Pretenţii. Jurisprudență Cereri; Plăţi
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 172 din data de 07.02.2018
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:051.000172
Cod operator 2442/2443
Dosar nr......... Civil - pretenții
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr.172
Ședința publică din 07 februarie 2018
Completul compus din:
Președinte ........
Judecător ........
Grefier ........
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelantul reclamant ........ împotriva sentinței civile nr......... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr......... și în contradictoriu cu intimații pârâți ........ și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit toate părțile.
Procedura de citare din ziua dezbaterilor este legal îndeplinită.
Dezbaterile au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 31.01.2018 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.02.2018, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci sub numărul ........, reclamantul ........ a chemat în judecată pe pârâții ........ și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța fie obligați în solidar la plata de daune materiale în sumă de 5000 lei și daune morale în sumă de 5000 lei cauzate de pârâtul .........
În motivarea acțiuni, reclamantul a arătat că a fost victima unui accident rutier provocat din vina pârâtului, această situație făcând obiectul unui dosar penal la plângere prealabilă, însă având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, prin ordonanța de clasare din 16 mai 2014, dosar penal nr......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci s-a dispus clasarea cauzei.
A precizat că daunele materiale reprezintă cheltuieli medicale și reparația autovehiculului proprietatea sa.
A depus alăturat cererii de chemare în judecată în copie xerox ordonanța de clasare din 16 mai 2014 dată în dosarul penal nr......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Solicită admiterea probei cu înscrisuri, a probei cu martorul Stăncioi Iosif și proba cu expertiza judiciară.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1357 Cod civil.
La data de 22.03.2017, pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca tardiv introdusă.
În motivare a arătat că dreptul la acțiune față de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii al reclamantului a luat naștere la data producerii evenimentului rutier care a generat prejudiciul reprezentat de vătămarea sa corporală, respectiv 27.05.2013, data de la care reclamantul a putut cunoaște întinderea prejudiciului său, precum și faptul că vehiculul condus de persoana responsabilă de crearea prejudiciului nu ar fi posedat o polița RCA. De asemenea, reclamantul ........ nu a formulat plângere prealabilă și nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr..........
S-a arătat că persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce acțiune la instanța civilă pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune, iar judecata în fața instanței civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale. Reclamantul nu a intentat un proces civil în termenul de prescripție care a curs de la data la care a cunoscut existența prejudiciului, 27.05.2013, ci mult după acest termen, respectiv la data de 15.02.2017.
În cazul în care va fi respinsă excepția invocată, pârâtul a solicitat admiterea capătului de cerere privind prejudiciul moral, respingerea în totalitate a capătului de cerere privind daunele materiale și respingerea capătului de cerere privind obligarea la cheltuielile de judecată.
Cu privire la cuantumul daunelor morale a arătat că, într-o recenta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (2129/30,05.2013) s-a susținut necesitatea raportării instanțelor la criteriul legislației și jurisprudenței în stabilirea cuantumului daunelor morale, mai ales acestea sunt prevăzute expres în normele speciale (în speța de fată art.49 pct.1 lit.t) din Ordinul 14/2011 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente rutiere).
În absența unor criterii obiective prevăzute în legislația națională, care să contureze un sistem de referință la care să se raporteze atât justițiabilii cât și instanțele, practica judiciară în materia compensațiilor pentru daune morale a evoluat relativ neunitar, între compensațiile acordate pentru cazuri similare fiind uneori diferențe extrem de mari, în raport de 1 la 100 sau alteori chiar și mai mari.
În acele condiții, prin scăderea predictibilității cazuisticii (element esențial al funcționarii sistemului de asigurări) s-a constatat necesitatea identificării unor repere care să constituie măcar un punct de pornire în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire pentru daune morale ca urmare a producerii unor riscuri asigurate și în urma cărora a rezultat vătămarea sănătății și a integrități) corporale ori decesul persoanelor.
Totodată, s-a considerat că un astfel de demers ar fi în măsură să asigure în relația cu persoanele prejudiciale obiectivitatea și tratamentul nediscriminatoriu prevăzut de art.14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Cu acordul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a demarat studiul privind daunele morale rezultate în urma vătămării corporale ori decesului persoanelor.
