Poprire. Cerere de suspendare provizorie a executării silite. Ordonanţă preşedinţială. Admisibilitate

C.proc.civ., art. 403 alin. (1) şi (4), art. 581

întrucât titlul executoriu în baza căruia s-a înfiinţat poprirea nu-i este opozabil contestatoarei, care nu are nici personalitate juridică, şi există pericolul iminent al diminuării patrimoniului acesteia prin executarea acestui titlu, cererea de suspendare provizorie a executării silite pe cale de ordonanţă preşedinţială este justificată sub aspectul urgenţei şi vremelniciei măsurii solicitate, care de altfel are o valabilitate limitată temporar până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul contestaţiei la executare.

Jud. sect. 3 Bucureşti, decizia nr. 5979 din 12 august 2004

Notă. Articolul 403 alin. (4) C.proc.civ. a fost modificat prin art. I pct. 71 din Legea nr. 219/2005 (M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005).

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei judecătorii la data de 11 august 2004, reclamanta-debitoare B.R.D.-G.S.G., cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta-creditoare B.C.R., sucursala Hunedoara, ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună, fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării silite

iniţiate de Corpul executorilor bancari din cadrul B.C.R. (dosarul de executare nr. 385/2004 al CEB), ce formează obiectul dosarului de executare silită al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti nr. 3415/2004, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate pe calea dreptului comun.

în scurtul istoric prezentat se susţine că, prin cererea nr. 585 din 28 iunie 2004, creditoarea B.C.R., sucursala Hunedoara, a solicitat Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti încuviinţarea executării silite prin înfiinţarea popririi, până la concurenţa sumei de 117.260.152.765 lei plus dobânzi, asupra conturilor debitoarei B.R.D.-G.S.G., în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 3100 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Hunedoara, şi procesul-verbal de cheltuieli de executare, întocmit de executorul bancar în cadrul dosarului de executare nr. 385/2004.

Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin încheierea din data de 9 iulie 2004, a încuviinţat executarea silită prin înfiinţarea popririi, până la concurenţa sumei de 117.260.152.765 lei plus dobânzi, asupra conturilor

B.R.D.-G.S.G., deschise la terţul poprit B.N.R. La data de 3 august 2004, Corpul executorilor bancari din cadrul B.C.R. a comunicat debitoarei adresa nr. 24823, prin care era înştiinţată că, la cererea creditoarei B.C.R., sucursala Hunedoara, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3100 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Hunedoara, s-a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor B.R.D.-G.S.G. Bucureşti, deschise la B.N.R. în fine, reclamanta-debitoare susţine că, în cazul de faţă, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv urgenţa, neprejudecarea fondului şi vremelnicia.

în dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar copia titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3100 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Hunedoara, copia adresei de înfiinţare a popririi nr. 24823 din 3 august 2004, emisă de executorul bancar C.L. din cadrul Corpului executorilor bancari ai B.C.R., copia încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate la data de 9 iulie 2004 şi un înscris informativ relativ la situaţia plăţilor efectuate din contul debitoarei principale SC MI&COR SRL în perioada 27 mai 2003 - 26 iunie 2003, precum şi în perioada 28 ianuarie 2003 - 31 iulie 2004. De asemenea, cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 85.000 lei, conform art. 3 lit. 1) din Legea nr. 146/1997, republicată, şi timbru judiciar în valoare de

3.000 lei, conform art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. La prezenta cauză a fost ataşat dosarul de executare al instanţei nr. 341/2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

în fapt, prin sentinţa civilă nr. 3100 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Hunedoara, definitivă, prin decizia civilă nr. 588 din 15 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, şi învestită cu formulă executorie, a fost admisă cererea de validare a popririi, formulată de creditoarea

B.C.R., sucursala Hunedoara, în contradictoriu cu debitoarea SC MI&COR SRL Hunedoara şi cu terţul poprit B.R.D. - G.S.G., sucursala Deva, prin care s-a validat poprirea înfiinţată prin adresa nr. 20053 din 27 iunie 2003 a executorului bancar al B.C.R. SA - G.L.S. asupra contului bancar al debitoarei deschis la terţul poprit B.R.D. - G.S.G., sucursala Deva, obligând terţul poprit să plătească creditoarei suma de

