Competenţa materială a instanţei de tutelă în soluţionarea cererii privind stabilirea unui program de consiliere psihologică a minorului

Tribunalul DÂMBOVIŢA Sentinţă civilă nr. 155 din data de 29.09.2013

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția I-a Civilă la data de 09.08.2013 sub nr. 4963/120/2013, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.G. și L.V.D., stabilirea unui program de consiliere psihologică, pentru o perioada ce nu va depăși 3 luni pentru copilul M.F.M., născut la data 14.11.2007, fiul pârâților.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin adresa formulată de către Biroul Executorului Judecătoresc « A.D. » a fost informată că la data de 19.07.2013, executorul judecătoresc, împreună cu creditoarea L.V.D. s-au deplasat la domiciliul debitorului M.G. din comuna Ciocănești, jud.Dâmbovița în vederea executării silite ce face obiectul dosarului nr.447/2013, iar în urma deplasării s-a constatat că minorul refuză în mod categoric să-și părăsească tatăl, manifestând aversiune față de mama sa.

Se mai susține că, așa cum reiese din procesul verbal întocmit la data de 19.07. 2013, minorul a refuzat să-l părăsească pe debitor, manifestând aversiune față de creditoare, iar când a fost întrebat dacă dorește să meargă la mama sa, acesta a început să tremure.

S-a concluzionat că, față de refuzul categoric al minorului de a părăsi domiciliul tatălui, s-a solicitat de către Biroul executor Judecătoresc « A.D.» sesizarea de către DGASPC Dâmbovița a instanței de judecata în vederea stabilirii unui program de consiliere psihologica pentru minor, pe o perioada ce nu va depăși 3 luni.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.912 alin.2 Cod procedură civilă.

S-au anexat cererii: adresa Biroului Executorului Judecătoresc « A.D. » .

La termenul din data de 25.09.2013 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a tribunalului.

Analizând excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată din oficiu, ce se impune a fi soluționată cu prioritate, prin prisma susținerilor părților, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că aceasta este fondată, potrivit următoarelor considerente:

Prin cererea de față Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a solicitat în contradictoriu cu părinții minorului M.F.M. stabilirea unui program de consiliere psihologică pentru aceasta.

Cererea formulată are ca temei juridic prevederile art.912 alin.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art.912 alin. 1 din codul de procedură civilă dacă executorul constată că însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale și pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar conform alin.2 al aceluiași articol reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni.

Având în vedere că în cuprinsul art.909 și art.911 cod procedură civilă referirile la instanță vizează în mod explicit instanța de executare, pentru stabilirea unui program de consiliere psihologică, legiuitorul trimite la instanța competentă de la locul unde se află minorul.

În ce privește instanța competentă, în sensul legii, tribunalul apreciază că aceasta este instanța de tutelă, pentru considerentele următoare:

Conform art.265 din Noul Cod Civil, toate măsurile date prin Cartea a-II- a din noul cod civil ( Despre familie) în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor acestei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Dispozițiile art.107 noul Cod civil sunt aplicabile în mod corespunzător. Conform art.107 noul Cod civil, procedurile prevăzute de Codul civil privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii. Întrucât procedura vizează chiar ocrotirea minorului, instanța de tutelă este aceea care se va pronunța cu privire la stabilirea unui program de consiliere psihologică a acestuia.

Față de obiectul și cauza juridică a acțiunii formulate de reclamantă, văzând și dispozițiile legale anterior menționate, tribunalul constată că Judecătoria Răcari este instanța de tutelă de la locul unde se află minorul, fiind competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, se va admite excepția necompetenței materiale a tribunalului și se va declina competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, ce urmează a se pronunța, de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părinților și a reclamante

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Competenţa materială a instanţei de tutelă în soluţionarea cererii privind stabilirea unui program de consiliere psihologică a minorului