Pentru studiul practicii instanțelor judecătorești din România au fost utilizate doar informații publice, aflate pe portalul "Juridex - Indexul jurisprudenței naționale" disponibil pe pagina de internet, fiind preluate spre studiu și centralizate un număr de 2339 decizii ale Curților de Apel din România.
În urma centralizării deciziilor judecătorești și a prelucrării statistice s-a constat că în caz de deces despăgubirile au în vedere relația persoanei prejudiciate cu victima. Astfel, pentru copil major (descendent de gradul I, și anume fiu/fiică) s-a acordat suma de 54.000 lei, pentru copil minor (descendent de gradul I, și anume fiu/fiică) s-a acordat suma de 76.000 lei, pentru frate sau soră-44.000 lei, pentru părinte (ascendent de gradul I, și anume tată sau mamă) s-a acordat suma de 110.000 lei, iar pentru soț sau soție s-a acordat suma de 77.000 lei. Totodată, în caz de vătămare corporală, cu recuperare integrală a funcționalității s-a acordat suma de 420 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, iar pentru infirmitate posttraumatică s-a acordat suma de 620 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale.
Sumele indicate mai sus sunt actualizate la nivelul anului 2017, având în vedere salariul mediu net lunar stabilit și calculat pentru tot anul 2016 (media lunară).
În ceea ce privește pretențiile pentru daune morale, având în vedere complexitatea stabilirii despăgubirilor pentru prejudicii morale, pârâtul apreciază că instanța va trebui să motiveze efectul compensatoriu al acestora, fără a încerca să prețuiască viața persoanei, reținând totodată că aceste compensații, nu trebuie să fie nici amenzi excesive pentru inculpat și nici o îmbogățire fără just temei a părții prejudiciate. În acest sens, instanța trebuie să individualizeze daunele morale acordate în persoana părții responsabile de crearea prejudiciului și nu a disponibilităților financiare ale Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.
Totodată, a apreciat că instanța, în acordarea acestor daune morale, trebuie să aibă în vedere faptul că Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, după achitarea către reclamant a despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, este obligat să recupereze integral, inclusiv pe calea executării silite, aceste sume de la persoana responsabilă de crearea prejudiciului.
Astfel, față de circumstanțele producerii accidentului și având în vedere consecințele acestuia, dar și ținând cont de practica instanțelor de judecată în domeniul daunelor morale, apreciază că, raportat la cele de mai sus, sumele cuvenite cu titlul de compensații pentru prejudiciul moral pentru reclamant ar fi de 5000 lei.
Cu privire la cuantumul daunelor materiale, pârâtul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada întinderii prejudiciului de natură materială potrivit regulilor probațiunii, motiv pentru care solicită respingerea în totalitate, ca nefondat, a capătului de cerere cu privire la suma de 5000 lei.
Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâtul a solicitat respingerea acestora ca nefondate, ca urmare a faptului că reclamantul nu l-a sesizat cu o cerere de despăgubire în amiabil în prealabil, iar cheltuielile de judecată nu pot fi imputat Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. În plus, acesta a recunoscut, chiar și parțial, de la primul termen pretențiile reclamantului cu privire la compensarea prejudiciului moral, astfel ca sunt aplicabile prevederile art.454 din Noul Cod de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art.411 alin.2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin sentința civilă nr......... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr......... a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind respinsă acțiunea civilă în pretenții, formulată de reclamantul ...................., împotriva pârâților ........ și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, prin prisma motivelor invocate, a celor arătate în întâmpinarea formulată, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, că prin prezenta acțiune reclamantul ........ a chemat în judecată pe pârâții ........ și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând ca aceștia să fie obligați, în solidar, la plata de daune materiale în sumă de 5000 lei și daune morale în sumă de 5000 lei, cauzate de pârâtul .........
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în cauză de către pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii prin întâmpinarea formulată, în raport de dispozițiile art.248 Cod procedură civilă, s-a reținut că la data de 27.05.2013 reclamantul a fost victima unui accident rutier, suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile îngrijiri medicale, fără a-i pune în pericol viața.
