Constatare calitate moştenitor, succesiune. Jurisprudență
Comentarii |
|
Judecătoria Darabani Sentinţă civilă nr. 16 din data de 16.01.2014
Dosar nr.xxx/217/2013 Constatare calitate moștenitor, succesiune
R O M A N I A
JUDECĂTORIA DARABANI
Sentința civilă nr. xx
Ședința publică din xx.xx.xxxx
Instanța constituită din:
Președinte -
Grefier -
La ordine pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect "constatare calitate moștenitor, succesiune";, formulată de reclamanta L.N., domiciliată în .........., județul Botoșani, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI HUDEȘTI- prin primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta, lipsă reprezentantul legal al unității pârâte.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei și stadiul judecății, după care: s-a procedat, în temeiul art. 131 C.pr.civ., la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, iar în temeiul art.94 alin.1 lit.i C.pr.civ. se constată că Judecătoria Darabani este competentă pentru judecarea cauzei.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și acordă cuvântul reclamantei.
Reclamanta, având cuvântul pe excepție, solicită respingerea acesteia și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, precizând că este unica moștenitoare a defuncților săi părinți și că dorește să intre în proprietatea bunurilor succesorale rămase după aceștia.
Instanța constată procesul în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția invocată din oficiu.
J U D E C Ă T O R I A,
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.05.2013, sub nr. xxxx/217/2013, reclamanta L.N. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei Hudești - prin primar, solicitând ca, în urma probelor ce se vor administra, instanța să stabilească calitatea de unică moștenitoare a defuncților părinți O.N.C., decedat la data de 26.11.1995 și O.G., decedată la data de 18.03.2004; să se stabilească masa succesorală rămasă de pe urma acestora și să i se atribuie aceste bunuri.
În motivare, reclamanta arată că O.N.C., a decedat la data de 26.11.1995, iar O.G., a decedat la data de 18.03.2004 și că, a rămas unică moștenitoare după aceștia, cu vocație succesorală, în calitate de fiică.
Mai arată reclamanta că, de pe urma defuncților au rămas următoarele bunuri imobile: o casă, în suprafață de 81 m.p., construită în anul 1962-fără autorizație, suprafața de 84,99 m.p. teren intravilan și suprafața de 4,110 ha teren extravilan.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri la dosar, respectiv acte de stare civilă (f.12-15), copii după titlurile de proprietate nr.27587/22.12.1993(f.16); nr. 30342/20.07.1994(f.17); certificatul fiscal - f.5, adeverința nr. 6422/22.05.2013 emisă de Primăria com.Hudești(f.4) și Sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale - f.6-11).
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 954,963 și 1143 C.civ.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 647,10 lei.
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
In fapt, O.N.C. a decedat la data de 26.11.1995 iar O.G., a decedat la data de 18.03.2004, după aceștia rămânând în calitate de fiică, reclamanta. De pe urma defuncților au rămas următoarele bunuri imobile: o casă, în suprafață de 81 m.p., construită în anul 1962-fără autorizație, suprafața de 84,99 m.p. teren intravilan și suprafața de 4,110 ha teren extravilan.
Având în vedere data deschiderii celor două succesiuni, respectiv 27 noiembrie 1995 a decedat O.C., tatăl reclamantei și la data de 19 martie 2004 a decedat numita O.G., mama reclamantei, prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Comunei Hudești prin primar, invocate din oficiu, instanța se va pronunța cu prioritate astfel, potrivit dispozițiilor art. 248 cod procedură civilă astfel:
Funcția dreptului procesual constă, în principal, în a asigura sancțiunea dreptului civil material, ceea ce înseamnă că poziția de reclamant in cadrul litigiului aparține titularului dreptului subiectiv civil afirmat, în timp ce calitatea procesuală pasivă o are cel obligat în același raport juridic (subiectul pasiv al dreptului).
