Constatare nulitate act. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 85/2018 din data de 06.02.2018
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:004.000085
Cod operator 2442/2443
Dosar nr…..
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 85/2018
Ședința publică de la 06 Februarie 2018
Completul compus din:
PREȘEDINTE ….
Judecător ……….
Grefier …………..
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă C.M, împotriva sentinței nr. 4641 din 15.06.2017, pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimata pârâtă ,…………… SA, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelanta reclamanta fiind reprezentată de avocat, în substituire pentru avocat, iar intimata pârâtă de avocat, în substituire pentru avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a constatat depusă la dosar, din partea intimatei pârâte, dovada cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, după care constatând apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul;
Avocat, în substituire pentru avocat, pentru apelanta reclamantă, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, în substituire pentru avocat, din partea intimatei pârâte, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr…….., petenta C.M a chemat în judecată pe pârâtele ………. S.A. și ……. - Sucursala ……, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:
1. constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la pct. 9 lit. c și d din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 422/01.02.2007.
2. constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la pct. 19 alin. 2 lit. d și pct. 19 alin. 2 lit. e din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 422/01.02.2007.
3. obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri, în perioada 01.02.20007 și până la rămânerea definitivă a hotărârii, actualizată cu dobânda legală la data plății efective;
4. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată
Prin sentința nr. 4641 din 15.06.2017, s-a respins cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta C.M, în contradictoriu cu pârâtele
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele;
La data de 01.02.2007, între S.A - Sucursala Județeană, și reclamantă, în calitate de împrumutat, a intervenit contractul de credit nr. 422, care prevedea obligația Băncii, de a pune la dispoziția reclamantei, suma de 7.300 de Euro, pe o perioadă de 10 ani, respectiv, 120 de luni .
La data acordării creditului, reclamanta era salariată a Băncii, ocupând postul de Manager relații corporale în cadrul BCR S.A. Agenția Tg. Jiu, fiind angajata pârâtei, în baza unui contract pe perioada nedeterminată semnat în data de 05.03.2001, iar în virtutea acestei calități, reclamanta a beneficiat de anumite facilități prevăzute expres în contractul colectiv de muncă aplicabil.
În anul 2012 a intervenit încetarea contractului de muncă și de la acea dată reclamantei
i - au fost înlăturate facilitățile acordate.
Astfel cum a menționat reclamanta, acest contract de credit a fost finalizat in luna octombrie 2016, iar la data de 18.01.2017, reclamanta a sesizat instanța cu prezenta cerere prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la pct. 9 lit. c și d din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 422/01.02.2007,a clauzelor prevăzute la pct. 19 alin. 2 lit. d și pct. 19 alin. 2 lit. e din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 422/01.02.2007, precum și a celor prevăzute de art. 6 lit. a din actul adițional la același contract, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri, în perioada 01.02.20007 și până la rămânerea definitivă a hotărârii, actualizată cu dobânda legală la data plății efective .
Astfel cum rezultă din probatoriile administrate, respectiv, înscrisurile din dosar, convenția nu mai este în derulare și nu mai produce efecte juridice, iar relațiile contractuale dintre părți au încetat. Din moment ce la data sesizării instanței nu mai exista nicio relație contractuală între părți, contractul de credit nemaifiind in vigoare si ne mai producând efecte ca urmare a achitării creditului, nu mai există una din calitățile pe care trebuie să le aibă reclamantul la acest moment, adică nu mai are calitatea de consumator și nu mai are nici un raport juridic cu pârâta.
Din interpretarea dispozițiilor art.2 din Lg. 193/2000, conform cărora "prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";, rezultă că pentru a avea această calitate între părți trebuie să existe un contract, iar această condiție presupune existența contractului la momentul analizei condițiilor legale, deci la momentul verificării acestei calități.
O astfel de cerere se fundamentează pe răspunderea civila contractuala, ori, răspunderea contractuala nu mai poate fi angajată, câtă vreme contractul dintre părți a încetat, deci nu mai produce efecte.
