CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 302 din data de 14.11.2014
Prin decizia civilă nr. 302/14.11.2014, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta-reclamantă CML.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 4877/740/2012 din 20 iunie 2012 la Judecătoria A, reclamanta CML a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C. BANK A, să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul să considere suma de 10.526 lei drept debit și nu dobânda și să îi acorde un termen de grație de 6 luni după care să restituie câte 60 lei lunar plus dobânda aferentă timp de 15 ani, conform contractului încheiat cu pârâtul.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că avea venituri rezultate din desfășurarea unei activități în cadrul unui magazin și din cauza crizei și recesiunii i-a fost imposibil să restituie creditul. Până în anul 2006, a achitat suma de 10.526 lei, însă pârâta nu a scăzut nimic din credit, ci doar din dobânzi rămânând de plata suma de 22.700 lei.
A solicitat ca suma de 10.526 lei să fie scăzută din debit și să oblige pârâta să îi acorde un termen de grație de 6 luni, după care să restituie câte 60 lei lunar, plus dobânda aferentă timp de 15 ani, conform contractului încheiat cu pârâtul.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Prin sentința civilă nr. 864 din 19 februarie 2013, Judecătoria A. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Z, unde cauza a fost înregistrată la 6 martie 2013.
Pârâta CEC Bank SA a depus întâmpinare, prin care a arătat că reclamanta solicită obligarea sa la modificarea clauzelor contractuale, ceea ce contravine dispozițiilor art. 969 Cod Civil.
A mai arătat că la data de 10.05.2005, Banca a încheiat cu reclamanta contractul de credit nr. 6010/10.05.2005, potrivit căruia Banca a acordat reclamantei un credit pentru nevoi personale în cuantum de 20.000 lei, pe o perioada de 15 ani.
Potrivit contractului (pct. 10), reclamanta avea obligația de a rambursa creditul în 180 rate lunare, începând cu data de 20.06.2005, urmând ca dobânda aferentă creditului să se calculeze după formula specificată la pct. 9.
Creditul urma să se deruleze potrivit graficului de rambursare emis la data utilizării creditului (11.05.2005). În plus, părțile au reglementat ordinea în care obligațiile de plată ale reclamantei urmau să se stingă, aceasta fiind cea prevăzută la pct. 14 din contract, precum și faptul că în cazul în care creditul va înregistra restanțe, Banca va calcula și încasa dobânzi majorate pentru acesta (pct. 18 lit. b și pct. 19 din contractul de credit).
Prin urmare, sumele achitate de reclamantă au fost imputate potrivit acestei ordini de stingere a obligațiilor de plată stabilite prin contract, astfel încât susținerea reclamantei potrivit căreia imputația plății nu ar fi fost efectuată corect, este neîntemeiată.
Din perspectiva pct. 27 din contractul de credit, potrivit căruia «modificarea clauzelor prezentului contract se poate face cu acordul părților, prin act adițional» și a principiului obligativității contractelor consacrat de dispozițiile art. 969 din Codul civil, nici cererile reclamantei privind stabilirea unui termen de grație de 6 luni și stabilirea obligațiilor de plată lunare ale acesteia nu sunt întemeiate, instanța nefiind îndrituită să se subroge în dreptul părților de a modifica clauzele contractului.
Ulterior încheierii contractului, reclamanta nu și-a respectat întocmai obligațiile de plată, fiind înregistrate restanțe în restituirea creditului acordat reclamantei, pentru acoperirea cărora aceasta și-a luat o serie de angajamente de plată, pe care nu le-a respectat. Î
În anul 2012, Banca a solicitat executarea silită a reclamantei, titlurile executorii ale Băncii fiind contractul de credit nr.6010/10.05.2005 și contractul de ipotecă nr. 122/10.05.2005 (prin care pentru garantarea creditului acordat reclamantei, garantul MM a constituit ipoteca de rangul I asupra imobilului aflat în proprietatea sa, situat în comuna SM, județ TM).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
În susținerea cererii, a depus următoarele înscrisuri: contractul de credit nr. 6010/10.05.2005, graficul de rambursare emis la data de 11.05.2005, contractul de ipotecă nr. 122/10.05.2005, angajamentele de plată ale reclamantei, cererea de executare silită.
În cauză, a fost atașat dosarul de executare nr.2136/2012 în copie certificat de B.E.J. TVP.
