SUSPENDARE PROVIZORIE PE CALE DE ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ – HOTĂRÂRE PRONUNŢATĂ ÎN MATERIA CONFLICTELOR DE MUNCĂ – CONDIŢII DE ADMISIBILITATE ART. 966 alin. 1 Cod procedură civilă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 262 din data de 21.05.2014
DREPT PROCESUAL CIVIL
SUSPENDARE PROVIZORIE PE CALE DE ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ - HOTĂRÂRE PRONUNȚATĂ ÎN MATERIA CONFLICTELOR DE MUNCĂ - CONDIȚII DE ADMISIBILITATE ART. 966 alin. 1 Cod procedură civilă
Decizia civilă nr. 262/21 mai 2014-A
(dosar nr. 184/35/2014)
Prin sentința civilă nr. 157/LM/2014 pronunțată de Tribunalul B., s-a admis în parte contestația formulata de contestatorul T.V., în contradictoriu cu intimata S.C. P.R. S.R.L. și în consecință:
S-a dispus modificarea deciziei de concediere nr. 87/08.08.2013 emisă pe seama contestatorului.
A fost înlocuită sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea prevăzută de art. 248 alin.1 litera";c"; din Codul muncii respectiv aceea a reducerii salariului de bază pe o durată de trei luni cu un procent de 10 %.
A fost dispusă repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere.
A fost obligată intimata în favoarea contestatorului la plata drepturilor salariale aferente funcției deținute pentru perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă și data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri, cu luarea in considerare a sancțiunii reducerii salariului de bază pe o durată de trei luni în procent de 10%.
Au fost respinse restul pretențiilor .
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatorul a fost transferat in anul 2010 la unitatea intimată urmare a încheierii la data de 11.08.2010 a contractului de prestări servicii dintre OMV P. S.A, și S.C P.R.S.R.L.
Prin decizia nr. 87/08.08.2013 emisă de către intimată s-a dispus în baza prevederilor art. 61 lit. a din Legea nr.53/2003 desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului.
Contestatorul a invocat excepția de nulitate absolută a deciziei de concediere ca urmare a faptului că aceasta ar fi fost emisă în timpul concediului medical.
Instanța analizând conținutul concediului medical seria CCMAG nr. 0405333 emis de dr. T. A., a reținut că acesta a fost eliberat la data de 09.08.2013 ora 13.45, astfel încât nu sunt incidente in speță interdicțiile impuse de dispozițiile art. 60 alin.1 litera "a"; din Codul muncii, decizia de concediere fiind emisă la data de 08.08.2013, deci cu o zi înainte de emiterea concediului medical pe seama petentului.
Cu privire la excepția nulității deciziei de concediere referitoare la împrejurarea că aceasta a fost semnată de numita J. C. in calitate de angajator instanța de fond a reținut că, potrivit Actului Constitutiv al intimatei depus la dosar art. 11.3 din Capitolul IV aceasta are calitatea de administrator cu "drept de a reprezenta individual și cu puteri depline societatea";, astfel încât excepția invocate este neîntemeiată și nu poate fi reținută.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că prin decizia de concediere contestată abaterile disciplinare reținute în sarcina contestatorului sunt următoarele: nerespectarea locului de parcare pentru autovehicul și neanunțarea șefului direct în data de 23 iulie 2013 a faptului că i s-a defectat mașina, ceea ce a dus în data de 24 iulie 2013 la întârzierea livrărilor de țiței către C. fapt ce afectează relația unității cu C.
În baza referatului nr. 1163/26.07.2013 s-a dispus începerea cercetării disciplinare a petentului, acesta fiind convocat prin Convocarea nr. 154/26.07.2013 să se prezinte la unitate în vederea desfășurării procedurii de cercetare disciplinară.
Tribunalul a reținut că la acea dată i-au fost aduse la cunoștință contestatorului faptele reținute în sarcina sa , fapte asupra cărora urma să se pronunțe in cursul cercetării disciplinare, prin nota explicativă care a și fost întocmită în acest sens.
In cadrul procesului verbal înregistrat la unitatea intimată sub nr.158 /01.08.2013 sunt descrise pe larg faptele săvârșite de către salariat, probele aduse, apărările formulate de către contestator si poziția membrilor comisiei cu privire la aceste apărări.
S-a reținut că s-a încălcat pct. IV alin.2 din fișa postului, punctul 3 din Regulamentul intern al intimatei angajatoare și art.138 din Contractul colectiv de muncă.
