Contestaţie în anulare. Excepţie de necompetenţă invocată în faţa instanţei de recurs
Comentarii |
|
Prin decizia civilă M.970/R din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de reclamantul L.G. împotriva deciziei civile nr.815 din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Cluj, care a fost modificată în sensul că s-a respins apelul declarat de Comisia locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Drobeta Turnu Severin împotriva sentinţei civile nr.1372 din 22 martie 2005 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, care a fost menţinută.
S-a respins cererea de intervenţie accesorie a SC S.C.A. SRL Drobeta Turnu Severin.
S-a respins recursul declarat de Comisia locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Drobeta Turnu Severin.
6
A fost obligată Comisia locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Drobeta Turnu Severin, la 1500 lei cheltuieli de judecată în toate instanţele.
În considerentele deciziei, instanţa de recurs a arătat că excepţia întemeiată pe prevederile art.304 pct.1 C.pr.civ., invocată de recurenta Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin este neîntemeiată, deoarece sentinţa civilă nr.1372/22.03.2005 a fost pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, astfel că este supusă căilor de atac prevăzute în momentul pronunţării ei, respectiv apelului şi recursului.
Şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost considerată ca fiind nefondată de către instanţa de recurs, faţă de considerentele deciziei civile nr.4306/2001 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, din care rezultă că reclamanta a solicitat terenurile ce au aparţinut autoarei ei, în baza Legii nr.18/1991 şi a Legii nr.169/1997.
Potrivit art.317 alin.1 pct.2 C.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului.
Aşadar, excepţia de necompetenţă a fost invocată de actuala contestatoare, dar instanţa de recurs a respins-o, situaţie în care nu se mai poate folosi de contestaţia în anulare care este o cale de atac de retractare iar nu de reformare, neputându-se concepe ca aceeaşi instanţă să revină asupra propriei soluţii.
Iar excepţia necompetenţei materiale a fost respinsă în mod corect, întrucât la data intrării în vigoare a titlului XIII din Legea nr.247/2005, fusese pronunţată sentinţa civilă nr.1372/2005 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, astfel că ea a continuat să fie supusă ambelor căi de atac, adică atât apelului, cât şi recursului.
În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de recurs a procedat în mod legal, fără să comită nici o eroare.
Prin urmare, nu este vorba de o eroare materială în sensul prevederilor art.318 C.pr.civ.
Acest text vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Pentru aceste considerente, curtea urmează respinge contestaţia în anulare, ca nefondat.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1961/R/2007
← Contestaţie în anulare. Nemotivare. Sancţiune | Dreptul creditorului de a opta pentru oricare dintre formele de... → |
---|