Condiția anteriorității creanței creditoarei constatate în raport de actul atacat, încheiat de către debitor pentru fraudarea sa

Comentarii

0

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 463R din data de 12.05.2016

Acțiune pauliană.

Condiția anteriorității creanței creditoarei constatate în raport de actul atacat, încheiat de către debitor pentru fraudarea sa. Situația creditorului viitor.

Sediul materiei: art. 975 C.Civ

Potrivit prevederilor art.975 C.Civ, creditorii pot în nume personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Cerința anteriorității creanței creditoarei în raport de actul fraudulos atacat nu este imperativă. După cum a consacrat doctrina (C. Stătescu, C.Bîrsan, ,,Drept civil. Teoria Generală a obligațiilor,, Edit. ALL 1995, paginile 308 și 310) și jurisprudența relevantă a instanțelor judecătorești (decizia nr.15/1962 a fostului Trib. Suprem citată de acești autori), atunci cînd debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv chiar dacă este vorba despre un act încheiat anterior dreptului său de creanță atunci când sunt îndeplinite, și celelalte cerințe ale acțiunii revocatorii referitoare la prejudicierea recurentei, la complicitatea la fraudă a coc-contractantei, la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței acestei creditoare,.

(Decizia civilă nr.463R/ 12 mai 2016 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ)

Prin acțiunea înregistrată în data de 17 mai 2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.20505/299/2012, reclamanta DA a chemat în judecată pe pârâtele RN și RAM, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, pe calea acțiunii pauliene, revocarea contractului de vânzare cumpărare nr.1074/16.04.2010, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor pricinuite de prezentul proces.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în data de 29.01.2010 a încheiat un contract de împrumut cu pârâta RN. Prin actul adițional nr.188/04.02.2011, părțile au modificat termenul de scadență, stabilindu-l la data de 31.07.2011.

La scadență, pârâta debitoare nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei, astfel încât reclamanta a procedat la executarea silită a contractului de împrumut. Cu ocazia procedurilor de executare silită, s-a constatat că debitoarea are un singur imobil în proprietate, care este ipotecat în favoarea BCR, până la concurența sumei de 48.000 EURO. După ce a efectuat mai multe demersuri, reclamanta a aflat că anterior, în data de 16.04.2010, RN a înstrăinat pârâtei RAM, soția fiului pârâtei RN, apartamentul situat în Str. GVB, nr.8, bl.13/7, scara 1, et. 3, ap. 13, sector 1, București.

Reclamanta a mai arătat că în anul 2002, același imobil fusese vândut de terțul dobânditor către debitoare, de unde ar rezulta și ideea că membrii familiei RN au vândut între ei imobilele cu scopul de a lua credite în mod fraudulos sau de a-și crea starea de insolvabilitate.

Reclamanta a menționat în cererea introductivă că sunt îndeplinite condițiile intentării acțiunii pauliene, întrucât înscrisul atacat i-a creat un prejudiciu, creanța sa este certă, lichidă și exigibilă, pârâta debitoare a fost pusă în întârziere, iar diminuarea patrimoniului său s-a produs ca efect al fraudei celor două pârâte.

În drept, sunt invocate dispozițiile art.1562 și următoarele din Codul civil, art.112 și următoarele și art.274 C.pr.civ.

În data de 29 octombrie 2012, pârâta RAM a depus prin serviciul registratură întâmpinare, solicitând instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a arătat că RN este fosta sa soacră, fiind despărțită definitiv de fiul acesteia. De asemenea, s-a mai menționat că pârâta nu a avut cunoștință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare de contractul de împrumut dintre RN și reclamantă. S-a susținut prin întâmpinare că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile admiterii acțiunii pauliene, lipsind prejudiciul și frauda. Astfel, pârâta a indicat că nu a existat nici un prejudiciu, cât timp RN mai avea în proprietate un alt apartament și a încasat prețul pentru vânzarea imobilului. În ceea ce privește frauda, s-a arătat că pârâta RAM a aflat despre existența contractului de împrumut abia în momentul în care a aflat despre existența prezentului proces.

La data de 1 noiembrie 2012, au fost depuse prin serviciul registratură cererile de intervenție voluntară în interes propriu ale numitelor și BG.

Prin cererea de intervenție în interes propriu, AM a solicitat instanței admiterea în principiu a cererii și revocarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010, ca fiind încheiat în frauda creditorilor vânzătoarei.

În motivarea cererii, intervenienta a arătat că în data de 05.02.2010 a fost încheiat contractul de împrumut autentificat cu nr. 301/05.02.2010 între AM, în calitate de împrumutător, și RN, în calitate de împrumutat, având ca obiect împrumutul sumei de 24.000 EURO și 3.500 dolari USA, cu termenul scadent la data de 31.07.2010.

La două luni după încheierea acestui contract, pârâta RN a înstrăinat nurorii sale RAM, apartamentul situat în Str. GVB, nr. 8, bl. 13/7, scara 1, et. 3, ap. 13, sector 1, București, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1074/16.04.2010, creându-și o stare de insolvabilitate. Intervenienta a arătat că în speță sunt îndeplinite condițiile admiterii acțiunii pauliene, solicitând admiterea acțiunii principale, cu scopul reparării prejudiciului cauzat Mariei Apachiței.

În drept, sunt invocate dispozițiile art.975 din Codul civil și art.49 C.pr.civ.

În cererea de intervenție în interes propriu, BG a solicitat revocarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010, ca fiind încheiat în frauda creditorilor vânzătoarei.

În motivarea cererii, s-a arătat că în data de 27.07.2010 a fost încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr.1577/27.07.2010, între BG în calitate de împrumutător și RN în calitate de împrumutat, având ca obiect suma de 23.500 EURO, cu termen scadent la data de 15.12.2010.

S-a mai arătat că în data de 16 aprilie 2010 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1074 prin care pârâta RN a înstrăinat nurorii sale RAM, apartamentul situat în Str. GVB, nr. 8, bl. 13/7, scara 1, et. 3, ap. 13, sector 1, București, creându-și o stare de insolvabilitate. Intervenienta a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile admiterii acțiunii pauliene, iar în ceea ce privește anterioritatea creanței sale, a fost invocată practica judiciară în sensul că actul fraudulos de înstrăinare săvârșit în scopul sustragerii unui bun de la confiscare sau de la urmărirea silită este revocabil.

În drept, sunt invocate dispozițiile art.975 din Codul civil și art.49 C.pr.civ

La termenul din 2 noiembrie 2012, reclamanta a depus copie certificată a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1074/16.04.2010 (41-43), iar instanța a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5742,8 lei și timbru judiciar de 8 lei, în sarcina intervenientei AM obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 3797,52 lei și timbru judiciar de 5 lei, iar în sarcina intervenientei BG obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 3620,3 lei și timbru judiciar de 5 lei, așa cum rezultă din încheierea de la fila 45 din dosar.

În data de 7 noiembrie 2011, intervenienta BG a formulat o cerere prin care a solicitat reducerea taxei judiciare de timbru cu 50% și eșalonarea taxei reduse, iar în subsidiar eșalonarea plății taxei judiciare, depunând înscrisuri doveditoare (f. 49-64). Prin încheierea din 23 noiembrie 2012 (f. 67), instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar a petentei și a dispus eșalonarea taxei de timbru pe durata a 10 luni, începând cu decembrie 2012, stabilind o rată lunară de 362,03 lei.

Prin cererea înregistrată în data de 28 noiembrie 2011, intervenienta AM a solicitat instanței să dispună reducerea taxelor judiciare instituite în sarcina sa cu 50%, iar în subsidiar, să dispună eșalonarea plății taxelor judiciare, depunând înscrisuri doveditoare (f. 76-89, 95-97). Prin încheierea din 21 decembrie 2012, instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar a petentei și a dispus eșalonarea taxei de timbru pe durata a 20 de luni, începând cu luna decembrie 2012, stabilind o rată lunară de 189,87 lei (f. 119).

În data de 11 decembrie 2012, pârâta RAM a depus prin serviciul registratură o completare la întâmpinarea formulată, prin care a invocat excepția inadmisibilității, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă. Pârâta și-a motivat apărarea arătând că cererea introductivă a fost întemeiată pe art. 1562 și următoarele din Noul Cod Civil, în timp ce contractul de împrumut a fost încheiat la 29.01.2010, căzând sub incidența dispozițiilor vechiului Cod civil, potrivit art. 3 din Legea 71/2011. A apreciat pârâta că invocarea de către reclamantă ca temei juridic al acțiunii civile a unui text de lege inaplicabil în cauză duce la respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Pârâta RN a formulat în data de 14 decembrie 2012 întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și cerere reconvențională, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr.236/29.01.2010, precum și a actului adițional la acesta din 04.02.2011.

În motivare, pârâta a arătat că nu a împrumutat niciodată suma de 50.000 EURO de la reclamantă, contractul de împrumut invocat fiind încheiat în urma unor manopere dolosive folosite de DA, cu fraudarea legii. Pârâta a susținut că suma a reprezentat dobânzi calculate în mod arbitrar de reclamantă pentru împrumuturi primite anterior și restituite.

Pârâta a mai susținut că a cunoscut-o pe reclamantă în anul 2005, prin intermediul intervenientei AM și că a împrumutat sume de bani cuprinse între 5.000-10.000 EURO de la reclamantă, cu o dobândă lunară de 5%, fără a încheia contractele în formă scrisă, sume restituite integral, împreună cu dobânda.

Începând cu anul 2008, reclamanta a condiționat acordarea împrumuturilor de încheierea unor contracte în formă autentică. Pârâta a menționat că a mai încheiat mai multe contracte de împrumut cu reclamanta ulterior anului 2008, însă în ceea ce privește suma de 50.000 de EURO din contractul nr.236/29.01.2010, aceasta nu a fost niciodată primită efectiv, ci a constat în dobânzi calculate de reclamantă la sumele împrumutate anterior.

Pârâta a indicat cauza de nulitate a contractului nr.236/29.01.2010 ca fiind frauda la lege, respectiv cămătărie, arătând că a formulat un denunț aflat în instrumentare la D.G.P.M.B. Secția 11 Politie.

În ceea ce privește apartamentul înstrăinat pârâtei RAM, pârâta RN a susținut că nu a reprezentat niciodată un bun în garantarea vreunui împrumut primit de la reclamantă, dar si că reclamanta este un simplu creditor chirografar, fără a avea o garanție reală. De asemenea, pârâta a susținut că nu sunt îndeplinite în speță condițiile pentru a fi admisă acțiunea pauliană, lipsind prejudiciul si frauda.

În drept, sunt invocate dispozițiile art.115-120 C.pr.civ.

În dovedirea pretențiilor formulate, a fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale si a interogatoriului.

La termenul din 14 decembrie 2012, reclamanta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru (f. 106), iar instanța, în temeiul art. 49 C.p.c., a admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu formulate de AM si de BG, așa cum a rezultat din încheierea aflată la fila 114 din dosarul cauzei.

În data de 8 februarie 2013, pârâta RAM a depus întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu formulată de BG,solicitând instanței respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 975 din vechiul Cod civil, lipsind prejudiciul si frauda. Mai mult, s-a mai invocat faptul că în ceea ce privește creanța intervenientei, nu este îndeplinită cerința anteriorității sale în raport de actul atacat, întrucât actul atacat a fost încheiat în luna aprilie 2010, iar contractul de împrumut în luna iulie 2010, cu termenul de scadentă la data de 15.12.2012.

Pârâta a mai arătat faptul că nu este îndeplinită condiția referitoare la fraudă, întrucât aceasta nu a cunoscut existenta contractului de împrumut încheiat de BG cu RN. În plus, s-a mai indicat că pârâta a divorțat de fiul pârâtei RN în anul 2003, relațiile dintre acestea răcindu-se odată cu trecerea timpului.

La aceeași dată, 8 februarie 2013, pârâta RAM a depus întâmpinare și cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de AM, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Pârâta a arătat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune admiterea acțiunii pauliene, lipsind frauda si prejudiciul. S-a arătat că la momentul înstrăinării imobilului pârâta RN mai deținea și alte bunuri, astfel încât nu a fost creată o stare de insolvabilitate, dar si că RAM nu a avut cunoștință de existenta contractului de împrumut cu nr. 301/05.02.2010.

În plus s-a mai menționat că la data încheierii actului atacat, 16 aprilie 2010, creanța intervenientei AM nu era scadentă, termenul de scadentă fiind stabilit la 31.07.2010.

Reclamanta DA a formulat o întâmpinare la cererea reconvențională a pârâtei RN, prin care a invocat excepția tardivității cererii reconvenționale, iar în subsidiar a solicitat instanței respingerea cererii reconvenționale ca fiind neîntemeiată.

Reclamanta a susținut că cererea reconvențională a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art.134 C.p.c. si a arătat că nu este de acord cu judecarea împreună a celor două cereri.

S-a mai susținut că înscrisul contract cu nr. 236/29.01.2011 este un înscris autentic ce se bucură de prezumția de validitate care nu poate fi combătută decât prin procedura înscrierii în fals. În plus, pârâta RN a scris în data de 4 februarie 2011 o declarație prin care a recunoscut că pentru sumele împrumutate nu i s-a perceput nici o dobândă. Reclamanta a considerat că transmiterea imobilului între RN si nora sa RAM a fost o operațiune fictivă prin care s-a urmărit ieșirea bunului din patrimoniul debitoarei cu scopul vădit ca urmărirea bunului să nu mai poată fi făcută de creditori.

Reclamanta a anexat copie certificată a declarației din 4.02.2011 (f. 134).

La termenul din 15 februarie 2013, instanța a pus în discuția contradictorie a pârtilor si a calificat excepția inadmisibilității invocată de pârâta RAM ca fiind o apărare de fond si a luat act de faptul că reclamanta a înțeles să nu mai susțină excepția tardivității cererii reconvenționale. Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, interogatoriile reciproce si proba testimonială cu câte un martor.

La data de 26 martie 2013, a fost depusă prin serviciul registratură o adresă emisă de Politia Sectorului 3 - Secția 11 Politie (f. 142).

La termenul din data de 12 aprilie 2013, au fost depuse de pârâta RAM sentința civilă nr. 7180/18.11.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 (f. 154-155), încheierea nr.44488/20.08.2012 (f. 157), extras de carte funciară (f. 158) în copii certificate, si de către reclamantă contractul de împrumut nr.362/27.02.2008 (f.159), declarație nr. 135/29.01.20109 (f. 160), contract de împrumut nr. 136/29.01.2010 (f. 161), declarație nr. 239/29.01.2010 (f. 162), contract de împrumut nr.236/29.01.2010 (f. 163-164), declarație din 04.02.2011 (f. 165), contract de împrumut nr.2304/31.10.2008 (f. 166), contract de împrumut nr.1577/27.07.2010 (f. 168).

La același termen, instanța a administrat proba cu interogatoriile reciproce ale părților, răspunsurile fiind consemnate în dosarul cauzei, la filele 169-206 si proba testimonială, procedând la audierea martorilor TG, TD si DS, declarațiile acestora aflându-se în dosar la filele 207-212.

De asemenea la termenul din 12 aprilie 2013, pârâta RN a depus cerere de ajutor public judiciar, solicitând instanței scutirea de la plata taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea cererii reconvenționale, depunând si înscrisuri doveditoare (f. 214-231).

Cererea a fost respinsă de către instanță ca neîntemeiată prin încheierea din 26 aprilie 2013. La data de 10 mai 2013, pârâta a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din data de 5.06.2013.

La termenul din 21 iunie 2013, instanța a pus în discuția părților excepția netimbrării cererii reconvenționale formulate de pârâta RN, pe care a admis-o și excepția insuficientei timbrări a cererii de intervenție în interes propriu formulate de AM, pe care de asemenea a admis-o.

În data de 27 iunie 2013, pârâta RAM a depus prin serviciul registratură concluzii scrise precum și chitanța nr.355/19.10.2012 (f.263), chitanța nr.357/01.11.2012 (f.264),iar reclamanta DA a depus concluzii scrise si înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.15082/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis excepția netimbrarii cererii reconvenționale, formulată de pârâta-reclamanta RN; s-a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de intervenție formulată de intervenienta în interes propriu AM; s-a admis acțiunea principala formulată de reclamanta DA, în contradictoriu cu pârâții RN și RAM; s-a admis cererea de intervenție principala formulata de intervenienta în interes propriu BG, în contradictoriu cu paratele RN si RAM; s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 de BNPA TAM; s-a dispus ca anularea contractului are efecte relative, numai între părțile prezentului dosar; a fost anulată cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenienta în interes propriu AM, în contradictoriu cu pârâtele RN si RAM ca insuficient timbrata; a fost anulată cererea reconvenționala formulata de parata-reclamanta RN în contradictoriu cu reclamanta-parata DA ca neîntemeiata; au fost obligate paratele la plata către reclamanta a sumei de 5748 lei reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 29 ianuarie 2010, între reclamanta DA, în calitate de împrumutător, si pârâta RN, în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul autentificat sub nr.236/29.01.2010 (f. 4), având ca obiect suma de 50.000 euro, pârtile stabilind termen de restituire data de 29.01.2011.

