Consistoriul eparhial nu se încadrează în noţiunea de autoritatea publică, întrucât nu acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, nu are statut de utilitate publică şi nu este autorizat să presteze un serviciu
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ Decizie nr. 1153 din data de 10.04.2017
Consistoriul Eparhial nu se încadrează în noțiunea de autoritatea publică, întrucât nu acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, nu are statut de utilitate publică și nu este autorizat să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Consistoriul Eparhial, fără personalitate juridică, nu deține capacitate juridică administrativă pentru a putea fi asimilat unei autorități publice în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004.
Consistoriul Eparhial funcționează ca instanță disciplinară și de judecată în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei care este unitate de cult, competența Consistoriului Eparhial fiind expres prevăzută de art. 52 din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată al Bisericii Ortodoxe Române.
Prin sentința nr. 3555/2016 din data de 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 5923/63/2016 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Consistoriul Eparhial.
A fost obligată pârâta să comunice reclamantului coordonatele de contact ale pârâtei respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e.mail și adresa paginii de internet: sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil; programul după care își desfășoară activitatea, inclusiv programul de audiențe al președintelui și a celorlalți membri și secretarului.
Împotriva sentinței nr. 3555/2016 din data de 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 5923/63/2016 a formulat recurs pârâtul Consistoriul Eparhial, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurentul pârât Consistoriul Eparhial a susținut că instanța de fond a respins excepția lipsei capacității de folosință a Consistoriului Eparhial, motivând că, în contenciosul administrativ, nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice astfel definite de art. 2 alin. l litera b din Legea nr. 554/2004, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii.
Recurentul a susținut, în esență, că nu este autoritate publică, nu este organ de stat sau al unităților administrative teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, asa cum susține instanța de fond. Consistoriul Eparhial funcționează ca instanță disciplinară și de judecată în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei care este unitate de cult.
Pe de altă parte, instanța de fond a obligat recurentul pârât să comunice reclamantului coordonatele de contact ale Consistoriului Eparhial. În acest sens, a precizat faptul că o parte din aceste coordonate sunt imposibil de comunicat, deoarece Consistoriul Eparhial nu întocmește buget și bilanț contabil, nu deține pagină de internet, iar Președintele Consistoriului nu ține audiențe.
Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Recurentul pârât a solicitat judecarea și în lipsă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 448 alin. 8 C.proc.civilă.
Examinând recursul declarat de recurentul pârât Consistoriul Eparhial, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicate de recurentul pârât în cererea de recurs: "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";, dispoziții în raport de care va fi analizată sentința recurată.
În analiza criticilor formulate, se impune a se verifica dacă pârâtul se încadrează în categoria prevăzută de art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001 și de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, față de obiectul cererii de chemare în judecată, de temeiul juridic invocat de reclamant și de părțile în litigiu.
Curtea are în vedere faptul că reclamantul s-a adresat instanței cu o cerere ce vizează refuzul de comunicare a informațiilor de interes public, refuz considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat, acțiune întemeiată de reclamant pe dispozițiile Legii nr. 544/2001.
Într-adevăr, Legea nr. 544/2001 instituie obligația de comunicare a informațiilor publice în sarcina oricărei autorități sau instituții publice. Pe de altă parte, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorități publice, care acționează în regim de putere publică.
Instanța de fond a respins excepția lipsei capacității Consistoriului Eparhial cu motivarea că, în contenciosul administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice astfel definită de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea și executarea în concret a legii.
Pur teoretic, reținerea instanței este corectă, întrucât în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.
În speță, condiția generală a capacității procesuale trebuia analizată în raport de semnificația termenilor din legea specială, de normele care reglementează funcționarea pârâtului și de drepturile și obli¬gațiile limitativ atribuite pârâtului.
Capacitatea juridică administrativă reprezintă apti¬tudinea recunoscută de lege unei autorități publice de a avea drepturi și obligații și de a le exercita, în nume propriu, în scopul realizării administrației publice.
Capacitatea juridică administrativă este circumscrisă limitelor de competență deoarece, spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală (aptitudinea nelimitată de a avea drepturi și obligații de orice fel, cu excepția interdicțiilor expres prevăzute), capacitatea autorităților administra¬tive este specială, adică limitată numai la actele și faptele prevăzute de lege și strâns determinate de drepturile și obli¬gațiile limitativ atribuite.
Capacitatea juridică administrativă conferă unei autorități și calitatea de subiect de drept, adică de titular al unor drepturi și obligații specifice, prin care să se diferențieze de o altă autoritate publică, și cu atât mai mult, de persoanele fizice și juridice față de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanței de contencios administrativ, presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi și obligații care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.
Potrivit art. 2 lit. a și b din Legea nr. 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, "În sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceștia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanțare din bani publici; b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;";
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 "Semnificația unor termeni, (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;";
Curtea constată că recurentul pârât Consistoriul Eparhial nu se încadrează în noțiunea de autoritatea publică prevăzută de dispozițiile legale arătate, întrucât pârâtul nu acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, nu are statut de utilitate publică și nu este autorizat să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Recurentul pârât Consistoriul Eparhial, fără personalitate juridică, nu deține capacitate juridică administrativă pentru a putea fi asimilat unei autorități publice în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004.
Recurentul pârât Consistoriul Eparhial funcționează ca instanță disciplinară și de judecată în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei care este unitate de cult, competența Consistoriului Eparhial fiind expres prevăzută de art. 52 din Regulament.
Potrivit art. 52 din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată al Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Eparhial este instanță disciplinară și de judecată pentru abaterile clerului de mir, ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care judecă și ia hotărâri privind sancționarea acestora.
În art. 148 alin. 1 din H.G. nr. 53/2008 se prevede că "(1) Instanțele disciplinare și de judecată bisericească pentru clericii de mir, preoți și diaconi în funcțiune și pensionari, precum și pentru cântăreți, în probleme doctrinare, morale, canonice și disciplinare sunt: A. De judecare în fond: a) Consistoriul disciplinar protopopesc; b) Consistoriul eparhial.(...)";
Potrivit art. 41 alin. 1 din H.G. nr. 53/2008 publicat în Monitorul Oficial nr. 50 din data de 22 ianuarie 2008, privind recunoașterea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, "Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mânăstirea și parohia sunt persoane juridice de drept privat și utilitate publică, cu drepturile și obligațiile prevăzute de prezentul statut.";
Potrivit art. 201 alin. 1 din H.G. nr. 53/2008 "(2) Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române se aplică prin regulamente specifice de activitate care au aceeași autoritate canonică și juridică cu cea a prezentului statut. Regulamentele specifice diverselor domenii de activitate ale Bisericii sunt aprobate de Sfântul Sinod.";
În art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România se prevede că "(1) Unitățile aparținând cultelor religioase recunoscute din România, precum și unitățile și instituțiile de învățământ teologic autorizate și acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora și neintegrate în învățământul de stat, primesc de la bugetul de stat și de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuții, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult centrale și locale respective.";
Autonomia cultelor este stabilită constituțional (art. 29 alin. 3 și 5 din Constituția României) și prevederile Legii nr. 489/2006 precizează că, în România, cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii (art. 26 alin. l, precum și deciziile Curții Constituționale a României nr. 640/10.06.2008 și nr. 448/07.04.2011).
Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 448/07.04.2011 că "din perspectiva modului de organizare, funcționare și a competențelor exercitate, cultele nu constituie autorități publice în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest sens, prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor disting între autoritățile publice și culte, spre exemplu art. 9 alin. (2) potrivit căruia "Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice";.
Așa cum rezultă din cele expuse, recurentul pârât Consistoriu Eparhial nu se încadrează în noțiunea de autoritatea publică sau instituție publică în sensul art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001, instanța de fond apreciind în mod eronat că pârâtul are capacitate de drept administrativ.
Ca urmare, solicitările reclamantului nu se înscriu în categoria informațiilor prevăzute la art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, nefiind informații care privesc activitățile sau care rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice.
Curtea constată că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile recurentului pârât fiind întemeiate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. 2 și art. 498 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., va admite recursul, va casa sentința și în rejudecarea cauzei, va respinge acțiunea formulată de reclamant.
| ← Prejudicii, daune. Jurisprudență Prejudicii, daune | Pretenţii. Jurisprudență Contracte → |
|---|
