Fond funciar - modificare titlu de proprietate. Jurisprudență Fondul funciar

Judecătoria Darabani Sentinţă civilă nr. 9 din data de 18.09.2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DARABANI

COMPLET SPECIALIZAT PROCESE FUNCIARE

Ședința publică din

Instanța constituită din :

Președinte -

Grefier -

Sentința civilă nr.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect "Fond funciar -modificare titlu de proprietate", formulată de petenta S.C. A. S.R.L., cu sediul xxxxxxxxxx,cu comunicarea actelor de procedură la sediul secundar din mun. Botoșani, în contradictoriu cu intimații: Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar V, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comuna, prin Primar, și C.S., și B P.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral cauzei de către grefierul de ședință, în baza art. 104 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei și stadiul judecății,după care, s-a audiat pârâta C. S. susținerile acesteia fiind consemnate într-un proces-verbal separat, atașat la dosar (f. 136).

Văzând că nu mai sunt alte probe de administrat și că nu se formulează excepții, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului pricinii.

Apărătoarea unității petente solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, rectificarea titlului de proprietate nr. XXX/l6.08.1993, înscrierea suprafeței de 9000 m.p. în parcela cadastrală nr. XXX/100 și modificarea actului de proprietate subsecvent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XXX/09.02.2009.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani sub nr. XXX/217/2013, la data de 22.01.2013, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței ca pe baza probelor ce se vor administra, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună rectificarea parțială a titlului de proprietate nr. XXXX/23.02.1993 emis de către Comisia Județeană pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor , în sensul înscrierii suprafeței de3.500 mp (3.500 mp din măsurători) din extravilanul comunei , jud. Botoșani, după cum

urmează: 2.870 mp arabil, în parcela cadastrală xxx/100 și 630 mp fanețe în parcela cadastrală xxx/14.

Petenta mai solicită, pe cale de consecință modificarea actului de proprietate subsecvent, ce compune istoricul dreptului de proprietate respectiv, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. xxx/30.12.2008 de către Biroul Notarului Public M S. D., circumscripția Botoșani

în motivare, petenta arată că la data de 30.12.2008 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx, prin care S.C. A S.R.L. a cumpărat de la B. P. și C. S. terenul în suprafață de 3.500 m.p. situat în extravilanul comunei Viișoara, jud. Botoșani, teren care face obiectul prezentei cauze.

Terenul a fost dobândit de către pârâți prin reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. xxx/23.02.1993,eliberat de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor .

Terenul nefiind intabulat, vânzarea s-a perfectat în baza certificatului de sarcini nr. xxxx eliberat de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani. Ulterior, petenta, în calitate de proprietară, a demarat procedurile legale pentru înscrierea dreptului de proprietate în registrele de carte funciară.

In urma efectuării planului de amplasament și delimitare a imobilului, precum și tabelului de mișcare parcelară (fișa imobilului) întocmite cu respectarea normelor și regulamentelor în vigoare, de către H. D., persoană autorizată, a rezultat că suprafața totală de 3.500 m.p. (din măsurători 3.500 m.p.) din extravilanul comunei nu este situată în parcelele cadastrale xx/14 și xx/14, așa cum în mod eronat s-a indicat în titlul de proprietate nr. xxxx/23.02.1993 și implicit în actul de proprietate subsecvent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxxxx/30.12.2008 de către Biroul Notarului Public M. S. D., circumscripția Botoșani, în realitate fiind situați 2.870 mp arabil, în parcela cadastrală xxx/100 și 630 mp fanețe în parcela cadastrală xxx/14..

Din cauza acestei neconcordanțe existente între datele de identificare ale imobilului și cele din planul de amplasament și delimitare a imobilului, Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară Botoșani, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a dispus respingerea intabulării imobilului teren în suprafață de 3.500 m.p. în favoarea petentei, conform încheierii de respingere nr. xxxx din dosarul nr. xxxx/22.10.2012.

Necesitatea rectificării titlului de proprietate este constatată și de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dorohoi care, analizând referatul inspectorului de cadastru, menționează în încheierea de respingere emisă că în urma verificării în baza de date s-a constat că imobilul se află în parcelele cadastrale nr. xxx/100 și xxx/14, nu în parcelele cadastrale xxx/14 și xxx/14 cum este trecut în titlul de proprietate 5.555.

în drept, petenta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 58 teza a Il-a din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, conform cărora, pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană care a emis titlul de proprietate îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa.

în dovedire, petenta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr. xxxx/23.02.1993, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxxx. 12.2008 de către Biroul Notarului Public M S. D. - I M. , certificat de sarcini nr. xxxx/05.12.2006, încheierea de respingere nr. xxxx/22.10.2012, emisă de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară -Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, referatul inspectorului de cadastru nr. xxxx/14.11.2012, plan de amplasament și delimitare a imobilului, tabel de mișcare parcelară (fișa imobilului) (filele 5-11).

Legal citate, la primul termen de judecată fixat la data de xx.xx.2013 intimatele nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare. Instanța a dispus amânarea cauzei pentru a se solicita comisiilor intimate să depună la dosar întâmpinare, OCPI să comunice întreaga documentație depusă de către societatea petenta.

La data de xxx.xx2013, comisia locală intimată a depus la dosar întâmpinare (fila 61), prin care și-a exprimat acordul în privința rectificării erorii materiale, în sensul corectării numerelor de parcelă cadastrală, De asemenea, OCPI Botoșani a comunicat relațiile solicitate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de la data de xxx2008 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx, prin care S.C. A S.R.L. a cumpărat de la C. S. și B. P. terenul în suprafață de 3.500 m.p. situat în extravilanul comunei xxxxx, jud. Botoșani, teren care face obiectul prezentei cauze.

Terenul a fost dobândit de către C. S. și B. P. prin reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. xxxxx/23.021993,eliberat de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor .

Terenul nefiind intabulat, vânzarea s-a perfectat în baza certificatului de sarcini nr. xxxx eliberat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară . Ulterior, petenta, în calitate de proprietară, a demarat procedurile legale pentru înscrierea dreptului de proprietate în registrele de carte funciară.

In urma efectuării planului de amplasament și delimitare a imobilului, precum și tabelului de mișcare parcelară (fișa imobilului) întocmite cu respectarea normelor și regulamentelor în vigoare, de către H. D., persoană autorizată, a rezultat că suprafața totală de 3.500 m.p. (din măsurători 3.500 m.p.) din extravilanul comunei nu este situată în parcelele cadastrale xxx/14 și xxx/14, așa cum în mod eronat s-a indicat în titlul de proprietate nr. xxxxx/23.02.1993 și implicit în actul de proprietate subsecvent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxxx/30.12.2008 de către Biroul Notarului Public M. S. D., , în realitate fiind situată în parcela cadastrală

xxx/100 suprafața de 2.870 mp arabil și în parcela cadastrală xxx/14 suprafața de 630 mp fanețe..

Necesitatea rectificării titlului de proprietate este constatată și de către reprezentanții comisiei locale de fond funciar Viișoara, care prin întâmpinarea depusă la dosar la data de xx.xx.2013 și-au exprimat motivat acordul în privința rectificării erorii materiale din titlul de proprietate de formează obiectul acțiunii, în sensul solicitat de către petenta,

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța constată că cererea petentei este temeinică și în temeiul art. 54 din Legea nr. 18/1991 urmează să o admită dispunând modificarea titlului de proprietate nr.xxx/23.02.1993, eliberat pe numele C. S. și B. P., în sensul că va dispune modificarea amplasamentului suprafeței de 3.500 mp (3.500 mp din măsurători) din extravilanul comunei xxx, jud. Botoșani, după cum urmează:

- 2.870 mp arabil, în parcela cadastrală xxx/100 și

- 630 mp fanețe în parcela cadastrală xxxx/14,

Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind modificarea actului de proprietate subsecvent ce compune istoricul dreptului de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxxx/30.12.2008, instanța în conformitate cu principiul de drept accesoriul urmează principalul "accesorium sequitur principale" va dispune și modificarea acestuia.

Văzând că cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect " modificare titlu de proprietate+ modificare contract vânzare-cumpărare", formulată de petenta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu intimații: Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar, jud. Botoșani, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor , Comuna xxxxx, prin Primar, C. S., și B. P.,

Modifică Titlul de proprietate eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nr.xxxx/23.02.1993,

Dispune înscrierea suprafeței de 3.500 mp (3.500 mp din măsurători) din extravilanul comuna Viișoara, jud. Botoșani, după cum urmează:

- 2.870 mp arabil, în parcela cadastrală xxx/100 și

- 630 mp fanețe în parcela cadastrală xxx/14, în loc de:

- 1.500 mp pășuni în parcela cadastrală xxx/14 și

- 2.000 mp arabil în parcela cadastrală xxx/14.

Pe cale de consecință, dispune modificarea actului subsecvent titlului de proprietate modificat, contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.xxxx/30.12.2008 de Biroul Notarului Public M. S. D., circumscripția Botoșani. Modificarea contractului de vânzare-cumpărare are același conținut ca și modificarea titlului de proprietate .

Prezenta sentință se comunică organului fiscal competent și Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, după rămânerea definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de xxxxx 2013.

Președinte, Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar - modificare titlu de proprietate. Jurisprudență Fondul funciar