Ca atare, având în vedere data producerii evenimentului rutier care a generat prejudiciul reprezentat de vătămarea corporală a reclamantului, respectiv 27.05.2013, dată de la care reclamantul a putut cunoaște întinderea prejudiciului său, instanța de fond a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantului a luat naștere la data producerii evenimentului rutier care a generat prejudiciul reprezentat de vătămarea sa corporală, respectiv 27.05.2013, dată de la care reclamantul a putut cunoaște întinderea prejudiciului său, astfel că, s-a apreciat a fi întemeiată excepția invocată și s-a dispus admiterea acesteia și respingerea prezentei acțiuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul ........, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune ca nefondat, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare și în urma administrării probatoriului astfel cum a fost încuviințat, admiterea cererii de chemare in judecată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Ca prim aspect de nelegalitate al hotărârii a invocat modalitatea în care instanța de fond a înțeles să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, prin încheierea de ședința din data de 26 iunie 2017 instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâta Fondul de Protecție al Victimelor Strazii, pe care a unit-o cu fondul cauzei acordând cuvântul cu privire la probele de care reclamantul înțelege să se folosească în dovedirea acțiunii.
A precizat că, deși reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și proba testimonială în persoana lui Stăncioiu Iosif, a cărui citare s-a dispus pentru termenul din data de 23.10,2017, la termenul din data de 23.10.2017 instanța a pus din nou în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis-o, nesocotind astfel dispozițiile încheierii de ședință anterioară în care se pronunța pe această excepție, unind-o cu fondul cauzei și urmând ca la următorul termen de judecata sa treacă la administarea de probe.
A apreciat că procedând într-o astfel de manieră instanța încalcă flagrant dispozițiile legale și implicit dreptul la apărare, ca și acela de a accede la un tribunal liber, nesocotind chiar și dispozițiile constituționale care garantează dreptul fiecărui cetățean de a beneficia de un proces echitabil și de imparțialitate din partea magistratului la judecarea cauzei.
Apelantul a susținut că invocarea unei astfel de excepții se face numai de către partea în favoarea căreia curge, situație în care a apreciat că o astfel de apărare nu poate produce consecințe juridice în ceea ce îi privește pe pârâtul Caldăraru Onofrei, care nu a formulat întâmpinare în care sa invoce excepții sau să propună probe, ori în atare împrejurare o astfel de apărare nu îl vizează și pe acesta, pasivitatea sa echivalând cu decăderea din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, precum și ca o recunoaștere a prejudiciului și a legăturii directe de cauzalitate dintre fapta produsă de el și prejudiciu suferit.
A precizat că în mod netemeinic instanța a respins cererea de chemare în judecată în urma admiterii excepției tardivității introducerii acțiunii, aspect pe care urma a se pronunța după administrarea probatoriului, astfel cum reiese din încheierea de ședință din data de 26 iunie 2017.
A considerat că o astfel de excepție trebuia mai întâi pusă în discuția părtilor astfel cum s-a procedat inițial, fiind obligatoriu ca după ce au fost admise probe să se treacă la administrarea lor și numai după aceea să se pronunțe cu privire la excepție și, totodată, pe fondul cauzei.
Apelantul reclamant a menționat că astfel s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, precum și a celui de a accede la un tribunal liber, reclamantul suferind o obstructionare a dreptul la justiție și implicit fiind pus în situația de a nu putea pune în discuție situația dedusă judecății.
Cu privire la termenul de prescripție, a arătat că ori de câte ori prin lege nu se stabilește un alt termen de prescripție, termenul de 3 ani este, neîndoielnic, termenul general de prescripție prevăzut de Noul Cod Civil, iar în speță instanța în urma probelor solicitate și admise ca urmare a unirii excepției cu fondul cauzei ar fi trebuit să stabilească momentul de la care începe să curgă un astfel de termen.
A mai arătat că acest termen se aplică tuturor acțiunilor personale (întemeiate pe drepturile de creanță lato sensu), cu excepția cazurilor pentru care există termene speciale de prescripție, indiferent de izvorul concret al raportului obligațional (act juridic, unilateral ori bilateral, sau fapt juridic stricto sensu, licit ori ilicit), inclusiv pretențiilor patrimoniale care însoțesc o acțiune principală, chiar dacă aceasta este sau nu prescriptibilă.
Prin excepție, Noul Cod prevede și o ipoteză în care durata termenului de prescripție este modificată. Astfel, în materia răspunderii civile delictuale, conform art.1394 "în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă";.
A menționat apelantul că această soluție, inspirată din dreptul elvețian, este destinată să asigure o protecție superioară victimei, atunci când prejudiciul suferit este urmarea unei fapte ilicite grave, care cade sub incidența legii penale.
