Competenţă. Instanţa căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a cererilor de executare silită prin poprire
| Comentarii |
|
C.proc.civ., art. 453, art. 372, art. 373
în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C.proc.civ., competenţa materială de a soluţiona în prima instanţă cererile de poprire revine judecătoriei, indiferent de natura şi de valoarea creanţei.
Notă. Articolele 372 şi 373 C.proc.civ. au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000 (M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000), soluţia din speţă menţinându-şi actualitatea.
în aplicarea dispoziţiilor art. 453 C.proc.civ. privind competenţa materială de soluţionare a cererilor de executare silită prin poprire, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instanţe au considerat că soluţionarea în primă instanţă a cererilor de executare silită în materie comercială, prin poprire, este de competenţa tribunalului în cazul în care acestea se referă la creanţe cu o valoare mai mare de 10.000.000 de lei.
în motivarea acestei soluţii s-a învederat că, din moment ce, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ., competenţa de a judeca în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare mai mare de 10.000.000 de lei revine tribunalului, apare firesc ca tot el să soluţioneze şi cererile de poprire în asemenea cauze, mai ales că, în raport cu prevederile art. 373 din acelaşi cod şi cu cele ale art. 138 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, este şi instanţă de executare, având executori judecătoreşti proprii.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că, indiferent de natura şi de valoarea creanţelor, competenţa de soluţionare a cererilor de poprire, formulate în cadrul procedurii de executare silită, revine judecătoriei, indiferent de natura şi valoarea creanţei.
Aceste din urmă instanţe au procedat corect.
Potrivit art. 372 C.proc.civ., executarea silită se realizează în baza unei hotărâri judecătoreşti sau a oricărui alt titlu executoriu.
Pentru asigurarea realizării executării silite, în cadrul secţiunii a V-a din capitolul II al Cărţii a V-a C.proc.civ. este reglementată urmărirea şi poprirea bunurilor mişcătoare ale datornicului care sunt în mâna celor de-al treilea, prevăzându-se în art. 452 că orice creditor va putea, pe bază de titluri executorii, să urmărească şi să poprească pentru sumele cuprinse în titlul său sumele sau efectele datorate datornicului său de către un al treilea.
Referindu-se la competenţa de soluţionare, art. 453 C.proc.civ. prevede că această poprire se va face după o cerere ce creditorul va adresa la judecătoria domiciliului celui de-al treilea sau al datornicului, fără a face vreo distincţie cu privire la natura şi valoarea creanţei ori la calitatea părţilor.
Pe de altă parte, prin reglementările cuprinse în Cartea a IV-a titlul I din Codul comercial, care se referă la exerciţiul acţiunilor comerciale, cererile de poprire nu sunt indicate printre acţiunile de competenţa tribunalului comercial. Tot astfel, este de observat că, în materia executării silite, Codul comercial reglementează în art. 910-935 o singură procedură specială, cu caracter de excepţie, prin care este prevăzută competenţa tribunalului în cazul urmăririi şi vânzării silite a navelor.
Conferirea de atribuţii de executare silită tribunalului prin art. 373 C.proc.civ. şi prin art. 138 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, nu poate justifica, prin ea însăşi, competenţa acestei instanţe de a soluţiona şi cererile de poprire la care se referă art. 453 C.proc.civ., atâta timp cât textul de lege prevede în mod expres că poprirea se face numai în urma cererii pe care creditorul o adresează judecătoriei.
De aceea, se impune a se considera că şi în materie comercială, indiferent de valoarea creanţei urmărite, competenţa de soluţionare a cererii creditorului de înfiinţare a popririi pentru sumele cuprinse în titlul său executoriu, revine judecătoriei.
în consecinţă, a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că, în cadrul procedurii de executare silită, competenţa materială de a soluţiona cererile de poprire în primă instanţă revine judecătoriei, indiferent de natura şi valoarea creanţei.
| ← Poprire. Situaţii în care se poate reţine culpa debitorului... | Cerere de poprire. Obiectul şi sarcina probei → |
|---|
