Contestaţie în anulare – Art. 318 teza I Cod procedură civilă
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 160 din data de 25.03.2014
Greșelile materiale vizează erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au generat situații greșite
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 28.02.2014 contestatorii D.P., D.C., A.S., M.M. și C.L. au solicitat anularea deciziei nr. 891/21.10.2013, intimați fiind Direcția Silvică Dâmbovița, Comisia Locală de fond funciar Bucșani și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița.
Motivându-și cererea, contestatorii au arătat că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, că instanța de recurs a admis calea de atac și a respins acțiunea cu ignorarea deciziei civile nr. 47/17.01.2012 pronunțată în dosarul nr. 1452/315/2010, că prin respectiva decizie se reținuse că, în condițiile în care titlul de proprietate nr. 96727/2000 intrase în circuitul civil și, mai ales, având în vedere că cererea de anulare a acestui titlu și de schimbare a amplasamentului suprafeței de 5100 mp a fost formulată doar de unul dintre beneficiarii moștenitori, și anume D.C., care nu a prezentat o procură și pentru ceilalți moștenitori beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate, modalitatea de anulare a titlului de proprietate nr. 96727/2000 și de emitere a altui titlu de proprietate pe un alt amplasament apare ca nelegală și abuzivă, că în speță este vorba de o cauză de nulitate relativă, nefiind permis comisiilor de aplicare a legii fondului funciar să intervină unilateral în cuprinsul unui titlu de proprietate intrat în circuitul civil și să creeze prin aceasta o vătămare beneficiarilor titlului, vătămare ce nu poate fi reparată decât prin anularea actului și că nelegalitatea modului în care au acționat comisiile de aplicare a legii fondului funciar rezultă din împrejurarea că titlul de proprietate din anul 2000 viza reconstituirea pe vechiul amplasament, liber la data solicitării, iar prin titlul de proprietate eliberat în anul 2004, suprafața de 5100 mp a fost atribuită într-o altă locație, ce nu reprezintă fostul amplasament al terenului.
S-a mai susținut că în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. 1Cod procedură civilă, hotărârea menționată a devenit obligatorie pentru instanța de fond în rejudecare asupra problemelor de drept dezlegate, că este evident că cea mai importantă problemă de drept dezlegată prin decizia nr. 47/2012 este legată de faptul că titlul de proprietate eliberat în anul 2004 a fost nelegal emis, existând o cauză de nulitate a acestuia, că în aceste condiții instanța de recurs în rejudecare a comis o eroare și a trecut peste acest aspect absolut hotărâtor în soluționarea pricinii și că motivarea deciziei contestate cuprinde aspecte pe care prima instanță de recurs le-a avut deja în vedere, ele nefiind unele noi, apărute după rejudecarea în fond a pricinii.
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
S-a atașat dosarul în care a fost pronunțată decizia civilă a cărei anulare se solicită.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia aceeași instanță își poate retracta propria-i hotărâre, cazurile de admisibilitate fiind expres menționate de dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Ca atare, nefiind o cale de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive în afara celor strict prevăzute de lege și nu este admisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fapt ori a unor motive care nu au fost soluționate de către instanță.
Conform dispozițiilor art. 318 teza I Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Din perspectiva cerinței prevăzute în textul de lege susmenționat, tribunalul constată că susținerile contestatorilor nu vizează greșeli materiale, ci eventual greșeli de judecată privind aprecierea probelor sau aplicarea dispozițiilor legale incidente, greșeli care nu pot face obiectul verificării de către instanța investită cu calea extraordinară de atac.
Greșelile materiale la care se referă textul de lege enunțat vizează erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au generat soluții greșite.
Ori, susținerile contestatorilor în sensul că prin decizia nr. 47/2012 a fost dezlegată o importantă problemă de drept, și anume faptul că titlul de proprietate emis în anul 2004 a fost nelegal, existând o cauză de nulitate a acestuia și astfel instanța de rejudecare a comis o eroare trecând peste acest aspect care era hotărâtor în soluționarea pricinii, nu pot reprezenta greșeli materiale în senul art. 318 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din considerentele deciziei civile contestate, limitele casării cu trimitere spre rejudecare, stabilite prin decizia nr. 47/17.01.2012, au vizat în exclusivitate determinarea regimului juridic al terenului în litigiu, ceea ce a și făcut instanța de recurs.
Prin urmare, nefiind incidente dispozițiile legale enunțate, tribunalul va respinge contestația în anulare.
(Decizia civilă nr. 160/25.03.2014 pronunțată în dosarul nr. 989/120/2014)
| ← Revizuire. Decizie în recurs care nu evocă fondul.... | Divorţ - cu copii. Jurisprudență Situaţii la divorţ → |
|---|
