de proprietate ale reclamantului, astfel că motivele invocate exced situației deduse judecăți.
Nu s-a dovedit că, actele de proprietate ale reclamantului, respectiv contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 3782/2011 și 2027/2011 ar fi fost desființate și în lipsa acestei dovezi înscrisurile reprezintă temeiul care dovedesc proprietatea reclamantului și posesia nelegitimă a recurentei pârâte.
Invocarea considerentelor deciziei nr. 1/1997 a Secțiilor Unite a CSJ nu au relevanță în speța dedusă judecăți, având în vedere obiectul cererii introductive și faptul că dovada dreptului de proprietate s-a realizat prin contracte de vânzare cumpărare autentice.
De asemenea se invocă în mod greșit faptul că buna credință a recurentei ar conduce prin ea însăși la dobândirea dreptului de proprietate imobiliară fără a se fi invocat în cursul soluționării pe fond a litigiului vreunul din modurile de dobândire a proprietăți.
Recurenta și-a întemeiat faptul posesiei pe existența contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 363 din 10.03.2010, ori s-a dovedit că terenul revendicat de reclamant nu este cuprins în acest contract.
Față de cele reținute recursul de față va fi respins ca nefondat.
Va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimatul reclamant, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței depuse la fila 14 a dosarului de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă X, împotriva sentinței civile nr. … din 16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ….
Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2014, la Tribunalul Gorj.
← ART. 996 şi următoarele cod procedură civilă. Ordonanţă... | Prescripţia dreptului de executare silită. . Jurisprudență... → |
---|