Cu privire la faptele imputate contestatorului respectiv nerespectarea locului de parcare pentru autovehicul și neanunțarea șefului direct în data de 23 iulie 2013 a faptului că i s-a defectat mașina, ceea ce a dus în data de 24 iulie 2013 la întârzierea livrărilor de țiței către C. fapt ce afectează relația unității cu C., instanța a reținut că petentul l-a anunțat pe numitul T. T. de apariția defecțiunii, că mașina a fost parcată intr-un garaj, că petentul a încercat sa o repare, că ulterior a reușit reparația si a efectuat apoi chiar doua cursă, însă defecțiunea a apărut din nou.
Din întreg probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, petentul nu a comunicat reapariția defecțiunii, întrucât avea reprezentarea că poate repara conducta, așa cum a făcut prima oara și a fost de bună credință în încercarea sa de a rezolva singur problema ivită.
Comparativ cu gardul de pericol al faptei instanța a reținut că este evident că fapta imputată in sarcina contestatorului exista, însă gradul de pericol nu este de natură a atrage o răspundere disciplinara de o asemenea gravitate ca desfacerea disciplinară, prin atitudinea sa petentul dorind să conlucreze eficient la o bună desfășurare a activității de livrare promptă a țițeiului.
Potrivit art. 250 din Legea nr. 53/2003 angajatorul are obligația ca stabilirea sancțiunii disciplinare să o facă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat avându-se în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Odată investită tribunalul în baza rolului său activ trebuie să soluționeze cauza sub toate aspectele sale fără a fi vorba de o imixtiune a organelor de jurisdicție în prerogativele disciplinare, care prin natura lor aparțin angajatorului. Instanța a reținut însă că prerogativa acestuia din urmă de a dispune sancționarea încetează odată cu aplicarea acesteia ,din acest moment intervenind prerogativele organelor investite de lege cu controlul jurisdicțional al actului de sancționare,control care în lipsa oricărei limitări legale exprese, este devolutiv și include dreptul acestuia de a pronunța o soluție proprie. Concluzionând, instanța a apreciat că o greșită individualizare a abaterilor disciplinare de către angajator determină intervenția instanței in sensul înlocuiri sancțiunii disciplinare din cauza faptului că împrejurările culpa și consecințele faptei nu erau de natură a atrage sancțiunea contestată .
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 460 din 25 iulie 2013 a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11 din 10 iunie 2013 privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. 5 din Codul muncii și la posibilitatea instanței de judecată, sesizate cu o contestație împotriva deciziei prin care s-a luat o măsură disciplinară împotriva salariatului, de a înlocui sancțiunea disciplinară aplicată de către angajator.
Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. 5 raportat la art. 250 din Codul muncii a stabilit că: "Instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.";
Instanța nu poate reține că salariatul a săvârșit o abatere disciplinară repetată întrucât, potrivit art. 145 alin. 1 litera a din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității intimate, după 3 luni de la data săvârșirii unei abateri disciplinare pentru care se aplică sancțiunea avertismentului I, intervine în termen de 3 luni reabilitarea disciplinară în cazul în care nu a mai fost săvârșită în acest interval de timp o altă abatere disciplinară .
Ori petentul a fost sancționat cu Avertisment I de către unitatea intimată prin decizia nr.9 la data de 5 februarie 2013, astfel încât, întrucât până la data de 05.05.2013 nu a mai săvârșit o altă abatere disciplinară a intervenit reabilitarea disciplinară, noua abatere reținută pe seama acestuia fiind din data de 23-24 iulie 2013.
Față de cele ce preced, instanța în raport de întregul material probator administrat la dosar, a apreciat că sancțiunea disciplinară aplicată contestatorului, a fost una excesivă, chiar dacă acesta a mai fost sancționat disciplinar anterior, în speță intervenind reabilitarea, întrucât nu s-au avut în vedere împrejurările concrete în care s-au comis, respectiv faptul că angajatul a parcat într-adevăr autovehiculul în alt loc de garare, dar totuși in condiții de securitate, respectiv în garaj și că a fost de bună credință încercând să remedieze defecțiunea, defecțiune care mai fusese reparată de acesta și cu alte ocazii, astfel încât instanța apreciază că măsura disciplinară aplicată contestatorului prin decizia contestată nu a fost corect individualizată, motiv pentru care sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de trei luni cu un procent de 10%, prevăzută de art. 248 lit.";c"; din Legea nr.53/2003 corespunde gradului de pericol social al faptelor reținute în sarcina contestatorului.
În contextul considerentelor mai sus expuse, a dispozițiilor legale amintite instanța a dispus modificarea deciziei de concediere nr. 87/08.08.2013 emisă pe seama contestatorului,va înlocui sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea prevăzută de art. 248 alin.1 litera";c"; din Codul muncii respectiv aceea a reducerii salariului de bază pe o durată de trei luni cu un procent de 10 % și va dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere.
În temeiul art.80 din Codul muncii instanța a obligat intimata în favoarea contestatorului la plata drepturilor salariale aferente funcției deținute pentru perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă și data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri, cu luarea in considerare a sancțiunii reducerii salariului de bază pe o durată de trei luni în procent de 10%.
