Contestaţie la executare

Dosar nr. 84/214/2012

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 1161

PREŞEDINTE Sonia Ionela Ţînţu

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul L T C, intimatul SC P S R L, chemaţii în garanţie P C PRIN PRIMAR, ORAŞUL C PRIN PRIMAR, B F-L T C şi P FL -L T C, având ca obiect „contestaţie la executare”

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.01.2012 sub nr 84/214/2012, contestatorul L T C a formulat în contradictoriu cu intimata SC P S R L, contestaţie la executare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea somaţiei şi a actelor de executare întocmite de către Biroul Executorului Judecătoresc Iordache Ion în dosarul de executare nr. 1282/11/23.12.2011.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a arătat că la data de 23.12.2011 a fost înregistrată sub nr 5834 somaţia comunicată de către Biroul Executorului Judecătoresc Iordache Ion, însoţită de titlul executoriu, respectiv sentinţa civilă nr 225/2011.

La această somaţie nu au fost ataşate înscrisurile privind modul de calcul al penalităţilor solicitate, penalităţi care au fost calculate probabil de către executorul judecătoresc întrucât cuantumul acestora nu a fost stabilit prin titlul executoriu.

În continuare, s-a arătat de către contestatoare că în somaţie au fost înscrise sumele de 9232 lei reprezentând rest creanţă executare silită şi 285.800 lei reprezentând creanţă conform titlului executoriu , plus cheltuieli de executare , fără a se mai arăta care sunt acestea, deşi iniţial executorul judecătoresc şi-a motivat sumele solicitate arătând că 281560 lei reprezintă creanţă conform titlului executoriu.

De asemenea, executorul judecătoresc solicită şi plata sumei de 2000 lei onorariu de avocat, sumă ce nu se regăseşte în titlul executoriu

În drept, au fost invocate dispoziţiile art 317 şi urm. C.pr.civ..

Contestaţia la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 194 lei achitată conform ordinului de plată nr 68/14.03.2012, depus la fila 19 şi cu două timbre judiciare mobile în valoare de 0,15 lei fiecare, depuse la fila 19 verso.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Prin cererea de chemare în garanţie depusă la data de 21.05.2012 (filele 53-54),contestatoarea a chemat în garanţie pe P O C PRIN PRIMAR ŞI ORAŞUL C PRIN PRIMAR.

În motivarea acestei cereri ,contestatorul a arătat faptul că a încheiat în anul 2007 două contracte de prestări servicii cu intimata ,iar la licitaţia publică desfăşurată pentru alegerea societăţii prestatoare de servicii au participat şi reprezentanţii Primăriei C.

Oraşul, ca unitate administrativ-teritorială are obligaţia de a asigura finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, fiind ordonator principal de credite, reproducând disp. art. 13 din OUG nr. 32/2001şi pe cele ale art. 167 din legea nr. 184/1995.

Oraşul C avea obligaţia legală de a asigura fondurile băneşti,în calitate de ordonator principal de credite,în timp util,pentru ca beneficiarul serviciilor,respectiv L T C să achite contravaloarea facturilor în termen.

S-a mai arătat în cererea de chemare în garanţie că oraşul Costeşti, prin primar, răspunde şi delictual ,având în vedere că fapta unui terţ care face ca una din părţi să nu-şi îndeplinească obligaţiile rezultate din contract atrage răspunderea delictuală a acestuia faţă de creditorul obligaţiei.

Această cerere nu a fost motivată în drept.

La data de 25.06.2012,Oraşul C şi Primăria Oraşului C au depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie,prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei C, excepţia inadmisibilităţii acestei cereri ,iar pe fond au solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie.

La aceeaşi dată, Oraşul C şi Primăria Oraşului Ci au formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor Petrescu Fănel ,în calitate de şef contabil al contestatorului şi B F ,în calitate de director, susţinând că aceştia, deşi au dispus de fondurile necesare nu au avut în vedere prioritatea achitării facturilor primite.

Aceştia nu au avut în vedere posibilitatea de a onora facturile şi din sumele realizate din alte venituri extrabugetare, funcţionând şi pe principiul autofinanţării.

