Civil – Suspendare provizorie a executării. Condiţii

Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC Decizie nr. 5 din data de 08.01.2014

Prin Încheierea nr. 5/8 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria C-lung. Mold. s-a dispus respingerea cererii de suspendare provizorie a executării introdusă de contestatoarea SC G.P SRL intimat fiind CNADNR SA SDN Câmpulung Moldovenesc.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit disp. art. 718 alin.7 cod proc. civilă în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin. (2), instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, în cauză fiind depusă cauțiunea de 500 lei raportată la valoarea obiectului contestației de 1249,93 euro.

Art. 718 alin 4 cod proc. civilă reglementează cazurile în care suspendarea executării este obligatorie fără plata cauțiunii, respectiv: înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanță; debitorul face dovada cu înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată și dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea prețului obținut din valorificarea acestor bunuri, însă cererea contestatorului nu se încadrează în aceste cazuri.

Din analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, rezultă că pentru a se dispune de către instanță suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestației la executare, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții legale cum ar fi: să se justifice existența unor cazuri urgente care impun luarea acestei măsuri; să se facă dovada consemnării unei cauțiuni în cuantumul prevăzut de alin. 2 al art.718; să se facă dovada formulării unei contestație la executare, în cadrul căreia să se fi cerut si suspendarea executării silite.

Simplul fapt al achitării cauțiunii nu constituie o condiție unică de admitere a cererii de suspendare, aceasta fiind una dintre condițiile prealabile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, instituită de lege în vederea recuperării eventualei pagube pricinuite creditorului urmăritor, esențială fiind analiza utilității luării unei asemenea măsuri. Cauțiunea la care se referă instanța reprezintă o garanție a temporizării recuperării prejudiciului pricinuit creditorului, în situația respingerii contestației la executare.

Astfel, în ceea ce privește oportunitatea suspendării executării silite, instanța observă, fără a antama fondul litigiului dintre părți, că această măsură de excepție trebuie justificată de motive temeinice.

În cauză instanța constată că prin procesul verbal de constatare a contravenției nr….. din 26.03.2010, SC G.P SRL a fost sancționată cu suma de 11500 lei amendă și obligată la plata sumei de 1240,93 euro despăgubiri, iar prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-a admis în parte plângerea și s-a înlocuit amenda în sumă de 11500 lei cu "avertisment";.

Contrar susținerilor contestatoarei nu s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție ci doar s-a înlocuit amenda în sumă de 11500 lei cu avertisment, iar dispoziția de obligare la contravaloarea AST-ului de 1240,93 euro, potrivit art.60 al.2 din OG 43/1997 R, a rămas valabilă, aceasta formând obiectul prezentei executări silite.

Instanța precizează că obligațiile stabilite prin titluri executorii trebuie executate de bună voie sau în caz de refuz apelând la mijloacele de constrângere directă sau indirectă puse la îndemâna creditorului de legiuitor.

Suspendarea prevăzută de art. 718 alin.7 Cod procedură civilă este lăsată la aprecierea instanței care raportat la obligația stabilită în titlu executoriu încă din martie 2012, valoarea acesteia de 1240 euro, având în vedere că petenta este o societate comercială care trebuia să ia măsuri din timp pentru a-și achita debitele, nu poate a fi considerată că-i aduce prejudicii privind plățile ce urmează să le facă pentru contractele existente, astfel încât consideră nefondată cererea, urmând a o respinge.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Civil – Suspendare provizorie a executării. Condiţii