Divorţ - cu copii. Jurisprudență Situaţii la divorţ

Tribunalul COVASNA Decizie nr. 3/A din data de 15.01.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 3/A/ 2013

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: …………………………

JUDECĂTOR: …………..

GREFIER: ………………..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de reclamanta P. E., domiciliată în municipiul …………., în contradictoriu cu pârâtul P. G., cu domiciliul situat în municipiul …………. și AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI SFÂNTU GHEORGHE, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, județul Covasna, împotriva sentinței civile nr. 2446 din 25 septembrie 2012 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunțată în dosarul civil nr. 252/305/2012, având ca obiect divorț - cu copii.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, părțile sunt lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 08 ianuarie 2013, când părțile prezente prin apărătorii aleși au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

T R I B U N A L U L:

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin sentința civilă nr. 2446 din 25 septembrie 2012 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. E. împotriva pârâtului P. G. și a fost declarată desfăcută prin acord căsătoria încheiată între soți la data de 22.01.2000 și înregistrată în Registrul Stării Civile al Primăriei Sfântu Gheorghe sub nr. ………, urmând ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei acela de «T.».

S-a dispus ca autoritatea părintească în ceea ce-l privește pe minorul P. N., născut la data de ……., să fie exercitată în comun de ambii părinți și s-a stabilește locuința minorului la mamă.

Pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 175 lei lunar sumă care se va indexa de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației, începând cu data desfacerii căsătoriei și până la majorat sau alte dispoziții ale instanței și s-a încuviințat acestuia să aibă legături personale cu minorul P. N. stabilind un program de vizitare a acestora după cum urmează:

- în primele 6 luni după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe pârâtul îl va prelua pe minor în fiecare săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă de la ora 17,00 la ora 20,00 la domiciliul său, cu obligația de a readuce minorul la domiciliul mamei;

- în ziua de Crăciun și în ziua de Paști pârâtul îl va prelua pe minor de la ora 11,00 la ora 18,00 la domiciliul său.

După trecerea termenului de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe programul de legături personale va fi în sensul următor:

- În a doua și a patra săptămână din lună, sâmbătă de la ora 10,00 și până duminică ora 17,00;

- În prima și a treia săptămână din lună, în zilele de marți, joi și sâmbătă de la ora 17,00 la ora 20,00;

- O lună în vacanță de vară, două săptămâni în luna iulie și 2 săptămâni în luna august;

- Un week-end în timpul vacanței de primăvară , de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00 în anii impari care să includă Paștele și în anii pari care să nu includă Paștele.

- Un week-end în timpul vacanței de iarnă, de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00, în anii impari în acea parte a vacanței care să nu includă sărbătorile de Crăciun, iar în anii pari în acea parte a vacanței care să includă această sărbătoare de fiecare dată cu obligația tatălui de a aduce minorul la domiciliul mamei.

A compensat cheltuielile de judecată.

Irevocabilă în ceea ce privește divorțul.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, la data de 22.01.2000 s-a încheiat căsătoria reclamantei P. E. cu pârâtul P.G. aceasta fiind înregistrată în Registrul Stării Civile potrivit celor de mai sus conform certificatului de căsătorie depus la dosar. Din căsătoria soților a rezultat minorul P. N., născut la data de ….., conform certificatului de naștere depus la dosar la fila 6. Având în vedere acordul părților, respectiv faptul că există consimțământul liber și neviciat al fiecărui soț cu privire la desfacerea căsătoriei, prima instanță a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 374 Cod civil, sens în care, acțiunea urmează a fi admisă, dispunându-se desfacerea căsătoriei prin acordul părților.

Conform art. 383 alin. 3 cod civil potrivit căruia: "Dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă numele avut înainte de căsătorie";, s-a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "T.";.

