Opoziţie la executare. termenul de declarare a apelului. principiul legalităţii căii de atac.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 172/R din data de 20.04.2016
Fără a exista norme de trimitere sau dificultăți de interpretare, dispozițiile art. 62 din Legea 58/1934 stabilesc neechivoc momentul de la care cele 15 zile pentru declararea căii de atac încep să curgă și anume momentul pronunțării hotărârii. Cu alte cuvinte indiferent de eroarea în care s-a aflat judecătorul fondului partea putea și trebuia să cunoască dispoziția legală arătată anterior și efectele nerespectării unui termen prevăzut expres de lege.
Greșeala instanței de fond nu este aptă să repună părțile în termenul de declarare a căii de atac, neîncadrându-se în situațiile reglementate de art. 103 CPC. Imposibilitatea legală a judecătorului de a stabili termene/condiții pentru exercitarea căii de atac putea și trebuia să îi fie cunoscută intimatei creditoare și, în egală măsură acesteia, puteau și trebuiau să ii fie cunoscute condițiile de exercitare a apelului, condiții speciale și derogatorii, cuprinse în art. 62 din Legea 58/1934.
Legea nr. 58/1934: art. 62.
Prin Sentința civilă nr. xxx a Judecătoriei Miercurea Ciuc, s-a respins excepția tardivității și a inadmisibilității capătului de cerere privind prescripția ca neîntemeiată.
S-a admis opoziția la executare formulată de contestatorul XX în contradictoriu cu intimata XZX.
S-a anulat executarea silită din dosarul nr. 26/2013 al BEJ XT ca prescrisă.
Intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 de lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel XZX SA solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, prin întâmpinarea înaintată la data de 06.07.2015 intimatul XX, a solicitat în principal, respingerea apelului ca tardiv, în subsidiar, respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta a arătat că, referitor la excepția tardivității apelului, solicită a se avea în vedere faptul că instanța de fond în cuprinsul dispozitivului sentinței apelate, sentința nr. 2026/2015, a dispus: "Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare ".
Prin urmare, tardivitatea formulării căii de atac este imputabilă primei instanțe care a redactat eronat sentința pronunțată, Banca s-a supus doar dispoziției date de instanța de judecată.
Pentru acest motiv, solicită instanței de judecată, repunerea în termenul de formulare a apelului.
În situația în care instanța va dispune casarea hotărârii și trimiterea ei spre rejudecare, solicită menționarea corectă a termenului de declarare a apelului.
Prin Decizia civilă 901 din 04.11.2015 Tribunalul Harghita a admis apelul declarata de XZX SA a anulat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut:
Asupra excepției tardivității declarării apelului:
Dispozițiile art. 62 din Legea 58/1934, stabilesc că "Hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare." În speță, hotărârea s-a pronunțat Ia data de 16 Iunie 2014, iar apelul a fost depus în data de 6 Iulie 2015.
În litigiul dedus judecății însă, trebuie avut în vedere că prima instanță a menționat greșit calea de atac, cu apel în termen de 15 zile de la "comunicare"; în loc de "pronunțare";
Prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu privează partea de o cale de atac pe care legea însăși a prevăzut-o.
În considerarea celor expuse, Tribunalul a apreciat că apelul a fost depus în termen.
Pe fondul cauzei Tribunalul a reținut în esență că:
Executarea silită împotriva oponentului a început în data de 28.01.2013 prin cererea de executare silită, deci, înăuntrul termenului de prescripție, având la bază titlul executoriu biletul la ordin nr. CARP 3AA 0140921 emis la data de 27.04.2009 pentru suma de 476.849,12 lei.
Prin Încheierea din data de 19.02.2013, s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului XX în baza titlului executoriu - biletul la ordin.
Chiar dacă, somația - primul act de executare - din data de 28 Februarie 2013 precum și toate actele subsecvente acestuia, au fost anulate prin Decizia nr.332/10.06.2014 a Tribunalului Harghita, pronunțată în Dosar nr.2249/258/2013*, rămâne în ființă o cerere de executare silită nesoluționată, care a fost depusă, astfel cum s-a arătat mai sus, în termenul de prescripție.
În raport de considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că în mod eronat a admis prima instanță excepția prescripției dreptului la executare a biletului la ordin.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul XX solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii excepției tardivității formulării apelului și respingerea ca tardiv a apelului declarat de apelanta XZX SA.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului.
În drept recurentul a invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate recurentul a arătat că instanța a apreciat în mod greșit ca fiind depus în termen apelul formulat de XZX SA având în vedere dispozițiile imperative ale art.62 din Legea 58/1934.
Mențiunea greșită făcută de instanța de fond cu privire la calea de atac nu a oferit posibilitatea intimatei XZX SA, de a exercita calea de atac în alt termen în afara celui prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei, recurentul a criticat hotărârea atacată arătând că, instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea principiului disponibilității, motivarea judecătorului fiind străină de natura pricinii.
Astfel, prin apelul formulat, XZX SA a invocat, în esență, neprescrierea creanței ca efect al deschiderii procedurii de insolvență și principiul indivizibilității garanțiilor.
