Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Hotărâre nr. 45 din data de 16.02.2017
Prin cererea înregistrată sub nr. …/207/2016, pe rolul Judecătoriei Caracal, contestatorul D.N.M. a formulat contestație la executare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate intervenită prescripția executării pedepsei de 3 ani închisoare la care am fost condamnat prin sentința penală nr.694/30.06.2000, modificată prin decizia penală nr.594/20.11.2001 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală nr.276/08.03.2002 a Curții de Apel Craiova și să se dispună punerea sa, de îndată, în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1040/18.03.2002 emis de Judecătoria Caracal.
În fapt, se arată că prin sentința penală nr.694/30.06.2000, modificată prin decizia penală nr.594/20.11.2001 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală nr.276/08.03.2002 a Curții de Apel Craiova, contestatorul D.N.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, din pedeapsa aplicată fiind dedusă perioada executată în baza reținerii din 24.02.2000 și MAP nr. 11/25.02.2000, respectiv de la 24.02.2000 până la 23.10.2000 când a fost liberat la termen.
Se arata ca MEPI nr.l040/18.03.2002 emis de Judecătoria Caracal a fost pus în executare abia la 12.11.2015 când a fost depistat și reținut de autoritățile române în Aeroportul Internațional Otopeni din București.
Ulterior, după emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, acesta nu a fost găsit de autoritățile române, fiind plecat în străinătate.
La data de 25.12.2005, acesta a fost arestat provizoriu de autoritățile spaniole în vederea extrădării în favoarea statului român, urmare faptului că din 05.03.2003 fusese dat în urmărire internațională de către Interpol, fiind închis în Penitenciar în Spania, din 25.12.2005 și până în 05.09.2007, când a evadat din penitenciar.
De la acea dată, 05.09.2007 și până la venirea sa în România, în noiembrie 2015, nu a mai fost localizat nicăieri de către autorități.
Se mentioneaza ca potrivit art.126, alin. 1, lit.b C.Pen vechi (preluate de art.162, C.Pen.nou), în cazul infracțiunilor pentru care a fost condamnat , termenul de prescripție este de 5 ani plus durata pedepsei aplicate, respectiv 8 ani în total.
De asemenea, conform art.127, alin.2, C.Pen.vechi." Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei face să curgă un nou termen do prescripție de la data sustragerii", prevederea fiind preluată și de art. 163. alin.1 din noul Cod Penal.
In speță, momentul evadării sale, respectiv data de 05.09.2007 a întrerupt cursul prescripției executării pedepsei, de la acel moment începând să curgă un nou termen de prescripție.
Așa cum se poate constata însă, termenul de prescripție care a început să curgă la 05.09.2007 s-a împlinit peste 8 ani, respectiv la data de 05.09.2015, dată până la care nu a mai existat în speță nici o cauză de întrerupere a cursului prescripției.
Se mai arata ca la data de 05.09.2015 s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei pentru care s-a emis MEPI nr. 1040/18.03.2002 și cum aceasta este o cauză care înlătură executarea pedepsei, strict prevăzută de lege, nu mai există temei legal pentru reținerea sa într-un penitenciar pentru a executa în regim privativ de libertate pedeapsa pentru care a intervenit prescripția executării, impunându-se punerea sa de îndată în libertate.
S-a precizat că emiterea Mandatului European de Arestare nr.03/14.09.2010 nu a întrerupt cursul prescripției deoarece, nici la momentul la care acesta a fost emis și nici ulterior, eu nu am fost localizat nicăieri de către autorități, iar mandatul european nu a fost transmis direct, într-o astfel de situație, niciunei autorități străine.
Ori, în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.2/2012 dată în RIL, a statuat că:" Transmiterea directa a mandatului european de arestare emis de autoritățile romane către autoritățile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizata persoana, indiferent daca aceasta este sau nu arestata provizoriu in vederea predării, are efect de întrerupere a prescripției executării pedepsei. Nu produce efect intreruptiv de prescripție transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare."
În speță, Mandatul European de Arestare nr.3/14.09.2010 nu a fost transmis direct niciunei autorități judiciare a unui alt stat membru pe teritoriul căruia să fi fost localizat acesta, ci probabil, după emiterea lui (care emitere, conform ICCJ, nu întrerupe cursul prescripției), a fost difuzat de Interpol prin canalele sale specifice, ceea ce, conform ICCJ, nu produce efect intreruptiv de prescripție.
