Prezumţii. Putere de lucru judecat. Efecte. . Jurisprudență Fondul funciar
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 550 din data de 04.06.2013
Prezumții. Putere de lucru judecat. Efecte.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 cod civil în relația dintre păți prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu ar fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora într-un proces ulterior care are legătură cu chestiunea de drept sau raportul juridic deja soluționat.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr. 3569/262/2011, la data de 12.12.2011, reclamanții G.E., M.C., G.I. și G.M. au chemat în judecată pe pârâții A.I.C., I.P.D., CLFF V. și CJFF D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a Ordinului Prefectului nr. 160/5.09.1995 pentru suprafața de 2477 mp teren, situat în comuna V., satul S., pct. "G";, județul D.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953/1969 de către fostul notariat de Stat D., reclamanta G.M. a cumpărat terenul în litigiu de la moștenitorii defunctei C.M., conform certificatului de moștenitor nr. 572/1969, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/1969, că prin contractul de donație cu sarcină de întreținere sub rezerva dreptului de uzufruct viager autentificat sub nr. 1497/10.06.2004 și a actului de lotizare autentificat sub nr. 448/2009, reclamanta M.C. deține nuda proprietate de 1777 mp din acest teren, iar G.E. deține 700 mp din terenul respectiv, că prin Ordinul Prefectului nr. 160/1995 aceste suprafețe de teren au fost incluse ca aparținând bunicii pârâtei P.V. și, astfel, deși ei dețin acte de proprietate pe aceste terenuri, a fost constituit dreptul de proprietate altei persoane cu toate că aceasta nu avea niciun drept, precizând că terenul în litigiu a aparținut defunctei C.M., reclamanților fiindu-le vândut de soțul acesteia și de fiii săi. De asemenea, susțin că terenul în litigiu face parte din suprafața de 17500 mp, respectiv din suprafața de teren fânețe de 15000 mp și are ca vecini în prezent la N-E-V- moștenitori P.V. și S- d.m.
Pârâta A.I.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, urmare a faptului că Ordinul Prefectului emis la data de 05.09.1995 a avut la bază hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care autoarei reclamantei - P.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,75 ha teren, fâneață și pruni, identificată printr-un raport de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar I.I. și că la 05.09.1995 a fost emis Ordinul Prefectului Dâmbovița, prin care s-a dispus restituirea unui teren extravilan în suprafață de 17500 mp, situat în T 15, P 7560 către autoarea reclamantei P.V. și că prin procesul-verbal din data de 09.04.1993, CLFF V. a procedat la punerea în posesie a autoarei reclamantei cu suprafața de 1,75 ha teren pe raza comunei V., pct. "P.";, arătându-se că cetățenii care au deținut acest teren până în acel moment au fost somați să-l elibereze, fiind retrocedat către fostul proprietar.
Pârâta a mai arătat că prin sentința civilă nr. 909/2005 a Judecătoriei Moreni s-a dispus partajarea masei succesorale a defunctei P.V., reclamantei revenindu-i suprafața de 17500 mp teren fâneață identificat conform Ordinului Prefectului în T 15, P 7560, că prin sentința civilă nr. 115/28.01.2010 reclamanta a obținut rectificarea Ordinului Prefectului avându-se în vedere atât sentința civilă nr. 4609/1992 a Judecătoriei Târgoviște, cât și expertiza topo efectuată la momentul respectiv, în sensul că suprafața de 17500 mp teren este constituită din două suprafețe de teren, respectiv 15.000 mp și 2500 mp, indicate în expertiza topo efectuată de expert I.I., că prin acțiunea înregistrată sub nr. 306/262/2011 a fost promovată de către moștenitoarea defunctei P.V., pârâta din prezenta cauză, o acțiune în revendicare solicitând instanței să-i oblige pe reclamanții din prezenta cauză să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 2477 mp teren ce face parte din suprafața de 17500 mp, restituită conform Ordinului Prefectului din data de 05.09.1995 și că prin sentința civilă nr. 630/13.09.2011 a fost admisă cererea, constatându-se că actele de proprietate deținute de pârâtă și de autoarea acesteia, P.V., inclusiv Ordinul Prefectului a cărui anulare se solicită, sunt valabile, constatându-se, de asemenea, că actele de proprietate deținute de reclamanții din prezenta cauză provin de la neproprietari, solicitându-se respingerea acțiunii și păstrarea Ordinului Prefectului contestat ca fiind temeinic și legal.