Tribunalul a arătat că motivele reținute de instanța de fond cu privire la caracterul autonom al avalului cât și cu privire la efectele deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitorului principal sunt întemeiate însă, cu toate acestea a ajuns la concluzia că, instanța de fond a soluționat greșit excepția prescripției dreptului la executare a biletului la ordin pe considerentul că, deși au fost anulate toate formele de executare, a rămas în ființă o cerere de executare silită nesoluționată iar această cerere a fost depusă în termenul de prescripție. Acest aspect nu a fost invocat de părți, instanța completând nepermis apărările intimatei XZX SA. Mai mult, aceste aspecte nu au fost supuse în prealabil, dezbaterii contradictorii.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită, recurentul a mai arătat că, instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile legii speciale potrivit căreia executarea unei cambii poate fi inițiată doar după comunicarea somației de executare, iar neîndeplinirea comunicării somației conform regulilor stabilite prin normele cadru nr.6/1994 pct.320 alin.j, atrage nulitatea executării și toate consecințele ce decurg din aceasta. Potrivit acelorași dispoziții legale, prescripția se întrerupe numai printr-o executare valabilă. Ca atare, nulitatea absolută se răsfrânge nu numai asupra somației nelegal comunicate ci și asupra întregii executări.
Intimata XZX SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de XX.
În opinia intimatei instanța de apel a dat eficiență principiului statuat în art.129 Constituția României și art.6 din CEDO.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căii și în alte condiții decât cele legale, or, în speță, calea legală implica respectarea mențiunii greșite redate în dispozitivul hotărârii apelate, fără a priva partea, căreia nu-i poate fi imputabilă această greșeală a instanței, de o cale de atac prevăzută de lege.
În ceea ce privește încălcarea principiului disponibilității părților de către instanța de apel, intimata a arătat că aceste critici sunt neîntemeiate.
Dreptul de a executa obligațiile principale nu este prescris, curgerea termenului fiind suspendată. Executarea silită formulată de bancă a fost începută la 28 ianuarie 2013 în interiorul termenului de prescripție.
Actele anulate prin decizia 332/10.06.2014 a Tribunalului Harghita sunt acte subsecvente cererii de executare silită astfel că, la stăruința părți, s-a continuat executarea silită în baza aceleiași cereri inițiale.
Examinând hotărârea atacată, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc la 23 februarie 2015, reclamantul XX a formulat opoziție la executare solicitând anularea executării silite ca prescrisă, în principal și, în subsidiar anularea executării ca perimată.
Prin Sentința civilă x, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis opoziția la executare astfel formulată și a anulat executarea silită pornită împotriva reclamantului XX ca prescrisă.
În cuprinsul dispozitivului acestei sentințe s-a consemnat în mod greșit momentul de la care termenul de declarare a apelului începe să curgă.
Creditoarea pârâtă XZX SA a formulat apel în termenul menționat pe hotărârea judecătorească deși putea și trebuia să cunoască că dispozițiile legale ce guvernează procedura judiciară în prezenta cauză sunt cele cuprinse în Legea 58/1934.
Soluționând excepția tardivității apelului, Tribunalul a încălcat un principiu fundamental al procesului civil și anume, principiul legalității căii de atac.
Potrivit acestui principiu, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege în condițiile și termenele stabilite de aceasta indiferent de mențiunile cuprinse în dispozitivul ei.
Potrivit art. 129 CPC părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.
Însuși textul legal citat de instanța de apel stabilește obligația părților de a efectua actele de procedură înlăuntrul termenelor stabilite de lege în principal sau de judecător, acolo unde legea nu stabilește expres un termen.
În prezenta cauză, fără a exista norme de trimitere sau dificultăți de interpretare, dispozițiile art. 62 din Legea 58/1934 stabilesc neechivoc momentul de la care cele 15 zile pentru declararea căii de atac încep să curgă și anume momentul pronunțării hotărârii. Cu alte cuvinte indiferent de eroarea în care s-a aflat judecătorul fondului partea putea și trebuia să cunoască dispoziția legală arătată anterior și efectele nerespectării unui termen prevăzut expres de lege.
Greșeala instanței de fond nu este aptă să repună părțile în termenul de declarare a căii de atac neîncadrându-se în situațiile reglementate de art. 103 CPC. Imposibilitatea legală a judecătorului de a stabili termene/condiții pentru exercitarea căii de atac putea și trebuia să îi fie cunoscută intimatei creditoare și, în egală măsură acesteia, puteau și trebuiau să ii fie cunoscute condițiile de exercitare a apelului, condiții speciale și derogatorii , cuprinse în art. 62 din Legea 58/1934 .
Curtea a înlăturat ca vădit neîntemeiate argumentele aduse de Tribunal în sensul respingerii excepției tardivității.
Mențiunea greșită cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate privitoare la momentul de la care începe să curgă termenul pentru promovarea căii de atac nu poate fi considerată ca privând partea de liberul exercițiu a acestui drept in condițiile și termenele prevăzute de lege.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat că hotărârea pronunțată de Tribunal este nelegală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 CPC coroborat cu art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat, s-a casat hotărârea atacată și rejudecând apelul a fost respins ca tardiv formulat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
| ← Legiuitorul a prevăzut şi un termen maxim în care poate fi... | Competența instanței de luare a unor măsuri provizorii... → |
|---|