Prin sentința civilă nr. 2138 din 15 noiembrie 2013, Judecătoria Z a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect contestație la executare formulată de reclamanta CML, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C. BANK A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. 6010/10.05.2005, prin care pârâta a acordat reclamantei un împrumut în sumă de 20.000 lei, pe o perioadă de 5 ani potrivit contractului (pct. 10), reclamanta având obligația de a rambursa creditul în 180 rate lunare, începând cu data de 20.06.2005, urmând ca dobânda aferentă creditului să se calculeze după formula specificată la pct. 9.
Creditul urma să se deruleze potrivit graficului de rambursare emis la data utilizării creditului (11.05.2005). Conform pct. 14 din contractul încheiat între cele două părți, "între încasarea la scadență a ratelor de credit și a dobânzilor datorate, prioritate are încasarea dobânzilor datorate.";
Reclamantul nu și-a respectat întocmai obligațiile de plată, fiind înregistrate restanțe în restituirea creditului acordat reclamantului, pentru acoperirea cărora acesta și-a luat o serie de angajamente de plată, pe care nu le-a respectat.
În anul 2012, pârâta a solicitat executarea silită a reclamantei, titlurile executorii ale Băncii fiind contractul de credit nr. 6010/10.05.2005 și contractul de ipotecă nr. 122/10.05.2005 (prin care pentru garantarea creditului acordat reclamantei, garantul MM a constituit ipoteca de rangul I asupra imobilului aflat în proprietatea sa, situat în comuna S, județ T).
Conform art.18 lit. b din cuprinsul contractului de credit "C.E.C. are dreptul să încaseze dobânzi majorate pentru creditele restante";.
Prin urmare, s-a reținut că reclamanta și-a însușit clauzele contractuale prin semnarea acestui contract, clauze pe care în prezent le solicită a fi modificate de către instanță, însă, conform art.969 C.civ. "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";.
A apreciat prima instanță că în vederea respectării principiului obligativității contractelor, printr-o hotărâre judecătorească nu se poate modifica raportul juridic creat prin acordul părților.
Ca atare, cererea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelanta-reclamantă CML.
Apelul nu a fost motivat, așa încât, potrivit art. 292 alin.(2) Cod Procedură Civilă, instanța s-a pronunțat în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Prin decizia civilă nr.130/16.04.2014, Tribunalul T - Secția Civilă a admis apelul civil declarat de apelanta-reclamantă CML, împotriva sentinței civile nr. 2138 din 15 noiembrie 2013, pronunțate de Judecătoria Z, în contradictoriu cu intimatul-pârât CEC Bank, a desființat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, față de susținerile părților invocate la fond, prin acțiune și întâmpinare, a constatat apelul întemeiat.
Astfel, prin cerere, apelanta - reclamantă a invocat imputația plății, solicitând ca plata de 10.526 lei să fie trecută la credit și nu la dobândă, respectiv, stabilirea unui termen de garanție de 6 luni, urmând ca restituirea creditului și a dobânzii să se facă în termen de 15 ani, câte 60 lei lunar, plus dobânda aferentă.
De asemenea, a mai susținut că a fost somată să achite suma de 22.700 lei.
La rândul său, pe calea întâmpinării formulată la fond, intimata - pârâtă a invocat aspecte privind imputația plății în sensul că prin art. 14 din contract s-a prevăzut ordinea de stingere a obligațiilor de plată, sumele achitate de apelanta - reclamantă fiind imputate potrivit clauzelor contractuale.
A mai arătat că întrucât apelanta - reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile de plată, a solicitat executarea silită a acesteia.
Prin dispozitivul sentinței apelate, prima instanță s-a pronunțat asupra contestației la executare, deși din considerentele hotărârii nu rezultă că cererea apelantei - reclamante a fost analizată ca și contestație la executare.
De asemenea, din considerentele sentinței nu rezultă că prima instanță a analizat susținerile părților privind imputația plății și nu a stabilit modalitatea în care s-a efectuat imputația plății de 10.526 lei.
Ca atare, reținând că există contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței atacate, tribunalul a apreciat că prima instanță nu a analizat pricina pe fond, neputându-se stabili cu certitudine motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței.
Totodată, în respectarea dispozițiilor art. 129 alin.(4) Cod Procedură Civilă, prima instanță avea obligația să pună în vedere apelantei - reclamante să precizeze obiectul acțiunii: acțiune prin care invocă nelegala imputație a plății efectuate de intimata-pârâtă sau contestație la executare. Aceasta cu atât mai mult cu cât imputația plății (când plata nu este benevolă) este ulterioară executării silite, sumele fiind aduse în patrimoniul creditoarei.