Într-o astfel de apărare, a apreciat că se poate vorbi de intervenirea unor cauze de suspendare și de întreruperea prescripției. Astfel, dacă o faptă care constituie infracțiune (sau contravenție) a făcut obiectul unei urmăriri sau acțiuni penale și, ulterior, se constată că fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, cursul termenului de prescripție a acțiunii în răspundere civilă delictuală trebuie socotit, dacă nu întrerupt cel puțin oprit, pe tot timpul cât pricina s-a aflat în fața organului de urmărire penală sau a instanței penale de judecată. A fortiori, formularea plângerii penale de către persoana vătămată sau constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, chiar dacă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale ori, în cursul judecății, achitarea sau încetarea procesului penal, poate fi socotită, după circumstanțe, o cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiunea în răspundere civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât se poate întâmpla ca titularul dreptului material la acțiune să nu acționeze în fața instanței civile, așteptând cu deplină îndreptățire soluționarea cauzei penale.
Apelantul reclamant a precizat că a formulat prezenta acțiune sesizând instanța de judecata la data de 15.02.2017 astfel cum reiese din rezoluția de primire, în aceste condiții nefiind împlinit termenul de 3 ani socotit de la data la care organele de urmărire penala au dispus prin ordonanța din 16.05.2014 clasarea cauzei penale.
Pe fondul cauzei, a susținut că în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătatii unei persoane despăgubirea trebuie să cuprindă, în condițiile art.1388 C.civil și art.1389 C.civil, după caz, echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă.
De asemenea, a menționat că despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.
În etapa scrisă a procesului, intimații pârâți ........ și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu au formulat întâmpinare.
La data de 15.01.2018 și respectiv 18.01.2018, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând apelul declarat în cauză, tribunalul reține că acesta critică sentința instanței de fond în ceea ce privește soluția dată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și în condițiile în care acțiunea civilă a fost soluționată pe această excepție, în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă se va analiza critica apelantului reclamant raportat la incidența excepției în speța de față.
Astfel, instanța de fond a fost investită cu o acțiune în răspundere civilă declituală pentru prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a unui accident rutier în care reclamantul a avut calitatea de parte vătămată, acesta din urmă invocând culpa pârâtului ........ în producerea acestui prejudiciu, fiind totodată chemat în judecată în calitate de pârât și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.
În fața instanței de fond, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de data promovării cererii de chemare în judecată, iar la termenul de judecată din data de 26.06.2017 s-a unit cu fondul soluționarea acestei excepții, încuviințându-se pentru reclamant proba cu un martor.
Ulterior, la termenul de judecată acordat, fără a pune în discuție revenirea asupra probei încuviințate, instanța a soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportându-se exclusiv la data producerii evenimentului rutier, și anume 27.05.2013, apreciind că s-a împlinit termenul de prescripție care a început să curgă de la acest moment, fără însă a preciza care este termenul de prescripție avut în vedere pentru a ajunge la această concluzie.
Tribunalul apreciază astfel că sunt întemeiate criticile apelantului reclamant referitoare la modul în care instanța de fond a aplicat dispozițiile art.14 Cod procedură civilă și art.13 Cod procedură civilă deoarece, după încuviințarea probelor în vederea soluționării excepției, excepție care fusese deja unită cu fondul cauzei (în sensul că se încuviințase un probatoriu comun atât pentru soluționarea cauzei pe excepție, dar și pe fond), instanța a soluționat direct această excepție, fără a mai administra proba încuviințată și pentru analizarea acestei excepții și fără ca măcar să pună în discuția părților revenirea asupra acestei probe.
În ceea ce privește excepția invocată în cauză, tribunalul reține că odată cu cererea de chemare în judecată reclamantul a depus la dosarul cauzei ordonanța din data de 16.05.2014 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci în dosarul nr......... prin care s-a clasat cauza având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată Angheluță Ion Benyamyin Gheorghe pentru considerentul că fapta nu este prevăzut de legea penală deoarece leziunile traumatice suferite în urma evenimentului rutier au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Așa cum rezultă din acest înscris, reclamantul a formulat plângere cu privire la fapta care a generat prejudiciul ce se solicită a fi recuperat în dosarul de față, însă datorită unor impedimente prevăzute de legea penală (limitarea numărului de zile de îngrijiri medicale pentru ca fapta să constituie infracțiune), plângerea nu a mai fost soluționată.
