DREPT PROCESUAL CIVIL. Limitele judecăţii fixate prin decizia de casare. Putere de lucru judecat. Inaplicabilitatea deciziei date asupra recursului în interesul legii Art. 1201 Cod civil Art. 166 Cod de procedură civilă Art. 315 Cod de procedură civilă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 678 din data de 22.05.2014
SECȚIA I - A CIVILĂ
DREPT PROCESUAL CIVIL. Limitele judecății fixate prin decizia de casare. Putere de lucru judecat. Inaplicabilitatea deciziei date asupra recursului în interesul legii
Art. 1201 Cod civil
Art. 166 Cod de procedură civilă
Art. 315 Cod de procedură civilă
Din perspectiva puterii de lucru judecat, câtă vreme potrivit deciziei de casare, singura problemă rămasă de rezolvat de către tribunal o reprezenta stabilirea valorii despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții, motivele ce vizează excepția inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun nu pot fi acceptate, de asemenea, problema privind legea aplicabilă și procedura urmată, excede limitele judecății astfel cum acestea au fost fixate prin decizia de casare.
Dispozițiile deciziei nr. 27/ 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii nu-și găsesc incidența în speță, deoarece la o dată anterioară celei la care instanța supremă a pronunțat hotărârea menționată, problema privitoare la lipsa calității procesuale pasive a fost tranșată irevocabil prin decizia de casare, situație în care nu mai poate face obiectul vreunei cercetări din partea instanței, pentru că altminteri s-ar aduce înfrângere principiului puterii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil din perspectiva dispozițiilor art. 166 Cod de procedură civilă și art. 1201 Cod civil.
Dată fiind situația expusă, în lumina textelor de lege evocate, instanța de trimitere nu mai avea a se preocupa de problema privind stabilirea părții pârâte căreia îi incumba obligația de plată a despăgubirilor, singurul aspect care urma a face obiectul judecății după casarea cu trimitere fiind stabilirea valorii despăgubirilor, în aplicarea prevederilor art. 315 din Codul de procedură civilă.
Decizia civilă nr. 678/2014 - R din 22. 05. 2014 a Curții de Apel Oradea - Secția a I-a civilă
Dosar nr. 354/ 111/ 2009
Prin decizia civilă nr.179/A din 14 mai 2013, Tribunalul B., rejudecând capătul de cerere privind despăgubirile din acțiunea formulată de A.S.A. și T.A. - continuată de moștenitorii T.I., V.M., S.C. în contradictoriu cu intimații MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în București, CONSILIUL LOCAL B., PRIMARIA B., C.O., M.V. și O.S..
A stabilit valoarea de circulație a imobilului situat în B., str. x.xxxxxxx nr. xx, jud. B. - la data de 31.01.2009 - ca fiind de 80.000 euro conform raportului de expertiză efectuat de expertul N.T. la data de 15.04.2013.
A respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul B. a reținut că prin Decizia civilă nr. 813/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel O., a fost admis ca fondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă A.S.A., în nume propriu și în calitate de mandatar al numiților T.I. , V.M., S.C. în calitate de moștenitori ai defunctului recurent T. în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. , CONSILIUL LOCAL B. , PRIMARIA B., C.O., M.V. și O.S., împotriva deciziei civile nr. 79/A din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul B. care a fost modificată, fiind schimbată în întregime sentința civilă nr. 330 din 15 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria B., în sensul că:
A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții A.S.A. și T.A. I. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local B. , Primăria Municipiului B. , C.O., M.V. și O.S..
S-a constatat că Ministerul Economiei și Finanțelor în numele Statului Român datorează reclamanților recurenți despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a imobilului înscris în CF xxxx x. cu nr. top xxx/x și xxx/x , sumă purtătoare de dobânzi din momentul cuantificării.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la despăgubiri globale de 1000 euro/an pentru lipsirea de folosință a imobilului, cu începere de la 6 iunie 2002 și până la 8 ianuarie 2007 iar de la 9 ianuarie 2007 și până la data cuantificării sumei datorate la despăgubiri echivalente cu dobânda legală pentru suma datorată.
Au fost respinse restul pretențiilor față de ceilalți pârâți.