Împotriva deciziei civile nr.130/16.04.2014 a Tribunalului T a declarat recurs pârâtul CEC Bank SA, criticând-o pentru încălcarea dispozițiilor art. 402 alin. 2 C.pr.civ, a aplicării greșite a dispozițiilor art. 129 alin. 4 C.pr.civ. și a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, motive de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1, 8 și 9 C.pr.civ..
1. Prin cererea depusă de Bancă (nr. 1418/12.02-2014) pentru primul termen de judecată (din 19.02.2014), Banca a solicitat recalificarea căii de atac dispusă de instanța de fond, din apel în recurs, față de împrejurarea că pricina soluționată ca fiind o contestație la executare, este supusă
dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, conform cărora "hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel", așa cum prevăd dispozițiile art. 402 alin. 2 Cod procedură civilă.
Așadar, instanța de apel avea obligația să constate incidența acestor dispoziții legale, să califice calea de atac ca fiind recurs și să se pronunțe în dosar cu respectarea normelor prevăzute de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, privind alcătuirea instanței din 3 judecători.
2. Instanța de apel a reținut greșit că instanța de fond nu și-ar fi respectat obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. 4 C.pr.civ., întrucât hotărârea criticată în apel dovedește că instanța de fond a clarificat obiectul cererii deduse judecății, ca fiind o contestație la executare dată fiind
finalitatea acțiunii deduse judecății față de situația de fapt a derulării creditului ce a făcut obiectul contractului de credit nr. 6010/10.05.2005, încheiat între Bancă și intimata-reclamantă CML.
Astfel, din considerentele sentinței civile nr. 2138/15.11.2013 pronunțate de Judecătoria Z, rezultă că instanța a reținut faptul că nerespectarea obligațiilor de plată asumate prin contractul de credit de către intimata-reclamantă a determinat executarea silită a titlurilor executorii ale Băncii și că această executare face obiectul dosarului de executare nr.2136/2012, înregistrat în prezent la B.E.J. TVP căruia i-a și fost solicitată comunicarea tuturor actelor din dosarul de executare.
Prin urmare, instanța de fond a analizat cererea depusă de intimata-reclamantă ca fiind o veritabilă contestație la executare, administrând proba cu înscrisuri (propusă de părți) și analizând actele din dosarul de executare solicitat, din oficiu, executorului judecătoresc (acesta din urma fiind solicitat în toate pricinile având ca obiect contestații le executare).
În consecință, în mod greșit instanța de apel a considerat că există contradicție între considerente și dispozitiv și că nu se pot stabili cu certitudine motivele de fapt și de drept care au determinat instanța de fond să respingă acțiunea având ca obiect contestație la executare.
3. Soluția cenzurată de instanța de apel și anume respingerea contestației la executare a fost corectă, față de faptul că Banca a început executarea silită împotriva intimatei-reclamante pentru recuperarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, în conformitate cu dispozițiile art. 379 alin. 1 C.pr.civ. și că executarea silită s-a desfășurat fără să fi existat vreo opoziție din partea intimatei-reclamante, până la data depunerii cererii soluționate de Judecătoria Z, în cadrul dosarului nr. 4877/740/2012.
În plus, instanța de apel nu a ținut seama de faptul că instanța de fond s-a pronunțat implicit și asupra contestației depuse cu privire la cuantumul creanței Băncii, reținând în hotărâre motivele care au condus-o la pronunțarea acesteia, așa cum rezultau și din apărările formulate de recurent.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 8 și 9 C.pr.civ.
Intimata - reclamantă CML a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece Banca a încasat de la ea mai mulți bani, începând cu anul 2005 până în prezent, suma de 10.476 lei. Această sumă nu a decontat nimic din creditul care l-a luat în sumă de 20.000 lei. Intimata a achitat 10.476 lei, iar Banca o somează să mai dea încă 22.000 lei fără să-i scadă din creditul care l-a luat, în plus a crescut creditul față de contract cu încă 2.000 lei.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea a apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
1.Curtea a observat, contrar aserțiunilor tribunalului, că intimata contestatoare și-a precizat, cererea sa ca reprezentând o contestație la executare, la termenul de judecată din data de 19.02.2013, în fața Judecătoriei A.
Aceeași calificare juridică a fost atribuită cererii de chemare în judecată, și de către instanța de fond, Judecătoria Z și aceeași rezultă din petitul acțiunii introduse de contestatoare (ce se plânge în principal, de suma pentru care este executată silit, apreciind-o incorect calculată, dată fiind achitarea unui cuantum din aceasta), manifestarea de voință a acesteia în acest sens regăsindu-se în toate precizările sale, inclusiv în cadrul întâmpinării din prezenta cale de atac, unde a arătat că este executată pentru o sumă mai mare decât datorează urmare a aplicării imputației de plată.