Cât privește exercitarea autorității părintești în ceea ce îl privește pe minorul P. N., născut la data de …., prima instanță a avut în vedere la soluționarea acestei cereri accesorii divorțului că, în fapt, de creșterea și educarea acesteia s-a ocupat cu precădere reclamanta, astfel cum a rezultat din declarația martorilor audiați precum și din răspunsul la interogatoriu al pârâtului, iar în prezent minorul locuiește împreună cu mama sa, care îi oferă toate condițiile necesare atât din punct de vedere afectiv cât și material, în vederea unei dezvoltări armonioase. Față de cele de mai sus, având în vedere și concluziile referatului de anchetă socială precum și acordul părților exprimat în acest sens, prima instanță a apreciat că este în interesul minorului - interes ce primează în această materie, conform art. 263 Cod civil, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți în conformitate cu dispozițiile art. 397 Cod civil, nefiind probată existența unor motive întemeiate care să ducă la concluzia că autoritatea părintească ar trebui exercitată numai de reclamantă.

Instanța de fond, de asemenea, în conformitate cu art. 400 Cod civil, văzând și înțelegerea soților cu privire la locuința minorului, a stabilit locuința minorului la mama reclamantă, care îi oferă toate condițiile necesare atât din punct de vedere afectiv cât și material în vederea unei dezvoltări armonioase.

Conform art. 402 Cod civil, potrivit căruia instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere și educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, având în vedere că locuința minorului este la mama sa, urmează ca celălalt părinte să fie obligat la plata pensiei de întreținere, baza de calcul a pensiei fiind dată de venitul minim pe economie pe care pârâtul, apt de muncă, se presupune că îl realizează, acesta fiind de 700 lei conform H.G. nr. 1225/2011 - nefiind făcută dovada unui loc de muncă al pârâtului și nici dovada că acesta realizează venituri impozabile, ținându-se seama și de faptul că pârâtul nu mai avea alți minori în întreținere și văzând și plafonul maxim de 1/4 prevăzut de art. 529 alin. 2 din Codul civil pentru ipoteza unui copil în întreținere.

În soluționarea acțiunii prima instanță a avut în vedere că, în drept, potrivit dispozițiilor art. 401 alin. 1 și 2 Cod civil "Părintele separat de copil are dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînțelegere între părinți instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept";. Ca atare, părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul are dreptul de a păstra legături personale cu acesta, modalitățile de exercitare a acestui drept concretizându-se - conform practicii judiciare statuate în acest sens - în vizitarea copilului la locuința acestuia, petrecerea împreună cu acesta a sfârșitului de săptămână și petrecerea vacanței de către copil împreună cu fiecare dintre părinții săi.

Așadar, având în vedere că minorii au dreptul de a menține relații personale și contact direct cu ambii părinți, acest lucru fiind și în interesul lor pentru a se menține un cadrul familial echilibrat, prima instanță a apreciat că solicitarea pârâtului privind stabilirea unui program de vizitare a minorului este întemeiată.

În ceea ce privește modalitatea de realizare a acestuia prima instanță a reținut că dreptul pârâtului de a-și vizita copilul nu poate fi exercitat cu eficiență în situația în care este limitat, prin restrângerea lui la domiciliul mamei. Prin urmare, exercitarea în concret a dreptului de a avea legături cu minorul nu trebuie stânjenită, eventual, de prezența celuilalt părinte, comunicarea cu fiul său trebuind să aibă loc fără nici o restrângere, numai așa fiind posibilă menținerea unei relații afective tată - fiu, atât de necesară pentru dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială a minorului pentru ca acesta să devină un adult echilibrat psihic și emoțional. Prin programul de vizite la domiciliul tatălui există posibilitatea ca minorul să-și cunoască mai îndeaproape atâta tatăl cât și bunicii paterni.