Prin sentința civilă nr. 840/12.10.2012 Judecătoria Moreni a respins acțiune, reținând că Ordinul Prefectului nr. 160/5.09.1995, a cărei anulare se solicită, a fost emis în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care autoarei pârâtei P.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,75 ha teren fâneață și pomi răzleți, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul I.I., fiind depusă în acest sens sentința civilă nr. 4609/1992 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea recursului de către Tribunalul Dâmbovița prin decizia civilă nr. 400/1994, că prin sentința civilă nr. 630/13.09.2011, definitivă și irevocabilă, având ca obiect acțiune în revendicare formulată de pârâta din prezenta cauză, reclamanții din speță au fost obligați să-i lase acesteia în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 2477 mp, ce face parte din imobilul teren în suprafață de 17500 mp, obținută prin Ordinul Prefectului nr. 160/5.09.1995, a cărei nulitate absolută parțială se solicită, că au invocat situații de fapt deja tranșate de instanțele anterioare prin hotărâri definitive și irevocabile, iar o reluare ulterioară ar încălca principiul stabilității actelor juridice, că în baza hotărârilor judecătorești amintite a fost eliberat Ordinul Prefectului nr. 160/5.09.1995 pe numele autoarei pârâtei de către CJFF D., titlu în care figurează și suprafața de 2477 mp, teren cuprins în suprafața totală de 17500 mp și că, potrivit jurisprudenței în materia fondului funciar, dacă actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate au fost emise în baza unei hotărâri judecătorești este inadmisibilă introducerea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a acestor acte, urmând ca terțele persoane prejudiciate să-și valorifice drepturile pe calea unei acțiuni petitorii.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, susținând că, în mod greșit, se consideră că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat, că nu există identitate de obiect și cauză, că principiul stabilității actelor juridice este valabil și pentru contractele de vânzare-cumpărare autentificate, că sunt proprietari ai terenului în suprafață de 2477 mp, acesta fiind cumpărat de către autori conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2953/1969, că vânzătorii au moștenit terenul de la defuncta C.M., care, la rândul său, l-a moștenit de la mama sa, T.M., și că împreună cu autorii lor au stăpânit netulburați terenul mai mult de 30 ani, iar zona nu a fost cooperativizată.
S-a mai arătat de către recurenți că instanța de fond, în mod eronat, a considerat că autorii lor au cumpărat terenul pe riscul acestora, întrucât riscul se referă la situația în care terenul ar fi trecut în proprietatea statului și nicidecum că ar putea aparține unor alte persoane fizice sau juridice, că legile fondului funciar prevăd că în cazul în care pe teren se află o gospodărie țărănească terenul aferent și grădina rămân în proprietatea deținătorului, iar art. 36 alin. (2) din același act normativ prevede că terenurile proprietate de stat pe care s-au edificat construcții rămân în proprietatea celor ce le dețin, că de la momentul cumpărării și până în prezent pe terenul în litigiu au edificat un grajd care, de fapt, este o construcție locuită și că există și alte acte pe lângă contractul de vânzare-cumpărare, precum contractul de donație autentificat sub nr. 1497/2004 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 448/4.03.2009, care trebuie să aibă stabilitate juridică.