A fost casată parțial decizia cu trimitere la Tribunalul B. doar pentru efectuarea expertizei în vederea stabilirii valorii de circulație a imobilului .
În motivarea deciziei s-a arătat că reclamanții au formulat cerere de restituire, în calitate de moștenitori legali ai defunctei T. (C.) S. a imobilului înscris în CF xxxx x. în temeiul Legii nr. 112/1995. Deși, prin Hotărârea nr. 174 din 23 noiembrie 1998, cererea a fost admisă și s-a dispus restituirea în natură a imobilului înscris în CF xxxx x. nr. top xxx/x, xxx/x si xxx/x nici până în prezent reclamanții nu au fost puși în posesie și nici nu li s-au acordat efectiv nici un fel de alte despăgubiri.
De abia la 8 ianuarie 2007, Primarul Municipiului B. a emis o nouă dispoziție prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la valoare de piață corespunzătoare construcțiilor înscrise în CF . cu nr. top / și / , făcându-se mențiunea că se încredințează executare acestei obligații, Comisia specială de aplicare a Legii nr. 10/2001 urmând a comunica Secretariatului comisiei centrale întreaga documentație.
Instanța de recurs a constatat că până la data soluționării recursului nu s-a făcut dovada că reclamanților li s-ar fi achitat vreo sumă cu titlu de despăgubiri.
S-a menționat faptul că între data emiterii Dispoziției din 1998 și 8 ianuarie 2007, imobilul a fost înstrăinat și s-au purtat mai multe procese între cumpărătorii imobilelor, unitatea administrativ teritorială și respectiv reclamanții recurenți.
În primul rând, instanța de recurs a analizat condițiile antrenării răspunderii civile, constatând că în prezenta cauză calitate procesuală pasivă are Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor care răspunde în mod obiectiv pentru procesul legislativ, pentru modul în care sunt aplicate normele adoptate de către puterea executivă și pentru lentoarea cu care au fost soluționate aspectele litigioase.
Acesta este motivul pentru care instanța nu a analizat în mod concret culpa pârâților peroane fizice, respectiv al Consiliului și Primăriei municipiului B. în generarea situației analizate, mai ales că Statul Român nu a înțeles să formuleze o acțiune în regres.
Este indubitabil, că dreptul în sine al reclamanților, în calitate de moștenitori ai proprietarului care a fost deposedat în mod abuziv de bunul său, nu este contestat. Pornind de la această premisă s-a conturat faptul că termenul de 11 ani în care reclamanții nu au fost despăgubiți pentru un drept necontestat, reprezintă o încălcare a art. 1 Protocol 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Concomitent, pârâtul răspunde pentru o lipsă de precizie și previzibilitate a legii,în condițiile în care normele aplicabile au fost modificate de mai multe ori, ca și procedura de obținere a despăgubirilor la care reclamanții sunt îndreptățiți.
S-a mai reținut că este de notorietate că Fondul Proprietatea, instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este listat la bursă, că OUG nr. 81/2007 a determinat o modificare importantă în organizarea și funcționarea acestui fond, că la 6 februarie 2008 guvernul a modificat Regulamentul de aplicare a Legii nr. 247/2005, toate aceste inconsecvențe legislative determinând o întârziere nejustificată în executarea obligațiilor față de reclamanți dublate de procedurile judiciare.
Realitatea acestei situații a fost confirmată și prin cauza VIAȘU c/a României.
Fiind determinată culpa, existența prejudiciului și raportul de cauzalitate dintre aceste două elemente, răspunderea statului urmează a fi antrenată prin aplicarea directă a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului de către instanța națională.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța a apreciat că acesta este alcătuit în primul rând de valoarea de circulație a imobilului înscris în CF xxxx x., dar în măsura în care această valoare nu a fost stabilită, doar pentru administrarea acestei probe decizia a fost casată parțial cu trimitere la Tribunalul B., iar suma stabilită va fi purtătoare de dobânzi din momentul cuantificării și până în momentul plății efective.
