Contestaţie Ia executare. Termen în care se poate formula. Consecinţe
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 103 alin. (1), art. 401 alin. (1) lit. c)
1. Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. întrucât contestaţia la executare a fost depusă de contestator cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la data când debitorul a primit somaţia împotriva căreia a
formulat contestaţie, se impune admiterea excepţiei peremptorii şi dirimante a tardivităţii şi respingerea contestaţiei la executare cu acest motiv.
2. In aceste condiţii, cererea de suspendare a executării silite a rămas fară obiect şi se impune a fi respinsă.
Jud. sect. 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 5974 din 11 august 2004,
nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14 iunie 2004, contestatorul P.G. a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite pornite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 9743 din 13 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria sectorului 3, solicitând suspendarea executării pornite de intimata P.E. împotriva reclamantului, până la soluţionarea prezentei contestaţii.
în motivarea contestaţiei, contestatorul arată că, prin sentinţa civilă nr. 9743 din 13 noiembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 3, s-a pronunţat o hotărâre de expedient în care a convenit cu intimata ca până la data de 1 iunie
2003 să îi achite suma de 3.000 dolari SUA, reprezentând sulta la apartamentul din care se solicită evacuarea reclamantului, iar, în caz contrar, să părăsească imobilul, cu obligaţia intimatei de a-i achita sulta de 4.5000 dolari SUA, iar, la acel termen, nu a achitat sulta pentru a rămâne în apartament şi nici intimata nu i-a achitat sulta pentru ca să părăsească apartamentul, trecând la evacuare prin dosarul nr. 190/2004. Instanţa de executare, Judecătoria sectorului 3, a încuviinţat executarea silită prin încheierea de încuviinţare pe care contestatorul o contestă şi împotriva căreia a formulat apel, care este spre soluţionare pe rolul curţii de apel, cu termen de judecată la 8 iulie 2004, şi, în temeiul acestei încheieri de încuviinţare a executării silite, a fost emisă o somaţie prin care i se cere să evacueze imobilul din Bucureşti, str. B. nr. 1, sector 3, prin predare silită către creditoarea-intimată. în dovedirea cererii, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri. S-a depus la dosar sentinţa civilă nr. 9743 din 13 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, care este pusă în executare de B.E.J. S.I.
Instanţa reţine că, în speţă, executarea silită se face, potrivit naturii obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, prin predare silită a imobilului, iar actul începător de executare este somaţia către debitorul-contestator, emisă la data de 8 aprilie
2004 de B.E.J. S.I. în dosarul de executare nr. 190/2004 şi care i-a fost comunicată la data de 20 mai 2004, or contestatorul a formulat contestaţie la executare la data 14 iunie 2004, cu depăşirea termenului legal de 15 zile libere de la data când a primit somaţia, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., contestaţia este tardivă. Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexer-citarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de
voinţa ei. Contestaţia nedepusă în termenul legal de 15 zile de la data când debitorul a primit somaţia împotriva căreia a formulat contestaţie are drept consecinţă respingerea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege. în cauză, decăderea debitorului din dreptul de a formula contestaţie a fost invocată de intimată prin intermediul excepţiei de tardivitate, excepţie care este, de asemenea, peremptorie şi dirimantă.
în cauză, s-a invocat şi excepţia insuficientei timbrări a contestaţiei, ca fiind nelegal timbrată, excepţie peremptorie, care primează, întrucât cererea nelegal timbrată este nulă. Astfel, instanţa a constatat că, contestatorul şi-a executat obligaţia stabilită de instanţă de a achita taxa judiciară de timbru de
85.000 lei, aferentă contestaţiei asupra executării, mai puţin taxa aferentă cererii de suspendare a executării, care a rămas fără obiect, şi a respins excepţia insuficientei timbrări, a admis excepţia de tardivitate a contestaţiei la executare şi a respins contestaţia la executare, ca tardivă.
← Suspendarea executării silite. Cerere formulată pe cale de... | Creanţă neperformantă. Executare silită în condiţiile... → |
---|