Prin actul adițional autentificat cu nr. 188/04.02.2011 (f. 5), aceleași părți au modificat contractul de împrumut, în sensul că au stabilit ca termen de scadentă data de 31.07.2011.

La împlinirea termenului de scadentă, pârâta RN nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a restitui suma împrumutată, astfel încât reclamanta a procedat la executarea silită a obligației.

Prin adresa comunicată terțului poprit S.C. RC S.R.L. în data de 23.04.2012 (f. 9), a fost înființată poprirea asupra cotei de 1/3 din venitul tarifar net pe care debitoarea îl obținea de la această societate. De luarea acestei măsuri a fost înștiințată si debitoarea RN, prin comunicarea efectuată în data de 24 aprilie 2012.

Instanța a constatat că primirea comunicării a fost confirmată si semnată de către pârâta RAM, care s-a recomandat agentului ca fiind ruda, respectiv nora pârâtei RN (f. 8).

Având în vedere că terțul poprit nu a respectat interdicția de a plăti reclamantei sumele de bani, reclamanta, prin executor judecătoresc, a efectuat demersuri în urma cărora a aflat pârâta deține în proprietate un singur imobil, situat în București, Bdul CRP, nr.10, bloc 3, scara 2, parter, ap 47, în privința căruia în cartea funciară este înscris un drept de ipotecă până la concurenta sumei de 48.000 euro, precum si alte sarcini, susțineri care nu au fost contestate de către cele doua parate.

În continuare, din extrasul de carte funciară pentru informare (f. 3), rezultă că în data de 16 aprilie 2010, pârâta RN i-a transmis pârâtei RAM dreptul de proprietate cu privire la imobilul din București, Str. GVB, nr.8, bl. 13/7, scara 1, et. 3, ap. 13, sector 1.

Reclamanta a considerat că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare cu nr. 1074/16.04.2010 i-a fost creat un prejudiciu si a solicitat instanței desființarea acestui contract pe calea acțiunii pauliene.

Analizând apărarea de fond formulată de pârâta RAM în sensul că acțiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât a fost întemeiată în drept pe art. 1562 si următoarele din Codul civil, instanța a constatat că aceasta este nefondată.

Contractul de împrumut cu nr 236/29.01.2010 a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil. Potrivit art.3 din Legea nr.71/2011, actele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor, iar potrivit art.116, dispozițiile art.1558-1565 din Codul civil se aplică si creditorilor ale căror creanțe s-au născut înainte intrării sale în vigoare, dacă scadenta se situează după această dată.

Având în vedere faptul că termenul de scadentă a fost stabilit la 31.07.2011, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, contractului de împrumut încheiat între reclamantă si pârâtă îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864.

Instanța a amintit că potrivit principiului de drept iura novit curia, judecătorul nu este ținut de textul de lege indicat de parte, ci trebuie să aplice acel text de lege care corespunde situației de fapt calificată juridic de către parte.

Așadar, instanța a analizat pretenția supusă judecății prin prisma art.975 din Codul civil din 1864 potrivit căruia creditorii pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Acțiunea revocatorie este acea acțiune prin care creditorul poate cere desființarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de către debitor în vederea prejudicierii sale.

În primul rând, reclamanta DA este un creditor chirografar al pârâtei RN, din contractul cu nr.236/29.01.2010, rezultând că a fost garantată îndeplinirea obligației cu toate bunurile mobile si imobile prezente si viitoare. Așadar, are calitatea procesuală cerută de art.975 C. civil de a promova această acțiune.

În al doilea rând, în ceea ce privește condiția ca actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, instanța a constatat că prejudicierea creditorului se concretizează în faptul că prin încheierea unui act juridic, debitorul își mărește sau își creează o stare de insolvabilitate.

În speță, din înscrisul aflat la filele 41-43 din dosar, rezultă că în data de 16 aprilie 2010 pârâta RN i-a înstrăinat pârâtei RAM imobilul din București, Str. GVB, nr.8, bl.13/7, scara 1, et.3, ap.13, sector 1, pentru prețul de 98.000 euro.

Urmarea vânzării imobilului din str. GVB a fost faptul pârâta a rămas cu un singur imobil în proprietate, cel din Bdul RCP, care este ipotecat până la concurenta sumei de 48.000 euro, din vânzarea căruia ar fi putut fi satisfăcute creanțele creditorilor.

În ciuda demersurilor efectuate în procedura executării silite, reclamanta DA a fost pusă în situația în care creanța sa în cuantum de 50.000 euro să nu poată fi îndestulată întrucât executarea imobilului din Bdul RCP ar fi satisfăcut cu prioritate creditorii ipotecari, iar în patrimoniul debitoarei nu au fost găsite alte bunuri ce ar putea fi executate silit. Prejudiciul a constat astfel în imposibilitatea reclamantei DA de a-si încasa creanța fără aducerea imobilului vândut în patrimoniul debitoarei RN.

În ceea ce privește condiția existentei fraudei debitorului, ea constă în aceea că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului fată de creditor. El si-a dat seama că prin încheierea acelui act si-a creat o stare de insolvabilitate, fiind indiferent dacă actul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

În speță, la încheierea contractului de vânzare cumpărare, pârâta RN a avut cunoștință de sumele de bani ce trebuiau restituite atât reclamantei, cât și intervenientei am, dar si de împrejurarea că imobilul din Bdul RCP era ipotecat în favoarea BCR, astfel încât nu ar fi putut îndestula creanțele creditorilor. Așadar, pârâta RN a avut cunoștință despre faptul că prin vânzarea imobilului si-a creat o stare de insolvabilitate.

Aceasta rezulta si din faptul ca aceasta a contractat, intr-o scurta perioada de timp, mai multe împrumuturi într-un cuantum ridicat (potrivit contractelor nr.236/29.01.2010, nr.301/05.02.2010, nr.1577/27.07.2010), cunoscând faptul ca nu are mijloace financiare pentru a le restitui.

În ceea ce privește cerința potrivit căreia creditorul trebuie să aibă o creanță certă, lichidă si exigibilă si, în principiu, anterioară actului atacat, instanța a constatat că este îndeplinită.

Creanța reclamantei este certă, existenta ei rezultând din contractul de împrumut cu nr.236/29.01.2010 care a fost recunoscut de debitoare prin semnarea acestuia.

Creanța este lichidă, câtimea ei fiind determinată prin contractul de împrumut, fiind vorba despre 50.000 euro si este exigibilă, data scadentei fiind 31.07.2011.

Fiind un act juridic cu titlu oneros, pentru admiterea acțiunii este necesar să fie dovedită si complicitatea la frauda a terțului dobânditor, care constă în faptul că terțul a cunoscut că prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil.

În practica judecătorească s-a stabilit că această condiție este îndeplinită si atunci când terțul, deși nu a cunoscut intenția debitorului de a prejudicia interesele creditorului, a cunoscut totuși că prin actul pe care îl încheie s-a creat sau s-a mărit insolvabilitatea debitorului. În acest sens a hotărât și instanța supremă prin decizia nr.101/17 ianuarie 2006, stabilind că în cadrul acțiunii revocatorii, complicitatea terțului în cazul încheierii unui act cu titlu oneros trebuie considerată îndeplinită si în situația în care terțul, deși n-a cunoscut intenția debitorului de a prejudicia interesele creditorului, a cunoscut totuși că prin actul la care participă a creat sau a urmărit insolvabilitatea debitorului.

Din probatoriul administrat în dosarul cauzei rezultă faptul că pârâta RAM, terț dobânditor, a avut cunoștință că prin vânzarea imobilului, pârâta RN si-a creat o stare de insolvabilitate.

Instanța a reținut că atitudinea nesincera a acestei parate rezulta si din faptul ca, deși în întâmpinare (fila 28 ds.) a susținut ca a luat cunoștința de contractul de împrumut în momentul în care a aflat ca este chemata în proces ca parata, în răspunsul la interogatoriu, la întrebarea nr.2 a menționat ca a fost la reclamanta acasă după ce a aflat de începerea executării silite în baza contractului de împrumut, rezultând deci ca a avut cunoștința de acesta anterior demarării procesului (fila 169 ds.).

De asemenea, deși la fila 8 din dosar exista dovada comunicării înființării popririi, semnata de către aceasta parata, împotriva căreia nu s-a înscris în fals, în răspunsul la interogatoriu, la întrebarea nr. 8, a menționat că nu știe despre ce e vorba ( fila 170 ds.)

În interogatoriul administrat, pârâta RAM a afirmat că din moment ce a plătit prețul imobilului, nu a interesat-o dacă RN și-a creat sau nu o stare de insolvabilitate (întrebarea 6, fila 197). Nu s-a făcut însa dovada ca prețul a fost achitat efectiv, parata RAM nefăcând nici dovada ca a avut venituri cu care sa plătească contravaloarea imobilului, deși a susținut ca a contract mai multe împrumuturi pe care ulterior le-a restituit în urma vânzării unui apartament si a unui autoturism ( răspunsul la întrebarea nr. 9, fila 170).

În plus, din declarația martorului DS, vecin cu pârâta RAM, rezultă că din anul 2002, pârâta RAM locuiește în imobilul din str. GVB, iar pârâta RN a locuit acolo până în anul 2010. Aceasta depoziție contrazice susținerile paratei RAM, care în răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 9, fila 199 ds.) a menționat ca în imobil fostul soț a locuit pana in 2005-2006, când s-au despărțit, iar parata RN a mai locuit puțin (doua trei zile), după care a părăsit imobilul, fapt ce releva nesinceritatea acesteia.

De asemenea, deși a susținut că relațiile sale cu parata RN sunt reci, aceasta din urma, în răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 5, a menționat ca în prezent, in imobilul din str.GVB nr.11/13, aparținând paratei RAM, se afla sediul unei firme a sale, ce este în faliment.

În temeiul art.1203 C. civ, instanța a prezumat că, locuind în același imobil timp de mai mulți ani, până la momentul înstrăinării imobilului, cele două pârâte ar fi putut purta discuții referitoare la împrumuturile contractate de către fosta soacră, precum și la situația sa financiară.

Fiind îndeplinite condițiile cerute de art.975 C.Civil, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta DA si dispune desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 de BNPA TAM. Contractul de vânzare cumpărare este inopozabil reclamantei DA, în limita creanței constatate prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 23/29.01.2010.

Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta BG, instanta a constatat că, în data de 27 iulie 2010, între intervenienta BG, în calitate de împrumutător, si pârâta RN, în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul autentificat sub nr. 1577/27.07.2010 (f. 39-40), având ca obiect suma de 23.500 euro, părțile stabilind termenul de restituire la 15.12.2010.

Instanța a constatat că intervenienta BG este un creditor chirografar al pârâtei RN, creanța sa fiind garantată cu toate bunurile mobile si imobile ale debitoarei, având deci calitatea procesuală cerută de art. 975 C. civ.

În ceea ce privește condiția ca prin actul atacat să fi fost creat un prejudiciu creditorului, instanța a constatat că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare, intervenienta a fost pusă în situația de a nu-si mai putea recupera creanța, deoarece debitoarea si-a creat o stare de insolvabilitate.

În interogatoriul administrat, la întrebarea 8 de la fila 203, pârâta RN a declarat că în prezent nu mai are nimic, intervenienta aflându-se în imposibilitatea de a-si îndestula creanța de 23.500 euro.

În ceea ce privește cerința referitoare la frauda debitorului, instanța a reținut că pârâta RN a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului de înstrăinare fată de creditoarea sa BG, si-a dat seama că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare si-a creat o stare de insolvabilitate.

Referitor la creanța intervenientei, aceasta este certă, existenta ei rezultând din contractul de împrumut cu nr. 1577/27.07.2010 (f. 39-40), care a fost însușit de debitoare prin semnare.

Creanța este si lichidă, cuantumul ei de 23.500 euro fiind determinat prin contractul de împrumut, si este si exigibilă, fiind împlinit termenul de scadentă, 15.12.2010.

În legătură cu cerința ca creanța să fie anterioară actului atacat, instanța a apreciat că atunci când debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv, chiar dacă este vorba despre un act încheiat anterior nașterii dreptului său de creanță.

Pârâta RN a declarat că a investit suma de bani obținută în urma vânzării imobilului în afaceri, astfel încât chiar la momentul contractării împrumutului de la intervenienta BG debitoarea avea cunoștință de insolvabilitatea sa, si de neputința de a fi executată silit în cazul în care nu si-ar fi îndeplinit obligația de restituire a sumei de 23.500 euro.

Referitor la condiția complicității la fraudă a terțului, în speță din întreg probatoriul administrat rezultă că pârâta RAM a cunoscut faptul că prin actul pe care l-a încheiat s-a creat starea de insolvabilitate a debitoarei.

Din declarația martorului DS, coroborată cu răspunsurile pârâtei RAM la interogatoriu instanța a tras concluzia că pârâta a cunoscut că prin cumpărarea imobilului acesta nu ar mai fi putut executat silit în cazul neîndeplinirii obligațiilor pârâtei RN, si că aceasta nu dispunea de alte bunuri.

Drept urmare, în temeiul art.975 C.civ., instanța a admis cererea de intervenție voluntară în interes propriu formulată de intervenienta BG.

Având în vedere faptul că acțiunea revocatorie este proprie creditorului care o intentează, desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 de BNPA TAM produce efecte relative, astfel încât va fi reparat doar prejudiciul suferit de reclamanta DA și de intervenienta în interes propriu BG, in limitele creanțelor constate prin cele doua contracte de împrumut, respectiv nr. 236/29.01.2010 autentificat de BNPA MM si nr.1577/27.07.2010 de BNPA MM.

În ședința din 21 iunie 2013 instanța a admis excepția de netimbrare a cererii reconvenționale formulate de pârâta RN, așa cum a rezultat din încheierea care face parte integrantă din prezenta hotărâre, motiv pentru care, în baza art.20 alin.3 din legea nr. 146/1997, a anulat cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. 236/29.01.2010 de BNPA MM ca netimbrată.

Prin aceeași încheiere, instanța a admis excepția de insuficientă timbrare a cererii de intervenție în interes propriu formulate de intervenienta AM, în consecință va anula cererea de intervenție în interes propriu ca insuficient timbrată, in baza art. 20 alin. 3 din legea nr.146/1997.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că potrivit art.274 alin.1 C.p.c., partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere admiterea cererii principale, instanța a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 5748 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru si timbru judiciar, așa cum a rezultat din chitanța seria BCIT nr.1031140/10.12.2012 (f. 106). Având în vedere ca dovada achitării onorariului de avocat a fost depusa după încheierea dezbaterilor, instanța nu putea avea în vedere chitanța nr. 271/09.03.2013.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate, în termen legal au formulat apel RAM, RN și A M.

Apelanta RAM a invocat următoarele motive de apel:

1. Hotărârea apelata este nelegala întrucât, contrar celor solicitate prin cererea de chemare in judecata, respectiv revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 1074/16.04.2010 si contrar celor analizate în speța, pronunța o soluție diferita.

Astfel, cu toate ca in considerentele hotărârii se analizează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii pauliene, prevăzute de art.975 C.civ, prin hotărârea apelata, instanța pronunța nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr.1074/16.04.2010 de BNPA TAM.

Față de natura juridica si de efectele total diferite ale celor doua instituții de drept, respectiv revocarea si nulitatea, hotărârea instanței de fond este nelegala, întrucât instituția nulității se delimitează clar de alte cauze de ineficacitate ale actului juridic cum este in speța, revocarea.

Soluția instanței de fond este nelegala si din prisma faptului ca dispune "anularea are efecte relative numai intre părțile prezentului dosar", întrucât efectele admiterii acțiunii pauliene urmează sa se producă numai fata de creditorii ale căror acțiuni au fost admise.

Astfel, hotărârea pronunțata nu poate produce efecte față de toate părțile din dosar întrucât parte este și intervenienta în interes propriu A M a cărei cerere a fost anulata ca insuficient timbrata. Prin urmare, hotărârea pronunțata este nelegala întrucât din modul in care a fost redactat dispozitivul se înțelege ca efectele admiterii acțiunii s-ar produce și față de aceasta intervenienta care, prin netimbrarea cererii sale, a înțeles să renunțe în exercitarea acțiunii sale.

2. Hotărârea apelata, prin argumentele expuse, în pofida probelor administrate este rezultatul unei stări de fapt distorsionate si in vădita contradicție cu realitatea.

Apelanta-parata RAM s-a căsătorit cu fiul intimatei-parate, RN, la 22.02.1997 din conviețuirea lor rezultând un copil, respectiv minora AF, născuta la 04.03.1997.

Conform sentinței civile nr.7180 pronunțata de Judecătoria Sector 1 București, dosar nr. 12013/2003, căsătoria dintre RAM si RS a fost desfăcuta din culpa comună.

In timpul căsătoriei, cei doi soți au dobândit in proprietate, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat nr.3017/15.06.1998, apartamentul nr.l3J situat in București, str. GVB nr.8, bl. 13/7, sc.l, et.3, sector 1.

