Contestaţie creditor lg. 77/2016. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 4802 din data de 27.07.2016
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de X și înregistrată sub numărul Y contestatorul U. B. REPREZ. DE M. SI ASOC. SPRL în contradictoriu cu intimații L. C., intimat L.C.E. a formulat contestație împotriva Notificării din data de Z înregistrată sub numărul A la Sucursala N. B. U. B.SA, solicitând să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, repunerea părților în situația anterioară, prin ridicarea măsurii suspendării prevăzute de art 6 alin 1 din actul normativ indicat anterior, obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată .
În motivare, contestatoarea a arătat că pârâții au încheiat cu aceasta Contractul de credit nr. A din data de B la BNP O. A. E. având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 115200 de euro pentru rambursarea integrală a creditului acordat de către U. Ț. B. SA în baza contractului de credit nr. C din data de D iar debitorii au notificat-o cu privire la intenția de dare în plată a imobilului ipotecat, însă această notificare nu respectă condițiile prevăzute de art 4 alin 1 lit d, art 5 alin 1, și 2 din Legea nr. 77/2016.
În drept, au fost invocate dispozițiile art 7 alin 1 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri la dosarul cauzei.
Intimații, legal citați, nu au fost prezenți în instanță și nu au depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de credit nr. E din data de F la BNP O. A. E. având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 115200 de euro pentru rambursarea integrală a creditului acordat de către U. Ț. B SA în baza contractului de credit nr. Xdin data de Y , pentru garantarea creditului fiind încheiat Contractul de Garanție Imobiliară autentificat sub același număr.
Prin Notificarea din data de X înregistrată sub numărul Y la S. N. B. U. B. SA, semnată de către intimați, în cuprinsul căreia se face mențiunea că s-a efectuat prin cabinetul de avocat I. V. T. intimații solicită acceptarea notificării de dare în plată a imobilului situat în Municipiul Bacă. Pentru stingerea creanței izvorâte din Contractul de credit nr.X din data de Y, menționându-se că actul translativ de proprietate se va încheia la B. N.P. M. L. din Bacău, în perioada 20-22 iulie 2016 între orele 09-16.
La notificare nu este atașată împuternicirea avocațială de transmitere a cererii în temeiul art 5 alin 1 din Legea nr. 77/2016 iar în cuprinsul acesteia nu sunt detaliate condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art 4, astfel cum menționează art 5 alin 1.
În notificarea comunicată contestatorului nu se menționează un interval orar în două zile diferite , astfel cum prevede art. 5 alin 2 din Legea nr. 77/2016 în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor .
De asemenea, intimații nu au făcut dovada îndeplinirii în persoana acestora a condiției de a nu fi fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care solicită aplicarea prezentei legi.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite:
,, ART. 3
Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.
ART. 4
(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
(2) În situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.
ART. 5
(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.
(4) Cu cel puțin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile transmit acestuia informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.
(5) Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.";
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate precum și faptul că La notificare nu este atașată împuternicirea avocațială de transmitere a cererii în temeiul art 5 alin 1 din Legea nr. 77/2016 iar în cuprinsul acesteia nu sunt detaliate condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art 4, astfel cum menționează art 5 alin 1, nu se menționează un interval orar în două zile diferite , astfel cum prevede art. 5 alin 2 din Legea nr. 77/2016 în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor , ci doar o perioadă de 20-22 iulie 2016, intimații nu au făcut dovada îndeplinirii în persoana acestora a condiției de a nu fi fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care solicită aplicarea prezentei legi prin depunerea unui certificat de cazier în acest sens , urmează a fi admisă contestația și în temeiul art 7 alin 5 din Legea nr. 77/2016 părțile în situația anterioară emiterii notificării din data de 10.06.2016 de către debitorii L. C. si L. C. E.( art 6 alin 2 prevede că demararea sau reluarea oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare împotriva debitorului se poate face în situația admiterii definitive a contestației ).
În temeiul art 453 alin 1 CPC vor fi obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată către contestator reprezentând 20 de lei taxă judiciară de timbru, onorariul de avocat fiind solicitat pe cale separată.
← Suspendare executare silită. Jurisprudență Contestaţie la... | Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii.... → |
---|