Clauze atributive de competenţă. Necompetenţa generală a instanţelor române
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 500 din data de 03.12.2014
Părțile au convenit printr-un contract redactat în limba engleză, asupra instanței competente și legii aplicabile, semnat pe fiecare pagină de reprezentantul legal al reclamantei.
Potrivit art. 23 din Regulamentul 44/2001 părțile unui raport juridic pot încheia o convenție prin care să convină asupra instanțelor judecătorești competente în soluționarea litigiilor ce au survenit sau pot surveni în legătură cu raportul lor juridic.
Competența astfel determinată este una exclusivă, cu excepția cazului în care părțile convin în sens contrar. În consecință, ori de câte ori părțile au încheiat o clauză atributivă de competență, instanțele desemnate prin acea clauză au competență exclusivă în soluționarea cauzei.
Contractul este semnat pe fiecare pagină de reprezentantul legal al reclamantei, iar clauza atributivă este formulată într-o manieră clară și precisă, rezultând în mod indubitabil acordul părților privind competența exclusivă a instanțelor italiene de a soluționa cauza. În condițiile în care administratorul societății lucrează în domeniul IT și și-a asumat contractul prin semnare pe fiecare pagină, nu sunt serioase și credibile susținerile sale privind necunoașterea limbii engleze.
Prin urmare, clauza atributivă de competență este valabilă, respectând rigorile impuse de art. 23 alin. 1 din Regulamentul Bruxelles I.
Decizia civilă nr. 500/R din 03.12.2014 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.1291/121 din 07.02.2011, reclamanta S.C. S.S.D. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S. SpA, solicitând obligarea acesteia să înceteze acțiunea de promovare, activitatea de publicitate, vânzare, distribuție și export a unor programe de calculator; să ia măsuri de retragere a tuturor copiilor acestor programe și să înștiințeze clienții cu privire la motivul retragerii, încetării promovării și distribuirii programelor; să înceteze modificarea sub orice formă a acestor programe; să restituie reclamantei codurile sursă ale proiectelor dezvoltate de aceasta; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că între S.C. S.S.D. S.R.L., în calitate de prestator și S. SpA, în calitate de beneficiar, au fost încheiate mai multe contracte comerciale. Astfel, prin contractele nr…/01.04.2009, nr…/01.07.2009, nr…/01.10.2009, nr…/01.01.2010, nr…/01.01.2010, nr…/01.06.2010 (contracte de prestări servicii informatice) prestatorul a transmis beneficiarului dreptul de folosință asupra operei sale. Pârâta a copiat codurile sursă ale proiectelor și a comercializat modulele.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.3 alin.1, art.74 din Legea nr.8/1996, Legea nr. 11/1991 și Directiva nr.91/250/CEE.
În apărare, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat acțiunea, lipsei competenței instanțelor din România în soluționarea cererii, lipsei calității procesuale active a reclamantei. În motivare, a arătat că temeiul pretențiilor reclamantei îl constituie contractele încheiate între părți. Pentru anul 2010 raporturile comerciale au fost reglementate de contractul comercial de asistență pentru servicii de dezvoltare din 04.01.2010, iar prin acesta părțile au convenit expres asupra competenței exclusive a instanțelor din Padova pentru soluționarea oricăror litigii legate de contract. A precizat că nici cele trei contracte anterioare nu pot fi supuse jurisdicției instanțelor din România, cât timp acestea au fost încheiate în Padova așa cum se precizează în mod expres la finalul lor. A mai arătat că pe fond, acțiunea este neîntemeiată.
În drept, au fost invocate disp. art.115 C.proc.civ., art.977, 978, 981 C.civ., art.3 alin.1 din Legea nr.8/1996, art.1 alin.3, art.2 alin.1 și art.6 alin.1 din Directiva CE nr.24/2009.
Prin sentința civilă nr. 1079/11.02.2014 a Tribunalului Galați a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr.1195/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.6494/121/2013 s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române și s-a respins cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. S.S.D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.SpA, ca inadmisibilă.
S-a reținut că între părți s-a încheiat contractul comercial de asistență pentru servicii de dezvoltare din 04.01.2010 prin care au convenit, potrivit art.13 pct.13.1, că orice declarații sau acorduri anterioare cu privire la obiectul prezentului contract sunt nule și inaplicabile. Ca urmare, contractele de prestări servicii informatice nr.12/01.07.2009 și nr.13/01.10.2009, singurele opozabile pârâtei, intră sub incidența acestei clauze din contractul comercial din 04.01.2010, în sensul că orice clauză contrară acestui contract este nulă. Prin art.11 din contractul cadru părțile au convenit că în caz de litigiu instanța competentă este cea din Padova, iar această competență a instanței italiene se aplică tuturor contractelor încheiate anterior datei de 04.01.2010.
Statuarea printr-o sentință irevocabilă că instanța din Padova este competentă a soluționa litigiile născute din contractele încheiate între S.C. S.S.D. S.R.L. și SIAV SpA anterior datei de 04.01.2010 se impune și în cererea având ca obiect drepturi de autor întemeiate pe aceleași contracte, ca efect pozitiv al puterii lucrului judecat, fiind inadmisibil a se contrazice printr-o nouă hotărâre cele reținute irevocabil cu privire la necompetența instanțelor române.
Reclamanta a criticat soluția instanței de fond, în principal, sub următoarele aspecte:
1). Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța nu a analizat apărarea ce viza nevalabilitatea contractului deoarece era încheiat în limba engleză, iar administratorul societății era cunoscător doar al limbii române și italiene, prin urmare era redactat într-o limbă pe care reprezentantul societății reclamante nu o cunoștea.
În plus, nu are nicio legătură cu contractele de software invocate ca temei al pretențiilor.
2). În condițiile în care se constată necompetența soluția nu este de respingere a cererii ca inadmisibilă, ci de declinare în favoarea instanței competente.
Persoana fizică autorizată V.M. a declarat recurs susținând, în esență, că instanța a lăsat nesoluționată cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de 22.10.2013.
Prin decizia civilă nr. 500/R/2014 a Curții de Apel Galați s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă și ca inadmisibil recursul declarat de intervenient.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
1. Recursul declarat de intervenient este inadmisibil.
Conform dispozițiilor at. 2811 alin. 1 Cod procedură civilă, în ipoteza în care instanța omite să se pronunțe asupra unei cereri incidentale sau accesorie, singura cale prevăzută de lege pentru remedierea situației este formularea unei cereri de completare a hotărârii și nu promovarea unei căi de atac.
2. Recursul declarat de reclamantă este nefondat.
În mod corect, tribunalul a apreciat că această cerere nu este de competența instanțelor române, fiind valabilă clauza atributivă de competență.
Astfel, între părți au fost încheiate trei contracte CPSI …/1.04.2009, CPSI …/1.07.2009 și …/1.10.2009, redactate în limba română. Ulterior, la data de 4.01.2010, părțile au semnat un contract cadru, redactat în limba engleză, având ca obiect "termeni și condiții în baza cărora beneficiarul poate da furnizorului, iar furnizorul este interesat să accepte comenzi de prestare de servicii"; (art. 2), cu precizarea că prin noțiunea de servicii se înțelege "servicii de dezvoltare de software"; (art. 1.1. raportat la expunerea de motive - Având în vedere faptul că beneficiarul dorește ca furnizorul să se angajeze să realizeze anumite servicii de dezvoltare de software pentru beneficiar).
Potrivit dispozițiilor art. 10.1 din contract, acesta a intrat în vigoare la momentul semnării și va avea o durată nelimitată, cu excepția cazului în care va fi reziliat de oricare dintre părți în baza unui preaviz de un an.
Deși reclamanta susține că și după acest moment au mai fost încheiate alte două contracte în limba română, din actele depuse la dosar rezultă că acestea nu au mai fost semnate de pârâtă, ceea ce conduce la ideea că începând cu anul 2010 între părți s-a aplicat contractul cadru ce reglementa serviciile de dezvoltare de software.
Potrivit art. 11 - Jurisdicție și lege aplicabilă din contractul cadru părțile au convenit în mod expres asupra competenței exclusive a instanțelor din Padova pentru soluționarea oricăror litigii care rezultă sau sunt în legătură cu prezentul contract.
În speță, modulele pentru care se solicită protecția drepturilor de autor sunt realizate în anul 2010, fiind supuse astfel prevederilor contractului cadru.
Potrivit art. 23 din Regulamentul 44/2001 părțile unui raport juridic pot încheia o convenție prin care să convină asupra instanțelor judecătorești competente în soluționarea litigiilor ce au survenit sau pot surveni în legătură cu raportul lor juridic.
Competența astfel determinată este una exclusivă, cu excepția cazului în care părțile convin în sens contrar. În consecință, ori de câte ori părțile au încheiat o clauză atributivă de competență, instanțele desemnate prin acea clauză au competență exclusivă în soluționarea cauzei.
Condițiile pe care o clauză atributivă de competență trebuie să le îndeplinească sunt expres stabilite în art. 23 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 44/2001.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite în speță.
Prima este ca măcar una dintre părți să fie domiciliată pe teritoriul unui stat membru.
Celelalte condiții de formă pe care trebuie să le îndeplinească sunt:
- trebuie să fie încheiată în scris ori, dacă a fost încheiată verbal, trebuie să existe confirmare scrisă sau (hotărârea din 11 noiembrie 1986 C 313/85 SpA Iveco Fiat împotriva Van Hool NV);
- trebuie să fie încheiată într-o formă acceptabilă cu practicile statornicite între părți sau;
- în comerțul internațional trebuie să fie încheiată într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile din contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.
Cerința formei scrise este ";destinată a garanta faptul că acordul părților este exprimat într-o manieră clară și precisă și este probat, în mod cert."; (Hotărârea din 6 mai 1980, C 784/79, Porta-Leasing GmbH contra Prestige Internațional).
În cauză și această condiție este îndeplinită în varianta de la lit. a.
Contractul este semnat pe fiecare pagină de reprezentantul legal al reclamantei, iar clauza atributivă este formulată într-o manieră clară și precisă, rezultând în mod indubitabil acordul părților privind competența exclusivă a instanțelor italiene de a soluționa cauza. În condițiile în care administratorul societății lucrează în domeniul IT și și-a asumat contractul prin semnare pe fiecare pagină, nu sunt serioase și credibile susținerile sale privind necunoașterea limbii engleze.
Prin urmare, clauza atributivă de competență este valabilă, respectând rigorile impuse de art. 23 alin. 1 din Regulamentul Bruxelles I.
| ← Rolul judecătorului în aflarea adevărului. Obligaţia de a... | Servitute de trecere. Loc înfundat creat prin fapta... → |
|---|