Concluzia expusă rezultă inclusiv din alegerea momentului formulării cererii prezente, situat în cadrul executării silite declanșate împotriva debitoarei.
Așadar, în mod corect judecătoria a soluționat cererea intimatei ca reprezentând o contestație la executare de drept comun.
2. Potrivit art.402 al. 2 Cod procedură civilă, "Hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 400^1 și al art. 401 alin. 2", nefiind cazul excepției ilustrate.
Prin urmare, calea de atac împotriva hotărârii de fond pronunțate de judecătorie, era recursul și nu apelul, cum greșit s-a apreciat de Judecătoria Z (prin dispozitivul sentinței) și de Tribunalul T.
Consecință a greșitei calificări a căii de atac, Tribunalul a încălcat și dispozițiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora: "Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel";. Nerespectarea normelor legale privind compunerea completului, cum este și cea referitoare la numărul de judecători, atrage nulitatea hotărârii pronunțate, nulitate necondiționată de existența unei vătămări.
Urmare a constatării nulității hotărârii pronunțate în cauză, pentru motivul legat de greșita compunere a instanței, urmare a eronatei calificări a căii de atac declarate împotriva sentinței de fond, se impune în temeiul art. 312 Cod Procedură Civilă, casarea integrală a deciziei recurate și rejudecarea căii de atac formulate, cu calificarea lor expusă și într-un complet format din trei judecători.
Totodată, Curtea a apreciat că recursul împotriva deciziei pronunțate de tribunal, este admisibil, prin prisma statuărilor instanței supreme, din cadrul Deciziei nr. 35 din 14 decembrie 2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție, privind admisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârilor prin care a fost judecat apelul, in situația particulara in care, potrivit legii, recursul era singura cale de atac care putea fi exercitata împotriva hotărârii instanței de fond, statuări care își regăsesc pe deplin aplicabilitatea, datorită argumentului de analogie, și în materie civilă.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de recurentul - pârât CEC BANK SA, a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în complet de recurs.
În rejudecare în complet de recurs, cauza a fost înregistrată la Tribunalul T, sub nr. 4877/740/2012*.
Verificând legalitatea sentinței recurate în raport de dispozițiile art. 304 ind.1 C. proc. civ., se apreciază că recursul declarat nu este întemeiat.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat ca plata de 10.526 lei să fie trecută la credit și nu la dobândă, să-i fie acordat un termen de garanție de 6 luni, urmând ca restituirea creditului și a dobânzii să se facă în termen de 15 ani, câte 60 lei lunar, plus dobânda aferentă, pe care aceasta a calificat-o ca reprezentând o contestație la executare, la termenul de judecată din data de 19.02.2013, în fața Judecătoriei A.
Judecătoria Z a respins contestația la executare formulată de contestatoarea CML prin sentința civilă nr. 2138/15.11.2013.
Prima instanță a reținut în mod corect că, întrucât contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de credit nr. 6010/10.05.2005, în sensul de a achita la termen ratele lunare aferente creditului în sumă de 20.000 lei, conform graficului emis la data încheierii contractului, pentru acoperirea cărora acesta și-a luat o serie de angajamente de plată, pe care nu le-a respectat.
De asemenea, s-a reținut că intimata a făcut aplicabilitatea art. 14 din contractul încheiat de părți, potrivit cărora, între încasarea la scadență a ratelor de credit și a dobânzilor datorate, prioritate are încasarea dobânzilor datorate și a art.18 lit. b din cuprinsul contractului de credit "C.E.C. are dreptul să încaseze dobânzi majorate pentru creditele restante";.
Întrucât litigiul dintre părți este supus Codului civil vechi, în raport de dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011, iar potrivit art. 969 C. civ. ,, Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";, instanța de fond în mod corect a respins acțiunea, aceasta neputând dispunând modificarea clauzelor din contractul de credit încheiat de părți.
Mai mult decât atât, se constată că pentru neexecutarea la termen a obligațiilor stabilite prin contractul de credit, intimatul a pornit executarea silită a titlurilor executorii formându-se dosarul de executare nr.2136/2012, înregistrat în prezent la B.E.J. TVP, fără ca apelanta contestatoare să facă dovada că a contestat actele de executare emise.
Față de considerentele expuse, recursul a fost respins.
| ← CONTESTATIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare | ORDIN DE PROTECTIE. Jurisprudență → |
|---|