Ulterior, apelanta-parata s-a împăcat cu fostul soț și în ideea de a nu repeta greșelile din trecut au hotărât sa înceapă o viata nouă în Italia.

Neînțelegerile dintre soți ce au determinat despărțirea s-au datorat in exclusivitate intimatei-parate RN care nu a agreat niciodată căsătoria fiului ei R S M cu apelanta-parata RAM.

Având nevoie de bani pentru a-si asigura un minim necesar în Italia, apelanta-parata si fostul ei soț (de acum concubin) au hotărât a vinde apartamentul cumpărat în cursul anului 1998, intimata-parata RN exprimându-si dorința de a-l cumpăra. In acest sens a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu ipoteca autentificat nr. 2655/18.09.2002 BNP ARN.

De la bun început, între părțile contractante a existat înțelegerea ca la momentul stingerii obligațiilor contractate de RN cu BCR (contractul de credit nr.1020 din 18.09.2002) apartamentul ce face obiectul vânzării sa fie răscumpărat de apelanta-parata R M A.

În perioada concubinajului, apelanta-parata RAM a achiziționat împreuna cu RS prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 165/02.02.2004 un apartament situat in București, str. GVB nr. 11-13, bl. 8/3, sc.l, parter, sector 1, având in vedere ca in urma reluării conviețuirii a rezultat un al doilea copil.

Conform graficului de rambursare emis de BCR din 11.03.2010 rezulta ca prin ordinul de încasare nr.2010031100016776 din 11.03.2010, intimata-parata RN a achitat integral contractul de împrumut ipotecar nr. 1020/2002, fiind stinse astfel toate obligațiile contractuale.

Respectând termenii înțelegerii încheiate cu fiul sau si fosta sa nora RAM, intimata-parata RN a vândut prin act autentic apartamentul nr. 13 situat în București, str. GVB nr.8, sector 1 la 16.04.2010, prețul de 98.000 Euro fiind achitat integral pe data autentificării actului de vânzare-cumpărare.

Toate probele administrate în cauză atesta fără echivoc ca de la momentul achiziționării (1997) si pana la momentul actual, imobilul ce face obiectul revocării a fost folosit exclusiv de apelanta-parata, fostul ei soț si de copiii acestora.

Intr-adevăr, la 24.04.2012 (fila 8 dosar), RAM a primit procesul-verbal emis de BEJ PCG prin care se înștiința instituirea unei popriri pe numele intimatei-parate RN. O astfel de înștiințare a creat temeri apelantei care a purces la verificarea cauzelor instituirii popririi, insa fost sa soacra RN nu i-a dat nici un fel de detalii in acest sens.

Contrar celor reținute de instanța de fond, probele cauzei atesta fără dubiu ca apelanta R A M a luat cunoștința de împrumuturile contractate de fosta sa soacra exclusiv cu ocazia chemării sale in judecata, respectiv după luna mai 2012.

Înscrisurile depuse la dosar atesta ca RN a contractat mai multe împrumuturi de la creditoarea-reclamanta DA, respectiv: contractul de împrumut nr. 362/27.02.2008 BNP Asociați Miu si Molcuț; contractul de împrumut nr. 136/29.01.2009 BNP MM; contractul de împrumut nr. 236/29.01.2010.

Conform declarațiilor autentificate cu nr.135/29.01.2009 si nr. 285/29.01.2010, DA recunoaște ca a primit de la debitoarea RN în integralitate sumele împrumutate menționând ca nu mai are nici o pretenție de nici o natura de la aceasta.

Prin cel de-al treilea contract de împrumut, nr. 236/29.01.2010, RN a contractat de la DA un împrumut în valoarea de 50.000 Euro "cu termen de restituire la 22.01.2011", iar prin actul adițional nr.188/14.02.2011, părțile contractante au negociat un nou termen de scadente, respectiv la 31.07.2011.

Sentința apelata, ignorând deopotrivă succesiunea evenimentelor ce au precedat autentificarea contractului de vânzare-cumpărare 1074/16.04.2010, dar si probatoriile administrate de apelanta-parata RAM, a apreciat că în speța, actul juridic cu titlu oneros încheiat este rezultatul unei fraude, complicitatea terțului dobânditor fiind evidenta si neechivoca.

Probele citate de instanța in susținerea argumentelor mai sus expuse conferă in realitate, o alta situație de fapt, dovada înștiințării popririi existenta la fila 8 consemnând fără echivoc ca la data de 12.04.2012 RAM a semnat procesul-verbal de comunicare a popririi emis de BEJ PCG, ocazie cu care nu au fost predate nici un fel de "înscrisuri, cu atât mai puțin contractele de împrumut pe care le citează instanța.

In ceea ce privește concluziile instanței de fond ca apelanta-parata nu ar fi dovedit ca prețul a fost achitat efectiv cu ocazia întocmirii contractului de vânzare-cumpărare nr.1074/16.04.2010, instanța de apel urmează a respinge o astfel de apreciere fata de dispozițiile art. 1174 si urm. C.civ.

Art.1171 C.civ. definește înscrisul autentic ca fiind acela care s-a făcut cu solemnitățile ceruta de lege, de un funcționar public, care are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a încheiat. Înscrisul autentic se bucura de o prezumție de validitate, astfel încât cel care îi folosește este scutit de orice dovada, proba contrara revenind celui care ii contesta.

Pe de alta parte, înscrisul autentic face dovada absoluta pana la declararea falsului în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri, respectiv mențiunea ca prețul a fost plătit deja de cumpărător, valabilitatea consimțământului exprimat de parii, etc.

Prin urmare, dispozițiile Codului civil consacra opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscrisul autentic stipulând expres în art.1173 alin (1) "înscrisul autentic face deplina credința împotriva oricărei alte persoane despre dispozițiile si convențiile ce le constata."

Rămâne de neînțeles, față de conținutul dispozițiilor citate cum instanța de fond a apreciat ca apelanta-parata RAM nu a făcut dovada plații prețului in condițiile in care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat nr.1074/16.04.2010 BNP TAM se menționează expres ca "prețul vânzării este de 98.000 Euro echivalent a 405.690,60 lei, la cursul de schimb un Euro = 4,1397 lei, preț pe care cumpărătorul l-a achitat integral din surse proprii azi, data autentificării prezentului act."

In ceea ce privește dovada plații din surse proprii, instanța de fond a ignorat susținerile apelantei-parate care a precizat ca in scopul plații integrale a apartamentului s-a folosit de împrumuturi pe care ulterior le-a restituit în urma vânzării unor bunuri mobile si imobile.

Relevante în acest sens sunt: contractul de vânzare-cumpărare 4143/17.09.2010 BNP MS prin care a fost înstrăinat apartamentul nr.l situat în București str. G V B nr. 11-13, bl. 8/3, sc.l, parter, sector 1; contractul de vânzare-cumpărare autovehicul marca Audi din 01.11.2010 prin care s-a încasat prețul de 26.500 Euro.

Referitor la prezumția ca locuind in același imobil si ca pana la momentul înstrăinării apartamentului apelanta-parata ar fi putut purta discuții referitoare la împrumuturile contractate de către fosta sa soacra precum si la situația sa financiara este nerelevanta din moment ce in cauza nu au fost administrate dovezi din care sa rezulte o astfel de concluzie.

Așa cum s-a arătat deja prin probele administrate, apelanta-parata a locuit în imobil cu fostul sau soț pana in 2005-2006 când s-au despărțit, in același timp părăsind imobilul si intimata-parata RN.

De altfel, relațiile cu fosta sa soacra au fost întotdeauna tensionate si numai existenta celor doua minore a creat un culoar de comunicare, fara pretenția de a exista loc de confidente si destăinuiri in ceea ce privește viata si afacerile personale.

Martorul DS, audiat în ședința publica din data de 12.04.2013 menționează ca "relația dintre RN si R M A era una rece (...) doamna RN venea destul de rar în vizită la nepoate, iar ultima oara am văzut-o în toamna trecuta.""""

Și martorii audiați de intimata-reclamanta în persoana numiților T G si T D menționează ca apelanta RAM a fost văzuta prima data in instanța si ca aceasta nu a participat niciodată la intermedierea raporturilor contractuale născute între creditoare si debitoarea RN.

In sensul apărărilor apelantei pledează si răspunsurile la interogatoriu date de intervenientele BG si A M (filele 179 si 181 dosar) care la întrebările 1 si 2 recunosc ca Roman M A nu a participat niciodată la discuțiile purtate de RN în vederea contractării împrumuturilor, fiind văzuta pentru prima data în instanța, cu ocazia prezentului dosar.

Fără sa-si probeze susținerile, singura care afirma prezenta apelantei la încheierea contractelor de împrumut cu RN este DA. In mod curios, instanța de fond da valoare probatorie susținerilor creditoarei, în condițiile în care, aceasta nu reușește sa demonstreze ca RMA a participat la negocierile precontractuale sau ca a cunoscut, fără echivoc, intenția fostei sale soacre in ceea ce privește diminuarea patrimoniului sau prin vânzarea imobilului ce face obiectul revocării.

Cu alte cuvinte, complicitatea la frauda a terțului dobânditor este o concluzie ce are la origine o interpretare distorsionata a realității, motiv pentru care instanța de control urmează a dispune cenzurarea si sancționarea modului de soluționare de către instanța de fond a prezentei cauze.

3. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătoreasca vădit nelegala interpretând greșit actele normative aplicabile in speța.

Deși instanța de fond a apreciat ca toate condițiile cerute de art.975 C.civ privind admisibilitatea acțiunii revocatorii sunt îndeplinite în cauza, fata de probatoriul administrat și față de exigența dispozițiilor legale aplicabile în speța, aceste condiții nu pot fi apreciate ca îndeplinite din perspectiva următoarelor considerente:

i) Referitor la prima condiție, dovada insolvabilității debitorului trebuie făcuta de creditor.

Din probele administrate rezulta ca la data contractării împrumutului nr.236/29.01.2010 debitoarea-intimata RN avea în patrimoniu atât bunuri mobile cat si bunuri imobile.

De altfel, în contractul mai sus citat, debitoarea RN menționează expres ca "(.,.) garantez restituirea sumei împrumutate cu toate bunurile mele mobile si imobile, prezente si viitoare".

La termenul scadent stipulat prin actul adițional nr. 188/04.02.2011, respectiv la 31.07.2011, debitoarea avea in patrimoniu un apartament (intr-adevăr ipotecat), societăți comerciale si bunuri mobile care în mod evident puteau face obiectul executării silite, creditoarea putând a-si îndestula pretențiile în limita sumei împrumutate de 50.000 Euro.

Trebuie reținut că, în procedura executării silite, creditoarea nu a făcut dovada ca apartamentul ce a făcut obiectul vânzării prin contractul nr. 1074/16.04.2010 reprezintă singurul bun susceptibil de executare la data scadentei.

ii). In ceea ce privește cea de a doua condiție de admisibilitate a acțiunii pauliene, frauda debitorului", instanța s-a grăbit sa aprecieze ca intimata-parata RN si-a creat si mărit în mod conștient o stare de insolvabilitate prin vânzare imobilului ce face obiectul actului revocat.

Contractul nr. 1074 a fost încheiat la data de 16.04.2010, respectiv cu un an si jumătate înainte de scadenta (31.07.2011), iar debitoarea, având afaceri în derulare, în mod sigur avea perspective în onorarea contractului. In plus, prin încasarea prețului de 98.000 Euro, debitoarea nu si-a creat o stare de insolvabilitate, ci dimpotrivă, si-a majorat patrimoniul care depășea cu mult valoarea pretențiilor creditoarei.

Prin urmare, la momentul datei de 16.04.2010 când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.1074/16.04.2010,, debitoare nu era insolenta, ci dimpotrivă, dovedea putere financiara în vederea stingerii obligațiilor contractuale încheiate cu intimata-reclamanta.

Instanța nu trebuie să piardă din vedere faptul ca anterior contractului nr. 236/29.01.2010, intre DA si RN au fost încheiate si alte contracte de împrumut (362/2008 și 136/2009) toate fiind onorate de restituiri la scadența, elocvente în acest sens, fiind declarațiile autentificate nr.135/29.01.2009 si 285/29.01.2010.

Cu alte cuvinte, între creditoare și debitoare existau antecedente contractuale pe care debitoarea le-a onorat cu buna-credința, în termenii si condițiile stipulate si agreate de ambele părți.

iii). In ceea ce privește certitudinea si lichiditatea creanței, nu se poate nega existenta acestora dat fiind contractul de împrumut încheiat în forma autentica, referitor exigibilitatea insa, instanța urmează a lua act ca aceasta condiție nu este îndeplinita.

Instanța de apel urmează a constatat că și în speța de față situația se repeta întrucât titlul executoriu invocat de intimata-reclamanta pe care si-a întemeiat acțiunea, nu este suficient; procesele-verbale de executare existente la filele 8 si 9 dosar (din 23.04.2012 si 24.04.2012) confirma o executare parțiala si infirma o pretinsa stare de insolvabilitate a debitoarei.

Cu alte cuvinte, creanța a devenit certa, lichida și exigibilă în iulie 2011, adică ulterior încheierii actului atacat (16.04.2010) creditoarea-reclamanta având doar un drept viitor care nu era exigibil.

Prin urmare, instanța de fond a soluționat greșit cauza din perspectiva condiției numărul 3 a acțiunii pauliene.

iv). In ceea ce privește complicitatea apelantei-parate, hotărârea instanței de fond se prevalează de o prezumție motivata pe art.1203 C.civ., reținând ca "locuind în același imobil timp de mai mulți ani pana la momentul înstrăinării imobilului, cele doua parate ar fi putut purta discuții cu privire la împrumuturile contractate de fosta soacra și cu privire la situația sa financiara".

Aspectul ca dobânditoarea apartamentului ce face obiectul actului revocat s-ar fi aflat într-o relație apropiata cu debitoarea (fosta soacra) nu este reala, nu este dovedita si nu este de natura să înlăture buna-credința a acesteia.

Potrivit dispozițiilor art.1899 alin .2) C.civ. apelanta-parata, la data de 16.04.2010 când a devenit proprietara imobilului din București, str. GVB nr.8, bl. 13/7, sc.l, et.3, ap.13, sector 1 a dovedit buna-credința, onorându-si toate obligațiile contractuale inclusiv plata integrala a prețului stipulat in cuantum de 98.000 Euro.

Nu exista nici o proba la dosar in baza căreia sa se poată aprecia faptul ca între părți a intervenit un pact neserios cu privire la vânzare, motiv pentru care nu se poate retine complicitatea terțului la frauda, nefiind astfel îndeplinite rigorile art.975 C.civ.

De altfel, o alta proba ignorata de instanța de fond sunt evidentele de Carte Funciara existente le dosarul cauzei din care rezulta ca nu existau nici un fel de înscrieri referitoare la sarcini ale imobilului - obiect al vânzării - sau alte mențiuni ce ar fi putut conduce la concluzia de complicitate la frauda a terțului.

In mod corect, instanța de fond ar fi trebuit sa analizeze aceste dovezi si sa soluționeze cauza nu de pe poziția prezumțiilor ci din perspectiva probelor si in special a înscrisurilor administrate în cauză.

Hotărârea instanței de fond este criticabila pentru aceleași considerente și în ceea ce privește admiterea cererii de intervenție formulata de intimata-intervenienta BG.

Mai mult, analizând cererea formulata din prisma condițiilor de admisibilitate ale acțiunii pauliene prevăzute de art.975 C.civ, instanța de control urmează a observa, conform contractului de împrumut autentificat nr.1577/27.07.2010, ca acesta s-a încheiat la data de 27.07.2010,ulterior contractului de vânzare cumpărare nr.1074/16.04.2010, ce se cere a fi revocat.

Prin urmare, în raport de aceasta creditoare nu se verifica nici condiția prevăzuta de art.975 C.civ. cu privire la anterioritatea creanței.

De altfel, contrar celor reținute de instanța de fond, nici condiția complicității la frauda a terțului nu se probeze, întrucât, astfel cum a arătat deja, nu exista nici o dovada la dosar în baza căreia sa se poată aprecia faptul ca între parți a intervenit un pact neserios cu privire la vânzare si cu atât mai puțin ca la momentul încheierii acestuia, apelanta-parata RM A ar fi avut cunoștința ca vânzătoarea-debitoare RN avea intenția de a mai contracta si alte împrumuturi în viitor.

Apelanta RN invocă următoarele motive de apel:

In mod greșit au fost admise cererea principala formulata de DA si cererile de intervenție formulate de intimatele A M si BG. In mod greșit a fost anulata cererea reconvenționala formulate de această apelantă.

1.Consideră că revocarea unui act juridic si anularea acestuia sunt instituții de drept diferite, cu efecte juridice diferite, iar instanța de fond a nesocotit principiul disponibilității care guvernează dreptul nostru civil, pronunțând astfel o soluție nelegala.

2.Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1074/16.04.2010 la BNP Totis Andreia Mura, prin care RN a vândut imobilul apelantei-parate RMA, fosta sa nora, este legal si licit si astfel trebuie să rămână, în condițiile în care apelanta nu și-a creat o stare de insolvabilitate prin vânzarea, la data de 16.04.2010, a acestui apartament, si nu a avut nici un fel de înțelegere cu apelanta R M A, în realitate, acest apartament nu i-a aparținut niciodată.