Dreptul reclamanților fiind stabilit în anul 1998 și aplicând principiile prescripției extinctive, instanța de recurs a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor și la despăgubiri globale de 1000 euro /an pentru lipsa de folosință a imobilului cu începere de la 6 iunie 2002- 8 ianuarie 2007, iar cu începere de la 9 ianuarie 2007 (data emiterii dispoziției nr. 7 a Primarului Municipiului B.) și până la data cuantificării sumei datorate despăgubiri echivalente cu dobânda legală aferentă sumei datorate.
Dat fiind considerentele deciziei de casare - conform căreia cauza a fost trimisă la Tribunalul B. în vederea efectuări expertizei având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului instanța de apel a dispus efectuarea expertizei având acest obiectiv.
Conform concluziilor expertizei efectuată de expertul N.T. la data de 15.04.2013 valoarea de circulație a imobilului situat în B., str. xxxxxx xxxxxxx nr. xx, jud. B. la data de 13.01.2009 este de 80.000 euro - în această valoare nefiind cuprinse magazia de lemne, grupul sanitar, împrejmuirea și poarta.
Având în vedere că nu s-au formulat obiecțiuni, instanța a constatat în dispozitivul hotărârii care este valoarea de circulație a imobilului conform Deciziei Curții de Apel O.
Cererea privind plata cheltuielilor de judecată, a fost respinsă pe de o parte - instanța de apel fiind strict limitată la a se pronunța conform considerentelor deciziei susmenționate, iar pe de altă parte expertiza profită apelanților aceștia urmărind valorificarea ei în afara procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001 - procedură pe care dacă ar fi urmat-o nu ar fi trebuit să suporte costul acesteia.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecare la instanța competentă, iar pe fond, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a formulat următoarele critici:
- instanța de fond, în mod nelegal a pronunțat hotărârea cu încălcarea dreptului la apărare întrucât raportul de expertiză nu a fost comunicat cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, conform dispozițiilor exprese ale art. 86 alin. 1, coroborate cu art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă, ca atare acesta s-a aflat în imposibilitatea luării la cunoștință a concluziilor raportului de expertiză, fiind lipsită de dreptul legal de a propune o probă - contraexpertiză;
- prin aceasta greșeala materiala a necomunicarii expertizei aflata la dosarul instanței care este o proba deosebit de importanta, are drept consecință înlăturarea dreptului recurentei de a exercita toate mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obține protecția dreptului sau cu respectarea normelor de procedură specifice fiecărei căi de atac, adică, instanța avea obligația comunicării expertizei pentru a se da posibilitatea legala de a depune obiectiuni sau a solicita contraexpertiză, or, acest aspect reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, prin urmare una din parti nu poate fi sancționată pentru greșeala materiala făcuta de instanța de control judiciar in nesocotirea procedurii legale de administrare a probațiunii, aceasta greșeala poate și trebuie a fi remediata tocmai prin admiterea recursului de către Curtea de Apel O. si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul B.;
- instanța nu a ținut cont de recursul in interesul legii formulat de
Parchetul General de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis prin decizia 27 din 14.11.2011 din dosar 28/2011, iar conform acestei decizii obligatorii pentru instanțele judecătorești s-a stabilit ca: 1.în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă; 2.Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
- solicită Instanței sa tina cont de aceste prevederi obligatorii pentru instanțele judecătorești, sa admită excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției si sa respingă cererea de chemare in judecata ca inadmisibila;
- invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, in speța, ca reprezentant al Statului Roman, art.25 din Decretul nr.31/1954, în contextul acestor prevederi cat si a prevederilor Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, a Ordonanței de urgenta nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, publicata in Monitorul Oficial nr. 446 din 29 iunie 2007, a Hotărârii Guvernului nr. 128/2008 privind modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII;
- solicitările reclamanților sunt în sensul acordării despăgubirilor bănești, nefiind mulțumiți cu măsurile dispuse în temeiul legii 247/ 2005, legalitatea titlului cu care a fost preluat imobilul este conferita de Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995, anume la Cap. I art. 1 alin. (2) și de asemenea, fata de situația proprietarilor la data preluării, dispozițiile actelor normative in baza cărora imobilul a fost preluat de către stat au fost corect aplicate, ceea ce conferă legalitatea titlului statului, acesta producându-și efectul translativ de proprietate și asa cum reiese din jurisprudența CEDO in materie, s-a apreciat ca simpla solicitare de a obține in bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual si nici o speranța legitima, situație in care reclamanții nu pot invoca in mod eficient garanțiile art.1 Protocolul I CEDO, prin urmare, imobilele care se încadrează in domeniul de aplicare al Legii 10/2001, nu mai pot fi restituite sau nu se mai pot acorda masuri reparatorii (după caz) decât in condițiile prevăzute de acest act normativ, în caz contrar, s-ar ajunge la situația in care dispozițiile Legii 10/2001 ar fi golite de conținut, astfel încât sa nu-si producă efectele juridice, or numai aceasta este rațiunea pentru care a fost adoptata o atare lege speciala;