Astfel, chiar în baza principiilor generale ale răspunderii contractuale, conform normelor de drept civil, la care dispozițiile art. 14 din Lg. 193/2000 , fac trimitere, modificarea, rezilierea sau desființarea unui contract / clauze din contract se poate realiza numai atât timp cât contractul este în derulare și produce efecte, condiție neîndeplinită în speță, unde convenția părților a încetat să mai producă efecte din luna octombrie 2016, când a fost achitat creditul.
In susținerea acestei opinii, este și interpretarea disp. art. art.6, art.7 si art. 13 din Legea Nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, dar și practica judiciară. Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, "clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul "se va derula"; în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua";. De asemenea, dispozițiile art. 12,13 din același act normativ, fac vorbire despre "contractele aflate în curs de executare";, încetarea folosirii clauzelor constatate abuzive, precum și "modificarea contractelor aflate în curs de executare";, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Așadar, din dispozițiile citate anterior se desprinde concluzia că, în baza Legii nr. 193/2000 poate fi constatată existența clauzelor abuzive în contractele încheiate de profesioniști cu consumatorii, aflate în derulare, și nu stinse prin executare de bunăvoie, cum este cazul în speță.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii formulate, constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse la pct. 9 lit c si d din "CONTRACTUL DE CREDIT BANCAR pentru persoane fizice nr.422/01.02.2007, a clauzelor prevăzute la pct. 19 alin. 2.d). si pct. 19 alin.2.e) din "CONTRACTUL DE CREDIT BANCAR pentru persoane fizice nr.422/01.02.2007", precum si a clauzei prevăzuta la art. 6 lit. a din Actul adițional la CONTRACTUL DE CREDIT BANCAR pentru persoane fizice nr.422/02.02,2007, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare si comision de urmărire riscuri in perioada 01.02.2007 si pana la rămânerea definitiva a hotărârii, actualizate cu dobânda legala la data plații efective, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecata, efectuate atat la fond, cat si in prezenta cale dc atac.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit, instanța a respins acțiunea apreciind că legiuitorul a avut în vedere analiza clauzelor abuzive doar în contractele aflate în curs de executare, și nu și pe cea a contractelor ce s-au stins ca urmare a executării, iar inexistența raportului juridic între părți face inutila verificarea de către instanță a unor clauze executate de bună-voie de părți, refuzând astfel să judece in fond acțiunea cu care a fost învestită, datorită unei greșite aplicări și interpretări a normelor de drept-
De altfel instanța a confundat obiectul acțiunii cu care a fost învestită, obiect ce nu prevede modificarea contractului de către instanță, cu constatarea nulității unor clauze abuzive, clauze ce au produs efecte și prejudicii în patrimoniul consumatorului, ceea ce înseamnă că în nici un caz nu este "inutilă" verificarea unor astfel de clauze pe cale contencioasă.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor Legii 193/2000 cât și a prevederilor Codului civil 1864, considerând, indirect, că se poate constata nulitatea unor clauze abuzive numai în cazul unor contracte cu executare succesivă aflate în derulare, deoarece dispozițiile Legii 193/200G art 6 și 12 (invocate in sentința) fac referire numai la efectele nulității în cazul contractelor aflate in derulare.
Interpretarea este greșită din mai multe puncte de vedere: mai întâi, faptul că articolele reținute în sentință prevăd că efectul constatării ca fiind abuzive a unor clauze în contractele în desfășurare este eliminarea acestora din contracte, astfel că ele nu vor mai produce efecte asupra consumatorului, nu înseamnă că automat acesta constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive numai la calculul contractelor în desfășurare, întrucât unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Dispozițiile invocate nu restrâng în nici un fel sfera de aplicabilitate a nulității clauzelor abuzive numai la contractele aflate în curs de executare, întrucât nu există nici o dispoziție legală care să interzică constatarea nulității absolute a unor clauze abuzive în contracte finalizate.