Mai mult decât atât, acest apartament, situat in București, str. GVB nr., bl.13/7, sc., et.3, nr., Sector 1, a aparținut de la bun început apelantei-parate RAM si lui, R S, fiind dobândit in proprietate de către cei doi, in timpul căsătoriei acestora, in anul 1998, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat nr.3017/15.06.1998.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare cu ipoteca autentificat nr. 2655/18.09.2002 BNP Romanov Alice Nicoleta, RN a cumpărat de la cei doi acest imobil, cu înțelegerea ca, la momentul stingerii obligațiilor contractuale fata de BCR (contractul de credit nr. 1020 din 18.09.2002) apartamentul ce face obiectul vânzării sa fie răscumpărat de apelanta-parata RAM.

Conform graficului de rambursare emis de BCR din 11.03.2010, rezulta ca, prin ordinul de încasare nr.2010031100016776 din 11.03.2010, subsemnata

RN a achitat integral contractul de împrumut ipotecar nr. 1020/2002 la data de 11.03.2010.

La data de 16.04.2010, respectând termenii înțelegerii încheiate cu fiul si fosta mea sa noră, RN a vândut prin act autentic apartamentul nr. - situat in București, str. GVB nr.8, sector 1 la 16.04.2010, prețul de 98.000 Euro fiind achitat integral pe data autentificării actului de vânzare-cumpărare.

De la momentul achiziționării (1998) si pana la momentul actual, imobilul ce face obiectul revocării a fost folosit exclusiv de apelanta-parata RAM împreună cu R S si copiii acestora.

In mod surprinzător, instanța de fond a apreciat că, în speța, actul juridic cu titlu oneros încheiat este rezultatul unei fraude, complicitatea terțului dobânditor fiind evidenta si neechivoca.

Nu a existat nici o intenție de a frauda si nici o complicitate din partea apelantei-parate RMA.

Aceasta nu a cunoscut faptul că RN a încheiat vreun contract de împrumut cu vreuna dintre părțile din dosar.

Relațiile dintre RN si apelanta-parata RAM, așa cum a arătat în depoziția sa si martorul DS, au fost întotdeauna reci, si priveau exclusiv creșterea nepoatelor mele, fiicele apelantei si ale fiului meu. .

3. In speța dedusa judecații, nu sunt întrunite condițiile legale pentru a ne afla in prezenta acțiunii revocatorii.

Astfel, din probele administrate rezulta faptul ca, la data încheierii contractului de împrumut nr.236/29.01.2010, RN avea în patrimoniu atât bunuri mobile cat si bunuri imobile.

Chiar în cuprinsul contractului, se specifica faptul ca RN, în calitate de debitoare garantează restituirea sumei împrumutate cu toate bunurile mele mobile si imobile, prezente si viitoare", apartamentul ce a făcut obiectul vânzării prin contractul nr.1074/16.04.2010 nereprezentând singurul bun susceptibil de executare la data scadentei.

La momentul încheierii contractului a cărui revocare se solicita, RN nu se afla în insolenta, ci dimpotrivă, avea puterea financiara de a restitui, cu dobânzi mari, sume de bani anterior împrumutate de la reclamanta si interveniente, contractele de împrumut si declarațiile de achitare ale creditoarelor existând la dosarul cauzei.

Toate aceste contracte de împrumut încheiate anterior au fost achitate de RN cu buna-credința.

Astfel, prin contractul autentificat sub nr.362/ianuarie 2008, reclamanta i-a împrumutat suma de 20.000 Eur, cu aceeași dobândă lunară de 5% (evident, nemenționată în contractul de împrumut) sumă și dobânzi pentru 11 luni restituite la data de 22.12.2008, potrivit declarației autentificate date de reclamantă, pe care am depus-o la dosarul de fond.

In acelea și condiții, a mai încheiat alte contracte de împrumut, depuse la dosar, penultimul, la data de 29.01.2009, prin care a împrumutat de la reclamantă suma de 30.000 Eur, cu dobânda lunară de 5%, încheind contractul autentificat sub nr. 136/2009, iar la data de 01.02.2009, a mai împrumutat 15.000 Eur, în aceleași condiții, cu înțelegerea de a-i achita dobânda la momentul restituirii împrumuturilor.

La data de 29.01.2010, potrivit declarației notariale a acesteia, reclamanta recunoaște că i-a restituit suma împrumutată, de 30.000 Eur, pretinzându-i în continuare 39.750 Eur, sumă compusă din 18.000 Eur dobânda pe 12 luni pentru suma de 30.000 Eur, 6750 Eur, dobânda pe 9 luni pentru suma de 15.000 Eur, precum și cei 15.000 Eur împrumutați și anterior fără a încheia act autentic.

Pentru această sumă, reclamanta i-a mai calculat dobânzi pentru 1 an de zile (12 luni, 5% lunar), suma rezultată fiind de 50.000 Eur, urmând ca RN să îi dea 50.000 Eur la data de 29.01.2011, peste exact 12 luni, calculate de la data de 29.01.2010, respectiv ianuarie 2011, ulterior data scadentă fiind prelungită prin act adițional la contractul de împrumut, până în iulie 2011.

Așadar, suma de 50.000 Eu, care face obiectul ultimului contract de împrumut cu reclamanta, nu reprezintă altceva decât dobânzi calculate de DA pentru sume împrumutate și restituite, RN fiind forțată se semneze acest contract de împrumut.

Nu se poate susține ca RN și-a creat o stare de insolvabilitate prin vânzarea la data de 16.04.2010 a apartamentului către RAM, deoarece, RN, așa cum am arătat anterior, mai avea și are și în prezent in proprietate un alt apartament (cel din sectorul 3).

Mai mult, în urma vânzării acestui apartament către R M A, RN a încasat prețul, astfel că nu și-a diminuat în nici un fel patrimoniul și nici nu și-a creat o stare de insolvabilitate în detrimentul vreunui creditor, fie el chiar și chirografar.

III. Consideră că, în mod greșit i-a fost anulata ca netimbrata cererea reconvenționala.

Astfel, arată că îndeplinea condițiile pentru a putea beneficia de o scutire, reducere sau eșalonare a plații taxei judiciare de timbru.

Apelanta AMcritică sentința primei instanțe arătând în esență că, aceasta a anulat în mod greșit cererea sa de intervenție în condițiile în care i se admisese cererea de ajutor public judiciar sub forma eșalonării taxei judiciare de timbru.

Prin decizia civilă nr.321 A din 30.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă a admis apelurile formulate de către pârâta RAM și de către pârâta reclamantă RN în contradictoriu cu intimatele DA și BG împotriva sentinței civile nr.15082/28.06.2013; a admis apelul formulat de intervenienta AMîn contradictoriu cu intimatele RAM și RN împotriva sentinței, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta BG și a anulat în parte sentința în sensul că a înlăturat dispoziția privind anularea ca netimbrată a cererii de intervenție voluntară formulată de intervenienta AMîn contradictoriu cu intimatele RN și RAM; a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea cererii de intervenție voluntară principală formulată de AMși a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu privire cererea principală și la anularea cererii reconvenționale formulate de RN precum și la obligația pârâtelor RN și RAM de plată a cheltuielilor de judecată către reclamanta DA.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În prealabil, tribunalul a constatat că apelurile formulate în cauza de față au efecte devolutive fiecare cu privire la anumite părți ale hotărârii atacate.

Astfel, prin motivele invocate apelul formulat de RN devoluează soluția dată cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta DA și cererea de intervenție formulată de intervenienta BG. În aceleași limite se devoluează hotărârea atacată și prin apelul pârâtei RAM. În plus, apelul pârâtei RN privește și soluția dată cererii reconvenționale din punct de vedere subiectiv acest apel fiind îndreptat împotriva intimatelor DA și RAM.

În privința apelului formulat de intervenienta A M, acesta este îndreptat împotriva intimatelor RN și RAM.

În al doilea rând, tribunalul a constatat că în esență, motivele de apel invocate de apelantele RN și RAM sunt identice astfel încât acestea vor fi analizate împreună.

Motivele de apel invocate de aceste două apelante pot fi rezumate după cum urmează:

1.Greșita dispoziție de anulare a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 încheiat între cele două apelante menționate mai sus, în condițiile în care acțiunile cu care fusese sesizată prima instanță aveau ca obiect acțiuni pauliene formulate de creditorii apelantei RN.

2.Neîndeplinirea condițiilor acțiunii pauliene cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta DA și la intervenția voluntară principală formulată de intervenienta BG.

În plus, apelanta RN critică soluția de anulare a cererii sale reconvenționale ca netimbrate.

1.Motivul de apel referitor la anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1074/16.04.2010 nu poate fi primit întrucât faptul că în dispozitivul sentinței atacate instanța a dispus anularea deși obiectul cererii a fost revocarea contractului menționat nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii. Într-adevăr, folosirea improprie a cuvântului anulare în loc de revocare nu are nici un efect juridic în cauza de față, în condițiile în care din considerentele hotărârii rezultă cu claritate că desființarea contractului menționat a fost dispusă în condițiile în care s-au analizat și s-au apreciat întemeiate condițiile acțiunii pauliene.

Sub acest aspect, tribunalul a indicat faptul că trebuie să se aibă în vedere faptul că hotărârea este unitară și în ceea ce privește temeiul soluției pronunțate prin dispozitiv acesta se regăsește în considerentele hotărârii.

2.Al doilea motiv de apel referitor la neîndeplinirea condițiilor acțiunii pauliene, tribunalul constată că acesta este fondat numai în parte, respectiv în ceea ce privește acțiunea pauliană formulată de intervenienta BG pe calea intervenției voluntare principale. În ceea ce privește cererea principală, motivul de apel este nefondat întrucât în privința reclamantei DA acțiunea revocatorie a fost corect admisă de prima instanță.

Astfel, în ceea ce privește condițiile acțiunii pauliene, contrar celor susținute de apelantele RN și RAM, tribunalul constată că în privința cererii principale acestea erau întrunite.

În privința acțiunii pauliene formulate de DA, tribunalul a constatat că este îndeplinită condiția anteriorității creanței, constatate prin contractul de împrumut autentificat sub nr.236/29.01.2010, față de actul atacat ca fraudulos încheiat la 16.04.2010.

În egală măsură, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că este îndeplinită condiția creării stării de insolvabilitate a apelantei RN, debitor al reclamantei DA. Sub acest aspect, apelantele RN și RAM susțin că o asemenea dovadă nu s-ar fi făcut în cauză, deoarece conform contractului de vânzare cumpărare nr.1074/16.04.2010 a fost plătit prețul de 98.000 euro, fapt atestat de însuși înscrisul constatator al acestui contract.

Contrar celor afirmate de apelante, tribunalul constată că, sub aspectul plății prețului din acest contract, înscrisul constatator, chiar dacă este autentic, nu face dovada împotriva terților cu privire la plată. Într-adevăr, sub acest aspect, actul autentic nu face dovada până la înscrierea în fals, așa cum în mod greșit susțin apelantele, ci până la proba contrară, inclusiv față de terți, cum este și creditorul care acționează pe calea acțiunii pauliene, care în această acțiune nu are calitatea de având cauză al debitorului său. Or, în cauza de față, din probele administrate, în special recunoașterile apelantei RN care a arătat că avea mai multe datorii în perioada respectivă, datorii care depășeau valoarea prețului obținut prin contractul menționat, coroborat cu faptul că aceasta nu și-a executat obligațiile sale de plată la scadență nici față de alți creditori, face foarte probabilă concluzia că în realitate, prețul nu a fost plătit. Mai mult, această prezumție simplă este întărită și de faptul că între părți exista un raport de afinitate, RAM fiind soția fiului lui RN. Susținerile în sensul că de fapt relațiile dintre cele două apelante sunt reci nu sunt credibile dată fiind succesiunea în care au avut loc evenimentele invocate în sprijinul acestei afirmații, precum și stările de fapt atestate de înscrisurile și declarațiile de martori audiați în cauză, din care reiese printre altele că și după înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul contractului nr.1074/16.04.2010, apelanta RN a păstrat sediile unor firme ale sale la acea adresă, iar RAM se legitima în anul 2012 la primirea actelor de executare cu privire la firmele apelantei RN ca fiind nora acesteia - fila 8 dosar fond. În plus, nu trebuie pierdut din vedere și faptul că apartamentul ce a făcut obiectul contractului nr.1074/16.04.2010 fusese vândut în anul 2002 de RM și R S către RN.

Față de toate aceste elemente de fapt, tribunalul a constatat că este dovedită crearea stării de insolvabilitate în ceea ce o privește pe RN prin încheierea contractului nr.1074/16.04.2010, stare de insolvabilitate care oricum nu se poate dovedi în mod direct, ci numai indirect prin intermediul altor elemente din care rezultă această stare a patrimoniului debitorului.

Elementele de fapt prezentate mai sus, conduc în egală măsură și la concluzia neverosimilității afirmațiilor celor două apelante în sensul că RAM nu cunoștea că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 în condițiile arătate mai sus, și deci că nu este îndeplinită condiția fraudei părților la încheierea contractului autentificat sub nr.1074/16.04.2010. Intenția de fraudare a creditorului debitorului nu poate fi dovedită direct, întrucât este un element de natură internă subiectivă, însă elementele de fapt menționate mai sus susțin în mod solid prezumția simplă a acestei intenții de fraudă comună celor două apelante RN și RAM în ceea ce o privește pe reclamanta DA.

Faptul că la data încheierii contractului nr.1074/16.04.2010, creanța acestei creditoare nu era scadentă nu poate duce la altă concluzie pentru că ceea ce este esențial în cazul acțiunii revocatorii este intenția de fraudare a intereselor creditorului, creanța trebuind să fie exigibilă la data formulării acțiunii revocatorii.

Cât privește acțiunea revocatorie formulată de intervenienta BG pe calea intervenției voluntare principale, tribunalul a constatat că nu erau întrunite condițiile admiterii acțiunii pauliene, deoarece așa cum reiese din înscrisurile de la dosar, această creditoare a încheiat contractul de împrumut nr.1077 cu debitoarea RN la 27.07.2010 - fila 39 dosar fond. Or, nu se poate admite că debitorul a urmărit fraudarea unui creditor ulterior prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 16.04.2010.

Referitor la motivul de apel formulat de RN cu privire la anularea cererii reconvenționale ca netimbrată, tribunalul a constatat că acesta este vădit nefondat, față de motivele invocate în susținerea acestuia. Într-adevăr, cele susținute de această apelantă în sensul că în mod greșit prima instanță nu a reținut că îndeplinea cerințele prevăzute de lege pentru acordarea ajutorului public judiciar nu pot fi reținute întrucât acesta nu pot fi invocate prin apelul împotriva hotărârii de anulare ci exclusiv în cadrul cererii de reexaminare împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar, cale procedurală pe care de altfel apelanta RN a și exercitat-o în fața primei instanțe, fiindu-i respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din 5.06.2013.

Apelul declarat de apelanta AMa fost găsit fondat întrucât din înscrisurile dosarului de fond rezultă că prin încheierea din data de 21.12.2012 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de această parte cu privire la cererea sa de intervenție voluntară principală, ajutorul public fiind acordat sub forma eșalonării taxei judiciare de timbru.

Or, în aceste condiții, în caz de neplată a uneia din ratele stabilite de instanță, nu mai poate interveni anularea cererii ca netimbrată, ci se va proceda la executarea silită a sumelor neachitate de partea care a beneficiat de ajutor public judiciar. În acest sens, art.21/2 alin.3 din Legea nr.146/1997 aplicabil ratione temporis prevede că în cazul eșalonării sau amânării plății taxelor de timbru, instanța transmite hotărârea de încuviințare, care constituie titlu executoriu, Ministerului Economiei și Finanțelor/organelor competente pentru urmărirea executării obligației de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părții din taxa datorată, la termenele stabilite. În titlul executoriu se vor menționa și codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum și orice alte date de identificare a debitorului. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Economiei și Finanțelor în a căror rază teritorială își are sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.

Față de această situație, constatând că s-a solicitat anularea sub acest aspect a sentinței primei instanțe și trimiterea spre rejudecare cu privire la cererea de intervenție formulată de intervenienta A M, tribunalul a dispus această măsură, în baza art. 297 C.proc.civ.

Totodată, tribunalul a admis apelul formulat de RN și RAM și a schimbat în parte sentința atacată, cu privire la soluția dată cererii de intervenție formulată de intervenienta BG în sensul respingerii acestei cereri ca neîntemeiată. A menținut soluțiile date de prima instanță cu privire la cererea principală și la anularea cererii reconvenționale formulate de RN precum și la obligația pârâtelor RN și RAM de plată a cheltuielilor de judecată către reclamanta DA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele pîrîte RAM și RN și intervenientele BG și AM.

În motivarea recursului său, recurs întemeiat în drept pe disp.art.304 pct.6,7 și 9 C.pr.civ,, recurenta intervenientă BG a criticat decizia ca nelegală sub aspectul respingerii cererii sale de intervenție voluntară principală.

