Conform art.456 NCPC în termen de 15 zile de la comunicarea popririi terţul poprit este obligat să consemneze suma de bani şi să trimită dovada executorului judecătoresc în cazul popririi înfiinţate conform art.453 NCPC
Comentarii |
|
Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 1747 din data de 14.07.2015
Civil - validare poprire - Conform art.456 NCPC în termen de 15 zile de la comunicarea popririi terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului judecătoresc în cazul popririi înființate conform art.453 NCPC
- Neîndeplinirea obligației de către terțul poprit - organul de executare va sesiza instanța de executare în vederea validării popririi
Sentința civilă 1747/2015
Din 14.07.2015
Prin cererea de față, creditoarea a solicitat validarea popririi asupra sumei de bani pe care terțul poprit o datorează debitorului periodic, cu titlu de drepturi salariale, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9300513669764000/11/11/2007.
Prin Încheierea din 29.06.2012 a Judecătoriei Liești, instanța a încuviințat executarea silită a titlului executoriu mai sus arătat.
Prin adresa din 09.10.2014, comunicată terțului poprit la data de 28.10.2014, BEJ " M L"; a dispus înființarea popririi asupra veniturilor lunare nete pe care terțul poprit le datorează debitorului, până la achitarea integrală a sumei de 4879.29 de lei reprezentând credit restant și cheltuieli de executare în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9300513669764000/11/11/2007.
Instanța apreciază că cererea de validare a popririi este întemeiată în parte și urmează a fi admisă în aceeași măsură pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În primul rând, instanța reține că potrivit 663 alin. 1 și 2 NCPC, executarea silită pornește prin cererea creditorului, depusă la biroul executorului judecătoresc, iar raportat la art. 24 NCP, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, motiv pentru care instanța apreciază în cauza de față este aplicabilă vechea procedură civilă raportat la data introducerii cererii de executare silită, respectiv 20.06.2012.
Astfel, potrivit art. 450 VCPC, alin. 1 și 2 "Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.";
Potrivit art. 456 VCPC, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului în cazul popririi înființate potrivit art. 453 alin. 1 VCPC, iar alineatul al doilea al textului prevede că dacă sunt înființate mai multe popriri, terțul va proceda în același mod, comunicând după caz executorului ori creditorilor numele și adresa celorlalți creditori, precum și sumele poprite de fiecare în parte.
Dacă terțul poprit nu își îndeplinește aceste obligații, art. 460 VCPC, prevede posibilitatea pentru creditor, debitor sau organul de executare de a sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmărită.
Se constată că în cauză terțul poprit nu a îndeplinit niciuna dintre obligațiile stabilite de textele citate în sarcina sa.
Se apreciază că inacțiunea terțului poprit și refuzul acestuia de a indisponibiliza suma existentă în conturile debitorului pentru aceste motive nu sunt de natură a înlătura aplicarea art. 460 VCPC.
Prin urmare, atitudinea pasivă a terțului poprit, care avea obligația de a indisponibiliza suma urmărită, la cererea executorului judecătoresc și cel puțin de a solicita lămuriri în situația în care exista îndoială cu privire la calitatea sa de terț poprit, reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale ce reglementează obligațiile terțului în materia popririi, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 460 VCPC.
Din răspunsul oferit de către ITM (f. 45) rezultă că debitorul a avut contract de muncă activ încheiat cu terțul poprit în perioada 08.07.2014 până la 01.02.2015.
Având în vedere că adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 28.10.2014, când contractul de muncă era încă activ, rezultă că acesta nu s-a conformat obligațiilor legale, astfel că instanța urmează a admite în parte cererea de validare a popririi în parte și va obliga pe terțul poprit să plătească creditoarei 1/3 din drepturile salariale încasate de debitor in perioada 28.10.2014-01.02.2015, pana la concurenta sumei de 3638.76 lei reprezentând credit restant, la care se adaugă cheltuielile de executare.
Pentru perioada ulterioară datei de 01.02.2015, instanța reține că raportul obligațional între debitor și terțul poprit a încetat, astfel că după acest moment nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru validarea popririi
← Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.1890 Cod civil –... | Validarea popririi constituie o măsură de executare deoarece... → |
---|