- dacă CEDO a condamnat Statul Român în anumite cauze, acest aspect nu poate fi luat în considerare ca și o practică a instanțelor de judecată din România și nicidecum nu poate fi asimilat legislației în vigoare, fiind cunoscut faptul că doar după epuizarea căilor de atac prevăzute de legislația internă, partea care se consideră lezată de neaplicarea corectă a prevederilor Protocolului Convenției Europene se poate adresa CEDO;
- chiar dacă se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca temei juridic al acțiunii, încadrarea corectă a prezentei cereri se regăsește in dispozițiile Legii 10/2001 modificată prin Legea 247/2005;
- obiectul principal al investirii instanței este acțiunea în despăgubiri, ca urmare a neacordării acestora prin dispoziția primarului;
- raportat la obiectul cererii sunt incidente prevederile Legii nr.10/ 2001 modificata prin Legea 247/ 2005, lege care are in vedere regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989, astfel, urmare a celor menționate mai sus, reclamanta avea posibilitatea de a urma calea administrativa prevăzuta de Legea 10/2001, sa atace Dispoziția emisa de Primarul Municipiului B. in termen de 30 de zile de la comunicare și cum nu a înțeles sa uzeze de acesta cale legala, considera ca promovarea unei acțiuni pe calea dreptului comun împotriva Statului prin Ministerul Finanțelor Publice este inadmisibila;
- prin acțiunea formulata s-a solicitat obligarea paraților intimați la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării drepturilor si libertăților fundamentale prevăzute de Constituția României, referitoare la succesiunea in timp a regimului juridic al proprietății unor imobile aflate inițial in proprietatea antecesorilor reclamanților, astfel, imobilele înscrise in CF xxxx X. Nr. Top xxx/x; xxx/x si xxx/x au fost in proprietatea antecesorilor reclamanților pana la data de 04.08.1958, când au trecut in proprietatea statului cu titlu de naționalizare;
- prin contractul de închiriere cu nr. xxx/30.12.1993 imobilul înscris in CF xxxx X. - proprietatea Statului Roman a fost vândut chiriașului SC C. T. S. SRL B. in baza Legii 112/1995 propunându-se acordarea de despăgubiri la valoarea de piața corespunzător clădirilor înscrise in CF xxxx X. in favoarea reclamanților,
- reclamanții, prin acțiunea formulata isi exprima nemulțumirile fata de actele administrative si contractele civile încheiate cu privire la imobilul in discuție, apreciind ca au fost prejudiciați prin intocmirea ilegala a acestor acte, invocând o serie de acte care au stat la baza incheierii lor, din probele administrate, atat instanța de fond cat si instanța de apel au constatat ca nemulțumirile invocate sunt nejustificate cata vreme actele la care s-a făcut referire au fost supuse cenzurii de către instanța de judecata, stabilindu-se irevocabil ca actele încheiate sunt valabile, astfel, prin Decizia Civila nr. 144/R/2003 a Curții de Apel s-a statuat irevocabil ca, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. xxx/01.04.1997 este legal încheiat, anulându-se in parte Hotărârea nr. 174/23.11.1998 a Comisiei Județene de aplicare a Legii 112/1995 numai cu privire la supraedificate situate pe imobilul cu nr. Top. xxx/x; xxx/x si xxx/x înscrise in CF xxxx X., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței de fond intrând astfel sub autoritate de lucru judecat, astfel, arăta ca nu se poate retine culpa instituției, condiție indispensabila pentru antrenarea răspunderii civile delictuale;
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații reclamanți, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința atacată fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, invocând că, raportul de expertiză nu se comunică părților din proces conform regulilor procedurale civile, ci acestea sunt obligate să ia cunoștință de conținutul raportului de expertiză din dosarul instanței care poate fi consultat oricând în arhivă și mai mult, instanța nu are nicio obligație procedurală de a acorda părților un termen special pentru a formula obiecțiuni la expertiză, nici un text de lege neprezentând această îndatorire și nu există nici un argument care să determine casarea deciziei nr.179/A/2013 pronunțată de Tribunalul B. de vreme ce acesta a respectat formele de procedură impuse de lege, iar hotărârea recurată este consecința unei minuțioase examinări a probei, mai exact a raportului de expertiză și a unei judicioase aplicări a dispozițiilor legale. Cu privire la celelalte motive de recurs invocă pe cale de excepție autoritatea de lucru judecat.