Instanța nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de contestator, întrucât acesta nu a făcut dovada existenței și întinderii lor în condițiile legii, prin documente de plată care să fie depuse la dosarul cauzei.
Asistenții judiciari - participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie.
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 7 mai 2014, petenta P.R. SRL a solicitat pe cale de ordonanță președințială suspendarea executării sentinței civile nr. 157/LM/ 2014 a Tribunalului B., până la soluționarea cererii de suspendare a executării ce face obiectul dosarului nr. 181/35/2014.
În motivarea cererii arată petenta că, în cazul în care ar fi obligată la punerea deîndată a executării sentinței, ar însemna pentru reclamantă, pe lângă costurile financiare pe care le implică, și depunerea la instituțiile statului a declarațiilor rectificative pentru toată perioada scursă de la emiterea deciziei la zi.
Acest aspect ar însemna un efor uman extrem de mare, iar în cazul admiterii apelului, recuperarea sumelor de bani avansate ar fi foarte greoaie și anevoioasă, ținând seama că actualmente e pensionar.
Subliniază totodată că, dreptul consfințit prin sentința apelată nu este pe deplin temeinic și nu există primejdie vădită în întârziere prin nepunerea în executare a sentinței.
Mai mult, nu există nici un motiv din care să rezulte că intimatul nu ar avea mijloace de existență, întrucât actualmente e pensionar.
De asemenea, arată că, intimatul a fost pensionat pentru limită de vârstă începând cu data de 10.10.2013, iar prin sentința a cărei suspendare se solicită au fost obligați la încadrarea pe post și la plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, situație în care s-ar încălca dispozițiile art. 56 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, care prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă.
Consideră astfel a fi îndeplinite cerințele art. 996 Cod procedură civilă privind admisibilitatea ordonanței președințiale, întrucât sunt îndeplinite cumulativ cele trei cerințe: urgența, caracterul vremelnic și neprejudicierea fondului.
În ceea ce privește condiția urgenței, arată că solicită luarea măsurii provizorii pentru păstrarea unui drept patrimonial care s-ar păgubi prin punerea prin întârziere a sentinței civile și respectiv prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, fiind vorba de drepturi salariale pe o perioadă de 10 luni, la care se adaugă și taxele și impozitele aferente bugetului de stat pentru aceste sume.
Totodată, în cazul în care nu s-ar pune de îndată în executare sentința, ar fi pasibili de aplicarea prevederilor dispozițiilor art. 261, 262 din Codul Muncii, respectiv în prezența unei infracțiuni de neexecutare a hotărârii judecătorești privind reintegrarea în muncă.
Astfel, există în favoarea acesteia și aparența de drept, care conduce la ordonarea unor măsuri provizorii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 148, 192, 194, 996-999 Cod procedură civilă.
La dosarul cauzei a depus întâmpinare intimatul T.V., solicitând respingerea cererii de ordonanță președințială.
Examinând cererea formulată instanța constată următoarele:
Potrivit art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Urgența reprezintă așadar o condiție esențială a ordonanței președințiale, care nu este definită de lege, fiind reglementate doar situațiile ce pot face necesară și posibilă intervenția instanței și anume: păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării.
Petenta justifică condiția urgenței, în primul rând, prin aceea că, prin achitarea tuturor drepturilor salariale în favoarea intimatului, aceasta ar fi grav prejudiciată prin întocmirea declarațiilor rectificative și avansarea unor sume de bani, care ar fi greu de recuperat în situația admiterii apelului, dată fiind calitatea actuală de pensionar a intimatului.
Elementele invocate în sprijinul urgenței nu pot fi însă primite, în condițiile în care întocmirea declarațiilor rectificative nu e de natură a impune concluzia reținerii iminenței unui prejudiciu, iar existența calității de pensionar nu e suficientă pentru a trage concluzia că sumele de bani executate, ar fi greu de recuperat în situația admiterii apelului în lipsa altor probe care să dovedească starea de insolvabilitate a acestuia.
Legat de susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 56 alin.1 lit. c din Codul Muncii de către Tribunalul B., este de precizat că acestea constituie aspecte de fond, asupra căruia instanța nu se poate pronunța, dat fiind specificul ordonanței președințiale în cadrul căreia se realizează doar o examinare sumară a cauzei.
Așadar, neputând fi reținute incidența dispozițiilor art. 996 și următoarele Cod procedură civilă, s-a respins cererea de ordonanță președințială.
| ← DREPT PROCESUAL CIVIL. Limitele judecăţii fixate prin decizia... | Angajarea răspunderii administratorului statutar. Neaducerea la... → |
|---|