Distingând astfel și apelând la o asemenea interpretare, se ajunge Ea o discriminare evidentă între clienții care au în curs de desfășurare contracte ce cuprind clauze abuzive și clienții care au achitat deja împrumuturile, contractele fiind executate în totalitate, clienți ce se văd nevoiți să suporte prejudiciul creat ca urmare a impunerii unor comisioane în mod abuziv, prin clauze nule absolut se ajunge astfel la o îmbogățire fără justă cauză a comerciantului prin împiedicarea consumatorului de a beneficia de dreptul pe care îl are, respectiv de a cere constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive si restituirea sumelor încasate cu acest titlu, întrucât, o dată constatata nulitatea, justa cauză și plata datorată se transformă într-o plată nedatorată, fără teniei legal.
Normele legale trebuie interpretate din perspectivă sistematică- ținându-se cont de legăturile lor cu alte norme juridice, fie din același act normativ, fie dintr-un alt act normativ-, teleologică țînându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea acelei norme și logică - urmărind lămurirea sensului unei norme juridice pe baza legilor logicii formale și a sistemului de argumentare pe care se sprijină.
Astfel, spre exemplu, este cu atât mai logico posibilitatea de a constata nulitatea absolută a comisionului de urmărire risc într-un contract de credit finalizat, care, o dată executat, în lipsa survenirii riscului pentru care a fost perceput comisionul ar fi trebuit restituit.
Chiar dispozițiile invocate de instanța, și care stau la baza motivării sentinței de respingere a acțiunii, precizează expres "Dispozițiile alin. 1-3 nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de o invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune sau pe cale de excepție. In condițiile legii".
Aceste dispoziții legale trimit în mod expres fa regimul de drept comun al nulității și la posibilitatea consumatorului de a cere, în temeiul dreptului comun, nulitatea absoluta a clauzei abuzive și ca efect ai acesteia, restituirea sumelor pretinse în mod nelegal și achitate în acest sens.
Chiar dacă nu ar fi existat trimiteri exprese la dreptul comun, interpretarea sistematica a unui text de lege, și de altfel principiul de drept aplicabil, prevede că acolo unde legea specială nu prevede o anumită situație juridică, deci acolo unde nu reglementează, se vor aplica dispozițiile dreptului comun, în cazul de față dispozițiile din Codul civil privind nulitatea.
Nu are nici o relevanță juridică dacă contractul de credit în care sunt stipulate clauzele abuzive a fost finalizat sau este în curs de desfășurare, întrucât sancțiunea în cazul constatării clauzelor abuzive este nulitatea absolută, nulitate care nu are nici o legătură cu momentul executării contractului, așa cum în mod greșit apreciază instanța, regimul acesteia permițând invocarea ei oricând și de către orice parte interesata.
Susținerea instanței de fond, în sensul că aceasta nu poate interveni într-un contract de credit ai cărui raport a încetat prin stingerea prestațiilor este profund greșită.
În fapt, prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat instanței ca atunci când apreciază cu privire la existența unui caz de nulitate absolută sa intervină în contract și astfel să îl modifice, ci sa constate abuzul de poziție al unui profesionist -comerciant, care raportându-se la nevoia consumatorului de a contracta împrumuturi, impune clauze contractuale chiar împotriva prevederilor legale.
Desigur ca, printr-o astfel de constatare instanța poate și trebuie să intervină în vederea obligării comerciantului la restituirea acestor sume, acestea fiind în fapt o plată nedatorată, ce trebuie returnată părții prejudiciate printr-o acțiune ilicita, astfel cum am arătat detaliat în acțiunea introductivă.
Prin contract, în mod abuziv, s-a impus o plata adițională, la costul contractului, reprezentând comision de administrare și comision de urmărire riscuri.
In luna decembrie 2012 a pierdut calitatea de salariat ….., iar din acel moment i s-a perceput acest comision de administrare in cuantum de 24,09 euro lunar,
Astfel, este abuziva clauza in care se prevede perceperea unui comision de administrare lunar. Mai mult, el se calculează la valoarea creditului, si nu la soldul rămas, deci oricât am plații din credit, acest comision nu se micșorează, ci rămâne o suma fixa, ceea ce este abuziv.