Consiliul municipal B. și Primăria municipiului B. prin întâmpinare a precizat referitor la solicitarea recurenților privind casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare motivată de încălcarea dreptului la apărare, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța pe acest aspect, în funcție de probele existente la dosar, iar în ceea ce privește motivele de recurs privitoare la excepția lipsei calității procesuale a recurentelor, arată că în opinia lor, calitatea procesuală activă a fost reținută irevocabil de către Curtea de Apel O.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, instanța de recurs, constată următoarele:
În primul rând, referitor la criticile vizând aplicabilitatea deciziei nr.27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, trebuie a se face precizarea că dispozițiile acestei decizii nu-și găsesc incidența în speță, deoarece la o dată anterioară celei la care instanța supremă a pronunțat hotărârea mai sus-menționată, problema invocată de recurent privitoare la lipsa calității procesuale pasive a fost tranșată în mod irevocabil prin Decizia civilă nr.1813/R/2008 pronunțată la data de 10 decembrie 2008 de Curtea de Apel O.
Prin dispozițiile acestei decizii s-a constatat că Ministerul Finanțelor în numele Statului Român datorează reclamanților recurenți A.S.A. în nume propriu și în calitate de mandatar al numiților T.I., V.M., S.C.-moștenitori ai defunctului recurent T.A.- despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a imobilului înscris în CF nr. xxxx X., cu nr. top. xxx/x și xxx/x, sumă purtătoare de dobânzi din momentul cuantificării, același pârât fiind obligat și la despăgubiri globale de 1.000 Euro/an pentru lipsa de folosință a imobilului cu începere de la 6 iunie 2002, restul pretențiilor fiind respinse față de ceilalți pârâți. În considerentele deciziei s-a specificat că în cauză calitate procesuală pasivă are Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta răspunzând în mod obiectiv pentru procesul legislativ, pentru modul în care sunt aplicate normele adoptate de către puterea executivă și pentru lentoarea cu care au fost soluționate aspectele litigioase, instanța precizând că față de motivul arătat nu a mai procedat la analizarea în mod concret a culpei pârâților persoane fizice respectiv a Consiliului Local și Primăriei Municipiului B.
Rezultă cu puterea evidenței că problema calității procesuale pasive a recurentului pârât a fost tranșată în mod irevocabil, situație în care nu mai poate face obiectul vreunei cercetări din partea instanței de recurs, pentru că altminteri s-ar aduce înfrângere principiului puterii lucrului judecat, ceea ce este inadmisibil, din perspectiva prevederilor art.166 din codul de procedură civilă și dispozițiile art.1201 din Codul civil. Or, principiul menționat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară.
Dată fiind situația expusă, în lumina textelor de lege evocate, instanța de trimitere nu mai avea a se preocupa de problema privind stabilirea părții pârâte căreia îi incumbă obligația de plată a despăgubirilor, singurul aspect care urma a face obiectul judecății după casarea cu trimitere fiind stabilirea valorii despăgubirilor, în aplicarea prevederilor art.315 din Codul de procedură civilă, dat fiind că prin Decizia civilă nr.1813/R/2008 a Curții de Apel O. decizia tribunalului fusese casată parțial cu trimitere la aceeași instanță "doar pentru efectuarea expertizei în vederea stabilirii valorii de circulație a imobilului";, probă care a și fost administrată de instanța de trimitere.