117.260.152.765 lei, la care se adaugă dobânzile bancare calculate până la stingerea integrală a creanţei prin plată. Au fost obligaţi debitoarea şi terţul poprit să plătească creditoarei suma de 44.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 9 iulie 2004, pronunţată în dosarul de executare silită nr. 3415/2004, a fost încuviinţată executarea silită prin înfiinţarea popririi, până la concurenţa sumei de

117.260.152.765 lei plus dobânzile bancare calculate până la stingerea integrală a creanţei şi 86.500 lei cheltuieli de executare, asupra conturilor debitoarei B.R.D.-G.S.G., cu sediul în Bucureşti, sector 1, deschise la terţul poprit B.N.R., cu sediul în Bucureşti, sector 3, la cererea creditoarei

B.C.R., sucursala Hunedoara, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă de validare nr. 3100 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Hunedoara, definitivă, şi procesul-verbal de cheltuieli de executare întocmit în cadrul dosarului de executare nr. 385/2004, de către Corpul executorilor bancari din cadrul B.C.R., prin executor bancar C.L. La data de 3 august 2004, conform art. 454 alin. (1) C.proc.civ., recla-manta-debitoare a fost înştiinţată despre măsura înfiinţării popririi asupra conturilor deschise la terţul poprit B.N.R., pentru suma totală de

140.021.720.263.94 lei calculată până la data de 31 iulie 2004, reprezentând 443.983.886 lei credit restant, 11.215.288.263 lei dobândă restantă,

47.362.448.114.94 lei creanţe ataşate, la care se adaugă cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare.

în drept, instanţa va avea în vedere, asupra cererii de suspendare provizorie a executării silite prin poprire, atât dispoziţiile speciale, de principiu, în materia ordonanţei preşedinţiale, cât şi dispoziţiile speciale din materia executării silite, respectiv art. 403 alin. (4) C.proc.civ. Astfel, potrivit art. 403 alin. (1) C.proc.civ., până la soluţionarea contestaţiei la

executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, iar conform art. 403 alin. (4) C.proc.civ., în cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării silite pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea de către instanţa competentă a cererii de suspendare din cadrul contestaţiei la executare.

De asemenea, potrivit art. 581 C.proc.civ., instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Cererea de ordonanţă se introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului. Ordonanţa va putea fi dată fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului.

Faţă de acestea, instanţa apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite cele trei condiţii esenţiale ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv urgenţa, aparenţa dreptului şi vremelnicia, dar şi condiţia specială a interesului.

Astfel, cercetând aparenţa dreptului, în urma analizării sumare a dreptului invocat de reclamantă, instanţa constată că titlul executoriu în baza căruia s-a înfiinţat poprirea asupra conturilor deschise la B.N.R. nu-i este opozabil. Din cuprinsul dispozitivului titlului executoriu rezultă indubitabil că a fost validată poprirea asupra contului bancar al debitoarei principale, deschis la terţul poprit B.R.D. - G.S.G., sucursala Deva, obligând acest terţ poprit să plătească, în mod direct, creditoarei B.C.R. întreaga creanţă, inclusiv dobânzile, deşi acest terţ poprit, potrivit Legii nr. 58/1998, este numai o unitate operaţională fără personalitate juridică a societăţii bancare-mamă, care efectuează numai anumite operaţiuni şi activităţi, în limita unui mandat dat de societatea-mamă. Urgenţa este justificată de pericolul iminent al debitării contului reclamantei prin diminuarea patrimoniului acesteia cu o sumă importantă valoric, iar în cazul desfiinţării titlului executoriu şi al întoarcerii executării, restituirea sumei de bani este aproape imposibilă. în fine, şi condiţia vremelniciei este dovedită, întrucât măsura suspendării dăinuie până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul contestaţiei la executare.

Faţă de cele ce precede, instanţa a admis cererea, ce are ca efect numai temporizarea executării sau oprirea temporară a cursului normal al executării până la momentul indicat, şi nu revenirea asupra măsurilor de executare dispuse până în acel moment.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Poprire. Cerere de suspendare provizorie a executării silite. Ordonanţă preşedinţială. Admisibilitate