Recurenta arată că tribunalul a menționat eronat numărul contractului de împrumut ca fiind 1577, acesta fiind în realitate 1077 și că a încheiat cu parata RN mai multe contracte de împrumut, respectiv la data de 31.10.2008 la Societatea Profesionala Notariala MM un contractul sub nr.2304 pentru suma de 20.000 euro, cu finalizare în 21.12.2009, la scadenta RN nu i-a restituit suma ci a mai cerut un împrumut de 3.500 euro, acesta fiind motivul pentru care suma finală este de 23.500 euro conform contractului autentificat sub nr.1577/27.07.2010.

Se mai arată că recurenta este un creditor chirografar al pârâtei RN, iar creanța sa fiind garantată cu toate bunurile mobile și imobile ale debitoarei, având deci calitatea procesuală cerută de art.975 Cod civil

Recurenta susține că instanța de apel nu a avut în vedere, întrunirea condiției principale ca prin actul atacat să fi fost creat un prejudiciu creditorului, deoarece în calitate de creditoare a fost pusă în situația de a nu mai putea recupera creanța întrucît debitoarea și-a creat o stare de insolvabilitate, însă starea de insolvabilitate a debitoarei a fost reținută și de instanța de apel, sens în care sunt răspunsurile la interogatoriu, respectiv la întrebarea 8 la care parata RN a declarat că nu mai are în prezent nimic, creditoarea fiind în imposibilitatea de a-și îndestula creanța de 23.500 euro.

În opinia recurentei, instanța de apel nelegal nu a ținut cont de faptul ca parata RN a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului de înstrăinare, dându-si seama ca prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare și-a creat o stare de insolvabilitate, respectiv de frauda debitorului.

Mai mult, instanța de apel nu reținut că debitorul a urmărit fraudarea unui creditor ulterior cu toate că este obligatoriu de avut în vedere faptul că atunci când debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv, chiar daca este vorba despre un act încheiat anterior nașterii dreptului sau de creanța, aspect reținut corect de către instanța de fond.

Mai susține că RN a investit sumele de bani obținute în urma vânzării imobilului în afaceri, astfel încât chiar la momentul contractării împrumutului, aceasta avea cunoștința de insolvabilitate a sa si de neputința de a fi executata silit în cazul în care nu si-ar fi îndeplinit obligația de restituire.

O altă nelegalitate reținuta în decizia civila atacata este cea referitoare la creanța sa care este certa, existenta ei rezultând dintr-un contract de împrumut, lichida, cuantumul este de 23.500 euro si exigibila fiind împlinit termenul de scadență, iar din întreg probatoriul administrat în cauză , rezulta fără tăgada si complicitatea la frauda a terțului, în speța faptul ca pârâta RAM a cunoscut faptul ca prin actul pe care l-a încheiat s-a creat starea de insolvabilitate a debitoarei.

Pentru toate aceste aspecte se solicită casare hotărârii și rejudecându-se în fond cauza, să se mențină sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

În dovedirea recursului, recurenta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În motivarea recursului său, recurs întemeiat în drept pe disp.art.304 pct.6,7 și 9 C.pr.civ, recurenta pârâtă RAM a criticat decizia ca nelegală sub următoarele aspecte:

1. între dispozitivul si motivarea deciziei pronunțate de Tribunalul București în calea de atac a apelului există contradictorialitate.

In apel, Tribunalul București admite atât apelul recurentei, cât și pe cel al apelantei pârâte RN și pe cel al apelantei AM, schimba în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție voluntara principala formulata de intervenienta BG; anulează în parte sentința în sensul că înlătura dispoziția privind anularea a netimbrata a cererii de intervenție voluntara principala formulată de intervenienta AMși trimite cauza la instanța de fond pentru soluționarea cererii de intervenție voluntară principala formulata de intervenienta AM; menține celelalte dispoziții.

Recurenta susține că ar exista o contradictorialitate evidenta între dispozitivul si motivarea deciziei pronunțate de Tribunalul București în calea de atac a apelului, în sensul ca, deși în dispozitiv se menționează admiterea atât a apelului acestei pârâte, cât si a celui declarat de intimata-parata RN, în motivare si ulterior în celelalte dispoziții, nu se regăsesc decât motivele pe care se sprijină soluția de respingere a apelurilor declarate de pârîte, astfel că, în opinia recurentei, apelul său a fost respins și doar apelul formulat de intervenienta AM a fost admis, astfel cum rezulta și din motivare.

2. decizia recurată este nelegală deoarece greșit, instanța de apel apreciază ca folosirea termenilor "anulare" si "revocare" în cuprinsul dispozitivului hotărârii ar avea aceiași valoare.

Recurenta susține că greșit, instanța de apel apreciază ca folosirea termenilor "anulare" si "revocare" în cuprinsul dispozitivului hotărârii ar avea aceiași valoare si ca instanța de fond nu a greșit atunci când a dispus "anularea contractului de vânzare-cumpărare", deși se solicitase "revocarea" acestuia, iar potrivit legii, "revocarea" este sancțiunea care intervine în situația admiterii unei acțiuni pauliene.

Contrar celor solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr.1074/16.04.2010 și contrar chiar legii si celor analizate în speța, în opinia recurentei, instanța de fond a pronunțat o soluție diferita, pe care instanța de apel, prin dispozitivul si motivarea hotărârii sale, a validat-o.

Astfel, cu toate că în considerentele sentinței se analizează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii pauliene, prevăzute de art.975 C.civ, prin sentința si decizia recurata, instanța pronunța anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.l074/16.04.2010 de BNPA TAM.

Față de natura juridica si de efectele diferite ale celor doua instituții de drept, respectiv revocarea si nulitatea, hotărârea recurata este nelegala, întrucât instituția nulității se delimitează clar de alte cauze de ineficacitate ale actului juridic cum este în speța revocarea.

In doctrina, s-a stabilit ca nulitatea este "sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Cu alte cuvinte, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic nu se respecta condițiile de valabilitate de fond sau de forma, iar efectele sale se produc cu caracter retroactiv prin repunerea parților în situația anterioară.

In schimb, ca urmare a reușitei în acțiunea revocatorie, actul atacat dovedit ca fraudulos va fi inopozabil creditorului ce a intentat acțiunea, producând efecte relative.

Față de aceste caracteristici, atât în teorie cât și în practica, s-a stabilit ca "drept urmare a reușitei ei, va fi reparat numai prejudiciul suferit de creditorul reclamant. Terțul poate păstra bunul, oferind creditorului suma de bani necesara satisfacerii creanței sale. (..) Excedentul rămas după satisfacerea creanței creditorului care a intentat acțiunea pauliana aparține terțului dobânditor."

Hotîrârile celor doua instanțe sunt nelegale si din prisma faptului ca se dispune "anularea are efecte relative numai între părțile prezentului dosar", întrucât efectele admiterii acțiunii pauliene urmează să se producă numai față de creditorii ale căror acțiuni au fost admise.

3. decizia recurată este nelegală sub aspect probatoriu deoarece în motivare tribunalul folosește numai probabilități, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ .

Recurenta susține în mod greșit, instanța de apel apreciază că sunt îndeplinite condițiile acțiunii pauliene, iar în motivare tribunalul folosește numai probabilități, și că dintr-o astfel de probabilitate, concluzionează că în realitate prețul nu a fost plătit.

In ceea ce privește aceasta concluzie, că recurenta nu a dovedit ca prețul a fost achitat efectiv cu ocazia întocmirii contractului de vânzare-cumpărare mr.1074/16.04.2010, recurenta invocă dispozițiile art.1174, și urm. C.civ., texte de lege pe care instanțele le-au ignorat (lipsind astfel de temei legal hotărârea) sau le-au interpretat greșit.

Art. 1171 C.civ. definește înscrisul autentic ca fiind acela care s-a făcut cu solemnitățile ceruta de lege de un funcționar public care are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a încheiat.

Înscrisul autentic se bucura de o prezumție de validitate, astfel încât cel care folosește este scutit de orice dovada, proba contrara revenind celui care îl contesta.

Pe de alta parte, înscrisul autentic face dovada absoluta pana la declararea falsului în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri, respectiv mențiunea ca prețul a fost plătit deja de cumpărător valabilitatea consimțământului exprimat de părți etc.

Prin urmare, dispozițiile Codului civil consacra opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscrisul autentic stipulând expres în art.1173 alin.1 "înscrisul autentic face deplina credința împotriva oricărei alte persoane despre dispozițiile și convențiile ce le constata."

Rămâne de neînțeles, în opinia recurentei, față de conținutul dispozițiilor citate cum instanța de fond a apreciat ca apelanta-parata RAM nu a făcut dovada plații prețului în condițiile în care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat nr.1074/16.04.2010 BNP TAM se menționează expres prețul vânzării este de 98.000 Euro echivalent a 405.690,60 lei, la cursul de schimb euro = 4,1397 lei, preț pe care cumpărătorul l-a achitat integral din surse proprii azi data autentificării prezentului act."

4. decizia recurată este nelegală deoarece instanța de apel interpretează greșit actele normative aplicabile, lipsind astfel de temei legal hotărârea pronunțată, iar probele au fost omise sau apreciate eronat de către instanță.

4.1 Inexistența cerinței prejudiciului.

Recurenta susține că atât în teorie cât si în practica, acțiunea revocatorie (pauliana) este definita ca modalitatea prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general.

Cu alte cuvinte, acțiunea pauliana se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari si deschide acestora, potrivit art.975 C.civ., dreptul de a ataca în nume propriu actele viclene făcute de debitor în prejudiciul dreptului lor.

Prejudicierea creditorului se concretizează prin faptul că, prin încheierea actelor atacate, debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate.

Pentru a se putea intenta acțiunea revocatorie este necesara îndeplinirea mai multor condiții, respectiv: actul atacat sa fi creat creditorului un prejudiciu, prin actul încheiat debitorul micșorându-si activul patrimonial; frauda debitorului; debitorul sa fi avut cunoștința de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; creditorul să aibă o creanța certa, lichida si exigibila, anterioara actului atacat; complicitatea la frauda a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat (act cu titlu oneros).

Recurenta susține că deși instanța a apreciat că toate condițiile cerute de art.976 cod civil privind admisibilitatea acțiunii revocatorii sunt îndeplinite în cauză, față de probatoriul administrat și față de dispozițiile aplicabile, aceste condiții nu pot fi apreciate ca îndeplinite.

Referitor la dovada insolvabilității debitorului, aceasta trebuie făcută de creditor, și că în teoria și practica judecătorească s-a reținut că "sunt acte juridice care deși pot direct sau indirect duce la o micșorare a activului patrimonial nu se poate susține că ar prejudicia pe creditor";.

Din probele administrate rezultă că la data contractării împrumutului nr.236/29.01.2010, debitoarea intimată RN avea în patrimoniu atât bunuri mobile cât și bunuri imobile.

De altfel, în contractul mai sus citat, debitoarea RN menționează expres ca ,,(...) garantez restituirea sumei împrumutate cu toate bunurile mele mobile și imobile, prezente si viitoare".

La termenul scadent stipulat prin actul adițional nr.188/04.02.2011, respectiv 31.07.2011, debitoarea avea în patrimoniu un apartament (într-adevăr ipotecat), societăți comerciale si bunuri mobile care în mod evident puteau face obiectul executării silite creditoarea putând a-si îndestula pretențiile în limita sumei împrumutate de 50.000 Euro.

Trebuie reținut că, în procedura executării silite, creditoarea nu a făcut dovada că apartamentul ce a făcut obiectul vânzării prin contractul nr.1074/6.04.2010 reprezintă singurul bun susceptibil de executare la data scadenței.

4.2. In ceea ce privește cea de a doua condiție de admisibilitate a acțiunii pauliene, frauda debitorului, recurenta susține că, instanța s-ar fi grăbit să aprecieze ca intimata-parata RN și-a creat si mărit în mod conștient o stare de insolvabilitate prin vânzarea imobilului ce face obiectul actului revocat.

Contractul nr.1074 a fost încheiat la data de 16.04.2010, respectiv cu un an și jumătate înainte de scadența (31.07.2011), iar debitoarea, având afaceri în derulare, în mod sigur avea perspective în onorarea contractului. In plus, prin încasarea prețului de 98.000 Euro, debitoarea nu si-a creat o stare de insolvabilitate, ci dimpotrivă, și-a majorat patrimoniul care depășea cu mult valoarea pretențiilor creditoarei.

Prin urmare, la momentul datei de 16.04.2010 când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.1074, debitoare nu era insolvența, ci dimpotrivă, dovedea putere financiara în vederea stingerii obligațiilor contractuale încheiate cu intimata-reclamantă.

In opinia recurentei, instanța nu trebuie să piardă din vedere faptul ca anterior contractului nr 36/29.01.2010, între DA si RN au fost încheiate și alte contracte de împrumut (362/2008 si 136/2009) toate fiind onorate de restituiri la scadența elocvente în acest sens fiind declarațiile autentificate nr.135/29.01.2009 și 285/29.01.2010.

Cu alte cuvinte, între creditoare si debitoare existau antecedente contractuale pe care debitoarea le-a onorat cu buna-credința, în termenii și condițiile stipulate și agreate de ambele părți.

Referitor la cea de a treia condiție, legiuitorul prevede ca în exercițiul acțiunii pauliene, creditorul trebuie să se prevaleze de o creanța certa, lichida si exigibila si, în principiu anterioara actului atacat.

4.3. In ceea ce privește certitudinea si lichiditatea creanței, nu se poate nega existența acestora dat fiind contractul de împrumut încheiat în forma autentica, referitor la exigibilitatea insa, instanța urmează a lua act ca aceasta condiție nu este îndeplinită .

Potrivit art.379 alin.1) Cpc, "nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanța certa, lichida si exigibilă".

De asemenea, dispozițiile art.1023 C.civ. prevăd ca nu poate fi ceruta plata unei creanțe neexigibile și în consecința creditorul nu poate porni la executarea silita în temeiul unei astfel de creanțe.

De altfel, în spiritul textelor de lege mai sus invocate, exigibilitatea unei creanțe se naște pe data termenului acordat debitorului pentru executare, ceea ce ca înainte de îndeplinirea acestui termen executarea silita să nu fie cu putință.

Față de termenul scadent stipulat în contractul nr. 236/29.01.2010, respectiv 31.07.2011 (act adițional nr.188/2011), creditoarea în mod greșit apreciază că în mod conștient debitoarea și-a diminuat patrimoniul creându-si o stare de insolvabilitate.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justei, secția comerciala, într-o speța similară (dec.95/22.01.2008) reține că: "existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile nu este suficienta pentru revocarea unui act de înstrăinare cu titlu oneros. necesara fiind crearea stării de insolvabilitate (...) Instanța de apel a considerat ca prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare debitoarea nu si-a creat o stare de insolvabilitate, valoarea bunului înstrăinat fiind înlocuită de valoarea prețului primit. Întrucât actul translativa intervenit la 31.06.2005, iar somația de plata formulata de reclamant a fost înaintata în ianuarie 2006, nu subzista motivul potrivit căruia parata a încercat sa scoată din patrimoniul său un bun urmăribil."

Și în speța de față situația se repeta întrucât: titlul executoriu invocat de intimata-reclamanta pe care și-a întemeiat acțiunea, nu este suficient; procesele-verbale de executare existente la filele 8 si 9 dosar (din 23.04.2012 si 24.04.2012) confirma o executare parțiala și infirma o pretinsa stare de insolvabilitate a debitoarei.

Cu alte cuvinte, creanța a devenit certa, lichida si exigibila în iulie 2011 adică ulterior încheierii actului atacat(16.04.2010) creditoarea reclamanta având doar un drept viitor care nu era exigibil.

Prin urmare, instanța de fond a soluționat greșit cauza și din perspectiva celei de-a treia condiții a acțiunii pauliene.

4.4. In ceea ce privește complicitatea recurentei, hotărârea instanței de fond se prevalează de o prezumție motivata pe disp. art.1203 C.civ., reținând că "locuind în același imobil timp de mai mulți ani pana ia momentul înstrăinării imobilului, cele doua pârâte ar fi putut purta discuții cu privire la împrumuturile contractate de fosta soacra si privire la situația sa financiară".

Aspectul ca dobânditoarea apartamentului ce face obiectul actului revocat s-ar fi aflat într-o relație apropiata cu debitoarea (fosta soacra) nu este reala, nu este dovedita și nu este de natura să înlăture buna-credința a acesteia.

Potrivit dispozițiilor art.1899 alin.2 Cod civil apelanta pârâtă la data de 16.04.2010 când a devenit proprietara imobilului din București, str, GVB nr., bl./. sc.1, et.3, ap., sector 1 a dovedit buna credință onorându-și toate obligațiile contractuale inclusiv plata integrală a prețului stipulat în cuantum de 98.000 euro(din acest preț s-a folosit o parte pentru a se ridica ipoteca existența în favoarea BCR).