Chiar dacă la judecarea în fond a cauzei legătura dintre tată și fiu nu era atât de puternică, minorul fiind mai atașat de mama sa și refuzând să stea singur cu tatăl său, fapt ce rezultă din declarațiile martorei T. E., prima instanță a apreciat că acest lucru nu este ireversibil și poate fi schimbat printr-un comportament corespunzător al pârâtului, prin vizite scurte la domiciliul minorului și în prezența mamei sale la început, care să-i confere minorului un sentiment de încredere și de siguranță și care să-i permită acesteia să se apropie din nou de tatăl său.

În consecință, având în vedere și dreptul copilului de a menține relații personale cu părinții, dar în același timp ținând seama de interesul acestuia, dat fiind specificul acestei spețe, prima instanță a stabilit programul de vizitare al pârâtului în două etape după cum urmează:

În primele 6 luni după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe pârâtul îl va prelua pe minor în fiecare săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă de la ora 17,00 la ora 20,00 la domiciliul său, cu obligația de a readuce minorul la domiciliul mamei. De asemenea, în ziua de Crăciun și în ziua de Paști pârâtul îl va prelua pe minor de la ora 11,00 la ora 18,00 la domiciliul său.

După trecerea termenului de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe programul de legături personale va fi în sensul următor:

- În a doua și a patra săptămână din lună, sâmbătă de la ora 10,00 și până duminică ora 17,00;

- În prima și a treia săptămână din lună, în zilele de marți, joi și sâmbătă de la ora 17,00 la ora 20,00;

- O lună în vacanță de vară, două săptămâni în luna iulie și 2 săptămâni în luna august;

- Un week-end în timpul vacanței de primăvară, de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00 în anii impari care să includă Paștele și în anii pari care să nu includă Paștele;

- Un week-end în timpul vacanței de iarnă, de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00, în anii impari în acea parte a vacanței care să nu includă sărbătorile de Crăciun, iar în anii pari în acea parte a vacanței care să includă această sărbătoare de fiecare dată cu obligația tatălui de a aduce minorul la domiciliul mamei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea sentinței în ceea ce privește programul de vizitare a minorului de către tată, motivând, în esență, că acesta este unul excesiv, total neadecvat vârstei și intereselor copilului.

Apelul este nefondat.

În urma desfacerii căsătoriei, responsabilitatea părinților față de copiii lor nu încetează. Astfel, părintele care trăiește separat de copil, are dreptul și obligația de a ține legături constante cu acesta, iar părintele căruia i s-a încredințat copilul are obligația să faciliteze și să asigure aceste legături.

Toate aceste au consecință situația ca minorul să îi știe aproape în continuare pe ambii părinți, să poată conta pe ajutorul amândurora. În cazul în care unul dintre părinți tinde să împiedice legăturile copilului cu celălalt părinte, poate provoca o întoarcere a copilului împotriva ambilor săi părinți, ceea ce trebuie prevenit.

În cazul de față este important de arătat, că datorită specificului situației prima instanță a stabilit un program de vizitare în două trepte, prima pentru primele 6 luni după rămânerea irevocabilă a sentinței și a doua pentru perioada ulterioară, cu scopul ca relațiile părinte - copil să intre în făgașul lor normal, prin care copilul să simtă cât mai puțin efectele despărțirii părinților lui. În atare situație delicată, solicitările mamei apelante ca programul de vizitare să fie restrâns sunt vădit nefondate și contravin interesului superior al copilului care, așa cum am arătat, trebuie să-i știe aproape pe ambii părinți, chiar dacă ei nu mai trăiesc împreună.

În concluzie, constatând că programul de vizitare a copilului a fost legal și întemeiat stabilit de instanța de fond, în concordanță cu interesele superioare ale copilului, apelul declarat sub acest aspect este nefondat, pentru care va fi respins, potrivit art. 296 din Codul de procedură civilă.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ale intimatului, constând în onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de reclamanta P. E. împotriva Sentinței civile nr. 2446 din 25 septembrie 2012 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o păstrează.

Obligă apelanta să plătească intimatului P. G.500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 ianuarie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Divorţ - cu copii. Jurisprudență Situaţii la divorţ