Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.1890 Cod civil – pentru teren şi art.488 Cod civil pentru casa de locuit

Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 1732 din data de 12.08.2015

Civil - uzucapiune - Îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1890 cod civil - pentru teren și art.488 Cod civil pentru casa de locuit

Sentința civilă 1732/ 2015

din 12.08.2015

Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.82 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil " dispozițiile art.930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei";.

Așadar, văzând dispozițiile mai sus menționate și data începerii posesiei, instanța constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.

Prescripția achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin posesia neîntreruptă asupra unui imobil pe o perioadă și în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art.1890 Cod civ., pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire a proprietății trebuie să îndeplinească doua condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, anume 30 de ani și posesia sa să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității si echivocului. Potrivit art.1847 Cod civ. "Pentru a se prescrie se cere o posesie continua, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar";.

Deci, cel ce invocă prescripția nu este obligat să producă vreun titlu și nu i se poate opune reaua credință.

Prin urmare, simplul fapt al împlinirii termenului de 30 de ani duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, adică starea de fapt se transformă într-o stare de drept și se consolidează în drept de proprietate.

Potrivit art.1860 Cod civ. ";Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesia sa cu posesiunea autorului său."

Deci pentru invocarea joncțiunii posesiilor este necesară îndeplinirea a două condiții și anume: să fie vorba despre două sau mai multe posesii utile, iar posesia să fie transmisă în baza unui raport juridic valabil.

Dreptul la opțiune cu privire la joncțiunea posesiilor a fost instituit de legiuitor din aceleași rațiuni pentru care a recunoscut și dreptul de opțiune cu privire la uzucapiune, respectiv consolidarea situațiilor de fapt prin transformarea lor în situații de drept în scopul creșterii gradului de securitate a circuitului civil.

Din ansamblul materialului probator existent în cauză, rezultă că reclamanta ocupă un teren de 470 mp. situat în T, str. P nr., jud. G iar pe teren sunt edificate o construcție și o anexă, în suprafață de 104 mp. și respectiv 22 mp, identificate în planul de amplasament și delimitare a imobilului, depus la dosar.

Înaintea reclamantei, terenul a fost ocupat de către fam. P, din declarațiile martorilor audiați reieșind că aceștia au stăpânit terenul de aprox.40 ani, teren pe care au construit și casa de locuit, familia P figurând în evidențele Primăriei T cu terenul în suprafață de 470 mp.și construcția de 102 mp.+anexa.

Conform testamentului autentificat sub nr.1662/26.04.1990 de notariatul de Stat Local Tecuci, P P a lăsat toată averea sa soției P A, iar aceasta din urmă, a lăsat toată averea sa, soților S (C-decedat la data de ….. și I iar conform certificatului de moștenitor nr.73/18.09.2014-f.53 S I este unica moștenitoare a soțului său S C), conform testamentului autentificat sub nr.1661/26.04.1990 de Notariatul de Stat Local Tecuci.

Așadar, din probele administrate rezultă că imobilul a fost ocupat în mod continuu, pașnic și sub nume de proprietar de către reclamantă si de către autorii săi.

Imobilul, teren, nu face parte din domeniul public și nici privat al orașului, conform adresei emisă de Primăria Mun.T nr.20664/Pj/R/05.06.2014 (f.10).

În cauza de față, atât posesia reclamantei cât și posesia autorilor acesteia, P P și P A sunt două posesii utile, iar reclamanta a dobândit posesia în baza calității sale de legatară universală, conform testamentelor autentificate de Notariatul de Stat Local T, mai sus menționate.

Referitor la prima dintre condițiile enunțate anterior, instanța reține din declarațiile celor trei martori audiați în cauză, conform cărora autorii reclamantei au exercitat acte materiale cu privire la terenul in litigiu, constând din edificarea unei construcții. În consecință, fiind astfel dovedit în cauză elementul material al posesiei, instanța constată că, urmare a aplicării prezumției instituite de art.1854 Cod civ., care face din elementul material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovada contrară, reclamanta a probat exercitarea posesiei timp de 30 de ani, de către ea și autorii săi.

În privința celei de a doua condiții a uzucapiunii de 30 de ani, instanța reține că posesia este utilă, fiind exercitată în mod continuu și public, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, precum și în mod pașnic, nefiind administrate în cauza probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violență. De asemenea, instanța constată că posesia reclamantului a fost exercitată și fără echivoc.

Astfel, din declarațiile martorilor rezultă faptul că, terenul este împrejmuit pe toate laturile sale, nu a fost niciodată modificat și nu a existat nici un fel de neînțelegeri legate de acest imobil, nicio persoană nu a venit să revendice acest teren.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite în cauză cele doua cerințe prevăzute de art.1890 Cod civ., instanța apreciază ca întemeiata acțiunea formulată de către reclamantă în privința constatării dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 470 mp., astfel cum a fost identificat prin planul de amplasament și delimitare a imobilului (f.50,51).

În ceea ce privește casa de locuit edificată pe teren, instanța reține că accesiunea constă în încorporarea materială a unui lucru considerat mai puțin important într-un lucru considerat mai important.

Principiul accesiunii este înscris în art.488 Cod civ. potrivit căruia";tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului";.

Potrivit prevederilor art.492 Cod civ. "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui și ca sunt ale lui până ce se dovedește din contra";.

Acest text de lege instituie o prezumție legală relativă, susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară, potrivit căreia o construcție edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu si pe cheltuiala sa.

În concepția legiuitorului lucrul mai important îl reprezintă terenul, așa încât proprietarul terenului devine prin accesiune și proprietar al construcției, plantației sau altei lucrări edificate pe terenul respectiv - superficies solo cedit.

Astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, instanța constată că pe suprafața de teren în litigiu a fost edificată o construcție (casă de locuit și anexă).

Se constată astfel că, referitor la construcția menționată sunt incidente dispozițiile art.492 Cod civ. și, având în vedere că prezumția de proprietate asupra construcțiilor respective în favoarea reclamantei nu a fost răsturnată în cauză prin dovada contrară, instanța reține că reclamanta a dobândit prin efectul accesiunii imobiliare și dreptul de proprietate asupra construcției edificate în suprafață de 104 mp. și anexa în suprafață de 22 mp, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului (f.50,51).

Față de cele expuse instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1847, 1890 și 492 Cod civ. astfel că va admite acțiunea și va constata că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 470 mp situat în T, Str.P nr…, cu vecinii: la N-S R, la E-SP, la S-DC, la V-MA., astfel cum a fost identificat prin documentația tehnică cadastrală (f.50,51), prin efectul uzucapiunii de lungă durată și al joncțiunii posesiilor și dreptul de proprietate asupra construcției și anexei edificate pe terenul anterior menționat, în suprafață de 104 mp. și respectiv 22 mp., prin efectul accesiunii imobiliare.

Instanța reține că, potrivit dispoz.art.502 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă "în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri au drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.";

Văzând cuantumul ajutorului public judiciar de 1935,5 lei de care reclamanta a fost scutită și valoarea bunurilor imobile dobândite (terenul în suprafață de 470 mp.*90 lei/mp, conform grilelor notarilor publici, rezultă o valoare numai a terenului de 42.300 lei), constatând că această valoare este de 10 ori mai mare decât cuantumul ajutorului public de care a beneficiat, în temeiul art.502 din OUG nr.51/2008 va obliga pe reclamantă să restituie statului suma de 1935,5 lei, reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru pentru care a obținut ajutor public judiciar

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.1890 Cod civil – pentru teren şi art.488 Cod civil pentru casa de locuit