Nu există, în opinia recurentei, nici o probă la dosar în baza căreia să se poată aprecia faptul că între părți a intervenit un pact neserios cu privire la vânzare, motiv pentru care nu se poate reține complicitatea terțului la frauda nefiind astfel îndeplinite rigorile art.975 Cod civil.

De altfel, o altă probă ignorată de instanța de fond sunt evidențele de carte funciară existente la dosarul cauzei din care rezulta că nu existau nici un fel de înscrieri referitoare la alte sarcini ale imobilului - obiect al vânzării - sau alte mențiuni ce ar fi putut conduce la concluzia de complicitate la frauda a terțului.

În mod corect instanța ar fi trebuit să analizeze aceste dovezi și să soluționeze cauza nu de pe poziția prezumțiilor ci din perspectiva probelor și în special a înscrisurilor administrate în cauză.

In ceea ce privește dovada plății prețului apartamentului din surse proprii, în opinia recurentei, instanțele au ignorat susținerile sale care a precizat ca, în scopul plății integrale a apartamentului, folosit de împrumuturi pe care ulterior le-a restituit în urma vânzării unor bunuri mobile și imobile.

Relevante în acest sens sunt: contractul de vânzare-cumpărare 4143/17.09.2010 BNP Monica Surubariu prin care a fost înstrăinat apartamentul nr.l situat în București str. GVB nr. , bl. , sc.l, sector 1; contractul de vânzare-cumpărare autovehicul marca Audi din 01.11.2010 prin care s-a încasat prețul de 26.500 Euro.

În opinia recurentei, în mod greșit, instanța de apel reține legătura de afinitate dintre recurentă si RN și ca fiind dovedita crearea stării de insolvabilitate în ceea ce o privește pe RN, fără a motiva cu probe directe aceasta reținere.

Recurenta susține că nu are și nu avea calitatea de nora a numitei RN nici la momentul încheierii contractului a cărui revocare se solicita, așa cum a dovedit cu hotărârea privind desfacerea căsătoriei dintre recurentă si fiul numitei RN, RS (sentința civila nr.7180 pronunțata de Judecătoria Sector 1 București, dosar nr.12013/2003).

Instanța de apel, în opinia recurentei, nu face nici o referire la faptul că apartamentul în cauza, la data încheierii contractelor de împrumut, era ipotecat în favoarea băncii, și la faptul că din prețul pe care recurenta l-a plătit, RN a achitat băncii creditul si astfel a putut scoate acest apartament de sub ipoteca.

Dacă s-ar fi dorit crearea stării de insolvabilitate, în opinia recurentei, așa cum se reține de către instanța de apel si de cea de fond, nu trebuia să se vândă acest apartament deoarece acesta era deja ipotecat în favoarea băncii, nu era nevoie decât sa se mențină situația existenta, respectiv aceea de neachitare a creditului, iar banca valorifica imobilul.

Ori, recurenta i-a achitat creditul numitei RN, i-a scos apartamentul de sub ipoteca băncii, i-a achitat diferența de preț și a cumpărat apartamentul.

Prin încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, în opinia recurentei, RN nu și-a mărit starea de insolvabilitate, deoarece apartamentul era oricum ipotecat în favoarea băncii (BCR), care începuse procedura de executare silita imobiliară (cedase creanța ei unei societăți specializate în executări, deja se ajunsese la inevitabila situație în care banca scotea la licitație apartamentul în contul creanței pe care RN o avea către BCR si pe care o garantase cu imobilul în cauză) .

In ceea ce o privește, nu a existat nici o urma de complicitate la fraudă deoarece nu a cunoscut nimic din ceea ce înseamnă datoriile numitei RN, cu excepția celei de la banca la care a achitat creditul acesteia si a scos apartamentul de sub ipoteca pentru a-l putea cumpăra.

Ignorând deopotrivă succesiunea evenimentelor ce au precedat autentificarea actului de vânzare-cumpărare 1074/16.04.2010, dar si probatoriile administrate de recurentă, instanța apreciază că, în speța, actul juridic cu titlu oneros încheiat este rezultatul unei fraude, complicitatea terțului dobânditor fiind evidenta si neechivoca.

Certitudinea complicității terțului dobânditor este susținută în opinia instanțelor de fond și apel de câteva "considerente majore": din dosar rezulta dovada comunicării înștiințării popririi "semnata de către aceasta parata, împotriva căreia nu s-a înscris în fals"; nu s-a făcut însa dovada ca prețul s-a achitat efectiv, parata RAM nefăcând dovada ca a avut venituri cu care sa plătească contravaloarea imobilului"; "in temeiul art.1203 C.civ instanța prezuma ca locuind în același imobil timp de mai mulți ani pana la momentul înstrăinării imobilului, cele doua parate ar fi putut purta discuții cu privire la împrumuturile contractate de fosta soacra si cu privire la situația sa financiară" .

În opinia recurentei, probele menționate de instanța conturează o alta situație de fapt, dovada înștiințării popririi existenta la fila 8 consemnând fără echivoc ca la data de 12.04.2012 RAM a semnat procesul-verbal de comunicare a popririi emis de BEJ , ocazie cu care nu au fost predate nici un fel de înscrisuri, cu atât mai puțin contractele de împrumut pe care le citează instanța.

Referitor la prezumția ca locuind în același imobil si ca pana la momentul înstrăinării apartamentului apelanta-parata ar fi putut purta discuții referitoare la împrumuturile contractate de către fosta sa soacra precum si la situația sa financiara recurenta susține că este nerelevantă din moment ce în cauză nu au fost administrate dovezi din care sa rezulte o astfel de concluzie.

Așa cum s-a arătat deja prin probele administrate, apelanta-parata a locuit imobil cu fostul său soț până în 2005-2006 când s-au despărțit, în același timp părăsind. imobilul și intimata-parata RN.

De altfel, relațiile cu fosta sa soacra au fost întotdeauna tensionate și numai existența celor doua minore a creat un culoar de comunicare, fără pretenția de a exista loc confidente si destăinuiri în ceea ce privește viata si afacerile personale.

Martorul DS, audiat în ședința publică din data de 12.04.2013 menționează ca "relația dintre RN si RAM era una rece (. . .) doamna RN venea destul de rar în vizita la nepoate. iar ultima oara a văzut-o în toamna trecută."

Și martorii audiați de intimata-reclamanta în persoana numiților TG si TD menționează ca apelanta RAM a fost văzuta a dată în instanța si ca aceasta nu a participat niciodată la intermedierea raporturilor contractuale născute între creditoare si debitoarea RN.

In sensul apărărilor apelantei pledează și răspunsurile la interogatoriu date de intervenientele BG si AM (filele 179 si 181 dosar) care la întrebările 1 si 2 recunosc ca RAM nu a participat niciodată la discuțiile purtate de RN în vederea contractării împrumuturilor, fiind văzuta pentru prima data în instanța, cu ocazia prezentului dosar.

Fără să-și probeze susținerile, singura care afirma prezența apelantei la încheierea contractelor de împrumut cu RN este DA. In mod curios, instanța de fond da valoare probatorie susținerilor creditoarei, în condițiile în care aceasta nu reușește sa demonstreze ca RAM a participat la negocierile precontractuale sau ca a cunoscut, fără echivoc, intenția fostei sale în ceea ce privește diminuarea patrimoniului sau prin vânzarea imobilului ce face obiectul revocării.

Cu alte cuvinte, în opinia recurentei, complicitatea la frauda a terțului dobânditor este o concluzie ce are la origine o interpretare distorsionata a realității, motiv pentru care instanța de control trebuie să cenzureze hotărîrile instanțelor de fond.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, desființării în parte a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fie reținerea și rejudecarea cauzei cu consecința pronunțării unei hotărâri judecătorești prin care să dispună respingerea acțiunii reclamantei DA.

În dovedirea recursului, se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În motivarea recursului său, recurs întemeiat în drept pe disp.art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ, recurenta pârâtă rn, a criticat decizia ca nelegală sub următoarele aspecte:

1. între dispozitivul si motivarea deciziei pronunțate de Tribunalul București în calea de atac a apelului există contradictorialitate.

In apel, Tribunalul București admite atât apelul recurentei, cât și pe cel al celeilalte apelante pârâte și pe cel al apelantei AM, schimba în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție voluntara principala formulata de intervenienta BG; anulează în parte sentința în sensul că înlătura dispoziția privind anularea a netimbrata a cererii de intervenție voluntara principala formulată de intervenienta AM și trimite cauza la instanța de fond pentru soluționarea cererii de intervenție voluntară principala formulata de intervenienta AM; menține celelalte dispoziții.

Recurenta susține că ar exista o contradictorialitate evidenta între dispozitivul si motivarea deciziei pronunțate de Tribunalul București în calea de atac a apelului, în sensul ca, deși în dispozitiv se menționează admiterea atât a apelului acestei pârâte, cât si a celui declarat de intimata-parata RN, în motivare si ulterior în celelalte dispoziții, nu se regăsesc decât motivele pe care se sprijină soluția de respingere a apelurilor declarate de pârîte, astfel că, în opinia recurentei, apelul său a fost respins.

Apelul formulat de intervenienta AM a fost admis, astfel cum rezulta și din motivare.

2. decizia recurată este nelegală deoarece greșit, instanța de apel apreciază ca folosirea termenilor "anulare" si "revocare" în cuprinsul dispozitivului hotărârii ar avea aceiași valoare.

Recurenta susține că greșit, instanța de apel apreciază ca folosirea termenilor "anulare" si "revocare" în cuprinsul dispozitivului hotărârii ar avea aceiași valoare si ca instanța de fond nu a greșit atunci când a dispus "anularea contractului de vânzare-cumpărare", deși se solicitase "revocarea" acestuia, iar potrivit legii, "revocarea" este sancțiunea care intervine în situația admiterii unei acțiuni pauliene.

Contrar celor solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr.1074/16.04.2010 și contrar chiar legii si celor analizate în speța, în opinia recurentei, instanța de fond a pronunțat o soluție diferita, pe care instanța de apel, prin dispozitivul si motivarea hotărârii sale, a validat-o.

Astfel, cu toate că în considerentele sentinței se analizează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii pauliene, prevăzute de art.975 C.civ, prin sentința si decizia recurata, instanța pronunța anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.l074/16.04.2010 de BNPA TAM.

Față de natura juridica si de efectele diferite ale celor doua instituții de drept, respectiv revocarea si nulitatea, hotărârea recurata este nelegala, întrucât instituția nulității se delimitează clar de alte cauze de ineficacitate ale actului juridic cum este în speța revocarea.

In doctrina, s-a stabilit ca nulitatea este "sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Cu alte cuvinte, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic nu se respecta condițiile de valabilitate de fond sau de forma, iar efectele sale se produc cu caracter retroactiv prin repunerea parților în situația anterioară.

In schimb, ca urmare a reușitei în acțiunea revocatorie, actul atacat dovedit ca fraudulos va fi inopozabil creditorului ce a intentat acțiunea, producând efecte relative.

Față de aceste caracteristici, atât în teorie cât și în practica, s-a stabilit ca "drept urmare a reușitei ei, va fi reparat numai prejudiciul suferit de creditorul reclamant. Terțul poate păstra bunul, oferind creditorului suma de bani necesara satisfacerii creanței sale. (..) Excedentul rămas după satisfacerea creanței creditorului care a intentat acțiunea pauliana aparține terțului dobânditor."

Hotîrârile celor doua instanțe sunt nelegale si din prisma faptului ca se dispune "anularea are efecte relative numai între părțile prezentului dosar", întrucât efectele admiterii acțiunii pauliene urmează să se producă numai față de creditorii ale căror acțiuni au fost admise.

3. decizia recurată este nelegală sub aspect probatoriu deoarece în motivare tribunalul folosește numai probabilități, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ .

Dintr-o astfel de probabilitate, instanța de apel trage concluzia ca în realitate prețul nu a fost plătit.

Recurenta nu și-a creat o stare de insolvabilitate prin încheierea contractului a cărui revocare se solicita, în realitate, apartamentul care formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare se afla, încă de la momentul încheierii contractului de împrumut cu reclamanta DA ipotecat în favoarea BCR.

Recurenta arată că în luna aprilie recurenta nu achitase creditul pe care îl garantase cu imobilul care formează obiectul acțiunii, BCR a cedat creanța unei firme specializate în executări silite imobiliare care a demarat procedura de executare silită prin scoaterea la licitație a acestui apartament, iar pîrîta RAM a achitat BCR creditul și i-a plătit diferența de preț pentru imobilul pentru care a contractat vînzarea cu pârâta.

Așadar, apartamentul care formează obiectul actului de vânzare-cumpărare a cărui revocare o solicita reclamanta se afla deja ipotecat în favoarea BCR la momentul încheierii contractului de împrumut cu aceasta.

In martie-aprilie 2010, din cauza neplății ratelor către BCR, banca a cedat creanța către firma specializata în recuperări și executări silite imobiliare, iar firma a scos la licitație imobilul, ea a apelat la parata RAM, aceasta i-a achitat creditul către BCR și diferența de preț pentru ca acest apartament sa reintre în proprietatea ei.

In situația în care parata RAM nu proceda în acest mod, apartamentul era scos la licitație și vândut de firma de recuperări, așadar, nu a existat nici o intenție frauduloasa de accentuare a stării de insolvabilitate.

Pârâta RAM nu a știut nimic legat de contractul de împrumut dintre mine si reclamanta sau interveniente.

Prin încheierea acestui contract, patrimoniul său s-a mărit cu o suma de bani, reprezentând diferența de preț până la 98.000 Euro.

Recurenta invocă dispozițiile art.1174 si urm. C.civ., susținând că instanțele de fond au ignorat aceste dispoziții, (lipsind astfel de temei legal hotărârea) sau le-au interpretat greșit.

Art.1171 C.civ. definește înscrisul autentic ca fiind acela care s-a făcut cu solemnitățile ceruta de lege, de un funcționar public, care are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a încheiat.

Înscrisul autentic se bucura de o prezumție de validitate, astfel încât cel care îl folosește este scutit de orice dovada, proba contrara revenind celui care îl contesta.

Pe de alta parte, înscrisul autentic face dovada absoluta pana la declararea falsului în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri, respectiv mențiunea ca prețul a fost plătit deja de cumpărător, valabilitatea consimțământului exprimat de părți, etc.

Prin urmare, dispozițiile Codului civil consacra opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscrisul autentic stipulând expres în art.1173 alin.1) "înscrisul autentic face deplina credința împotriva oricărei alte persoane despre dispozițiile si convențiile ce le constata."

Rămâne de neînțeles, în opinia recurentei, față de conținutul dispozițiilor citate cum instanța de fond a apreciat ca apelanta-parata RAM nu a făcut dovada plății prețului în condițiile în care, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat nr.1074/16.04.2010 BNP TAM se menționează expres ca "prețul vânzării este de 98.000 Euro echivalent a 405.690,601ei, la cursul de schimb un Euro = 4,1397 lei, preț pe care cumpărătorul l-a achitat integral din surse proprii azi, data autentificării prezentului act."

4. decizia recurată este nelegală deoarece deoarece instanța de apel reține greșit cerințelor acțiunii pauliene, iar probele au fost omise sau apreciate eronat de către instanță.

Recurenta susține că în mod greșit, instanța de apel reține legătura de afinitate dintre recurentă și RAM.

RAM nu mai avea calitatea de nora a recurentei RN, nici la momentul încheierii contractului a cărui revocare se solicita, nici la momentul încheierii contractului de împrumut.

Recurenta susține că nu a avut nici o înțelegere cu aceasta și nu și-a mărit starea de insolvabilitate prin încheierea actului cu parata RAM, că dacă ar fi dorit crearea stării de insolvabilitate, așa cum se reține de către instanțele de fond, nu trebuia să vândă acest apartament, acesta era deja ipotecat in favoarea băncii, că nu era nevoie decât să mențină situația existența, respectiv aceea de neachitare a creditului, iar banca valorifica imobilul prin intermediul acelei firme de recuperare.

Ori, RAM i-a rambursat creditul, astfel ca apartamentul a fost scos de sub ipoteca băncii, și-a achitat diferența de preț și a cumpărat apartamentul.

Prin încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, recurenta RN nu și-a mărit starea de insolvabilitate deoarece apartamentul era oricum ipotecat în favoarea băncii (BCR), care începuse procedura de executare silita imobiliara (cedase creanța acelei societăți specializate în executări, deja se ajunsese la inevitabila situație în care banca scotea la licitație apartamentul în contul creanței pe care o avea către BCR și pe care o garantase cu imobilul în cauză) .

De asemenea, în opinia recurentei, instanțele de fond au nesocotit si dispozițiile art.1023 C.civ. care prevăd ca nu poate fi ceruta plata unei creanțe neexigibile și în consecința creditorul nu poate porni la executarea silita în temeiul unei astfel de creanțe.

De altfel, în spiritul textelor de lege mai sus invocate, exigibilitatea unei creanțe se naște pe data termenului acordat debitorului pentru executare, ceea ce face ca înainte de îndeplinirea acestui termen executarea silita să nu fie cu putință.