Astfel, prin raportul de expertiză întocmit de expertul N.T. s-a concluzionat că valoarea de circulație a imobilului situat în B., strada Vasile Lucaciu, nr.31, la data de 13.01.2009, este de 80.000 Euro, valoare avută în vedere de instanța de apel la pronunțarea deciziei recurate.
Tot din perspectiva puterii de lucru judecat, câtă vreme potrivit Deciziei civile nr.1813/R/2008, singura problemă rămasă de rezolvat de către tribunal o reprezenta stabilirea valorii despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții, criticile ce vizează excepția inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun, nu pot fi acceptate, problema privind legea aplicabilă, procedura urmată, excedând limitelor judecății astfel cum acestea au fost fixate prin decizia de casare, pentru aceleași motive expuse pe larg mai sus, nemaiputând fi reanalizată nici culpa recurentului pârât, respectiv susținerea acestuia că nu s-ar fi făcut dovada încălcării drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Constituția României.
Criticile axate pe problema omisiunii instanței de apel de a comunica raportul de expertiză cu partea recurentă sunt întemeiate, într-adevăr, la termenul de judecată din 16 aprilie 2013 s-a dispus comunicarea raportului de expertiză cu părțile din proces mai puțin părții recurente, însă omisiunea aflată în discuție a fost suplinită în actuala etapă procesuală, lucrarea de specialitate fiind comunicată părții alăturat citațiilor comunicate la data de 14.11.2013, 18.11.2013, respectiv (filele 43-44 din dosarul de recurs), comunicare în raport de care a formulat obiecțiuni, în urma cărora expertul a procedat la întocmirea unei noi lucrări.
Completarea raportului de expertiză întocmit de expertul N.T., depus la Curtea de Apel O. la data de 2 aprilie 2014, cuprinde o nouă evaluare a imobilului prin aplicarea a două metode, respectiv Metoda costului de înlocuire net și Metoda comparațiilor de piață, având la bază ofertele de piață.
Expertul a precizat că, între ianuarie 2009 și apogeul pieței din 2008, căderea pieței a fost de cel mult 10% și nu de 40-50% cum este cea prezentă, raportată la anul 2008. Acesta a reamintit faptul că valoarea de circulație era la nivelul pieței existente la data de 13.01.2009 și nu trebuie influențată de piața prezentă.
S-a opinat că abordarea prin costuri este adecvată în estimarea valorii de piață a construcțiilor noi sau relativ noi, deoarece în aceste cazuri costul și valoarea de piață sunt, de obicei, apropiate.
Prin aplicarea metodei costurilor, valoarea costului total a fost stabilită la 332.400 lei sau 77.300 Euro, iar prin aplicarea metodei comparațiilor de piață valoarea de circulație a clădirilor a fost determinată la 316.800 lei sau 73.700 Euro, rezultatele obținute din cele două abordări fiind apropiate, diferența fiind de doar 5%. Expertul a concluzionat că valoarea de circulație a imobilului situat în B., strada V.L., nr. xx, județul B., raportat la data introducerii, 13.01.2009, și ținând cont de Standardele de Evaluare Internaționale, conform Legii nr.10/2001 și a normelor de aplicare a acestei legi, este de 73.700 Euro sau 316.000 lei, valoare în care nu sunt cuprinse magazia de lemne, grupul sanitar, împrejmuirea și poarta.
Completarea lucrării de specialitate, mai sus-menționată a fost efectuată urmare obiecțiunilor formulate de recurentul pârât depuse la dosar pentru termenul de judecată din 30 ianuarie 2014, în cadrul cărora acesta a arătat că nu-și însușește expertiza comunicată. Obiecțiunile au vizat, pe de o parte, faptul că expertul nu ar deține autorizație emisă de către Ministerul Justiției care să îi confere autoritatea de a întocmi o expertiză prin care să se stabilească valoarea imobilului în cauză, aspect clarificat de instanța de recurs prin încheierea de ședință din 30 ianuarie 2014, obiecțiunea fiind înlăturată având în vedere actul depus la dosarul instanței de apel la fila 29- respectiv actul cuprinzând propunerile formulate Biroul Local de Expertize judiciare din cadrul Tribunalului B., din cuprinsul căruia rezultă că expertul are specialitatea de evaluare a proprietății imobiliare.