De asemenea, recurenții au mai arătat că interesul pe care îl au în desființarea parțială a titlului de proprietate al pârâtei este acela de a-și apăra dreptul de proprietate prin desființarea hotărârii judecătorești de reconstituire pronunțată fără participarea acestora, ca și a celei care a avut ca obiect revendicare și că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
În termen legal, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, susținând că, în mod corect, prima instanță a considerat că regimul juridic al terenului cuprins în Ordinul Prefectului nu poate fi supus unei reevaluări ulterioare, întrucât aspectele invocate au fost deja verificate în cadrul unor litigii anterioare, că hotărârile pronunțate în respectivele litigii au intrat în puterea lucrului judecat, că recurenții ignoră faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, că actele de proprietate ale recurenților au fost analizate în cadrul acțiunii în revendicare și că prima instanță a intrat în cercetarea fondului administrând proba cu înscrisuri și expertiză tehnică.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului, ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 4609/1992 autoarei pârâtei intimate i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață 1,75 ha fâneață și pruni, iar prin sentința civilă nr. 959/2005 s-a consfințit învoiala părților în ceea ce privește împărțirea masei succesorale rămase de pe urma defunctei P.V., pârâtei intimate revenindu-i terenul în suprafață de 17,500 mp.
Pentru terenul reconstituit a fost emis Ordinul Prefectului nr. 160/5.9.1995, care, prin sentința civilă nr. 115/28.01.2010, a fost rectificat, în senul că terenul în suprafață de 17.500 mp se compune din suprafața de 15.000 mp, teren fâneață și 2500 mp teren cu pomi.
Prin urmare, așa cum, în mod corect, a reținut prima instanță, Ordinul Prefectului a fost emis în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Pe de altă parte, dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul Ordinului Prefectului a fost disputat de către părți și în cadrul unei acțiuni în revendicare, iar, prin sentința civilă nr. 630/13.09.201, reclamații recurenți au fost obligați să lase pârâtei intimate în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 2477 mp și, totodată, să ridice și construcția edificată pe terenul respectiv, constând în grajd în suprafață de 33 mp.
Or, solicitând anularea Ordinului Prefectului, care a fost emis în vederea respectării unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, instanța ar fi obligată să analizeze valabilitatea acestora ca acte anterioare titlului, dispunând în consecință, însă o astfel de situație nu este posibilă cu atât mai mult cu cât în cadrul acțiunii în revendicare s-a verificat și modalitatea de dobândire a terenului în litigiu.
Susținerea recurenților în sensul că prima instanță ar fi apreciat greșit că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat, este nefondată.
Din considerentele sentinței civile rezultă că instanța de fond a reținut că în cauză este incidentă prezumția autorității de lucru judecat și, nicidecum, excepția autorității de lucru judecat.
Este știut faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, care are la bază regula că o constatare nu neapărat în sens de soluție privind raporturile litigioase dintre părți făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Numai excepția autorității lucrului judecat impune condiția identității de acțiuni, care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, interzicând judecata repetată a aceleiași pricini.
Așadar, în speță instanța de fond nu a respins acțiunea pe temeiul excepției autorității de lucru judecat, pentru care, într-adevăr, nu se regăsea tripla identitate de elemente, ci, dând eficiență prezumției de lucru judecat pe baza căreia a reținut că a fost deja dezlegată chestiunea vizând valabilitatea Ordinului Prefectului, acestuia dându-i-se eficiență în cadrul acțiunii ce a avut ca obiect revendicarea.
Cât privește împrejurarea că recurenții ar fi stăpânit vreme îndelungată terenul în litigiu, această situație nu poate constitui temei pentru a se constata nulitatea absolută parțială a Ordinului Prefectului, de vreme ce la momentul reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,75 ha, acesta era stăpânit de diverși cetățeni care nu au fost niciodată și nici nu sunt proprietarii terenului respectiv, așa cum reiese din considerentele deciziei civile nr. 400/1994.
Referitor la ultimul motiv de recurs precum că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și acesta este nefondat, întrucât în fața instanței de fond s-au administrat probe, iar instanța s-a pronunțat atât în drept, cât și în fapt în considerarea temeiului juridic invocat de parte.
Pe cale de consecință, față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul. (decizia nr. 550 din 04 iunie 2013)
| ← contravenţii. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare... | Prima zi de înfăţişare. Jurisprudență Fondul funciar → |
|---|