Instanţa a încuviinţat şi administrat în cauză , la propunerea contestatoarei proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă şi a solicitat B.E.J Iordache Ion, în conformitate cu dispoziţiile art 402 alin.1 C.pr.civ. înaintarea actelor din dosarul de executare nr 1282/2011, în copie certificată.

În cadrul probei cu înscrisuri, contestatoarea a depus la dosar, în copie, somaţia emisă de BEJ Iordache Ion, în dosarul de executare nr 1282/2011 (filele 12,13) şi sentinţa comercială nr 225 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr 28/214/2011 (filele 14,15).

Intimata a propus proba cu înscrisuri, pe care instanţa de judecată a încuviinţat-o.

La data de 06.04.2012 ( filele 23-34) au fost depuse la dosar copiile actelor din dosarul de executare nr 1282/2011, certificate pentru conformitate de executorul judecătoresc Iordache Ion.

În cauză a fost efectuată şi o expertiză contabilă de către expertul Pernes Ioan, raportul întocmit fiind depus la dosar la data de 04.10.2012 (filele 90-100).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr 225/17.05.2011 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr 28/214/2011 , a cărei copie constituie filele 14-15 ale prezentului dosar, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC P SRL în contradictoriu cu pârâtul L TC şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 1% pe zi de întârziere calculate la debitul principal rezultat din contractele nr 1150/20.08.2007 ( factura nr 7928293/04.10.2007) şi nr 02/20.12.2007 ( factura nr 7928299/27.12.2007), de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în dosarul de fond.

Pentru recuperarea debitului decurgând din această hotărâre judecătorească, reclamanta din dosarul nr 28/214/2011 a solicitat BEJ Iordache Ion declanşarea executării silite împotriva pârâtului, constituindu-se dosarul de executare nr 1282/ 11 din 23.12.2011.

Debitorul L T C a fost somat de către B.Ex.J Iordache Ion prin somaţia emisă în acest dosar de executare asupra obligativităţii ca în termen de maxim 6 luni de la data comunicării acesteia , să efectueze, în calitatea sa de instituţie publică debitoare, demersurile necesare în sensul îndeplinirii obligaţiei de plată faţă de creditoarea urmăritoare SC PUFI SRL

Potrivit menţiunilor inserate în cuprinsul acestei somaţii, ,,în conformitate cu dispoziţiile art 2 din OG nr 22/2002, obligă debitorul L T C la indisponibilizarea sumelor aflate în dvs., în măsura necesară realizării creanţei până la concurenţa sumei de 295.032 lei, ce reprezintă 281.560 lei creanţă conform titlului executoriu şi 10.472 lei inclusiv TVA , cheltuieli executare, din care 1240 lei avansaţi de creditor conform chitanţei nr 672/23.12.2011, 1000 lei cheltuieli de judecată, 2000 lei onorariu avocat, cheltuieli aflate în sarcina debitorului,,.

În continuare, somaţia cuprinde prevederea conform căreia în baza art 563 şi urm C.pr.civ., BEJ Iordache Ion dispune eliberarea sumelor poprite, potrivit următoarei ordini de preferinţă: a) 9232 lei reprezentând rest creanţe cheltuieli executare silită, 285.800 lei reprezentând creanţă conform titlului executoriu plus cheltuieli de executare, cheltuielile de expediere fiind în sarcina debitorului.

Prin aceeaşi somaţie, debitorul este înştiinţat asupra faptului că nerespectarea obligaţiei de plată a debitorului în termen de 6 luni, implică conform dispoziţiilor art 3 din OG nr 22/2002, modificată şi completată efectuarea executării silite potrivit C.pr.civ. şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.

Somaţia având conţinutul mai sus expus i-a fost comunicată debitorului la data de 23.12.2011 potrivit dovezii de comunicare a cărei copie se găseşte la fila 24 a dosarului

Examinând această somaţie, instanţa constată că aceasta cuprinde prevederi contradictorii, în sensul că, pe de o parte se invocă dispoziţiile OG nr 22/2002, iar pe de altă parte se face referire în cuprinsul său la indisponibilizarea unor sume,expres nominalizate ,respectiv la eliberarea sumelor poprite.

Potrivit formulei de început înserate în cuprinsul somaţiei expuse analizei în prezenta cauză, BE.J.Iordache Ion ar fi procedat la comunicarea titlului executoriu, împreună cu somaţia de plată, conform dispoziţiilor art 2 din OG nr 22/2002, executorie.