Pe de altă parte, în cadrul obiecțiunilor formulate, recurentul pârât a arătat că valoarea imobilului este incorectă și supraevaluată, având în vedere că aceasta trebuia calculată raportat la data depunerii notificărilor potrivit Legii nr.10/2001, de asemenea, evaluarea trebuia efectuată conform prevederilor art.10 din Legea nr.10/2001, iar expertul nu a ținut cont de standardele internaționale, acesta stabilind valori mult prea mari raportat la tranzacțiilor care se efectuează în prezent.
Această din urmă obiecțiune a fost lămurită de expert prin completarea raportului de expertiză despre care s-a făcut vorbire mai sus, acesta stabilind valoarea de circulație ținând cont de Standardele de Evaluare Internaționale, valoare stabilită la 73.700 Euro sau 316.800 lei, astfel cum s-a relevat anterior, în determinarea căreia s-a procedat totodată la comparația vânzărilor, anexele 1 și 2 cuprinzând tabelul comparațiilor de piață pentru clădirea principală, pivniță, respectiv clădirea nr.2, iar anexa 3 ofertele de piață.
Cât privește susținerea recurentului în sensul că valoarea imobilului trebuie calculată raportat la data depunerii notificărilor potrivit Legii nr.10/2001, critica nu poate fi acceptată, având în vedere că, în speță, astfel cum s-a reținut în cadrul considerentelor Deciziei civile nr.1813/R/2008, reclamanții din cauză au formulat cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr.112/1995, soluționată în sensul admiterii ei încă prin Hotărârea nr.174 din 23.11.1998, reclamanții nefiind însă puși în posesie și nici fiindu-le acordate despăgubiri, de abia la 8 ianuarie 2007 fiind emisă de către Primarul Municipiului B., o nouă dispoziție. Or, câtă vreme prin hotărârea judecătorească mai sus-menționată s-a constatat la data de 10.12.2008, în mod irevocabil, că recurentul pârât datorează reclamanților despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a imobilului, valoare ce urma a fi stabilită de instanța de trimitere în urma administrării expertizei de specialitate, calcularea valorii de circulație prin raportare la luna ianuarie 2009, când instanța a fost sesizată pentru cuantificarea sumei datorate, este judicioasă.
După depunerea completării raportului de expertiză, recurentul pârât a depus note de ședință în cadrul cărora a formulat critici la adresa lucrării, reiterând problema privind lipsa autorizației emisă de către Ministerul Justiției, aspect clarificat, astfel cum s-a reliefat mai sus. Obiecțiunile au vizat, de asemenea, valoarea mult prea mare a pivniței, evaluată la 16.097 Euro. În acest context, este de reținut că această valoare a fost determinată într-adevăr de expert, prin metoda costurilor, (fila 74), însă în varianta finală reliefată în concluziile lucrării de specialitate, valoarea a fost stabilită prin utilizarea metodei comparațiilor de piață, această cifrându-se pentru clădirea nr.1 și respectiv pentru pivniță la suma de 55.600 Euro în loc de 61.800 Euro, cât aceasta fusese determinată prin abordarea costurilor, la care se adaugă valoarea clădirii nr. 2 în cuantum de 18.100 Euro. Suma stabilită prin metoda comparațiilor de piață, este cea corectă, aceasta este în consonanță cu Standardele de evaluare internaționale, concluzie ce reclamă modificarea hotărârii recurate sub aspectul cuantumului valorii de circulație a imobilului.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul de procedură civilă, a admis recursul, a modificat în parte decizia în sensul că valoarea de circulație a imobilului din litigiu este de 73.700 Euro, conform completării raportului de expertiză depus la data de 2 aprilie 2014 în loc de 80.000 Euro.
Toate celelalte dispoziții ale deciziei au fost menținute.
| ← Notare proces în cartea funciară. Efectele notaţiunii faţă... | SUSPENDARE PROVIZORIE PE CALE DE ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ... → |
|---|