Comisionul de administrare nu poate fi parte din prețul contractului. într-un contract de credit prețul contractului este reprezentat de dobânda aplicată creditului, celelalte comisioane fiind percepute în mod abuziv, cu atât mai mult cu cât i s-a explicat motivul pentru care ar trebui să plătească astfel de comision.
Clauza privind comisionul de administrare a creditului a creat un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului (al reclamantei), în condițiile in care este vorba de sume mari, cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmpla in cazul achitării integrale a creditului conform ratelor lunare scadente. Or, in lipsa unei astfel de clauze in contract, banca s-ar îmbogăți fara o justa cauza, ceea ce creează un dezechilibru reclamantei, prin plata unor sume mari si nejustificate .
Aceasta clauza, datorita modului în care este formulata și percepută, fără nicio posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive.
Comisionul de urmărire riscuri nu a fost negociat individual. Clauza privind comisionul de urmărire riscuri si respectiv privind comisionul de administrare a creditului a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului (al reclamantei), in condițiile in care este vorba de sume mari, cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmpla in cazul achitării integrale a creditului conform ratelor lunare scadente si in cazul in care nu intervine nici un fel de risc pentru banca. Ori, in lipsa unei astfel de clauze In contract, banca s-ar îmbogăți fara o justa cauza, ceea ce creează un dezechilibru reclamanților, prin plata unor sume mari si nejustificate .
Comisionul de urmărire riscuri, calculat la valoarea creditului si nu la sold, este o clauza abuziva, el rămâne o suma fixa, fara ca parata sa tina cont de suma care se achita lunar din credit. In ciuda susținerilor instanței de fond, este o suma consistenta, luând In calcul suma Împrumutata.
Nu exista o contraprestație din partea băncii, aceasta nu a dorit sa împartă niciun risc cu subsemnata, cum ar fi fost firesc, dimpotrivă a transferat tot riscul contractului asupra mea.
Nu i s-a explicat motivul pentru care trebuie să plătească un astfel de comision și care este riscul pe care banca îl acoperă din încasarea acestui comision, de ce nu este acesta restituibil in condițiile in care riscul nu se produce.
La data de 13.11.2017, intimata pârâtă …….. SA a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiat apelul declarat de C.M împotriva Sentinței nr. 4641/2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. ….și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată cauzate subscrisei de soluționarea prezentului litigiu, astfel cum acestea vor fi justificate până la închiderea dezbaterilor.
La data acordării creditului reclamanta era salariată a subscrisei, ocupând postul de Manager relații corporate în cadrul BCR SA Agenția Tg. Jiu, în virtutea acestei calități, reclamanta a beneficiat de anumite facilitați prevăzute expres de contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, în ceea ce privește dobânda, reclamanta a beneficiat de o reducere substanțială față de dobânda curentă aplicată de Banca în cadrul acestui tip de credite.
Totodată, reclamanta a beneficiat de o reducere substanțială inclusiv la nivelului comisioanelor. Aceste facilități au fost menționate expres la art. 19 din Contractul de credit și urmau să se aplice pe toată perioada Tn oare împrumutata avea calitatea de salariat….. Acest aspect rezultă cu claritate și din graficul de rambursare inițial (Anexa 2 la întâmpinai* depusă la dosarul de fond.
Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010, banca a respectat obligațiile impuse de art. 95, comunicând reclamantei actul adițional care prevedea adaptarea Contractului de credit fa noile reglementări. Anexa 3 la întâmpinarea depusă ia dosarul de fond.
De asemenea, deși Actul adițional nu a fost semnat de reclamantă, acesta a produs efecte juridice în temeiul art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010, care prevedea că, la momentul expirării termenului de 90 de zile, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale este considerată acceptare tacite.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, de aprobare și modificare a OUG 50/2010, care prevedea dreptul Băncii de a denunța actul adițional considerat acceptat tacit, prin adresa din data de 21,02.2011 (Anexa 4 la întâmpinarea depusă la dosarul de fond), subscrisa a denunțat Actul adițional.
Totodată, prin aceeași adresa, reclamantei i-a fost adus la cunoștință faptul că rata dobânzii se va calcula în conformitate cu prevederile OUG 50/2010, fiind variabilă exclusiv în funcție da Indicele de referință Euribor 6M;
Potrivit art.1.1 din Actul adițional 2, începând cu data intrării în vigoare a acestuia dobânda curentă aplicabilă creditului se calcula după formula Euribor 6M+ 6,25 puncte procentuale.
De asemenea, conform art 3 din Contractul de credit, subscrisa percepea un comision lunar de administrare, în suma fixă pe toată durata derulării contractului, în cuantum de 22,50 EURO.
După 10 ani de la data încheierii Contractului de credit, împrumutata a introdus pe rolul Judecătoriei o cerere de chemare în judecată prin care solicita: constatarea caracterului abuziv ai clauzelor prevăzute Ia art. 9 lit., c (comision de administrare) șl art. 9 lit.d (comision de urmărire riscuri) și, respectiv, ari. 19 alin. (2) pct. d și e) din Contractul de credit; obligarea subscrisei la restituirea sumelor încasate in baza clauzelor mal
sus menționate, perioada 01.02.2007 și până la rămânerea definitivă a hotărârii,
actualizate cu dobânda legală și obligarea subscrisei la plata cheltuielilor de judecată.
Soluția Judecătoriei Târgu-Jiu este profund judicioasă, potrivit căreia existența clauzelor abuzive încheiate de profesioniști cu consumatorii, poate fi analizată numai în Ipoteza contractelor aflate în derulare iar nu și în ipoteza contractelor stinse prin executare, astfel cum este și situația în speță.
Prin urmare, în momentul de față, prevederile contractuale critícate nu mai produc efecte juridică. Or, în lumina prevederilor legale nu se poate modifica/desființa un contract de credit ce nu mai este în ființă, fiind citate disp. art. 6 , 7, 13 ali. (1) din Legea nr. 193/2000.
Tribunalul, analizând apelul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, constată și reține că este fondat pentru următoarele considerente:
Nulitatea clauzelor contractuale apreciate ca fiind abuzive este o nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă, efectul fiind ineficacitatea actului juridic respectiv, neavând relevanță faptul că a încetat contractul , ca urmare a restituirii creditului, expirând termenul contractului.
Problema tipului de nulitate care afectează o clauză abuzivă a fost tranșată atât de CJUE cât și, în dreptul intern, de ÎCCJ, în sensul că aceasta este o nulitate absolută și nu una relativă, deoarece valorile ocrotite sunt de ordin public, au un caracter general, ele au un impact social extins și nu privesc doar interesul unei persoane, așa cum susține apelanta pârâtă. Nu este vizat doar interesul unei persoane, ci al tuturor persoanelor care au această calitate de consumator și au încheiat cu un profesionist o convenție prin care acesta prestează anumite servicii.
Normele legale aplicabile în speță, ocrotesc un interes public, clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută, în jurisprudența comunitară s-a subliniat acest aspect, respectiv hotărârile pronunțate de CJUE, în cauzele C-76/10, Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000.
În jurisprudența comunitară, ca și în jurisprudența ICCJ este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce întărește concluzia aplicării sancțiunii absolute a clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000, ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia 686 din 21 februarie 2013).
Cu privire la fondul cauzei, critica apelantei constă în aprecierea greșită a instanței de fond asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale, motiv întemeiat cu privire la clauzele de la punctul 9 lit.d și punctul 19 alin.2 lit.e din contract, pentru următoarele considerente:
Analiza caracterului abuziv al acestor clauzelor, se face prin prisma disp. art. 4 din Legea 193/200, tribunalul constatând că aceste clauze nu au fost negociate, fiind preformulate și, totodată, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Aceste elemente ale contractului de credit puteau fi analizate de instanță prin prisma dispozițiilor art. 4 alin.6 din Lg. nr. 193 , care prevăd că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Se observă astfel că nici art. 4 alin. 6 din Lg. nr. 193, nici art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la exprimarea în mod clar și inteligibil a respectivelor clauze.
Cu privire la aplicarea Directivei 93/13/CEEE de către instanțele naționale, Curtea de Justiție a Comunității Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C-240/98, din 27.06.2000, a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Curtea, în acțiunea preliminară formulată de Tribunalul din Barcelona, a arătat că o instanță investită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, sistemul de protecție introdus prin directivă pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Prin Hotărârea din 3 iunie 2010, data în cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin Ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, Curtea și-a expus în mod clar poziția față de art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13.
CJUE a statuat că din perspectiva protecției consumatorului împotriva condițiilor de creditare inechitabile și pentru a-i permite să cunoască pe deplin condițiile executării ulterioare a contractului, art. 4 din Directiva 97/102 impune ca la încheierea contractului debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale. (Hotărârea Berliner Kindl Brauerei).
Prin probele administrate în cauză banca pârâtă nu a făcut dovada negocierii, sarcină care îi incumbă în condițiile art. 4 alin.3din legea nr.193/2000.
Caracterul negociat al unei clauze contractuale nu este dat de faptul cunoașterii existenței acestei clauze consumatorului, sau mai precis de politica băncii cu privire la clauza respectivă, ci de posibilitățile consumatorului de a negocia efectiv elementele clauzelor, având toate informațiile necesare pentru a cunoaște întinderea obligațiilor ce îi vor reveni în baza clauzelor contractuale respective.
În ceea ce privește cea de a doua condiție a caracterului abuziv, constând în crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, se constată a fi îndeplinit, întrucât nu există nicio justificare a perceperii acestui comision, care alături de celelalte obligații rezultate din contract este împovărător pentru consumator.
Tribunalul constată că acest comision nu este definit în Condițiile generale ale contractului astfel că nici intimatul reclamant la momentul încheierii contractului și nici instanța nu poate aprecia asupra legalității perceperii acestui comision, cât timp motivația perceperii comisionului nu este detaliată nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale ale convenției.
Constatându-se caracterul abuziv al clauzelor de la punctul 9 lit.d și punctul 19 alin.2 lit.e privind comisionul de urmărire riscuri, se va dispune nulitatea absolută a acestor cauze, sancțiunea civilă a nulității fiind repunerea părților în situația anterioară, respectiv la restituirea prestațiilor efectuate în baza clauzelor anulate.
Ca urmare, se va dispune restituirea sumelor încasate, cu daunele interese aferente în condițiile art. 1535 Cod Civil, respectiv dobânda legală în procentul prevăzut de OG nr.13/2011, de la data încasării la data plății.
Criticile aduse clauzelor contractuale de la art. 9 lit. c și d din contract sunt neîntemeiate, întrucât deși sunt prevăzute într-un contract preformulat, nenegociate, neexistând nicio dovadă în acest sens din partea profesionistului, deși sarcina probei îi incumbă, nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, comisionul de rambursare anticipată nu a fost perceput până la finalizarea contractului, iar comisionul de administrare se justifică pentru prestațiile efectuate de bancă, fiind de notorietate serviciile de administrare a contului curent al clientului din care sunt virate sumele de bani în contul ratelor creditului.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă, se va admite apelul, se va anula sentința, în sensul admiterii în parte a cererii. Se va constata nulitatea absolută a clauzelor de la punctul 9 lit.d și punctul 19 alin.2 lit.e privind comisionul de urmărire riscuri. Se va dispune restituirea sumelor încasate cu acest titlu cu dobânda aferentă- de la data încasării la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta reclamanta C.M, împotriva sentinței nr…..din……, pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Anulează sentința.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C.M în contradictoriu cu intimata pârâtă ………….. SA.
Constată nulitatea absolută a clauzelor de la punctul 9 lit.d și punctul 19 alin.2 lit.e din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr……….. privind comisionul de urmărire riscuri.
Dispune restituirea sumelor încasate cu acest titlu cu dobânda aferentă de la data încasării la data plății efective.
Respinge în rest cererea.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6.02.2018, la Tribunalul Gorj.
Președinte Judecător
L.S L.S
Grefier
L.S
| ← Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar | Evacuare. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată... → |
|---|