Față de termenul scadent stipulat în contractul de împrumut nr.236/29.01.2010, respectiv 31.07.2011 (act adițional nr.188/2011), creditoarea în mod greșit apreciază că în mod conștient debitoarea și-a diminuat patrimoniul creându-și o stare de insolvabilitate.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justei, secția comerciala, într-o speța similară (dec.95/22.01.200B) reține că: "existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile nu este suficienta pentru revocarea unui act de înstrăinare cu titlu oneros, necesara fiind crearea stării de insolvabilitate (. .. ) Instanța de apel a considerat ca prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare debitoarea nu și-a creat o stare de insolvabilitate, valoarea bunului înstrăinat fiind înlocuită de valoarea prețului primit. Întrucât actul translativa intervenit la 31.06.2005, iar somația de plata formulata de reclamant a fost înaintata în ianuarie 2006, nu subzista motivul potrivit căruia parata a încercat sa scoată din patrimoniul sau un bun urmăribil. "

Instanța de recurs urmează a constata că și în speța de față situația se repeta întrucât: titlul executoriu invocat de intimata-reclamanta pe care și-a întemeiat acțiunea, nu este suficient; procesele-verbale de executare existente la filele 8 si 9 dosar (din 23.04.2012 si 24.04.2012) confirma o executare parțială și infirma o pretinsa stare de insolvabilitate a debitoarei.

Cu alte cuvinte, creanța a devenit certa, lichida si exigibila în iulie adică ulterior încheierii actului atacat (16.04.2010) creditoarea - reclamanta având doar un drept viitor care nu era exigibil.

Prin urmare, instanța de fond a soluționat greșit cauza din perspectiva condiției a treia a acțiunii pauliene.

În ceea ce privește condiția a patra, complicitatea la frauda a terțului dobânditor, în practica ca si în teorie s-a apreciat constant faptul ca un creditor trebuie sa probeze fără echivoc ca terțul a cunoscut ca prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil.

In ceea ce privește aceasta condiție, hotărârea instanței de fond se prevalează de o prezumție motivata pe disp. art. 1203 C.civ., reținând ca locuind în același imobil timp de mai mulți ani pana la momentul înstrăinării imobilului, cele doua parate ar fi putut purta discuții cu privire la împrumuturile contractate de fosta soacra si cu privire la situația sa financiară" .

Aspectul ca dobânditoarea apartamentului ce face obiectul actului revocat s-ar fi aflat într-o relație apropiata cu recurenta (fosta soacra) nu este reala, nu este dovedita si nu este de natura să înlăture buna - credință a acesteia.

Potrivit dispozițiilor art.1899 alin.2 C.civ pârâta RAM, la data de 16.04.2010 când a devenit proprietara imobilului din București, str. GVB nr., bl. , sc.1, et., ap. sector a dovedit buna-credința, onorându-si toate obligațiile contractuale inclusiv plata integrala a prețului stipulat în cuantum de 98.000 Euro (din acest preț s-a folosit o parte pentru a se ridica ipoteca existentă în favoarea BCR).

Nu exista nici o proba la dosar în baza căreia să se poată aprecia faptul ca între părți a intervenit un pact neserios cu privire la vânzare, motiv pentru care nu se poate retine complicitatea terțului la frauda, nefiind astfel îndeplinite rigorile art.975 C.civ.

De altfel, o alta proba ignorata de instanțele care au judecat anterior cauza sunt evidentele de Carte Funciara existente la dosarul cauzei din care rezulta că nu existau nici un fel de înscrieri referitoare la alte sarcini ale imobilului - obiect al vânzării - sau alte mențiuni ce ar fi putut conduce la concluzia de complicitate la frauda a terțului.

Reclamanta sau intervenientele nu și-au înscris creanțele în Cartea Funciară.

In mod corect, instanța ar fi trebuit sa analizeze aceste dovezi și să soluționeze cauza nu de pe poziția prezumțiilor, ci din perspectiva probelor și în special a înscrisurilor administrate în cauză.

Pentru toate aceste considerente, solicită instanței de recurs admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, desființării, în parte, a sentinței apelate și, fie trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fie reținerea și rejudecarea cauzei cu consecința pronunțării unei hotărâri judecătorești prin care să dispună respingerea acțiunii reclamantei DA.

Recursuri legal timbrate.

Recurentele interveniente BG și AM au formulat întâmpinare, prin care au solicitat în esență respingerea recursului formulat de către recurentei pîrîtă RAM ca nefundat.

Recurentele au arătat că sunt întrunite cerințele acțiunii pauliene, că sunt creditoare chirografare ale recurentei pîrîtă RN, că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că debitoarea le-a creat un prejudiciu și de complicitatea la fraudă a recurentei RAM, și de faptul că chiar dacă recurenta BG este un creditor având o creanță ulterioară actului fraudulos, în cauză sunt întrunite cerințele art.975 C.Civ.

La termenul de judecată din 14.12.2015, Curtea a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de către recurenta pîrîtă RN pentru considerentele menționate în cuprinsul încheierii, care face parte integrantă din prezenta hotărîre.

În dovedirea, respectiv în combaterea recursurilor, Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

La dosarul cauzei, s-au depus în copie următoarele înscrisuri: contractul de împrumut autentificat sub nr.2304/31.10.2008 la BNPA MM, adresa nr.978/19.02.2016 a BCR, contractul de credite nr.1020/18.09.2002, adresa nr.1043/15.03.2010 a BCR, adresa nr.625/23.03.2010 a SC FP SRL, adresa nr.3373/25.03.2010 a SC SC SRL, extrase de Carte Funciară, contract de vînzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 26.02.2010, certificat de atestare fiscală din 26.02.2010, ordine de încasare din 11.03.2010 emise de BCR, stare financiară client la 11.03.2010, proces verbal de comunicare poprire din 24.04.2012, contract de vînzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 05.04.2010, contractul de vînzare cumpărare autentificat sub nr.14555/17.09.2010 la BNP MȘ, antecontractul de vînzare cumpărare autentificat sub nr.4105/17.09.2010 la BNP MȘ, încheierea OCPI București nr.36883/10.09.2012, extras de CF pentru informare pentru imobilul din Bd. CRP, nr.10, bl.3, sc.2. parter, ap.47, București, contract de credit bancar pentru persoane fizice nr.1148/19.09.2006, contract de ipotecă autentificat sub nr.1386/25.09.2006 la BNP AS, adresa nr.HC 25561/11.11.2010 a SC SC SRL, adresa nr.337/16.06.2011 a SC FP SRL, și alte înscrisuri în copie.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, și în limitele prevăzute de dispozițiile art.304 C.pr.civ Curtea a apreciat ca fiind fondat recursul formulat de recurenta intervenientă BG și ca nefondat recursul formulat de recurentele pârâte pentru următoarele considerente:

Astfel, în raport de efectul devolutiv produs, vor fi examinate mai întâi recursurile formulate de către recurentele pîrîte RN, RAM acestea conținând critici comune, referitoare la modului de soluționare în apel al criticilor referitoare la existența unor contradicții în sentință, la aplicarea prin dispozitivul acestei hotărâri a unei sancțiuni nelegale în privința contractului atacat și la fondul acțiunii, sub aspecte de legalitate și chiar de netemeinicie, însă nu se critică decizia din apel referitor la dispoziția de admitere a apelului formulat de intervenienta în interes propriu AM sens în care Curtea va cenzura decizia în limitele de devoluțiune prevăzute de lege și fixate de către recurentele pârâte prin recursurile formulate. Recurentele interveniente BG și AM critică decizia sub aspectul nelegalității, prima sub aspectul nelegalității respingerii în apel a cererii sale de intervenție ca neîntemeiată ca urmare a admiterii apelului pârâtelor, iar cea de-a doua sub aspectul dispoziției de trimitere pentru rejudecare la prima instanță ca urmare a anulării parțiale a sentinței în apel.

Prin primul motiv al recursurilor formulate, pârâtele critică decizia susținînd că dispozitivul si motivarea deciziei pronunțate de Tribunalul București în privința admiterii apelului pe care pârâtele le-au formulat sunt contradictorii, respectiv că hotărârea ar fi nemotivată, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 C.pr.civ

Acest motiv al recursurilor este vădit nefondat.

În acest sens, după cum rezultă din chiar expunerea pretinsei contradictorialități între dispozitivul și considerentele deciziei recurate, sau între cele ale dispozițiilor dispozitivului acestei decizii, Curtea constată că urmare a admiterii apelului pârâtelor RAM (Roman AM) și RN (Roman N), sentința primei instanțe a fost schimbată în parte în sensul că s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție voluntara principala formulata de intervenienta BG, sens în care s-a înlăturat dispoziția primei instanțe referitoare la anularea/inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 de BNPA TAM față de intervenienta BG.

Faptul că urmare a admiterii apelului formulat de intervenienta în interes propriu AM s-a dispus desființarea în parte a dispoziției sentinței prin care cererea acesteia de intervenție fusese anulată ca insuficient timbrata (ca urmare a greșitei aplicări în cauză a prevederilor art.212 alin.3 din Legea nr.146/1997 modificată) și trimiterea la prima instanță a cauzei spre rejudecarea fondului acestei cereri, nu are nicio legătură cu modul de soluționare al criticilor referitoare la fondul acțiunii principale, astfel că în cauză nu există nicio contradicție între dispozițiile dispozitivului deciziei recurate sau între acest dispozitiv și considerentele hotărârii, criticile recurentelor fiind nefondate.

Mai mult, după cum rezultă și din considerentele deciziei recurate, astfel cum acestea au fost expuse în cele ce preced, nu există nicio contradictorialitate între dispozitivul si motivarea deciziei pronunțate de Tribunalul București deoarece chiar dacă tribunalul a admis apelul formulat de pârâte apreciind că în privința cererii incidentale formulată de BG, condițiile acțiunii pauliene nu sunt întrunite, (deoarece creanța acestei creditoare nu este anterioară actului atacat), a menținut dispoziția primei instanțe prin care acțiunea principală a fost admisă, reținând întrunirea condițiilor acțiunii pauliene în ceea ce privește acțiunea principală, dat fiind că cererea de intervenție în interes propriu are natura juridică a unei cereri incidentale care poate avea o existență de sine stătătoare, ca și o cerere principală, iar nu un caracter accesoriu acțiunii principale.

În acest sens, considerentele pe care se sprijină soluția de admitere a apelurilor declarate de pârîte, se află la fila 17 paragraful al cincilea din decizia recurată, sens în care tribunalul a motivat că nu se poate admite că în privința intervenientei erau întrunite condițiile admiterii acțiunii pauliene, că nu se poate considera că debitorul a urmărit fraudarea unui creditor ulterior prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 16.04.2010, deoarece din înscrisurile de la dosar rezultă că această creditoare a încheiat contractul de împrumut nr.1077 cu debitoarea RN la 27.07.2010.

Prin cel de-al doilea motiv al recursurilor formulate, pârâtele critică decizia susținînd este nelegală deoarece greșit, instanța de apel apreciază ca folosirea termenilor "anulare" si "revocare" în cuprinsul dispozitivului hotărârii ar avea aceiași valoare, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.6 teza a II a și pct.9 C.pr.civ

Și acest motiv al recursurilor este nefondat.

În acest sens, Curtea constată că după cum corect a apreciat de altfel și tribunalul, potrivit considerentelor ce sprijină și justifică dispozitivul sentinței primei instanțe, această instanță a constatat aplicabilitatea sancțiunii revocării în privința contractului încheiat de către recurentele pîrîte, respectiv că acesta este inopozabil reclamantei dat fiind faptul că în privința acestuia sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art.975 C.Civ pentru a sancționa astfel menționatul act juridic, iar nu a constatat, cum se susține nereal, că acesta ar fi lovit de nulitate, cum speculativ se susține prin acest motiv de recurs. În cuprinsul considerentelor hotărîrilor de fond, astfel cum au fost expuse în cele ce preced, contrar susținerilor recurentelor instanța nu analizează actul atacat sub aspectul cerințelor de valabilitate impuse de lege la întocmirea lui și nu constată că acesta ar fi lovit de sancțiunea nulității, ci că este inopozabil, astfel cum a solicitat de altfel și reclamanta prin cererea de chemare în judecată.

De altfel și în doctrină (C. Stătescu, C.Bîrsan, ,,Drept civil. Teoria Generală a obligațiilor,, Edit. ALL 1995, paginile 308 și 310) se menționează alternativ termenul de ,,revocare,, a unui act prejudiciabil încheiat de debitor cu cel de ,,desființare,, a acestui contract, definindu-se acțiunea pauliană ca fiind cea prin care creditorul cere desființarea actului făcut de debitor în vederea prejudicierii lui; totodată, se menționează în analiza naturii juridice a acțiunii revocatorii că aceasta duce la ,,desființarea,, actului prejudiciabil ca și acțiunea în anularea actului juridic, că aceasta produce același efect de desființare, efect care se deosebește doar sub aspectul întinderii acestei desființări de această din urmă acțiune și doar în privința persoanelor ce suportă desființarea/revocarea actului lor, în sensul că la acțiunea pauliană, desființarea se produce doar între creditor și terțul dobânditor, și doar în măsura prejudiciului suferit de creditor. Acesta este motivul pentru care prin dispozitivul hotărîrii primei instanțe se dispune că desființarea/anularea adică inopozabilitatea ar avea efecte relative numai între părțile dosarului, acestea fiind debitoarea, co-contractanta cu care aceasta a încheiat actul prejudiciabil și intervenientele în calitate de creditorii ce invocă fraudarea drepturilor lor și ale căror acțiuni au fost admise.

Prin urmare, vor fi respinse susținerile formale și lipsite de conținut juridic prin care recurentele susțin că decizia recurată ar fi nelegală deoarece instanța de apel ar fi apreciat aplicabilitatea în cauză a sancțiunii "anulării contractului de vânzare-cumpărare", deși s-ar fi solicitat "revocarea" acestuia.

Prin cele de-ale treilea motiv al recursurilor formulate, pârâtele critică decizia susținînd că este nelegală deoarece greșit, instanța de apel a apreciat admisibilitatea și puterea doveditoare a probelor, respectiv a actului autentic și al prezumțiilor, și a reținut că sunt îndeplinite condițiile acțiunii pauliene, iar în motivare au reținut doar probabilități, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ. Recurentele mai critică hotărârile instanțelor de fond și sub aspectul temeiniciei acestora, critici ce exced însă exigențelor art.304 C.pr.civ.

Și aceste motive de recurs sunt nefondate.

În acest sens, recurentele susțin că tribunalul a concluzionat nelegal că probabil prețul vînzării nu a fost plătit și că mențiunea din contractul autentic de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 referitoare la plata prețului de către pârîta RAM la data încheierii actului la momentul vînzării nu ar face dovadă față de creditoare în raport de dispozițiile art.1174 și urm. C.civ., texte de lege pe care instanțele le-au ignorat sau le-au interpretat greșit.

În ceea ce privește mențiunea din contractul autentic de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 referitoare la plata prețului, în raport de prevederile art.26 C.pr.civ, admisibilitatea și puterea doveditoare a mijloacelor de probă se analizează în raport de legea sub imperiul cărora s-au încheiat sau s-au produs faptele juridice ce fac obiectul probațiunii, respectiv cele ale Codului civil de la 1865.

Potrivit prevederilor art.1171 și urm. ale Codului civil de la 1865, actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege de un funcționar public competent, iar în ceea ce privește referirea la puterea sa doveditoare, art.1174 al aceluiași text, prevede că ,,înscrisul autentic face deplină dovadă între părți despre drepturile si obligatiile ce le constată, precum si despre aceea ce este mentionat in act, peste obiectul principal al conventiei, cind mentionarea are un raport oarecare cu acest obiect.,,

Din punctul de vedere al forței probante, așa cum a consacrat doctrina și jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești, înscrisul autentic se bucură de prezumția legală de validitate, încît partea ce îl contestă trebuie să facă dovada nelegalității lui. Totodată, mențiunile ce reprezintă constatări ex propris sensibus ale agentului instrumentator fac dovadă până la înscrierea în fals, (acestea, potrivit doctrinei -P. Trușcă, ,,Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică. Pesoana juridică,, Edit. UJ 2010, paginile 97-98-și jurisprudenței constante fiind cele referitoare la prezența părților, modul lor de identificare, luarea consimțământului lor, semnarea lui de către părți) iar cele ce privesc declarațiile părților -cum sunt cele potrivit cărora prețul a fost plătit la data întocmirii actului-fac dovadă între părți -pînă la proba contrară.

Creditoarele nu invocă însă lipsa de valabilitate a actului autentic ci invocă faptul că actul valid a fost făcut cu scopul de fraudare a drepturilor lor și nu le este opozabil astfel că în privința acestora nu ar putea fi invocată opozabilitatea unor înscrieri care nu numai că potrivit legii nu pot primi această putere doveditoare erga omnes cum susțin nefondat recurentele (deoarece nu reprezintă constatări ex propris sensibus ale agentului instrumentator, dar le-ar priva pe creditoare chiar și de posibilitatea de a dovedi faptul juridic al încheierii contractului în frauda lor, astfel că le-ar închide chiar calea obținerii inopozabilității acestui act.