În partea finală a acestui înscris apare menţiunea conform căreia acestuia i-ar fi fost ataşat , conform dispoziţiilor art 454 al.1 C.pr.civ., copie certificată ca fiind conformă cu originalul de pe titlul executoriu.

De altfel ,la fila 24 a dosarului se află depusă copia dovezii de primire întocmită în dosarul de executare pe care apare menţiunea olografă privind somaţia de plată şi titlul executoriu.

Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.2 din OG nr 22/2002 dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Art. 3 din acest act normativ stabileşte şi consecinţa neîndeplinirii de către instituţia publică debitoare a obligaţiei ce decurge din textul art. 2 mai sus reprodus,respectiv posibilitatea creditorului de a solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.

Somaţia emisă în dosarul de executare nr 1282/2011, pe lângă atenţionarea debitorului asupra obligaţiei ce-i revine în temeiul art. 2 din O.G. nr. 22/2002, cuprinde şi dispoziţii privind indisponibilizarea sumelor, respectiv eliberarea sumelor poprite.

Procedând în această modalitate, executorul judecătoresc a încălcat aceste dispoziţii speciale în materie de executare silită din OG nr 22/2002.

Rezultă cu claritate,faţă de cuprinsul somaţiei contestate în cauză ,că aceasta ar avea şi rolul de adresă de înfiinţare a popririi pentru sumele expres precizate ,cu atât mai mult cu cât executorul judecătoresc a procedat la comunicarea acesteia şi către Primăria C,astfel cum rezultă din menţiunile dovezii depuse în copie la fila 25.

O asemenea comunicare nu se impunea a fi fost efectuată dacă această somaţie ar fi urmărit numai respectarea procedurii prev. de O.G. nr. 22/2002.

Referirile din cuprinsul somaţiei la disp. art. 452 şi urm. C.pr.civ.,art. 454 C.pr.civ.,texte procedurale incluse în secţiunea ,,Poprirea,,din C.pr.civ. ,folosirea termenilor de ,,indisponibilizare,, şi ,,eliberare a sumelor poprite,, ,coroborate cu comunicarea somaţiei Primăriei Oraşului C echivalează cu deturnarea acestei somaţii de la unicul scop pe care trebuia să-l urmărească ,respectiv atenţionarea debitoarei asupra faptului că are la dispoziţie un termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată .

Pentru toate aceste considerente,instanţa ,în temeiul art. 400 C.pr.civ. va admite contestaţia la executare şi va anula somaţia emisă de către BEJ Iordache Ion în dosarul de executare silită nr.1282/11/2011.

Excepţia lipsei calităţii procesuale a PRIMĂRIEI ORAŞULUI C ,urmează a fi respinsă ca neîntemeiată având în vedere că somaţia a fost comunicată acesteia.

Referitor la cererile de chemare în garanţie,instanţa reţine că între debitorul obligaţiei de plată din cauza dedusă judecăţii şi chemaţii în garanţie PRIMĂRIA ORAŞULUI C PRIN PRIMAR ŞI ORAŞUL C PRIN PRIMAR nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire,astfel încât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere că promotorii cererii de chemare în garanţie formulate împotriva chemaţilor în garanţie B şi PU F au solicitat admiterea acesteia numai în cazul în care se va admite prima cerere de chemare în garanţie şi în raport de soluţia pronunţată asupra cererii de chemare în garanţie a PRIMĂRIEI ORAŞULUI C PRIN PRIMAR ŞI ORAŞULUI C PRIN PRIMAR, instanţa va respinge cererea.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Oraş C ca neîntemeiată.

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul LICEUL TEORETIC C, formulată în contradictoriu cu intimata SC P SRL , chemaţii în garanţie fiind, PRIMĂRIA C PRIN PRIMAR, ORAŞUL C PRIN PRIMAR, B F - LICEUL TEORETIC C şi P F -LICEUL TEORETIC C .

Anulează somaţia emisă de către BEJ Iordache Ion în dosarul de executare silită nr.1282/2011.

Respinge cererile de chemare în garanţie ca neîntemeiate.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,05 noiembrie 2012.

 

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare