Servitute de trecere. Loc înfundat creat prin fapta proprietarului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 496 din data de 02.12.2014
Inițial, părțile din prezentul dosar dețineau în indiviziune terenul aferent construcțiilor, teren ce avea acces la drumul public.
În urma unui proces de partaj declanșat de reclamantă s-au creat două loturi distincte: unul în proprietatea exclusivă a pârâtelor și altul pentru reclamantă și LM, care au convenit să rămână în indiviziune. De remarcat faptul că al doilea lot nu avea ieșire la drumul public, discutându-se în acel dosar posibilitatea de acces pe terenul aparținând fiului lui LM. Reclamanta nu a promovat recurs împotriva soluției pronunțate în dosarul de partaj.
În această situație, având în vedere că imposibilitatea accesului la calea publică este imputabilă fostei proprietare, iar lipsa consimțământului pârâtelor nu este abuzivă, ci justificată de respectarea dreptului la viață privată și intimitate, în condițiile în care intervenienții ar urma să treacă la o distanță foarte mică, de aproximativ 1 m, de casa recurentelor, iar între părți există o accentuată situație conflictuală - a fost respinsă cererea reclamantei de instituire a servituții de trecere.
Decizia civilă nr. 496/R din 02.12.2014 a Curții de Apel Galați
Prin sentința civilă nr. 7327/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 6638/196/2012 și îndreptată prin încheierea de ședință din data de 28.01.2014 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și s-a admis cererea formulată de reclamanta G.A. și intervenienții în nume propriu G.C.-S. și G.M.A., în contradictoriu cu pârâtele T.D.M., prin mandatar C.S.M. și C.S.M., instituindu-se servitute de trecere în sarcina pârâtelor, pe parcela V2, punctele 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 13, conform variantei 2 a raportului de expertiză întocmită de expert J.N.
Totodată, pârâtele au fost obligate la plata către stat a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu expert de care a fost scutită reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 226 din 25.06.2014 a Tribunalului Brăila s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâte.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
În esență, apelantele invocă recomandările făcute de instanțele de control judiciar în dosarul nr. 4028/196/2008 cu privire la o eventuală instituire a servituții, determinată de modalitatea în care s-a lotizat terenul în urma partajului ce a făcut obiectul acelui dosar.
Mai precis, apelantele consideră că se impunea ca servitutea de trecere să fie instituită pe lotul lui L.C., care nu a fost parte în dosarul nr. 4028/196/2008 și pe care instanța ar fi trebuit să îl introducă forțat în cauza de față, în calitate de pârât.
Tribunalul a constatat însă că, atât timp cât L.C. nu a fost parte în dosarul nr. 4028/196/2008, cele constatate în acel dosar cu privire la instituirea servituții de trecere nu îi sunt opozabile.
Pe de altă parte, obiectul dosarului menționat diferă de al celui de față, astfel că în mod corect instanța de fond a constatat că deciziile pronunțate în dosarul nr. 4028/196/2008 nu au putere de lucru judecat în privința dreptului de trecere solicitat de reclamantă.
De asemenea, introducerea forțată a lui L.C. în prezenta cauză ar echivala cu încălcarea principiului disponibilității părților, acestea fiind singurele care pot stabili cadrul procesului în privința participanților la proces.
Tribunalul a mai observat că, deși reclamata nu a înțeles să cheme în judecată pe toate persoanele care pot avea calitate procesuală pasivă în cauză, instanța de fond a analizat toate variantele de acces, intenționând ca în situația în care ar fi apreciat că varianta de acces care ar fi adus o minimă stânjenire și cele mai puține prejudicii s-ar fi făcut pe un alt teren decât cel al pârâtelor apelante, să respingă cererea împotriva acestora ca nefondată.
Referitor la cele constatate de instanță cu privire sub acest aspect, tribunalul a considerat că în mod corect s-a reținut că trecerea reclamantei și a intervenienților pe parcela proprietatea pârâtelor, conform variantei 2 a expertizei, față de varianta 1, pe terenul numitului L.C., ar aduce o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate din punct de vedere al lungimii căii de acces la drumul public (14 m, față de 43 m).
De altfel, înseși apelantele au susținut că paguba reprezintă echivalentul terenului de folosință căruia proprietarii ar fi lipsiți prin realizarea drumului, astfel că este firesc că paguba cauzată prin folosirea unui drum lung de 14 m ar fi mai mică decât cea rezultată pentru un drum de 3 ori mai lung.
Se constată că în acest fel au fost respectate dispozițiile art. 618 Cod civil.
Soluția pronunțată de instanța de fond este și în spiritul dispozițiilor art. 617 alin. 2 din Noul Cod Civil, care prevăd că trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.
În apel s-a invocat și existența unei stări conflictuale între părți și s-au depus acte medicale conform cărora apelantei C.S. îi este indicată evitarea stresului.
Prin raportare la dispozițiile legale mai sus menționate tribunalul a apreciat însă, ca și instanța de fond, că aceste împrejurări nu constituie criterii determinante în stabilirea servituții de trecere.
Prin decizia civilă nr. 496/R din 02.12.2014 a Curții de Apel Galați s-a respins excepția nulității recursului.
S-a admis recursul declarat de pârâta T.D.M. prin mandatar C.S.M. și C.S.M., împotriva deciziei civile nr. 226 din 25.06.2014 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 6638/196/2012, modifică în tot decizia civilă nr. 226/25.06.2014 a Tribunalului Brăila în sensul că admite apelul, schimbă în parte sentința civilă nr. 7327/2013 a Judecătoriei Brăila și, pe cale de consecință:
S-a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamanta G.A.
Au fost menținute dispozițiile din sentință privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active.
A fost obligată intimata-reclamantă G.A. și intervenienții în nume propriu G.C.S. și G.M.A. la 2501 lei cheltuieli de judecată către recurenți.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 616, 617, 618 Noul Cod civil, precum și încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii de partaj.
Pe fondul recursului, Curtea reține că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii raportat la situația de fapt reținută de instanțele de fond.
Astfel, servitutea de trecere este reglementată de dispozițiile art. 617 - 620 Noul Cod civil.
Conform dispozițiilor art. 617(1) " Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
2) Trecerea trebuie să se facă "în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii";.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că la stabilirea traseului drumului de trecere și a modului în care aceasta se va realiza trebuie să se urmărească și respectarea intereselor proprietarului fondului asupra căruia dreptul este creat.
Astfel, trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire executării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică (art. 617 alin. 2 teza I Noul Cod civil).
Pentru respectarea acestui criteriu, în principiu, trebuie ales traseul cel mai scurt spre calea publică, fără însă ca acesta să fie singurul criteriu pe care instanța îl poate avea în vedere.
Prin urmare, în ipoteza în care proprietarul locului înfundat ar putea reclama constituirea dreptului de trecere de la mai mulți vecini, instanța trebuie să aleagă trecerea pe fondul proprietarului căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii, ceea ce nu înseamnă întotdeauna drumul cel mai scurt.
Recurentele au invocat faptul că există o stare conflictuală veche între părți, de natură să agraveze bolile de care suferă. Tribunalul a reținut aceste împrejurări, dar a apreciat că nu constituie criterii determinante în stabilirea servituții de trecere, acordând prioritate drumului celui mai scurt, 14 m față de 43 m.
Raportat la situația de fapt reținută de instanțe, la istoricul litigiilor dintre părți, Curtea apreciază că nu se impunea constituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâtelor recurente, din următoarele considerente:
Astfel, la data de 9 iunie 2008 reclamanta G.A. a introdus o cerere de ieșire din indiviziune solicitând partajarea terenului deținut în indiviziune cu pârâtele din prezenta cauză și cu L.M., invocând starea conflictuală ce există între ea, L.C. pe de o parte și pârâtele T.D.M.și C.S.M. pe de o altă parte.
Pe parcursul soluționării procesului, reclamanta G.A. a donat fratelui său și cumnatei, intervenții în nume propriu dreptul de proprietate asupra imobilului prin actul autentificat sub nr. 4924/6.11.2009, dar nu a adus la cunoștință instanței, astfel încât cadrul procesual a rămas neschimbat.
Inițial, prin sentința civilă nr. 2701/31.03.2011 a Judecătoriei Brăila acțiunea a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că suprafața totală de 367,65 m.p. nu e comod partajabilă în natură.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 224/9.12.2011 a Tribunalului Brăila a fost găsită totuși o modalitate de partajare, în care pârâtele T.D.M. și C.S. au primit teren în proprietate exclusivă, în timp ce reclamanta G.A. și pârâtul L.M. au fost de acord să rămână în indiviziune.
De remarcat faptul că expertul judiciar a atras atenția asupra imposibilității de ieșire la drumul public cu privire la lotul atribuit lui G.A. și lui L.M., propunând totodată și instituirea unei servituți de trecere prin strada S., pe terenul aparținând lui L.C.și L.C.
Reclamanta G.A. nu a promovat recurs împotriva soluției pronunțate în apel, fiind probabil mulțumită cu lotul ce i-a fost atribuit și asumându-și faptul că acesta nu avea ieșire la drumul public.
Așa cum rezultă, însă, din conținutul cererii de ieșire din indiviziune, scopul urmărit era separarea loturilor cuvenite pârâtelor C.S. și T.D., raportat la care există această stare conflictuală.
Singurul care a promovat recurs a fost coindivizarul L.M., iar prin decizia civilă nr. 191/R/10.04.2012 a Curții de Apel Galați, recursul a fost respins ca nefondat, pe de o parte pentru că recurentul era cel ce-și crease starea de "loc înfundat"; prin donarea unei suprafețe de teren fiului său L.M., iar pe de altă parte pentru că, prin menținerea unui culoar comun de trecere, nu s-ar mai fi putut rezolva problema stării conflictuale dintre părți.
Prin urmare, deși evident că nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat a hotărârii de partaj, dezlegările instanței au intrat în puterea de lucru judecat și nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, care s-o lipsească de eficiență pe prima.
De fapt, prin instituirea unei servituți de trecere pe terenul recurentelor, hotărârea de partaj care a creat loturi separate și a pus capăt situației conflictuale ar fi practic desființată.
În plus, conform dispozițiilor art. 618 alin. 1, 2 Noul cod civil "Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.
(2) Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii.";
Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că pentru a da loc la un drum de trecere, înfundarea trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. În speță, ea este rezultatul faptului sau neprevederii fostei proprietare G.A., care a solicitat separarea terenurilor, a acceptat o soluție a instanței care-i crea loc înfundat, sperând că va trece pe la L.C.și E.
Din aceste considerente, Curtea constată că imposibilitatea accesului este imputabilă fostei proprietare - reclamanta G.A., iar lipsa consimțământului pârâtelor nu este abuzivă, ci justificată de respectarea dreptului la viață privată și intimitate, în condițiile în care intervenienții ar urma să treacă la o distanță foarte mică, aproximativ 1 m, de casa recurentelor, iar între părți continuă să existe o situație conflictuală.
| ← Clauze atributive de competenţă. Necompetenţa generală a... | Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierii... → |
|---|