Potrivit dispozițiilor art.2528 cod civil (aplicabil la momentul producerii faptei respectiv 27.05.2013) prescripția dreptului material la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, iar potrivit dispozițiilor art.2537 pct.3 Cod civil prescripția se întrerupe prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale.
În cazul de față, instanța de fond s-a limitat doar la analiza dispozițiilor art.2528 Cod civil care stabilește momentul de început al termenului de prescripției și nu a avut în vedere existența dosarului nr......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci în care se confirmă că apelantul reclamant a formulat o plângere penală, însă nu s-a verificat dacă în cadrul acestui dosar penal apelantul reclamant se constituise parte civilă, ceea ce ar fi determinat incidența dispozițiilor 2537 pct.3 Cod civil.
O altă critică formulată de apelantul reclamant împotriva sentinței instanței de fond este aceea referitoare la faptul că deși excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată doar de unul dintre pârâți, iar art.2512 Cod civil prevede că prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, organul de jurisdicție competent neputând aplica prescripția din oficiu, instanța a reținut ca fiind prescris dreptul la acțiune față de ambele pârâte.
Tribunalul apreciază că și această critică este întemeiată, deoarece în condițile în care excepția prescripției a fost invocată de pârâtul Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii prin întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art.201 alin.2 Cod procedură civilă, iar pârâtul ........ nu a formulat întâmpinare, instanța de fond a soluționat întreaga acțiune civilă pe această excepție, cu atât mai mult cu cât nu a lămurit calitatea procesuală a pârâtului Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii și aplicabilitatea sau neaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.2514 C.civil.
Astfel, potrivit prevederilor art.2513 C.civil, prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întimpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, iar art.2514 C.civil prevede posibilitatea codebitorului unei obligații solidare sau indivizibile sau a fidejusorului de a invoca prescripția chiar dacă unul din debitori a neglijat să o facă ori a renunțat la ea, la fel putând proceda creditorii celui interesat sau orice altă persoană interesată.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că invocarea prescripției atrage un beneficiu personal, pentru partea care s-a prevalat de posibilitatea prevăzută de art.2513 C.civil și nu profită și altor părți aflate în același raport juridic obligațional care nu au invocat această excepție în termenul stabilit de art.2513 C.civil, sub acest aspect fiind întemeiate criticile formulate de către apelantul reclamant.
De altfel, după cum rezultă din dispozițiile OUG nr.54/2016 și din întâmpinarea formulată în apelul de față de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, pârâtul Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii nu mai există ca entitate juridică încă din cursul anului 2016, patrimoniul acestuia fiind preluat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, practic excepția în discuție fiind invocată de o entitate care nu mai exista la data formulării cererii de chemare în judecată.
În consecință, pentru considerentele arătate, apreciind ca fiind întemeiate motivele de apel invocate de apelantul reclamant atât în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, cât și a modului în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului material la acțiune și observând că instanța a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, iar apelantul reclamant a solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art.480 alin.3 teza a doua Cod procedură civilă va fi admis apelul declarat în cauză, anulată sentința instanței de fond și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării instanța va stabili cu prioritate cadrul procesual, și anume calitatea procesuală a pârâților chemați în judecată și raporturile juridice existente între aceștia în raport de dispozițiile legale în vigoare, termenul de prescripție aplicabil cererii de despăgubiri, efectul produs de soluționarea dosarului nr......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci în raport de existența sau inexistența unei cereri de despăgubiri formulată de apelantul reclamant ........ în cadrul acestui dosar, dar și incidența în cauză a dispozițiilor art.2528 Cod civil și art.2537 Cod civil, prin raportare la prevederile speciale ale art.2514 C.civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelantul reclamant ........, domiciliat în comuna S., sat M., județul Vâlcea împotriva sentinței civile nr......... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr......... și în contradictoriu cu intimații pârâți ........ domiciliat în Bengești Ciocadia, sat Bengești, județul Gorj și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul în București, OP 37-CP 145.
Anulează sentința civilă nr......... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr......... și trimite cauza la rejudecare la aceeași instanță.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 07.02.2018, la Tribunalul Gorj.
Președinte,
........ Judecător,
........
Grefier,
........
Red. N.B./tehnored.M.F.
5ex./28 februarie 2018
| ← Pretenţii. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri) | Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar → |
|---|