Contestatorul invocă Decizia nr.2/2012 a ICCJ care prevede:" Cea de-a doua ipoteza, aceea in care persoana solicitata nu este localizata, mandatul european de arestare fiind transmis prin intermediul Centrului de Cooperare Polițieneasca Internaționala, in scopul difuzării sale pe canale specifice, nu poate fi asimilata unei cereri de extrădare, atat timp cat na se identifica elementele de esența ale extrădării, si anume o solicitare expresa de predare adresata autorităților statului de executare care sa vizeze persoana căutata si care sa fi fost efectiv localizata pe teritoriul acelui stat.
Este evident intr-o asemenea situație ca procedura nu este efectiv îndreptata împotriva persoanei căutate, iar exigentele art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicata, nu sunt satisfăcute".
In atare condiții, urmează să se constate că la data de 05.09.2015 s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei de 3 ani închisoare pentru care s-a emis MEPI nr. 1040/18.03.2002 și să se dispună punerea sa de îndată în libertate de sub puterea acestui mandat.
La dosar s-au depus înscrisuri: hotărârile de condamnare, MEPI nr. 1040/18.03.2002, referatul încheiat la 02.11.2015 de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal, adresa nr. 120268/13.11.2015 emisă de ANP-Penitenciarul București-Rahova.
La solicitarea instantei, a fost înaintat la dosar de catre Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin referatul nr. 11405 din 05.07.2016 și de catre Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal referatul incheiat la data de 12.01.2017.
Totodată, la dosar s-a înaintat copie de pe cazierul judiciar al contestatorului D.N.M. .
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Prin sentința penală nr. 694 din 30.06.2000, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul penal nr.1722/2000, numitul D.N.M., a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.208-209 lit.a, e. g. i Cp, Cod penal, cu aplicarea art. 74-76 Cp.
Această sentință a rămas definitivă prin decizia penală nr.276 din 8.03.2002 a Curții de Apel Craiova care, a respins ca nefondat recursul inculpatului D.N.M. împotriva deciziei penale nr.594 din 20.11.2001 a Tribunalului Olt, prin care s-a admis apelul Parchetului Caracal și s-a majorat pedeapsa aplicată acestui inculpat, la 3 ani închisoare cu art.71 Cp.
Prin sentința penală nr.433 din 8.05.2002 Judecătoria Caracal, a respins cererea condamnatului de amânarea a executării pedepsei ca neîntemeiată.
Poliția Mun. Caracal, prin adresa nr.66642 din 21.10.2002, a comunicat că inculpatul se sustrage executării pedepsei și este dat în urmărire generală la data de 27.04.2002 prin ordinul S/123475 de IPJ Olt.
Judecătoria Caracal prin încheierea - ședinței camerei de consiliu din data de 28.12.2005, în baza art.67 al.2,3 și 4 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materia penală a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de această lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului.
Biroul Național Interpol cu adresa nr.16357/CB/RRC din 23.06.2010 în continuarea corespondenței anterioare, remite copia mesajului recepționat de la Interpol Madrid din care reiese că la data de 5.09.2007, numitul D.N.M., a evadat dintr-un penitenciar spaniol, fiind urmărit și de către autoritățile judiciare spaniole pentru fapte comise pe teritoriul statului spaniol. Din aceeași adresă instanța reține că, la data de 25.12.2005, autoritățile spaniole l-au arestat provizoriu pe condamnatul D.N.M., în vederea extrădării, în favoarea statului român, fiind emis împotriva acestuia MEPI nr.1040/2000 din 18.03.2002 de Judecătoria Caracal.
În ce priveste prescripția executării pedepsei aceasta reprezintă o cauză care înlătură executarea pedepsei.
Prescripția executării pedepsei constă în înlăturarea forței coercitive a unei hotărâri definitive de condamnare, prin trecerea unei perioade de timp prevăzută de lege, fără ca ea să fie executată, reprezentând o cauză de stingere a dreptului de a impune, prin constrângere executarea pedepsei ce a fost aplicată unei persoane.
În ceea ce priveste cauzele care întrerup cursul prescripției executării pedepsei, legislația română reglementează trei cauze și anume: când infractorul se sustrage de la executarea pedepsei, când începe executarea pedepsei și când săvârșește o nouă infracțiune.
De la data sustragerii de la executare după începerea executării pedepsei, începe să curgă un nou termen de prescripție.
Analizând actele și lucrările dosarului nr. 1722/2000 rezultă că a fost emis pe numele condamnatului D.N.M. mandatul european de arestare nr. 3/14.09.2010, care a fost comunicat cu adresa nr. 8131/14.09.2010 catre IGPR- CPPI-Biroul internațional Interpol.