În plus, aceleași creditoare nu au calitatea de părți în respectivul contract, ci de terți-tocmai pentru că invocă fraudarea drepturilor lor și faptul că efectele contractului nu se produc asupra lor, că nu pot fi considerate a fi avânzi cauză față de actele debitoarei lor- astfel că și în raport de acest aspect, sub aspect probatoriu, mențiunea plății prețului reprezintă un fapt juridic, ce trebuie dovedit în condițiile de probațiune generale, iar nu doar prin înscrisul autentic al căror inopozabilitate solicită a se constata invocînd tocmai fraudarea drepturilor lor.

Dat fiind faptul că creditoarele recurentei pârâte RN nu sunt părți în respectivul contract (chiar și între părți o asemenea mențiune făcând dovadă pînă la proba contrară), mențiunea plății prețului din înscrisul autentic între co-contractante nu poate fi oricum dovedită împotriva lor prin menționatul înscris, astfel că apar a fi vădit nefondate și susținerile recurentelor potrivit cărora ar fi de neînțeles, de ce instanțele de fond au reținut ca parata RAM nu a făcut dovada plații prețului deși prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat nr.1074/16.04.2010 BNP TAM se menționează expres plata prețului vânzării la data autentificării actului.

Mai mult, în cauză, sub aspect probatoriu, potrivit prevederilor exprese ale art.1203 ale C.Civ de la 1865 din Capitolul IX intitulat ,,despre probațiunea obligațiilor și a plății,, prezumțiile simple sunt reglementate legal drept mijloace de probă admisibile pentru dovedirea fraudei, la încheierea unui act, precum cel din speță, alături de martori (textul de lege prevăzând doar cerința ca prezumțiile să aibă ,,greutate și puterea de a naște probabilitatea,,) și interogatoriu, potrivit art.1204 al aceluiași text.

Prin cel de-al patrulea motiv al recursurilor formulate, pârâtele critică decizia susținînd este nelegală deoarece greșit, instanța de apel interpretează greșit actele normative aplicabile sub aspectul cerințelor prevăzute de art.975 C.Civ., motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ, iar probele au fost omise sau apreciate eronat de către instanță, nefiind întrunite cerințele acestui text de lege.

Și acest motive al recursurilor sunt nefondate.

În acest sens, motivele invocate vizeaza faptul ca instanțele de fond ar fi interpretat gresit prevederile art.975 C.Civ ar fi fost greșit interpretate și aplicate, iar aspectele referitoare la greșita stabilire a situației de fapt constituie o chestiune de apreciere a probelor care nu face obiectul art.304 C.pr.civ.

În ceea ce privește criticile referitoare la faptul că în mod greșit au reținut instanțele de fond situația de fapt, respectiv complicitatea recurentei părîte RAM la fraudarea creditoarelor sale deoarece prin probele administrate ar rezulta că nu ar fi cunoscut starea de insolvabilitate a recurentei părîte RN, Curtea reamintește recurentelor că reiese din considerentele deciziei recurate- astfel cum acestea sunt redate în precedent - că instanța de apel a analizat probatoriul administrat spre a aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, iar această apreciere a fost realizată în limitele devoluțiunii permise de motivele de apel pe care recurentele apelante le-a susținut.

Se cuvine a se sublinia faptul că, prin hotărîrile supuse controlului judiciar s-a stabilit sub aspectul stării de fapt, în raport de probele administrate, că între RN și recurenta pârâtă RAM existau relații de încredere, RAM fiind fosta soție a fiului lui RN, că acest lucru e confirmat de succesiunea în care au avut loc evenimentele invocate, precum și de înscrisurile și declarațiile de martori audiați în cauză, din care reiese că și după înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul contractului nr.1074/16.04.2010, apelanta RN a păstrat sediile unor firme ale sale la acea adresă, iar RAM se legitima în anul 2012 la primirea actelor de executare cu privire la firmele apelantei RN ca fiind nora acesteia, că apartamentul ce a făcut obiectul contractului nr.1074/16.04.2010 fusese vândut în anul 2002 de RAM și RS către RN. Tribunalul a reținut în raport de aceleași probe că este dovedită crearea stării de insolvabilitate în ceea ce o privește pe RN prin încheierea contractului nr.1074/16.04.2010, că sunt neverosimile susținerile că RAM nu cunoștea că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1074/16.04.2010 în condițiile arătate mai sus au fost fraudați creditorii celeilalte recurente.

Or, analiza instanței de apel a fost realizată - corespunzător acestor limite în care a avut loc judecata în fața primei instanțe, pentru că apelul este o cale de atac devolutivă care presupune un control judiciar de legalitate și temeinicie asupra hotărârii instanței ierarhic inferioare, iar nu nouă judecată a cererii de chemare în judecată.

Curtea notează că în recurs nu este posibilă reanalizarea probelor administrate în etapele procesuale anterioare, ci doar reevaluarea acesteia prin prisma unor înscrisuri noi în sensul prevăzut de art.305 C.pr.civ, astfel că susținerile recurentelor referitoare la relevanța/eficiența ce ar fi trebuit acordată unora dintre înscrisurile (probe) administrate în fața instanțelor de fond și apel apare ca fiind incompatibilă cu analiza ce se poate realiza în această cale de atac extraordinară.

În ceea ce privește criticile prin care motivele se invocă faptul ca instanțele de fond ar fi interpretat și aplicat gresit prevederile art.975 C.Civ și care pot fi subsumate motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ, Curtea constată că contrar susținerilor recurentelor, în mod legal au reținut instanțele de fond întrunirea cerințelor acțiunii revocatorii în privința acțiunii principale, contrar susținerilor nefondate ale recurentelor.

În privința inexistenței caracterului prejudiciabil al contractului nr.1074/16.04.2010, respectiv că prin încheierea acestuia s-ar fi cauzat starea de insolvabilitatea a recurentei RN, Curtea va avea în vedere că și în raport de înscrisurile noi în conformitate cu prevederile art.305 C.pr.civ, rezultă că în mod legal au reținut instanțele de fond că această cerință legală a fost întrunită, și că înscrisurile noi administrate de recurente în recurs nu sunt de natură să conducă la concluzia nelegalității hotărîrilor instanțelor de fond.

În acest sens, Curtea constată că din coroborarea menționatelor înscrisuri propuse de către recurente, acestea nu au fost în măsură a contura (adresa nr.978/19.02.2016 a BCR, contractul de credite nr.1020/18.09.2002, adresa nr.1043/15.03.2010 a BCR, adresa nr.625/23.03.2010 a SC FP SRL, adresa nr.3373/25.03.2010 a SC SC SRL, extrase de Carte Funciară, contract de vînzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 26.02.2010, certificat de atestare fiscală din 26.02.2010, ordine de încasare din 11.03.2010 emise de BCR, stare financiară client la 11.03.2010, contract de vînzare cumpărare pentru un vehicul folosit din 05.04.2010, contractul de vînzare cumpărare autentificat sub nr.14555/17.09.2010 la BNP MȘ, antecontractul de vînzare cumpărare autentificat sub nr.4105/17.09.2010 la BNP MȘ, încheierea OCPI București nr.36883/10.09.2012, extras de CF pentru informare pentru imobilul din Bd. CRP, nr.10, bl.3, sc.2. parter, ap.47, București, contract de credit bancar pentru persoane fizice nr.1148/19.09.2006, contract de ipotecă autentificat sub nr.1386/25.09.2006 la BNP AS, adresa nr.HC 25561/11.11.2010 a SC SCSRL, adresa nr.337/16.06.2011 a SC FP SRL, și celelalte), solvabilitatea recurentei RN la data încheierii actului a cărui revocare s-a solicitat în cauză, ci dimpotrivă a stării ei marcate de insolvabilitate; în acest sens, probele noi administrate în recurs nu infirmă, ci dimpotrivă confirmă întrunirea acestei cerințe legale, deoarece recurenta RN la acea dată, mai avea în proprietate doar apartamentul nr.47 din Bd. CRP, care era grevat de o ipotecă cu care fusese garantat un împrumut de 48.000 Euro, că mai avea un credit de nevoi personale refinanțat în rate de la BCR pentru suma de circa 17.000 Euro încheiat în 10.12.2007, că împrumutase suma de 24.000 Euro și 3.500 USD de la recurenta AM la data de 05.02.2010, că mai avea un credit de 26.942 lei către SC C SA, un credit de 28.728 lei către SC M FC Srl, un credit de 40.000 Euro către TMG. Mai mult, recurentele, deși au susținut că RN avea și alte bunuri mobile și imobile în proprietate la acea dată, nu au fost în măsură a face dovada acestor susțineri deși le revenea sarcina în contraprobă, conformitate cu prevederile art.1169 C.Civ, de a face proba acestor susțineri; existența unor societăți comerciale ale recurentei RN nu pot fi apreciate în sensul solvabilității recurentei deoarece acestea nu sunt bunuri, ci sunt persoane juridice cu drepturi și obligații, inclusiv în ce privește dividendele și capitalul social.

În condițiile în care recurenta RN împrumutase la data încheierii contractului nr.1074/16.04.2010 74.000 de Euro și 3500 USD cît totalizează împrumuturile de la intimata reclamantă Dumitru A și recurenta AM, plata sumei de 15.000 USD la data de 11.03.2010 către SC SC SA pentru radierea ipotecii pentru imobilul vîndut nu poate fi interpretată în sensul propus de recurente, acela că o parte din prețul datorat de Roman AM pentru vînzare ar fi fost cel care a condus la radierea ipotecii imobilului, aspect care de altfel nici nu e dovedit; mai mult, realitatea plății sumei de 98.000 de Euro de către RAM către RN nu a fost dovedită în niciun fel, nici cu vreun depozit bancar și nici nu rezultă că s-ar fi aflat vreodată în posesia vreuneia dintre pîrîte, iar suma rezultată din vînzarea celor două automobile de către RAM nu reprezintă nici jumătate din valoarea imobilului, iar vînzarea unui apartament de către aceiași pîrîtă la data de 17.09.2010 prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4143/17.09.2010 încheiat de BNP MȘ prin care a fost înstrăinat apartamentul nr.l situat în București str. GVB nr.11-13, bl. 8/3, sc.l, parter, sector 1 nu poate avea nicio relevanță sub acest aspect deoarece este ulterioară încheierii contractului nr.1074/16.04.2010 iar vreun împrumut pretins contractat de aceasta nu a fost dovedit.

În ceea ce privește susținerea recurentelor potrivit căreia vînzarea apartamentului prin contractul nr.1074/16.04.2010 către RAM nu ar fi cauzat insolvabilitatea recurentei RN deoarece acesta era ipotecat iar banca începuse executarea asupra imobilului, și aceasta este vădit nefondată deoarece nu se poate susține, raportat la valoarea creanței scadente a băncii față de cea de valoarea de circa 7 ori mai mare a imobilului, că debitoarea ar fi vândut pentru a plăti datoria către alt debitor în condițiile în care chiar dacă s-ar fi ajuns la executarea silită a debitului neachitat de 15.000 USD către SC SC SA intimata reclamantă și recurenta BG tot ar fi avut posibilitatea de a se îndestula din diferența din prețul rămas în urma executării silite a ipotecii.

Și susținerile recurentelor potrivit cărora contractul nr.1074/16.04.2010 nu ar fi avut fost rezultatul fraudei debitoarei nu pot fi primite deoarece sunt simple afirmații nedovedite, deoarece recurenta RN nu fost în măsură a dovedi că ar avea disponibil bănesc urmare a unor afaceri în derulare, iar încasarea prețului de 98.000 Euro nefiind dovedită, rezultă crearea de către aceasta cu intenție a unei stări de insolvabilitate, și nu de majorare a patrimoniului care ar depăși creanța creditoarei, cum se susține în absența oricărei dovezi. Mai mult, datoriile menționate mai sus, nu fac dovada unor diligente raporturi contractuale cu intimata reclamantă, ci a unor îndatorări tot mai mari.

Referitor la cea de a treia condiție, este adevărat că creditorul trebuie să se prevaleze în exercițiul acțiunii pauliene de o creanță certa, lichida si exigibila si, în principiu anterioara actului atacat, însă nu mai puțin adevărat este că, după cum se va expune în cele ce preced, în examinarea recursului recurentei interveniente BG, și în privința unui creanțe ulterioare actului prejudiciabil se poate exercita acțiunea pauliană pentru a proteja de fraudă pe un creditor a cărei creanță este ulterioară actului prejudiciabil, fiind protejat și un creditor viitor, și în consecință, cu atît mai mult fiind protejat creditorul a cărei creanță este constituită anterior actului prejudiciabil dar a cărei scadență este stabilită ulterior încheierii actului fraudulos, tocmai pentru ca debitorul să-l poată frauda pe creditor, cum este cazul în speță.

În condițiile în care în sistemul procesual român jurisprudența nu constituie izvor de drept, jurisprudența invocată de către recurente este nerelevantă, iar prevederile art.379 alin.1) Cpc, și cele ale art.1023 C.civ. invocate de recurente nu au nicio relevanță deoarece la scadența obligației asumate prin contractului nr.1074/16.04.2010, după cum rezultă din chiar înscrisul depus la dosar în recurs, recurenta RN avea un număr impresionant de alte creanțe neonorate, garantate cu o ipotecă sau de un rang superior (privilegiu), și un singur bun pe care acestea grevau, astfel că nu ar fi avut nicio posibilitate reală de a-și îndestula creanța, contrar susținerilor nefondate ale recurentelor.

Și în ceea ce privește complicitatea recurentei RAM, criticile recurentelor sunt nefondate, în condițiile în care, după cum s-a arătat mai sus, starea de fapt a complicității recurentei RAM la fraudarea creditoarelor a fost apreciată de către instanțele de fond nu doar în raport de prezumții, ci din coroborarea ansamblului probatoriu, respectiv a înscrisurilor (printre care și procesul verbal de poprire), interogatorii, martori și nu poate face obiectul cenzuri de netemeinicie cum solicită recurentele. Mai mult, înscrisul nou depus în recurs reprezentat de declarația extrajudiciară numitului DS aflată la fila 159 din dosar în care se susține contrariu celor declarate în cadrul depoziției din fața primei instanțe de la fila 211, respectiv că recurenta RN nu ar fi locuit nicidată cu recurenta RAM nu face decît să contureze reaua credință și profunda nesinceritate a recurentelor, nerealitatea susținerilor acestora din recurs potrivit cărora acestea au locuit în imobil până în 2005-2006, nu poate avea relevanța probatorie pe care acestea o doresc, și nu poate contura altă situație de fapt decît aceea reținută de instanțele de fond.

Faptul că în evidențele de carte funciară nu existau nici un fel de înscrieri referitoare la alte sarcini ale imobilului vândut sau alte mențiuni nu susține inexistența fraudei recurentei, față de situația de fapt reținută de către instanțele de fond a locuirii împreună a ambelor recurente pîrîte în perioada 2002-2008, și a legăturii apropiate dintre cele două, recurenta AM chiar dacă divorțase de fiul recurentei RAM fiind cea care se declara nora acesteia ulterior divorțului, cum au reținut instanțele, chiar dacă în fapt aceasta nu mai avea această calitate.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenta intervenientă BG, Curtea, reține că apar fondate criticile prin care aceasta recurentă critică decizia din apel sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art.975 C.Civ în privința cererii sale de intervnție, fiind incident motivul de modificare al hotărîrii prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.

Curtea constată că în mod nelegal a reținut tribunalul în sensul necesității imperative a îndeplinirii cerinței anteriorității creanței recurentei interveniente constatate prin contractul nr.1577/27.07.2010 în raport de actul fraudulos atacat. Or, după cum a consacrat doctrina (C. Stătescu, C.Bîrsan, ,,Drept civil. Teoria Generală a obligațiilor,, Edit. ALL 1995, paginile 308 și 310) și jurisprudența relevantă a instanțelor judecătorești (decizia nr.15/1962 a fostului Trib. Suprem citată de acești autori), atunci cînd debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv chiar dacă este vorba despre un act încheiat anterior dreptului său de creanță. Prin urmare, fiind îndeplinite, cum au reținut instanțele de fond, și celelalte cerințe ale acțiunii revocatorii din cererea de intervenție, referitoare la prejudicierea recurentei, la complicitatea la fraudă a coc-contractantei, la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței acestei creditoare, în mod legal a apreciat prima instanță în sensul caracterului fondat al acestei cereri și în privința creditoarei BG analizate de către prima instanță.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.Pr.Civ, va admite recursul formulat de recurenta intervenientă BG împotriva deciziei pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantele reclamante RN și RAM împotriva aceleiași decizii și va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Vor fi respinse ca nefondate recursurile formulate de recurentele pârâte RN, RAM împotriva aceleiași decizii.

← Cerere de încuviinţare a efectuării unui act de dispoziţie...		Achiziţii publice. notificarea prealabilă a autorităţii... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. Acţiune în răspundere delictuală. prescripţia extinctivă. Competența instanței de luare a unor măsuri provizorii aplicabile pe teritoriul româniei, chiar dacă în cauză ar fi incidentă o clauză compromisorie în favoarea unui arbitraj străin (art. 35 din regulamentul nr. 1215/2012).