Întrucât reclamantul declanșează procedura jurisdicționala, lui îi revine sarcina de a demonstra atât legitimarea sa procesuală, cât și pe aceea a pârâtului, respectiv faptul ca transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material în care părțile litigiului au calitatea de titular al dreptului și, în mod corespunzător, al obligației corelative.
La rândul ei, instanța are obligația verificării din oficiu a cadrului procesual subiectiv determinat de prezența părților în proces.
Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, se reține că, în situația acțiunii analizate -vizând pretenția asupra calității de unică moștenitoare, primăriei nu îi este justificată calitatea procesuală, deoarece ea nu este parte in raportul juridic dedus judecății și nu se află într-o opoziție de interese față de reclamantă pentru a i se legitima poziția de pârâtă în cadrul litigiului.
În consecință, instanța reține că este investită cu o acțiune în constatarea calității de moștenitor pe primul capăt de cerere dublată de o acțiune de partaj succesoral, pe cel de-al doilea capăt de cerere.
În ceea ce privește constatarea calității de moștenitor, aceasta este o acțiune reală prin care reclamanta cere instanței de judecată recunoașterea titlului său de moștenitor.
Promovând acțiunea, reclamanta se prevalează de vocația sa succesorală concretă la moștenirea defuncților, ceea ce înseamnă că, ab initio, este contestată orice vocație a primăriei, având în vedere dispozițiile art. 680 din Codul civil, potrivit cărora bunurile trec la stat "în lipsa de moștenitori legali sau testamentari";.
În același sens sunt dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora "în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii";.
Rezultă că în absența unui astfel de certificat de vacanță succesorală, primăriei nu-i poate fi justificată prezența în proces în asemenea litigii.
O vocație succesorală generală, abstractă a statului nu îi poate legitima acestuia calitatea de pârât, întrucât nu are nicio legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamanta nu poate justifica atragerea în procedura jurisdicțională a unei părți căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat și nici aceasta din urmă, motive de a contesta dreptul pretins de către reclamantă.
Așadar, pentru ca primăriei să i se recunoască legitimare procesuală pasivă în prezentul litigiu este necesar să fi fost eliberat un certificat de vacanță succesorală, fie privitor la întreaga masă succesorală, prin nesocotirea drepturilor moștenitorului legal rezervatar- reclamanta-, fie să existe vacanță succesorală pentru parte din moștenire, atunci când defuncții, deși lasă moștenitori, aceștia nu au vocație la întreaga moștenire, ci doar la parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moștenire vacantă.
Deci, primăriei nu îi poate fi legitimată poziția procesuală de pârâtă în astfel de litigii decât în măsura în care pe seama acesteia a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau parte din moștenire, in sensul dispozițiilor art. 680 din Codul civil, cererea de constatare a calității de unică moștenitoare având în acest caz și valoarea de contestare a valabilității unui asemenea certificat și asigurând astfel interesul atragerii în proces a primăriei(iar legat de acest interes, calitatea procesuală pasivă). În absența unui asemenea certificat, nu există conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci primăriei nu i se poate opune, în calitate de pârâtă, pretenția reclamantei asupra unei moșteniri față de care primăria este terț.
Pentru aceste considerente instanța va admite excepția invocată din oficiu și având în vedere sancțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive prevăzută în dispozițiile art. 40 alin. (1) C. pr. Civ. va respinge acțiunea având ca obiect constatare calitate moștenitor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.
Odată cu admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive pe primul capăt al acțiunii, instanța a constatat că pârâta Primăria Comunei Hudești prin primar este străină de moștenirea în cauză, astfel că va respinge și cererea având ca obiect succesiune, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Comunei Hudești-prin primar.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta L.N., domiciliată în ... ..., județul Botoșani, în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI HUDEȘTI- prin primar, având ca obiect constatare calitate de moștenitor și succesiune ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la data de 15 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Fond funciar - modificare titlu de proprietate. Jurisprudență... | Plângere contravenţională. Jurisprudență Vamă → |
---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Constatare calitate moştenitor, succesiune. Jurisprudență