Referitor la efectele emiterii mandatului european de arestare, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.2/2012 publicata in M. O. 281/27 aprilie 2012 a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ stabilind, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art.33 alin.2 din Legea 302/2004 privind cooperarea juridică, internațională în materie penală, R, și ale art.127 C. penal a stabilit că: transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autoritățile române către autoritățile judiciare ale altui stat membru pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripției executării pedepsei.
A reținut ICCJ în considerentele deciziei că, instituirea mandatului european de arestare valabil numai în interiorul Uniunii Europene, a înlocuit practic Convenția europeană de extrădare care rămâne valabilă în relația dintre un stat membru și alte state din Europa ce nu sunt membre ale Uniunii Europene.
Transmiterea mandatului european de arestare, autorităților judiciare de executare se realizează în mod distinct în funcție de localizarea persoanei solicitate.
Transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de către autoritățile române către autoritățile judiciare ale statului, membre pe teritoriul căruia a fost localizată persoana solicitată, întrunește toate elementele care caracterizează o cerere de extrădare, caz în care se impune a fi recunoscut efectul prevăzut de lege și anume, acela de cauză specială de întrerupere a prescripției prev. de art.33 alin.2 din Legea nr.302/2004R.
De asemenea, ICCJ a stabilit că nu produce efect întreruptiv de prescripție transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare.
Observând actele și lucrările dosarului mai sus mentionat, rezultă că mandatul european de arestare a fost transmis prin difuzare, iar aceasta modalitate de transmitere nu produce efectul întreruptiv de prescripție.
Din referatul întocmit de Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei Caracal rezultă că inculpatul a fost arestat de autoritățile spaniole la data de 25.12.2005 în vederea extrădării în favoarea statului român. Instanța observă că la data de 5.09.2007 condamnatul a evadat dintr-un penitenciar spaniol sustragându-se de la executarea pedepsei raportat la art 163 CP instanța reține că de la data de 09.05.2007 a început să curgă termenul de prescripție de 8 ani în ceea ce privește pedeapsa de 3 ani aplicată condamnatului. În speță rezultă că a fost întrerupt cursul prescripției executării pedepsei deoarece au fost săvârșite noi infracțiuni de către inculpat .
Astfel, analizând fișa de cazier a condamnatului, reactualizată , existentă la dosar, rezulta ca acesta are multiple condamnări în Germania pentru săvârșirea mai multor infractiuni de furt- sentința pen. din 27.10.2011 pronunțata in dosarul nr. 804JS10653/11 a Tribunalului AG Nurnberg definitiva la 13.02.2013, sentința pen. din 28.01.2013 în dosarul 11DS52JS108162/12323 a Tribunalului Sttudgad definitivă la 28.01.2013, sentința pen. din 20.01.2014 definitiva la 23.05.2014, sentința penala din 30.04.2014 definitiva la 15.08.2014.
În cea ce privește întreruperea cursului prescripției executării pedepsei, atât în vechea reglementare a codului penal, respectiv art. 127 cât și în noua reglementare a codului penal , art. 163, rezulta ca acesta se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii.
Alienatul (2) al art. 163 N.Cp stipulează ,,cursul termenului de prescripție a executării se întrerupe și prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni.";
Așadar, din fișa de cazier a condamnatului rezultă că acesta a savarsit mai multe infractiuni pana la împlinirea termenului de prescripție, ori săvârșirea unei noi infractiuni întrerupe cursul termenului de prescripție a executării pedepsei.
Chiar dacă aceste pedepse nu au fost recunoscute în România, așa cum rezulta din actele depuse la dosar, în condițiile in care ar fi recunoscute, chiar și pe cale incidentală, în conformitate cu disp. art. 140 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, nu contribuie la îmbunătățirea situației persoanei condamnate.
De mentionat este faptul că anterior acestei contestatii la executare, mai fost promovate asemenea actiuni privind prescripția executării pedepsei închisorii aplicată aceluiași condamnat, însă au fost respinse ca neîntemeiate: sentința penală nr.27 din 26 ian.2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr……/207/2011, sentința penală nr.112/02.07.2015 pronunțată în dosarul nr……/207/2015 si sentinta penala nr. 154/11.11.2015.
În consecință instanța urmează să respingă contestația la executare formulată de către condamnat , ca neîntemeiată.
Instanța urmează ca în temeiul disp. art. 275 pct. 4 (2) Cpp să oblige condamnatul la 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Postat 02.03.2017
| ← Validare proprire | Inlocuirea sancţiunii amenzii . Jurisprudență Cereri → |
|---|
